CODUL de Procedură Civilă

CODUL de Procedură Civilă

CODUL DE PROCEDURA CIVILA –  Republicare

Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz,
dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.
(la data 24-dec-2015 Actul modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv,
cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului se desfăşoară în şedinţă publică, dacă legea nu prevede altfel.
(la data 24-dec-2015 Actul modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
TITLUL PRELIMINAR: Domeniul de reglementare al Codului de procedură civilă şi principiile
fundamentale ale procesului civil
CAPITOLUL I: Domeniul de reglementare al Codului de procedură civilă
Art. 1: Obiectul şi scopul Codului de procedură civilă
(1) Codul de procedură civilă, denumit în continuare codul, stabileşte regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor
civile, precum şi cele de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiţiei în
materie civilă.
(2) În înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii
de drept, a libertăţilor fundamentale, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice,
aplicarea legii şi garantarea supremaţiei acesteia.
Art. 2: Aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă
(1) Dispoziţiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă.
(2) De asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează
nu cuprind dispoziţii contrare.
Art. 3: Aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului
(1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate
şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care prezentul
cod conţine dispoziţii mai favorabile.
Art. 4: Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene
În materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar,
indiferent de calitatea sau de statutul părţilor.
CAPITOLUL II: Principiile fundamentale ale procesului civil
Art. 5: Îndatoriri privind primirea şi soluţionarea cererilor
(1) Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti,
potrivit legii.
(2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici
în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale
dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.
(4) Este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele
ce îi sunt supuse judecăţii.
Art. 6: Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil
(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o
instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile
permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în faza executării silite.
Art. 7: Legalitatea
(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii.
(2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părţilor din proces.
Art. 8: Egalitatea
În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări.
Art. 9: Dreptul de dispoziţie al părţilor
(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei
persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public.
(2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
(3) În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul
pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte,
procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate
dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege
Art. 10: Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului
(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de
judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot
astfel, finalizarea acestuia.
(2) Dacă o parte deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea celeilalte părţi sau din oficiu, să dispună
înfăţişarea acestuia, sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare.
Art. 11: Obligaţiile terţilor în desfăşurarea procesului
Orice persoană este obligată, în condiţiile legii, să sprijine realizarea justiţiei. Cel care, fără motiv legitim, se sustrage de
la îndeplinirea acestei obligaţii poate fi constrâns să o execute sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare şi, dacă este
cazul, a unor daune-interese.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 1 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 12: Buna-credinţă
(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de
lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.
(2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale
cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare.
(3) De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).
Art. 13: Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2)
*) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs,
cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu
excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în
drept.
___
*) A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 775
din 24 octombrie 2014.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a
doua, ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea
formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt
neconstituţionale. Totodată se precizează că prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat
că dispoziţiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum şi în art.
486 alin. (3) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat
sunt neconstituţionale.
(la data 20-iul-2015 Art. 13, alin. (2) din titlul 1, capitolul II atacat de (exceptie admisa partial) Actul din Decizia 485/2015 )
(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă
de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile
legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate.
Art. 14: Contradictorialitatea
(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele
de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se
folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.
(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet,
fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu
faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.
(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de
către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.
(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt
sau de drept invocate.
(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care
au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
Art. 15: Oralitatea
Procesele se dezbat oral, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel sau când părţile solicită expres instanţei ca
judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar.
Art. 16: Nemijlocirea
Probele se administrează de către instanţa care judecă procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel.
Art. 17: Publicitatea
Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Art. 18: Limba desfăşurării procesului
(1) Procesul civil se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de
judecată, în condiţiile legii.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate
actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă legea nu
prevede altfel.
(4) Cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română.
Art. 19: Continuitatea
Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în
condiţiile legii.
Art. 20: Respectarea principiilor fundamentale
Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil,
sub sancţiunile prevăzute de lege.
Art. 21: Încercarea de împăcare a părţilor
(1) Judecătorul va recomanda părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.
(2) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii.
Art. 22: Rolul judecătorului în aflarea adevărului
(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea
adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri
temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul
este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 2 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le
consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.
(3) Judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii. Persoanele astfel introduse în
cauză vor avea posibilitatea, după caz, de a renunţa la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretenţiile
reclamantului ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacţie.
(4) Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat
o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.
(5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părţile, în virtutea
unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept
asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.
(6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de
cazurile în care legea ar dispune altfel.
(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele
cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de bunacredinţă.
Art. 23: Respectul cuvenit justiţiei
(1) Cei prezenţi la şedinţa de judecată sunt datori să manifeste respectul cuvenit faţă de instanţă şi să nu tulbure buna
desfăşurare a şedinţei de judecată.
(2) Preşedintele veghează ca ordinea şi solemnitatea şedinţei să fie respectate, putând lua în acest scop orice măsură
prevăzută de lege.
CAPITOLUL III: Aplicarea legii de procedură civilă
Art. 24: Legea aplicabilă proceselor noi
Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în
vigoare.
Art. 25: Legea aplicabilă proceselor în curs
(1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate
de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la
competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile.
(3) În cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit
legii noi. Dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.
Art. 26: Legea aplicabilă mijloacelor de probă
(1) Legea care guvernează condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor
legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.
Art. 27: Legea aplicabilă hotărârilor
Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Art. 28: Teritorialitatea legii de procedură
(1) Dispoziţiile legii de procedură se aplică tuturor proceselor care se judecă de către instanţele române, sub rezerva
unor dispoziţii legale contrare.
(2) În cazul raporturilor procesuale cu element de extraneitate, determinarea legii de procedură aplicabile se face
potrivit normelor cuprinse în cartea a VII-a.
-****-
CARTEA I: Dispoziţii generale
TITLUL I: Acţiunea civilă
Art. 29: Noţiune
Acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de
către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces.
Art. 30: Cereri în justiţie
(1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are
dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.
(2) Cererile în justiţie sunt principale, accesorii, adiţionale şi incidentale.
(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanţă. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi
capete de cerere accesorii.
(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.
(5) Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.
(6) Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare.
Art. 31: Apărări
Apărările formulate în justiţie pot fi de fond sau procedurale.
Art. 32: Condiţii de exercitare a acţiunii civile
(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:
a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;
(la data 07-apr-2016 Art. 32, alin. (1), litera A. din cartea I, titlul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 2/2016 )
b) are calitate procesuală;
c) formulează o pretenţie;
d) justifică un interes.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor.
Art. 33: Interesul de a acţiona
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este
născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru
a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Art. 34: Realizarea drepturilor afectate de un termen
(1) Cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar înainte de împlinirea
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 3 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
acestui termen.
(2) Se poate, de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei
prestaţii periodice.
(3) Pot fi încuviinţate, înainte de împlinirea termenului, şi alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de
câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar
aştepta împlinirea termenului.
Art. 35: Constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept
(la data 10-feb-2017 Art. 35 din cartea I, titlul I a se vedea referinte de aplicare din Decizia 37/2016 )
(la data 28-oct-2016 Art. 35 din cartea I, titlul I a se vedea referinte de aplicare din Decizia 13/2016 )
Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă
partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Art. 36: Calitatea procesuală
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este
dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Art. 37: Legitimarea procesuală a altor persoane
În cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane,
organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori
intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori
general.
Art. 38: Transmiterea calităţii procesuale
Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor
ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.
Art. 39: Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi
(1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între
părţile iniţiale. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte,
judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după caz.
(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa
procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după împrejurări
şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia
va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu
universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua
procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.
(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia, după caz,
va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu
excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bună-credinţă şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul
titular.
Art. 40: Sancţiunea încălcării condiţiilor de exercitare a acţiunii civile
(1) Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea,
în cazul lipsei calităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de
o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.
(2) Încălcarea dispoziţiilor prezentului titlu poate, de asemenea, atrage aplicarea şi a altor sancţiuni prevăzute de lege,
iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun.
TITLUL II: Participanţii la procesul civil
CAPITOLUL I: Judecătorul. Incompatibilitatea
Art. 41: Cazuri de incompatibilitate absolută
(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate
judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.
(2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent
judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză.
Art. 42: Alte cazuri de incompatibilitate
(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în
discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător
incompatibil;
2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor,
după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei părţi sau dacă este
căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste persoane;
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre părţi;
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părţi într-un proces care se
judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a
existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor penale
formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii
penale împotriva sa;
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una
dintre părţi;
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de
duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv;
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până la gradul al patrulea
inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe;
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt membru al completului de
judecată;
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 4 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a asistat partea în aceeaşi
pricină înaintea altei instanţe;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
(2) Dispoziţiile alin. (1) privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.
