Atunci când doi soții hotărăsc să se despartă intervin mai multe probleme printre care şi modul în care aceştia îşi vor îndeplini obligațiile față de copiii lor minori. Întrucât un astfel de eveniment afectează de cele mai multe ori nu doar soții care divorțează, ci în special pe copiii lor, şi cum de foarte multe ori părinții nu se înțeleg cu privire la modul în care îşi vor creşte şi educa copiii după divorț, având în vedere şi faptul că nu întotdeauna culpa în desfacerea căsătoriei este relevantă şi în ceea ce priveşte relația dintre părinți şi copii, deoarece un soț rău nu este neapărat şi un părinte rău, sau mai ales în situația în care ambii părinți prezintă garanții morale şi materiale, dar nu se înțeleg, a fost nevoie de un set de norme care să reglementeze toate aspectele ce țin de viața copilului de după divorțul părinților, norme care au la baza principiul ocrotirii interesului superior al copilului.
Interesul superior al copilului face parte din principiile privind garantarea, respectarea şi promovarea drepturilor copilului, principii care se regăsesc atât în reglemen‐ tările interne, cât şi în cele internaționale.

      Întotdeauna părinții sunt primii chemați să respecte şi să garanteze drepturile copilului, ca principali gestionari ai acestor drepturi, dar şi ca reprezentanți legali ai
acestuia şi titulari ai unui pachet consistent de obligații corelative. Însă pe lângă toate acestea, părinții funcționează ca formatori ai educației copilului, realizând inițierea şi modelarea conduitei acestuia.

       Prin urmare, toate drepturile şi obligațiile pe care le au părinții față de copiii lor minori se circumscriu instituției autorității părinteşti ca ansamblu de drepturi care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi care aparțin, potrivit art. 483 C. civ., în mod egal, ambilor părinți. Autoritatea părintească poate fi definită că fiind totalitatea drepturilor şi obligațiilor legale, ce revin părinților sau persoanelor care acționează „in loco parentis” pe o durata limitată de timp, privitor la persoana şi bunurile copilului minor şi instituite în considerarea interesului superior al acestuia.

Criterii în determinarea interesului superior al copilului.

        În cadrul exercitării autorității părinteşti, în determinarea interesului superior al copilului pot fi avute în vedere următoarele criterii:

‐ nevoile fizice, emoționale, psihologice ale copilului având în vedere vârsta şi etapa de dezvoltare;
‐ identitatea culturală, religioasă, lingvistică, spirituală a copilului, apartenența la o anumită etnie;
‐ opiniile şi preferințele copilului în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil;
‐ istoricul copilului;
‐ orice formă de violență din familie;
‐ orice plan propus pentru îngrijirea şi creşterea copilului;
‐ natura, forța şi stabilitatea relației dintre copil şi fiecare dintre părinți, membrii familiei restrânse şi extinse;
‐ orice decizie a instanței cu privire la copil relevante pentru siguranța şi bunăstarea copilului;
‐ capacitatea tuturor persoanelor cu privire la care decizia instanței se poate aplica, de a comunica, coopera în chestiuni care privesc copilul, de a contribui la creşterea şi dezvoltarea acestuia;

      Toate aceste criterii au la bază ideea de bine suprem al copilului, de interes superior fără de care autoritatea părintească nu ar reprezenta nimic, fiind un concept golit de orice valențe şi fără aplicabilitate practică. Prin urmare, autoritatea părintească se concretizează practic prin obligația părinților de a asigura protecția şi educația copilului, respectând persoana acestuia, aceasta fiind structura de bază pe care urmează să se clădească toate celelalte drepturi şi obligații ale părinților ca şi componente ale autorității părinteşti şi prin care se realizează faptic protecția copilului.

Principiile autorității părinteşti

      Din definiția legală a autorității părinteşti, precum şi din textele legale în materie se desprind principiile autorității părinteşti, principii care au la bază interesul superior al copilului, şi anume:

‐ autoritatea părintească aparține în mod egal ambilor părinți;
‐ autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia;
‐ copilul are dreptul de a participa la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta şi gradul său de maturitate;
‐ răspunderea pentru creşterea copiilor lor minori aparține ambilor părinți în mod egal;
‐ principiul egalității copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie şi din adopție