Cum se stabileşte programul de vizită a unui minor în urma unui divorţ? Program vizitare minor.

 

Program vizitare minor – Prin sentinta de divort instanta de judecata dispune masuri si cu privire la copiii minori si stabileste:

Asadar, parintele care NU va avea locuinta impreuna cu minorul pastreaza dreptul de avea legaturi personale cu copilul, instanta de judecata putand stabili un program de vizitare.

Este de preferat ca parintii sa ajunga la un acord cu privire la acest program de vizitare fiind in interesul copilului ca acesta sa pastreze legaturi armonioase cu ambii parinti.

Daca parintii se inteleg cu privire la modalitatea in care parintele nerezident sa pastreze legatura cu minorul, la durata si frecventa acestor intalniri, atunci instanta nu va interveni si nu va fi necesar sa se stabileasca un anumit program de vizitare.

In masura in care intre parinti nu exista colaborare, nu exista posibilitatea realizarii unui astfel de acord, atunci se va solicita instantei ca, prin sentinta judecatoreasca, sa stabileasca un astfel de program care va trebui respectat de catre ambii parinti.

In functie de particularitatile cazului si de varsta copilului,  de obicei, programul de vizitare al minorului, va include doua weekend–uri pe luna si jumatate din durata vacantelor scolare.

 

Desemenea despre acest subiect puteți citi mai multe articole accesând:

 

Dreptul de vizitare al minorului poate include:

 

Cerere pentru stabilirea unui program de vizita minor

Daca se doreste stabilirea unui program de vizitarea al minorului, partea interesata se va adresa instantei cu o cerere in acest sens, fie in cadrul dosarului de divort, formuland o cerere reconventionala, fie pe cale separata.

Cererea pentru stabilirea unui program de vizitare minor se va formula in scris, in trei exemplare (instanta, partea adversa si autoritatea tutelara) si va trebui platita o taxa judiciara de timbru in suma de 20 Lei.

Daca parintii minorului nu sunt casatoriti, se despart si nu pot ajunge la un acord cu privire la acest program de vizita al copilului, atunci parintele interesat se poate adresa instantei de judecata cu o cerere de stabilire a unui program de vizita.

Dreptul parintelui de a mentine legaturi personale cu minorul este un drept ce nu poate fi interzis, cel mult limitat ca intindere, in cazuri temeinic justificate si motivat de interesul minorului.

Daca cererea pentru stabilirea unui program de vizita minor se formuleaza pe cale separata, instanta de judecata compententa este cea de la domiciliul sau resedinta minorului (persoana ocrotita).

Programul de vizitare stabilit printr-o sentinta judecatoreasca poate fi modificat, extins sau restrans daca au intervenit schimbari cu privire la conditiile avute in vedere la stabilirea acestuia.

 

Câteva sfaturi din practica instanţelor

1. Ambii părinţi trebuie să înţeleagă că minorul nu se află în proprietatea nimănui, având dreptul de a avea relaţii personale cu ambii părinţi.

2. Ambii părinţi trebuie să se implice responsabil în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului lor.

3. Copilul nu trebuie folosit NICIODATĂ ca mijloc moral sau sentimental de răzbunare sau de şantaj faţă de celălalt părinte, întrucât acest lucru este perceput de copil şi se va răsfrânge asupra creşterii si dezvoltării sale.

 

 

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, vă rugăm să completaţi FORMULARUL – ANGAJEAZĂ AVOCAT

 

Post Views: 273