Art. 43: Abţinerea
(1) Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul
acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi, când este cazul, va întocmi un
referat corespunzător.
(2) Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se abţină de la judecarea
pricinii.
(3) Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau
verbal în şedinţă, fiind consemnată în încheiere.
Art. 44: Recuzarea
(1) Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea
oricărei dezbateri.
(2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor,
aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Art. 45: Invocarea incompatibilităţii absolute
În cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost
recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Art. 46: Judecătorii care pot fi recuzaţi
Pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru
soluţionare.
Art. 47: Cererea de recuzare. Condiţii
(1) Cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se
cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească.
(2) Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42.
(3) Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei prevăzuţi la art. 46,
precum şi cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate.
(4) Nerespectarea condiţiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz,
inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea
judecătorului recuzat.
Art. 48: Abţinerea judecătorului recuzat
(1) Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abţine.
(2) Declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.
(3) În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin
aceeaşi încheiere, ca rămasă fără obiect.
(4) În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii
de recuzare.
Art. 49: Starea cauzei până la soluţionarea cererii
(1) Până la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedură în cauză.
(2) Formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii. Cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în
cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare.
Art. 50: Compunerea completului de judecată
(1) Abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate
intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine. Dispoziţiile art. 47 alin. (4) rămân aplicabile.
(2) Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa
ierarhic superioară.
Art. 51: Procedura de soluţionare a abţinerii sau a recuzării
(1) Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat
sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi
părţile.
(2) În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere pentru motive diferite, acestea vor
fi judecate împreună.
(3) Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
(4) În cazul admiterii abţinerii sau recuzării întemeiate pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 11, instanţa va stabili care
dintre judecători nu va lua parte la judecarea pricinii.
(5) Abţinerea sau recuzarea se soluţionează printr-o încheiere care se pronunţă în şedinţă publică.
(6) Dacă abţinerea sau, după caz, recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii. În acest
caz, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate.
Art. 52: Procedura de soluţionare de către instanţa superioară
(1) Instanţa superioară învestită cu judecarea abţinerii sau recuzării în situaţia prevăzută la art. 50 alin. (2) va dispune,
în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa.
(2) Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază instanţei inferioare.
Art. 53: Căi de atac
(1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a
soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa
ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
(2) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi
încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanţa de apel constată că recuzarea a fost în mod greşit respinsă, reface
toate actele de procedură şi, dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanţă. Când instanţa de
recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 5 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă.
Art. 54: Incompatibilitatea altor participanţi
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi procurorilor, magistraţilor-asistenţi, asistenţilor judiciari
şi grefierilor.
CAPITOLUL II: Părţile
SECŢIUNEA 0:
Art. 55: Enumerare
Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în
proces.
SECŢIUNEA 1: Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Art. 56: Capacitatea procesuală de folosinţă
(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.
(la data 07-apr-2016 Art. 56, alin. (1) din cartea I, titlul II, capitolul II, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 2/2016 )
(2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt
constituite potrivit legii.
(3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite
de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
Art. 57: Capacitatea procesuală de exerciţiu
(1) Cel care are calitatea de parte îşi poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu
excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
(2) Partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată,
asistată ori autorizată în condiţiile prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori
modul de organizare.
(3) Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului.
(4) Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul
sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte.
(5) Când instanţa constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda
un termen pentru confirmarea lui. Dacă actul nu este confirmat, se va dispune anularea lui.
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Art. 58: Curatela specială
(1) În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant
legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea
reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese
între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56
alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(3) Numirea acestor curatori se va face de instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest
scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească. Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de
lege pentru reprezentantul legal.
(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi
modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea
desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.
SECŢIUNEA 2: Persoanele care sunt împreună reclamante sau pârâte
Art. 59: Condiţii de existenţă
Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie
comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.
Art. 60: Regimul juridic al coparticipării procesuale
(1) Actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu le pot profita celorlalţi şi nici nu îi
pot prejudicia.
(2) Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind
asupra tuturor reclamanţilor ori pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele
încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită şi celorlalţi. Când actele de procedură
ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile.
(3) Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuşi
să fie citaţi, dacă, potrivit legii, nu au termenul în cunoştinţă. Dispoziţiile art. 202 sunt aplicabile.
SECŢIUNEA 3: Alte persoane care pot lua parte la judecată
SUBSECŢIUNEA 1: §1. Intervenţia voluntară
Art. 61: Forme
(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.
(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau
un drept strâns legat de acesta.
(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.
Art. 62: Intervenţia principală
(1) Cererea de intervenţie principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.
(2) Cererea poate fi făcută numai în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond.
(3) Cu acordul expres al părţilor, intervenţia principală se poate face şi în instanţa de apel.
Art. 63: Intervenţia accesorie
(1) Cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care
se va aplica în mod corespunzător.
(2) Intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile
extraordinare de atac.
Art. 64: Procedura de judecată. Căi de atac
(1) Instanţa va comunica părţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o însoţesc.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 6 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei,
printr-o încheiere motivată.
(3) Încheierea de admitere în principiu nu se poate ataca decât odată cu fondul.
(4) Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la
pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul,
dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care
încheierea a fost pronunţată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul,
instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este
obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii
principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a
cererii de intervenţie.
Art. 65: Situaţia intervenientului
(1) Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale.
(2) Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei, dar va putea solicita
administrarea de probe prin cererea de intervenţie sau cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior
admiterii cererii de intervenţie. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el.
(3) În cazul intervenţiei principale, după admiterea în principiu, instanţa va stabili un termen în care trebuie depusă
întâmpinarea.
Art. 66: Judecarea cererii de intervenţie principală
(1) Intervenţia principală se judecă odată cu cererea principală.
(2) Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenţie, instanţa poate dispune disjungerea ei
pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi
dreptul dedus judecăţii. În caz de disjungere, instanţa rămâne în toate cazurile competentă să soluţioneze cererea de
intervenţie.
(3) Nu se va dispune disjungerea nici atunci când judecarea cererii de intervenţie ar fi întârziată de cererea principală.
(4) Intervenţia principală va fi judecată chiar dacă judecarea cererii principale s-a stins prin unul dintre modurile
prevăzute de lege.
Art. 67: Judecarea cererii de intervenţie accesorie
(1) Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsă de judecarea cererii principale, iar instanţa este
obligată să se pronunţe asupra acesteia prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul.
(2) Intervenientul accesoriu poate să săvârşească numai actele de procedură care nu contravin interesului părţii în
favoarea căreia a intervenit.
(3) După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la judecarea cererii de intervenţie doar cu
acordul părţii pentru care a intervenit.
(4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu
a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a
fi cercetată în fond.
SUBSECŢIUNEA 2: §2. Intervenţia forţată
SUBSECŢIUNEA 2
1: I. Chemarea în judecată a altei persoane
Art. 68: Formularea cererii. Termene
(1) Oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri
separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
(2) Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea
cercetării procesului înaintea primei instanţe.
(3) Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe,
iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.
Art. 69: Comunicarea cererii
(1) Cererea va fi motivată şi, împreună cu înscrisurile care o însoţesc, se va comunica atât celui chemat în judecată,
cât şi părţii potrivnice.
(2) La exemplarul cererii destinat terţului se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de
pe înscrisurile de la dosar.
(3) Dispoziţiile art. 64 şi 65 se aplică în mod corespunzător.
Art. 70: Poziţia terţului în proces
Cel chemat în judecată dobândeşte poziţia procesuală de reclamant, iar hotărârea îşi produce efectele şi în privinţa sa.
Art. 71: Scoaterea pârâtului din proces
(1) În cazul prevăzut la art. 70, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi
declară că vrea să o execute faţă de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, el va fi scos din proces,
dacă a consemnat la dispoziţia instanţei suma datorată.
(2) Tot astfel, pârâtul, chemat în judecată pentru predarea unui bun sau a folosinţei acestuia, va fi scos din proces
dacă declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească. Bunul în litigiu va fi pus sub
sechestru judiciar de către instanţa învestită cu judecarea cauzei, dispoziţiile art. 972 şi următoarele fiind aplicabile.
(3) În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant şi terţul chemat în judecată. Hotărârea se va
comunica şi pârâtului, căruia îi este opozabilă.
SUBSECŢIUNEA 2
2: II. Chemarea în garanţie
Art. 72: Condiţii
(1) Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o
cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.
(2) În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate să cheme în garanţie o altă persoană.
Art. 73: Formularea cererii. Termene
(1) Cererea va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.
(2) Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea
cercetării procesului înaintea primei instanţe.
(3) Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe,
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 7 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.
Art. 74: Procedura de judecată
(1) Instanţa va comunica celui chemat în garanţie cererea şi copii de pe înscrisurile ce o însoţesc, precum şi copii de pe
cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar.
(2) Dispoziţiile art. 64 şi art. 65 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) În termenul stabilit potrivit art. 65 alin. (3), cel chemat în garanţie trebuie să depună întâmpinare şi poate să
formuleze cererea prevăzută la art. 72 alin. (2).
(4) Cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală. Cu toate acestea, dacă judecarea cererii
principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca
separat. În acest din urmă caz, judecarea cererii de chemare în garanţie va fi suspendată până la soluţionarea cererii
principale.
SUBSECŢIUNEA 2
3: III. Arătarea titularului dreptului
Art. 75: Condiţii
Pârâtul care deţine un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe
acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un
drept real asupra lucrului.
Art. 76: Formularea cererii. Termen
Cererea va fi motivată şi se va depune înaintea primei instanţe în termenul prevăzut de lege pentru depunerea
întâmpinării. Dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen de judecată.
Art. 77: Procedura de judecată
(1) Cererea, împreună cu înscrisurile care o însoţesc şi o copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe
întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar, va fi comunicată celui arătat ca titular al dreptului.
(2) Dispoziţiile art. 64 şi 65 se aplică în mod corespunzător.
(3) Dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul
pârâtului, care va fi scos din proces.
(4) Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arătat ca titular nu se înfăţişează sau contestă cele
susţinute de pârât, terţul dobândeşte calitatea de intervenient principal, dispoziţiile art. 62 şi art. 64-66 aplicându-se în
mod corespunzător.
SUBSECŢIUNEA 2
4: IV. Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane
Art. 78: Condiţii. Termen
(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu
introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.
(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor
necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului,
iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se
pronunţa pe fond.
(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.
(4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanţa va repune
cauza pe rol, dispunând citarea părţilor.
(5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condiţiile alin. (2) este supusă numai apelului.
Art. 79: Procedura de judecată
(1) Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citaţia comunicându-i-se, în copie, şi încheierea prevăzută la art. 78 alin.
(3), cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum şi înscrisurile anexate acestora. Prin citaţie i se va
comunica şi termenul până la care va putea să arate excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care
înţelege să se folosească; termenul nu va putea fi mai lung decât termenul de judecată acordat în cauză.
(2) El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanţa, la cererea celui introdus în
proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi
îndeplinite şi faţă de acesta.
SECŢIUNEA 4: Reprezentarea părţilor în judecată
SUBSECŢIUNEA 1: §1. Dispoziţii generale
Art. 80: Formele reprezentării
(1) Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală,
convenţională sau judiciară.
(2) Persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu vor sta în judecată prin reprezentant legal.
(3) Părţile pot să stea în judecată printr-un reprezentant ales, în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea impune
prezenţa lor personală în faţa instanţei.
(4) Când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil,
judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în condiţiile art. 58 alin. (3), arătând în
încheiere limitele şi durata reprezentării.
(5) Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea reprezentantului de
către un avocat nu este obligatorie. Dispoziţiile art. 83 alin. (3) şi art. 84 alin. (2) sunt aplicabile.
Art. 81: Limitele reprezentării. Continuarea judecării procesului
(1) Renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea pronunţată, încheierea unei
tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat
special ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente.
(2) Actele procedurale de dispoziţie prevăzute la alin. (1), făcute în orice proces de reprezentanţii minorilor, ai
persoanelor puse sub interdicţie şi ai dispăruţilor, nu vor împiedica judecarea cauzei, dacă instanţa apreciază că ele nu
sunt în interesul acestor persoane.
Art. 82: Lipsa dovezii calităţii de reprezentant
(1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un
termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.
(2) Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în
calea de atac.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 8 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
SUBSECŢIUNEA 2: §2. Dispoziţii speciale privind reprezentarea convenţională
Art. 83: Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice
(1) În faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar.
Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor
procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor.
(2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune
concluzii în faţa oricărei instanţe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept.
(3)
*) La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice
vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii, cu
excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2).
__
*) A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 775
din 24 octombrie 2014.
(4) În cazul contestaţiei în anulare şi al revizuirii, dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător.
Art. 84: Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice
(1) Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau
avocat, în condiţiile legii.
(la data 26-mai-2016 Art. 84, alin. (1) din cartea I, titlul II, capitolul II, sectiunea 4, subsectiunea 2 a se vedea referinte de aplicare din Decizia
9/2016 )
(2) La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele juridice
vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în
condiţiile legii.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a
doua, ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea
formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt
neconstituţionale.
(la data 20-iul-2015 Art. 84, alin. (2) din cartea I, titlul II, capitolul II, sectiunea 4, subsectiunea 2 atacat de (exceptie admisa partial) Actul din
Decizia 485/2015 )
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi entităţilor arătate la art. 56 alin. (2).
Art. 85: Forma mandatului
(1) Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte
prin înscris autentic.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în
instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu arătarea limitelor şi a duratei reprezentării.
(3) Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se
dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.
Art. 86: Mandatul general
Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat
anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu şi nici reşedinţă în ţară sau dacă procura este dată unui
prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Art. 87: Conţinutul mandatului
(1) Mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însă
restrâns, în mod expres, la anumite acte.
(2) Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte
pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de
asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură
se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.
Art. 88: Încetarea mandatului
Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până
la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.
Art. 89: Renunţarea la mandat şi revocarea mandatului
(1) Renunţarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusă celeilalte părţi decât de la comunicare, afară
numai dacă a fost făcută în şedinţa de judecată şi în prezenţa ei.
(2) Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât şi instanţa,
cu cel puţin 15 zile înainte de termenul imediat următor renunţării. Mandatarul nu poate renunţa la mandat în cursul
termenului de exercitare a căilor de atac.
SECŢIUNEA 5: Asistenţa judiciară
Art. 90: Condiţii de acordare
(1) Cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil,
fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale
privind ajutorul public judiciar.
(2) Asistenţa judiciară cuprinde:
a) acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute de lege;
b) apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou;
c) orice alte modalităţi prevăzute de lege.
(3) Asistenţa judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.
(4) Persoanele juridice pot beneficia de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor
judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii speciale.
Art. 91: Dispoziţii speciale
Dispoziţiile cuprinse în legi speciale privind scutirea de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi
orice alte măsuri luate în vederea administrării creanţelor fiscale rămân aplicabile.
CAPITOLUL III Participarea Ministerului Public în procesul civil:
Art. 92: Modalităţi de participare
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 9 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute
de lege.
(2) Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar
pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, sub
sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii.
(4) Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar
dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.
(5) Procurorul poate să ceară punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în favoarea persoanelor
prevăzute la alin. (1).
(6) În toate cazurile, Ministerul Public nu datorează taxe de timbru şi nici cauţiune.
Art. 93: Efecte faţă de titularul dreptului
În cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1), titularul dreptului va fi introdus în proces şi se va putea prevala de dispoziţiile
art. 406, 408, 409 şi art. 438-440, iar dacă procurorul îşi va retrage cererea, va putea cere continuarea judecăţii sau
a executării silite.
TITLUL III: Competenţa instanţelor judecătoreşti
CAPITOLUL I: Competenţa materială
SECŢIUNEA 1: Competenţa după materie şi valoare
Art. 94: Judecătoria
(la data 11-sep-2015 Art. 94 din cartea I, titlul III, capitolul I, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 13/2015 )
Judecătoriile judecă:
1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se
prevede în mod expres altfel;
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea
exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte
persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi
la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale
judecătorească;
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau
extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;
i) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;
j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;
k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor,
profesionişti sau neprofesionişti;
2. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu
astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
3. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Art. 95: Tribunalul
(la data 11-sep-2015 Art. 95 din cartea I, titlul III, capitolul I, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 13/2015 )
Tribunalele judecă:
1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Art. 96: Curtea de apel
Curţile de apel judecă:
1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Art. 97: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
SECŢIUNEA 2: Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă
Art. 98: Reguli generale
(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.
(2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile,
fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în
cursul judecăţii.
(3) În caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.
Art. 99: Cazul mai multor capete principale de cerere
(1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite,
competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul
dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 10 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
mod corespunzător competenţa.
(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau
chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în
judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage
competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Art. 100: Cererea formulată de mai mulţi reclamanţi
(1) Dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva
aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor
împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului
fiecărei pretenţii în parte.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi atunci când unul sau mai mulţi reclamanţi formulează, prin aceeaşi cerere de
chemare în judecată, pretenţii împotriva mai multor pârâţi, invocând raporturi juridice distincte şi fără legătură între ele.
Art. 101: Valoarea cererii în cazuri speciale
(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se
va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.
(2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau
rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind
constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
(3) În cererile de aceeaşi natură, privitoare la contracte de locaţiune ori de leasing, precum şi în acelea privitoare la
predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteşte după chiria sau arenda anuală.
Art. 102: Cererea de plată parţială
Când prin acţiune se cere plata unei părţi dintr-o creanţă, valoarea cererii se socoteşte după partea pretinsă de
reclamant ca fiind exigibilă.
Art. 103: Cererea privind prestaţii succesive
În cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului este nedeterminată,
valoarea lor se socoteşte după valoarea prestaţiei anuale datorate.
Art. 104: Cererile în materie imobiliară
(1) În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se
determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale.
(2) În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile dispoziţiile art. 98.
Art. 105: Cererile în materie de moştenire
În materie de moştenire, competenţa după valoare se determină fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moştenirii.
Art. 106: Dispoziţii speciale
(1) Instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne
competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi
obiect.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi la judecarea căilor de atac.
CAPITOLUL II: Competenţa teritorială
Art. 107: Regula generală
(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul
pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau
sediul.
Art. 108: Cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut
Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei
circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută,
la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.
Art. 109: Cazul persoanei juridice care are dezmembrăminte
Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului
unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau
care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.
Art. 110: Cererile îndreptate împotriva unei entităţi fără personalitate juridică
Cererea de chemare în judecată împotriva unei asociaţii, societăţi sau altei entităţi fără personalitate juridică,
constituită potrivit legii, se poate introduce la instanţa competentă pentru persoana căreia, potrivit înţelegerii dintre
membri, i s-a încredinţat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va
putea introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre membrii entităţii respective.
Art. 111: Cereri îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public
Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice
de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.
Art. 112: Pluralitatea de pârâţi
(1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre
aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru
oricare dintre debitorii principali.
(2) Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre
pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Art. 113: Competenţa teritorială alternativă
(1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente:
1. instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei;
2. instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere,
inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii;
3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind
executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract;
4. instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului;
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 11 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
5. instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestaţie tabulară, în justificare tabulară sau în rectificare
tabulară;
6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport;
7. instanţa locului de plată, în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un
alt titlu de valoare;
8. instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea,
rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca
obiect repararea pagubelor produse consumatorilor;
9. instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile
izvorâte dintr-o asemenea faptă.
(2) Când pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o activitate agricolă,
comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la instanţa în
circumscripţia căreia se află locul activităţii respective, pentru obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se
execute în acel loc.
Art. 114: Cereri în materie de tutelă şi familie
(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei
de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa
persoana ocrotită.
(2) În cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor acte juridice, când
actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un imobil, este, de asemenea, competentă şi instanţa în a cărei
circumscripţie teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanţa de tutelă şi de familie care a pronunţat hotărârea va
comunica de îndată o copie a acesteia instanţei de tutelă şi de familie în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul
sau reşedinţa cel ocrotit.
Art. 115: Cererile în materie de asigurări
(1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se
află:
1. domiciliul sau sediul asiguratului;
2. bunurile asigurate;
3. locul unde s-a produs riscul asigurat.
(2) Alegerea competenţei prin convenţie este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului
la despăgubire.
(3) În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiune directă şi la instanţa
domiciliului sau, după caz, a sediului său.
(4) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică însă în materie de asigurări maritime, fluviale şi aeriene.
Art. 116: Alegerea instanţei
Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Art. 117: Cererile privitoare la imobile
(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat
imobilul.
(2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau
reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre
instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor
privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil,
când indiviziunea nu rezultă din succesiune.
Art. 118: Cererile privitoare la moştenire
(1) În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă
domiciliu al defunctului:
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;
2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar
avea unul împotriva altuia;
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului
testamentar.
(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa
exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.
Art. 119: Cereri privitoare la societăţi
Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării sau, după caz, până la radierea societăţii, sunt de
competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea îşi are sediul principal.
Art. 120: Cereri privitoare la insolvenţă sau concordatul preventiv
Cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui
circumscripţie îşi are sediul debitorul.
Art. 121: Cererile împotriva unui consumator
Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului
consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.
CAPITOLUL III: Dispoziţii speciale
Art. 122: Regimul regulilor de competenţă
Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.
Art. 123: Cereri accesorii, adiţionale şi incidentale
(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală,
chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la
art. 120.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în
favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 12 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(3) Când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile.
Art. 124: Apărări şi incidente procedurale
(1) Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor
care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe.
(2) Incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea
prevede în mod expres altfel.
Art. 125: Cererea în constatare
În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile
prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.
Art. 126: Alegerea de competenţă
(1) Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele
privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care,
potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.
(2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot
conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la
despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.
Art. 127: Competenţa facultativă
(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară
activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de
apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(la data 22-iun-2016 Art. 127, alin. (1) din cartea I, titlul III, capitolul III a se vedea recurs in interesul legii Decizia 7/2016 )
(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa
competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în
circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar
fi fost competentă, potrivit legii.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
(la data 22-iun-2016 Art. 127, alin. (3) din cartea I, titlul III, capitolul III a se vedea recurs in interesul legii Decizia 7/2016 )
Art. 128: Incidente privind arbitrajul
Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu incidentele privind arbitrajul reglementat de prezentul
cod aparţine în toate cazurile tribunalului în circumscripţia căruia are loc arbitrajul.
CAPITOLUL IV: Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei
SECŢIUNEA 1: Necompetenţa şi conflictele de competenţă
Art. 129: Excepţia de necompetenţă
(1) Necompetenţa este de ordine publică sau privată.
(2) Necompetenţa este de ordine publică:
1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;
3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi
grad şi părţile nu o pot înlătura.
(3) În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.
Art. 130: Invocarea excepţiei
(1) Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a
pricinii.
(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul
termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu
este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
(4) Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea
cere declararea necompetenţei.
Art. 131: Verificarea competenţei
(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din
oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece
pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei
sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare,
judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.
Art. 132: Soluţionarea excepţiei
(1) Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este
obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate
jurisdicţională competent.
(2) Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu
hotărârea pronunţată în cauză.
(3) Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată
instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
(4) Dacă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competenţa unui organ
fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa instanţelor române, hotărârea este supusă numai recursului
la instanţa ierarhic superioară.
Art. 133: Conflictul de competenţă. Cazuri
Există conflict de competenţă:
1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece acelaşi proces;
2. când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul
declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre
instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Art. 134: Suspendarea procesului
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 13 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul
instanţei competente să soluţioneze conflictul.
Art. 135: Soluţionarea conflictului de competenţă
(1) Conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi
comună instanţelor aflate în conflict.
(2) Nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a
competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru
instanţa de trimitere.
(3) Conflictul de competenţă ivit între o instanţă judecătorească şi un alt organ cu activitate jurisdicţională se rezolvă
de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict.
(4) Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre
definitivă.
Art. 136: Dispoziţii speciale
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin
asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.
(2) Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit
conflictul.
(3) Conflictul dintre două secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se soluţionează de Completul de 5 judecători.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul completelor specializate.
Art. 137: Probele administrate în faţa instanţei necompetente
În cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii şi
instanţa competentă învestită cu soluţionarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
SECŢIUNEA 2: Litispendenţa şi conexitatea
Art. 138: Excepţia litispendenţei
(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor
instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte.
(2) Excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a procesului în faţa
instanţelor de fond.
(3) Când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior. Dacă excepţia se
admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite.
(4) Când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad inferior. Dacă excepţia se admite,
dosarul va fi trimis de îndată instanţei de fond mai înalte în grad.
(5) Încheierea prin care s-a soluţionat excepţia poate fi atacată numai odată cu fondul.
(6) Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din urmă sunt
obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului.
(7) Dispoziţiile alin. (2), (3) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi atunci când procesele identice se află pe rolul
aceleiaşi instanţe.
Art. 139: Excepţia conexităţii
(1) Pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt
aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.
(2) Excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea
instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei. Încheierea poate fi atacată numai
odată cu fondul.
(3) Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer trimiterea lui la
una dintre celelalte instanţe. Dacă instanţele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face la instanţa superioară
în grad.
(4) Când una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, conexarea se face la acea instanţă.
Dispoziţiile art. 99 alin. (2) sunt aplicabile.
(5) În orice stare a judecăţii procesele conexate pot fi disjunse şi judecate separat, dacă numai unul dintre ele este în
stare de judecată.
SECŢIUNEA 3: Strămutarea proceselor. Delegarea instanţei
Art. 140: Temeiul strămutării
(1) Strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică.
(2) Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza
circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor relaţii conflictuale locale.
(3) Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că judecata procesului la instanţa
competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.
Art. 141: Cererea de strămutare
(1) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se poate cere în orice fază a procesului.
(2) Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă poate fi cerută de către partea interesată, iar cea întemeiată pe
motiv de siguranţă publică, numai de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Art. 142: Instanţa competentă
(1)
*) Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa
de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere
de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se
depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea
despre formularea cererii de strămutare.
__
*) A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2014, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 897
din 10 decembrie 2014.
Se constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă
sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 14 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului.
(la data 09-mai-2016 Art. 142, alin. (1) din cartea I, titlul III, capitolul IV, sectiunea 3 atacat de (exceptie admisa partial) Actul din Decizia
169/2016 )
(2) Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranţă publică este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, care va înştiinţa, de îndată, despre depunerea cererii instanţa de la care se cere strămutarea.
(3) La primirea cererii de strămutare, instanţa competentă să o soluţioneze va putea să solicite dosarul cauzei.
Art. 143: Suspendarea judecării procesului
(1) La solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării
procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în
aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte de primul termen de judecată.
(2) Încheierea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac.
(3) Măsura suspendării judecării procesului va fi comunicată de urgenţă instanţei de la care s-a cerut strămutarea.
Art. 144: Judecarea cererii
(1) Cererea de strămutare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor din proces.
(2) Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.
(3) Instanţa de la care s-a cerut strămutarea va fi încunoştinţată, de îndată, despre admiterea sau respingerea cererii
de strămutare.
Art. 145: Efectele admiterii cererii
(1)
*) În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de
acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta judecarea cauzei la una dintre
instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de
apel în a cărei circumscripţie se află instanţa de la care se cere strămutarea.
___
*) A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897
din 10 decembrie 2014.
Se constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă
sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel
în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului.
(la data 09-mai-2016 Art. 145, alin. (1) din cartea I, titlul III, capitolul IV, sectiunea 3 atacat de (exceptie admisa partial) Actul din Decizia
169/2016 )
(2) Hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate. În
cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la judecarea procesului, hotărârea
pronunţată este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.
(3) Apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărârii date de instanţa la care s-a strămutat procesul sunt de
competenţa instanţelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere a apelului sau recursului, trimiterea spre
rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o instanţă din circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac.
Art. 146: Formularea unei noi cereri de strămutare
(1) Strămutarea procesului nu poate fi cerută din nou, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe
împrejurări necunoscute la data soluţionării cererii anterioare sau ivite după soluţionarea acesteia.
(2) Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este inadmisibilă dacă pricina se
află pe rolul aceleiaşi instanţe.
Art. 147: Delegarea instanţei
Când, din cauza unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să
funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad
care să judece procesul.
TITLUL IV: Actele de procedură
CAPITOLUL I: Forma cererilor
Art. 148: Condiţiile generale
(1) Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei
căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor,
numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă
este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa
electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax
ori altele asemenea.
(2) Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă
electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care prezentul cod prevede condiţia formei
scrise a susţinerilor, apărărilor sau a concluziilor părţilor ori a altor acte de procedură adresate instanţelor
judecătoreşti.
(4) În cazurile anume prevăzute de lege, cererile făcute în şedinţă, la orice instanţă, se pot formula şi oral, făcându-se
menţiune despre aceasta în încheiere.
(5) Dacă din orice motive, cererea nu poate fi semnată la termenul când a fost depusă sau, după caz, la primul termen
ce urmează, judecătorul va stabili identitatea părţii prin unul dintre mijloacele prevăzute de lege, îi va citi conţinutul
cererii şi îi va lua consimţământul cu privire la aceasta. Despre toate acestea se va face menţiune în încheiere.
(6) Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel.
Art. 149: Numărul de exemplare
(1) Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare,
în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se
va face într-un singur exemplar. În toate cazurile este necesar şi un exemplar pentru instanţă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul prevăzut la art. 148 alin. (4), grefierul de
şedinţă fiind ţinut să întocmească din oficiu copiile de pe încheiere necesare pentru comunicare.
(3) Dacă obligaţia prevăzută la alin. (1) nu este îndeplinită, instanţa va putea îndeplini din oficiu sau va putea pune în
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 15 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
sarcina oricăreia dintre părţi îndeplinirea acestei obligaţii, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie.
(4) În cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poştă electronică, grefierul de şedinţă este
ţinut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie. Dispoziţiile art. 154
alin. (6) rămân aplicabile.
Art. 150: Înscrisurile anexate
(1) La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces.
(2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.
(3) Se vor putea depune în copie numai părţile din înscris referitoare la proces, urmând ca instanţa să ordone, dacă va
fi nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime.
(4) Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se depun în copie certificată, însoţite de traducerea
legalizată efectuată de un traducător autorizat. În cazul în care nu există un traducător autorizat pentru limba în care
sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale
respectivei limbi, în condiţiile legii speciale.
(5) Dispoziţiile art. 149 se aplică în mod corespunzător.
Art. 151: Cererea formulată prin reprezentant
(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
(2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.
(3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.
(4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este
menţionată împuternicirea lor.
(5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societăţi ori alte entităţi fără
personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de
reprezentare în justiţie.
Art. 152: Cererea greşit denumită
Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o
denumire greşită.
CAPITOLUL II: Citarea şi comunicarea actelor de procedură
Art. 153: Obligaţia de a cita părţile
(1) Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin
reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.
(2) Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a
fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.
Art. 154: Organe competente şi modalităţi de comunicare
(1) Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau
prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel
căruia i se comunică actul.
(2) Comunicarea se face în plic închis, la care se alătură dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute
la art. 163. Plicul va purta menţiunea „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE”.
(3) Instanţa solicitată, când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă, este obligată să ia
de îndată măsurile necesare, potrivit legii, şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii.
(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare
recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de
primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163.
(5) La cererea părţii interesate şi pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de procedură se va putea face în mod
nemijlocit prin executori judecătoreşti, care vor fi ţinuţi să îndeplinească formalităţile procedurale prevăzute în prezentul
capitol, sau prin servicii de curierat rapid, în acest din urmă caz dispoziţiile alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzător.
(6) Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică
sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat
instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul de procedură, va
comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură
comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în
clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă
electronică sau prin alte mijloace.
(7) Instanţa va verifica efectuarea procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen şi, când este
cazul, va lua măsuri de refacere a acestor proceduri, precum şi pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura
înştiinţarea părţilor pentru înfăţişarea la termen.
(8) În scopul obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a altor acte de
procedură, precum şi îndeplinirii oricărei atribuţii proprii activităţii de judecată, instanţele au drept de acces direct la
bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice. Acestea au
obligaţia de a lua măsurile necesare în vederea asigurării accesului direct al instanţelor la bazele de date electronice şi
sistemele de informare deţinute.
Art. 155: Locul citării
(1) Vor fi citaţi:
1. statul, prin Ministerul Finanţelor Publice sau alte organe anume desemnate în acest scop de lege, la sediul acestora;
2. unităţile administrativ-teritoriale şi celelalte persoane juridice de drept public, prin cei însărcinaţi să le reprezinte în
justiţie, la sediul acestora;
3. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul
dezmembrământului lor;
4. asociaţiile, societăţile şi alte entităţi fără personalitate juridică constituite potrivit legii, prin reprezentantul desemnat,
la sediul sau domiciliul acestuia;
5. cei supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii acestora, la domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după
deschiderea procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale;
6. persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 16 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent
activitatea curentă;
7. incapabilii sau cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, prin reprezentanţii sau ocrotitorii lor legali, la domiciliul ori
sediul acestora, după caz; în caz de numire a unui curator special, potrivit art. 58, citarea se va face prin acest curator,
la sediul său profesional;
8. bolnavii internaţi în unităţi sanitare, la administraţia acestora;
9. militarii încazarmaţi, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul acesteia;
10. cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, alta decât militară, dacă nu au domiciliul cunoscut, la
căpitănia portului unde este înregistrată nava;
11. deţinuţii, la administraţia locului de deţinere;
12. personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi cetăţenii români trimişi să lucreze în cadrul personalului
organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se află în străinătate, prin
Ministerul Afacerilor Externe; alţi cetăţeni români, aflaţi în străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii familiilor
care îi însoţesc, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află unitatea care i-a trimis în
străinătate;
13. persoanele care se află în străinătate, altele decât cele prevăzute la pct. 12, dacă au domiciliul sau reşedinţa
cunoscută, printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire,
recipisa de predare a scrisorii la poşta română, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc
de dovadă a îndeplinirii procedurii, dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România ori prin acte
normative speciale nu se prevede altfel. Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu este
cunoscut/cunoscută, citarea se face potrivit art. 167. În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar
cunoscut în ţară, va fi citat numai acesta din urmă;
14. cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, potrivit art. 167;
15. moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special numit de instanţă, la domiciliul acestuia.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 şi 2, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, unităţile administrativteritoriale,
precum şi celelalte persoane juridice de drept public îşi pot alege un sediu procesual la care vor fi comunicate
toate actele de procedură.
Art. 156: Obligaţia alegerii locului citării
Persoanele care se află în străinătate, citate potrivit art. 155 alin. (1) pct. 12 şi 13, pentru primul termen de judecată,
vor fi înştiinţate prin citaţie că au obligaţia de a-şi alege un domiciliu în România unde urmează să li se facă toate
comunicările privind procesul. În cazul în care acestea nu se conformează, comunicările li se vor face prin scrisoare
recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se
expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.
Art. 157: Cuprinsul citaţiei
(1) Citaţia va cuprinde:
a) denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde urmează să se desfăşoare
judecarea procesului;
b) data emiterii citaţiei;
c) numărul dosarului;
d) anul, luna, ziua şi ora înfăţişării;
e) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde se citează;
f) calitatea celui citat;
g) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părţii potrivnice şi obiectul cererii;
h) indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate de cel citat;
i) menţiunea că, prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal ori prin reprezentant legal sau
convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei pentru un termen de judecată,
cel citat este considerat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost
înmânată;
j) alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă;
k) ştampila instanţei şi semnătura grefierului.
(2) În citaţie se menţionează, când este cazul, orice date necesare pentru stabilirea adresei celui citat, precum şi dacă
citarea se face cu chemarea la interogatoriu sau dacă cel citat este obligat să prezinte anumite înscrisuri ori dacă i se
comunică odată cu citaţia alte acte de procedură. În cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie, în citaţie se va
menţiona obligaţia pârâtului de a-şi pregăti apărarea pentru primul termen de judecată, propunând probele de care
înţelege să se folosească, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres.
(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi k) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Art. 158: Alegerea locului citării şi al comunicării altor acte de procedură
(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea
actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni,
comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.
(2) Partea poate alege ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la căsuţa poştală.
Art. 159: Termenul pentru înmânarea citaţiei
Citaţia şi celelalte acte de procedură, sub sancţiunea nulităţii, vor fi înmânate părţii cu cel puţin 5 zile înaintea
termenului de judecată. În cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecătorul poate dispune
scurtarea termenului de înmânare a citaţiei ori actului de procedură, despre aceasta făcându-se menţiune în citaţie sau
în actul de procedură.
Art. 160: Invocarea şi înlăturarea neregularităţilor privind citarea
(1) Dacă partea prezentă în instanţă, personal sau prin reprezentant, nu a primit citaţia sau a primit-o într-un termen
mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citaţia sau procedura de înmânare a
acesteia, procesul se amână, la cererea părţii interesate.
(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a
cerut amânarea procesului, precum şi în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a
invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 17 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(3) În lipsa părţii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată şi de celelalte
părţi ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs.
Art. 161: Înmânarea făcută personal celui citat
(1) Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face personal celui citat, la locul citării stabilit potrivit art.
155 alin. (1) pct. 6.
(2) Înmânarea se poate face oriunde se află cel citat.
(3) Pentru cei care locuiesc în hotel sau cămin, citaţia se predă, în lipsa lor, administratorului hotelului ori
aşezământului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.
(4) Pentru cei care se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la unitatea din care fac parte.
(5) Celor care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, în lipsa unui domiciliu cunoscut, înmânarea se face la
căpitănia portului unde se găseşte înregistrată nava.
(6) Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii.
(7) Pentru bolnavii aflaţi în spitale, sanatorii sau alte asemenea aşezăminte de asistenţă medicală ori socială,
înmânarea se face la administraţia acestora.
Art. 162: Înmânarea făcută altor persoane
(1) Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1-5 şi pct. 12
sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face
funcţionarului sau persoane] însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada. În lipsa acestora,
înmânarea citaţiei sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de
pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în
prealabil identitatea şi calitatea sa.
(2) În cazurile prevăzute la art. 161 alin. (4)-(7), unitatea unde se află cel citat îi va înmâna de îndată acestuia citaţia
ori, după caz, actul de procedură comunicat sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru
care nu s-a putut obţine semnătura lui. În acest din urmă caz se va proceda potrivit alin. (1). Dovada se va preda
agentului ori va fi trimisă direct instanţei, dacă înmânarea citaţiei nu s-a putut face de îndată.
Art. 163: Procedura de comunicare
(1) Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată
de agentul însărcinat cu înmânarea.
(2) Dacă destinatarul primeşte citaţia, dar refuză să semneze dovada de înmânare ori, din motive întemeiate, nu o
poate semna, agentul va întocmi un proces-verbal în care va arăta aceste împrejurări.
(3) Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală. În lipsa cutiei poştale, va afişa
pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare care trebuie să cuprindă:
a) anul, luna, ziua şi ora când depunerea sau, după caz, afişarea a fost făcută;
b) numele şi prenumele celui care a făcut depunerea sau, după caz, afişarea şi funcţia acestuia;
c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat;
d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea instanţei pe rolul căreia se află dosarul, cu
indicarea sediului acesteia;
e) arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba;
f) menţiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afişarea înştiinţării ori, când există urgenţă, nu mai târziu de
3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanţei de judecată pentru a i se comunica citaţia. Când
domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanţa de judecată îşi are sediul,
înştiinţarea va cuprinde menţiunea că pentru a i se comunica citaţia destinatarul este în drept să se prezinte la sediul
primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte sau îşi are sediul;
g) menţiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în
interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la
împlinirea acestui termen;
h) semnătura celui care a depus sau afişat înştiinţarea.
(4) Menţiunile de la alin. (3) lit. c)-g) se completează de către grefa instanţei. Termenele prevăzute la alin. (3) lit. f) şi
g) se calculează zi cu zi.
(5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde menţiunile arătate la
art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a
încheiat.
(6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei
persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod
obişnuit, îi primeşte corespondenţa.
(7) Când destinatarul locuieşte într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe apartamente şi nu este găsit la
această locuinţă a sa, agentul îi va comunica citaţia administratorului, portarului sau celui care, în mod obişnuit, îl
înlocuieşte. În aceste cazuri, persoana care primeşte citaţia va semna dovada de primire, agentul certificându-i
identitatea şi semnătura şi încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în
mod corespunzător.
(8) În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7), precum şi atunci când acestea, deşi prezente,
refuză să primească actul, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3)-(5).
(9) În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (8), agentul are obligaţia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la depunerea
sau afişarea înştiinţării, să depună citaţia, precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (5), la sediul instanţei de judecată
care a emis citaţia ori, după caz, la cel al primăriei în raza căreia destinatarul locuieşte sau îşi are sediul, urmând ca
acestea să comunice citaţia.
(10) Când părţii sau reprezentantului ei i s-a înmânat citaţia de către funcţionarul anume desemnat în cadrul primăriei,
acesta are obligaţia ca, în termen de cel mult 24 de ore de la înmânare, să înainteze instanţei de judecată dovada de
înmânare prevăzută la alin. (1), precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (5).
(11) Când termenul prevăzut la alin. (3) lit. f) s-a împlinit fără ca partea sau un reprezentant al ei să se prezinte la
primărie pentru a i se înmâna citaţia, funcţionarul anume însărcinat din cadrul primăriei va înainta instanţei de judecată,
de îndată, citaţia ce trebuia comunicată, precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (5).
(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 18 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 164: Cuprinsul dovezii de înmânare şi al procesului-verbal
(1) Dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde:
a) anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit;
b) numele, prenumele şi funcţia agentului, precum şi, dacă este cazul, ale funcţionarului de la primărie;
c) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, şi domiciliul ori sediul destinatarului, cu arătarea numărului etajului,
apartamentului sau camerei, dacă cel citat locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel,
precum şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, depus în cutia poştală ori afişat pe uşa locuinţei. Dacă
actul de procedură a fost înmânat în alt loc, se va face menţiune despre aceasta;
d) numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de procedură a fost înmânat
altei persoane decât destinatarului;
e) denumirea instanţei de la care emană citaţia ori alt act de procedură şi numărul dosarului;
f) semnătura celui care a primit citaţia sau alt act de procedură, precum şi semnătura agentului sau, după caz,
funcţionarului de la primărie care o certifică, iar în cazul în care se întocmeşte proces-verbal, semnătura agentului,
respectiv a funcţionarului primăriei.
(2) Procesul-verbal va cuprinde, de asemenea, şi arătarea motivelor pentru care a fost întocmit.
(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
(4) Menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute
decât prin procedura înscrierii în fals.
Art. 165: Data îndeplinirii procedurii
Procedura se socoteşte îndeplinită:
1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă
partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal;
2. în cazul citării ori comunicării altui act de procedură efectuate prin poştă sau curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (4)
şi (5), procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării de către parte a confirmării de primire ori a consemnării,
potrivit art. 163, de către funcţionarul poştal sau de către curier a refuzului acesteia de a primi corespondenţa;
3. în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit art. 154 alin. (6), procedura se socoteşte
îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea.
Art. 166: Imposibilitatea de a comunica actul de procedură
Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de
neîntrebuinţat ori destinatarul actului nu mai locuieşte în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi
făcută din alte motive asemănătoare, agentul va raporta cazul grefei instanţei spre a înştiinţa din timp partea care a
cerut comunicarea despre această împrejurare şi a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obţine noua adresă
unde urmează a se face comunicarea.
Art. 167: Citarea prin publicitate
(1) Când reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul
pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate.
(2) Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată competente şi la
ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. În cazurile în care apreciază că este necesar, instanţa va dispune şi publicarea
citaţiei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de largă răspândire.
(3) Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58,
care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.
(4) Procedura se socoteşte îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea citaţiei, potrivit dispoziţiilor alin. (2).
(5) Dacă cel citat se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea-credinţă, toate actele de procedură
ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi sancţionat
potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. c).
Art. 168: Afişarea
Când legea sau instanţa dispune ca citarea părţilor sau comunicarea anumitor acte de procedură să se facă prin
afişare, această afişare se va face la instanţă de către grefier, iar în afara instanţei, de agenţii însărcinaţi cu
comunicarea actelor de procedură, încheindu-se un proces-verbal, potrivit art. 164, ce se va depune la dosar.
Art. 169: Comunicarea între avocaţi sau consilieri juridici
După sesizarea instanţei, dacă părţile au avocat sau consilier juridic, cererile, întâmpinările ori alte acte se pot
comunica direct între aceştia. În acest caz, cel care primeşte cererea va atesta primirea pe însuşi exemplarul care
urmează a fi depus la instanţă sau, după caz, prin orice alte mijloace care asigură îndeplinirea acestei proceduri.
Art. 170: Comunicarea în instanţă
(1) Partea prezentă în instanţă personal, prin avocat sau prin alt reprezentant este obligată să primească actele de
procedură şi orice înscris folosit în proces, care i se comunică în şedinţă. Dacă se refuză primirea, actele şi înscrisurile se
consideră comunicate prin depunerea lor la dosar, de unde, la cerere, partea le poate primi sub semnătură.
(2) Partea are dreptul să ridice şi între termene, sub semnătură, actele de procedură şi înscrisurile prevăzute la alin.
(1).
Art. 171: Zilele de comunicare
Când comunicarea actelor de procedură se face prin agenţi procedurali, ei nu vor putea instrumenta decât în zilele
lucrătoare între orele 7,00-20,00, iar în cazuri urgente, şi în zilele nelucrătoare sau de sărbători legale, dar numai cu
încuviinţarea preşedintelui instanţei.
Art. 172: Schimbarea locului citării
Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze
instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată,
a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea
locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este
valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.
Art. 173: Comunicarea către alţi participanţi
Citarea martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor ori a altor participanţi în proces, precum şi, când este cazul,
comunicarea actelor de procedură adresate acestora sunt supuse dispoziţiilor prezentului capitol, care se aplică în mod
corespunzător.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 19 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
CAPITOLUL III: Nulitatea actelor de procedură
Art. 174: Noţiune şi clasificare
(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea
cerinţelor legale, de fond sau de formă.
(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes
public.
(3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes
privat.
Art. 175: Nulitatea condiţionată
(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.
(2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada
contrară.
Art. 176: Nulitatea necondiţionată
Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la:
1. capacitatea procesuală;
2. reprezentarea procesuală;
3. competenţa instanţei;
4. compunerea sau constituirea instanţei;
5. publicitatea şedinţei de judecată;
6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 177: Îndreptarea neregularităţilor actului de procedură
(1) Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea
neregularităţilor actului de procedură.
(2) Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau
dacă se produce ori subzistă o vătămare.
(3) Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza
acesteia.
Art. 178: Invocarea nulităţii
(1) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice
stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin
propria faptă.
(3) Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată:
a) pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este
obligatorie, la primul termen de judecată;
b) pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea
nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.
(4) Partea interesată poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
(5) Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii
părţii din dreptul de a le mai invoca.
Art. 179: Efectele nulităţii
(1) Actul de procedură nul sau anulabil este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui.
(2) Dacă este cazul, instanţa dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate.
(3) Desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot
avea o existenţă de sine stătătoare.
(4) Nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice decât cele care decurg
din natura lui proprie.
TITLUL V: Termenele procedurale
Art. 180: Stabilirea termenelor
(1) Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit
un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.
(2) În cazurile prevăzute de lege, termenul este reprezentat de data la care se îndeplineşte un anumit act de
procedură.
(3) În cazurile în care legea nu stabileşte ea însăşi termenele pentru îndeplinirea unor acte de procedură, fixarea lor se
face de instanţă. La fixarea termenului, aceasta va ţine seama şi de natura urgentă a procesului.
Art. 181: Calculul termenelor
(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:
1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;
2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta
se împlineşte;
3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima
săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să
curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care
urmează.
Art. 182: Împlinirea termenului
(1) Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile în care se
poate îndeplini actul de procedură.
(2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini
la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile.
Art. 183: Actele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere
(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 20 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.
(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului
de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după
caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului
de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.
Art. 184: Curgerea termenului. Prelungirea acestuia
(1) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Se consideră că actul a fost comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnătură copie de pe act,
precum şi în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părţi.
(3) Termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe faţă de cel lipsit de
capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu a fost desemnată o persoană care, după
caz, să îl reprezinte sau să îl asiste.
(4) Termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări în următoarele
cazuri:
1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în acest caz, se face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al
părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor;
2. când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o singură comunicare părţii.
Art. 185: Nerespectarea termenului. Sancţiuni
(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din
exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de
nulitate.
(2) În cazul în care legea opreşte îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii
termenului poate fi anulat la cererea celui interesat.
Art. 186: Repunerea în termen
(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se
datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată
repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru
exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul
neexercitat în termen.
TITLUL VI: Amenzi judiciare şi despăgubiri
Art. 187: Încălcarea obligaţiilor privind desfăşurarea procesului. Sancţiuni
(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte
săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:
a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru
exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;
b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;
c) obţinerea, cu rea-credinţă, a citării prin publicitate a oricărei părţi;
d) obţinerea, cu rea-credinţă, de către reclamantul căruia i s-a respins cererea a unor măsuri asigurătorii prin care
pârâtul a fost păgubit;
e) contestarea, cu rea-credinţă, de către autorul ei a scrierii sau semnăturii unui înscris ori a autenticităţii unei
înregistrări audio sau video;
f) refuzul părţii de a se prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în situaţiile în care a acceptat,
potrivit legii;
2. cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei:
a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţă, în
afară de cazul în care acesta este minor;
b) neaducerea, la termenul fixat de instanţă, a martorului încuviinţat, de către partea care, din motive imputabile, nu şia
îndeplinit această obligaţie;
c) neprezentarea avocatului, care nu şi-a asigurat substituirea sa de către un alt avocat, a reprezentantului sau a celui
care asistă partea ori nerespectarea de către aceştia a îndatoririlor stabilite de lege sau de către instanţă, dacă în acest
mod s-a cauzat amânarea judecării procesului;
d) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în mod nejustificat la termenul fixat ori refuzul de a da
lămuririle cerute;
e) neluarea de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare
pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de către orice persoană
a efectuării expertizei în condiţiile legii;
f) neprezentarea unui înscris sau a unui bun de către cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţă;
g) refuzul sau omisiunea unei autorităţi ori a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la cererea instanţei
şi la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidenţele ei;
h) cauzarea amânării judecării sau executării silite de către cel însărcinat cu îndeplinirea actelor de procedură;
i) împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor ce revin judecătorilor, experţilor
desemnaţi de instanţă în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţei.
(2) Amenda nu se va aplica persoanelor la care se referă alin. (1) pct. 2, dacă motive temeinice le-au împiedicat să
aducă la îndeplinire obligaţiile ce le revin.
Art. 188: Alte cazuri de sancţionare
(1) Nerespectarea de către oricare dintre părţi sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanţă pentru
asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.
(2) Nerespectarea de către orice persoană a dispoziţiilor privind desfăşurarea normală a executării silite se
sancţionează de către preşedintele instanţei de executare, la cererea executorului, cu amendă judiciară de la 100 lei la
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 21 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
1.000 lei.
Art. 189: Despăgubiri pentru amânarea procesului
Cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute
la art. 187 sau 188, la cererea părţii interesate, va putea fi obligat de către instanţa de judecată ori, după caz, de către
preşedintele instanţei de executare la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat prin amânare.
Art. 190: Stabilirea amenzii şi despăgubirii
Abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după
caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă
măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credinţă, amenda şi
despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a
soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite.
Art. 191: Cererea de reexaminare
(1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de
reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.
(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării
încheierii.
(3) În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un
alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.
(4) Încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă.
CARTEA II: Procedura contencioasă
TITLUL I: Procedura în faţa primei instanţe
CAPITOLUL I: Sesizarea instanţei de judecată
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale
Art. 192: Dreptul de a sesiza instanţa
(1) Pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea
instanţei competente cu o cerere de chemare în judecată. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei
poate fi făcută şi de alte persoane sau organe.
(2) Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii.
(3) Cel care formulează cererea de chemare în judecată se numeşte reclamant, iar cel chemat în judecată se numeşte
pârât.
Art. 193: Procedura prealabilă
(1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod
expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
(2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea
decăderii.
(3) La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul
public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul civil. În acest caz, neîndeplinirea procedurii
prealabile va fi invocată de către instanţă, din oficiu, sau de către pârât.
SECŢIUNEA 2: Cererea de chemare în judecată
Art. 194: Cuprinsul cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De
asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de
identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi
contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de
identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a IIa
sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează să i se
facă toate comunicările privind procesul;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele,
prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător.
Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;
c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi
modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru
imobile se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi
judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea
funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată
se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi
publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se
va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt;
d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în
mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre
capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană
fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de
chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor,
dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
f) semnătura.
Art. 195: Numărul de exemplare
Cererea de chemare în judecată se va face în numărul de exemplare stabilit la art. 149 alin. (1).
Art. 196: Nulitatea cererii
(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre
părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.
Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 22 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Dacă se invocă
lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul
termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. În cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va
semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
(3) Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în
condiţiile prevăzute la alin. (2).
Art. 197: Timbrarea cererii
În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau
timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.
Art. 198: Cumulul de cereri
Prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere împotriva
aceleiaşi persoane, în condiţiile art. 99 alin. (2).
Art. 199: Înregistrarea cererii
(1) Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată
şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin
aplicarea ştampilei de intrare.
(2) După înregistrare, cererea şi înscrisurile care o însoţesc, la care sunt ataşate, când este cazul, dovezile privind
modul în care acestea au fost transmise către instanţă, se predau preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de
acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii.
Art. 200: Verificarea cererii şi regularizarea acesteia
(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de
competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.
(2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin
încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei
specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de
competenţă se aplică prin asemănare.
(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile,
cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările
dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un
reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).
(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin
încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se
revină asupra măsurii anulării.
(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt
complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă
aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).
(8) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.
Art. 201: Fixarea primului termen de judecată
(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în
judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a
depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la
comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165.
(2) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen
de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
(3) În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen
de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor.
(4) În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, reclamantul nu a
comunicat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (2), la data expirării termenului corespunzător,
judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei,
dispunând citarea părţilor.
(5) În procesele urgente, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi reduse de judecător în funcţie de circumstanţele
cauzei.
(6) În cazul în care pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul va fixa un termen mai îndelungat, rezonabil, în raport
cu împrejurările cauzei. Citarea se va face cu respectarea dispoziţiilor art. 156.
Art. 202: Reprezentarea judiciară a părţilor în caz de coparticipare procesuală
(1) În procesele în care, în condiţiile art. 59, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, judecătorul, ţinând cont de numărul
foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respectarea
drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune, prin rezoluţie, reprezentarea lor prin mandatar şi
îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul
acestuia.
(2) Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu
respectarea dispoziţiilor privind reprezentarea judiciară.
(3) Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi în termenul prevăzut la art. 200 alin. (3), iar de către pârâţi,
odată cu întâmpinarea. Dacă părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului,
judecătorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condiţiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea
reclamanţilor sau, după caz, a pârâţilor şi căruia i se vor comunica actele de procedură. Măsura numirii curatorului se
comunică părţilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia.
Art. 203: Măsuri pentru pregătirea judecăţii
(1) Judecătorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecată, dacă s-a solicitat prin cererea de chemare în
judecată, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte măsuri pentru administrarea probelor, precum şi orice
alte măsuri necesare pentru desfăşurarea procesului potrivit legii.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 23 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) În condiţiile legii se vor putea încuviinţa, prin încheiere executorie, măsuri asigurătorii, precum şi măsuri pentru
asigurarea probelor.
Art. 204: Modificarea cererii de chemare în judecată
(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul
termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate
pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea
termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă
când:
1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;
3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în
constatare este admisibilă.
(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul
expres al tuturor părţilor.
SECŢIUNEA 3: Întâmpinarea
Art. 205: Scopul şi cuprinsul întâmpinării
(1) Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de chemare în
judecată.
(2) Întâmpinarea va cuprinde:
a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice,
denumirea şi sediul, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, dacă reclamantul nu
le-a menţionat în cererea de chemare în judecată. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod
corespunzător. Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă
toate comunicările privind procesul;
b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului;
c) răspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept ale cererii;
d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, dispoziţiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile în mod
corespunzător;
e) semnătura.
Art. 206: Comunicarea întâmpinării
(1) Întâmpinarea se comunică reclamantului, dacă legea nu prevede altfel.
(2) La întâmpinare se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, precum şi un
rând de copii pentru instanţă. Dispoziţiile art. 149 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 150 sunt aplicabile.
Art. 207: Întâmpinarea comună
Când sunt mai mulţi pârâţi, aceştia pot răspunde împreună, toţi sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare.
Art. 208: Sancţiunea nedepunerii întâmpinării
(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune
probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
SECŢIUNEA 4: Cererea reconvenţională
Art. 209: Noţiune şi condiţii
(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate
de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.
(2) În cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţională privesc şi alte persoane decât reclamantul,
acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâţi.
(3) Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
(4) Cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este
obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.
(5) Cererea reconvenţională se comunică reclamantului şi, după caz, persoanelor prevăzute la alin. (2) pentru a
formula întâmpinare. Dispoziţiile art. 201 se aplică în mod corespunzător.
(6) Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune cel mai
târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului în acest scop, dispoziţiile alin. (5) fiind aplicabile.
(7) Reclamantul nu poate formula cerere reconvenţională la cererea reconvenţională a pârâtului iniţial.
Art. 210: Disjungerea cererii reconvenţionale
(1) Cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală.
(2) Dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate dispune judecarea separată a cererii
reconvenţionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă
judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului.
CAPITOLUL II: Judecata
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale
Art. 211: Scopul judecării procesului
Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare şi dezbaterea fondului procesului, cu
respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia
Art. 212: Locul judecării procesului
Judecarea procesului are loc la sediul instanţei, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Art. 213: Desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului
(1) În faţa primei instanţe cercetarea procesului se desfăşoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel.
(2) De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice,
intereselor minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instanţa, la cerere sau din oficiu, poate
dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenţa publicului.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 24 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), au acces în camera de consiliu ori în sala de şedinţă părţile, reprezentanţii
lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părţilor, martorii, experţii, traducătorii, interpreţii, precum şi alte persoane
cărora instanţa, pentru motive temeinice, le admite să asiste la proces.
Art. 214: Continuitatea instanţei
(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii.
(2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta
va fi înlocuit în condiţiile legii.
(3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol.
Art. 215: Ordinea judecării proceselor
(1) Pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afişată pe
portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele
orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor. Dispoziţiile art. 220 sunt aplicabile.
(2) Procesele declarate urgente, cele rămase în divergenţă şi cele care au primit termen în continuare se vor dezbate
înaintea celorlalte.
(3) Procesele în care partea sau părţile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se vor
dezbate cu prioritate.
(4) La cererea părţii interesate, pentru motive temeinice, judecătorul poate schimba ordinea de pe listă.
Art. 216: Atribuţiile preşedintelui completului de judecată
(1) Preşedintele completului conduce şedinţa de judecată. El deschide, suspendă şi ridică şedinţa.
(2) Preşedintele dă cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului, precum şi celorlalte părţi din proces, în funcţie de
poziţia lor procesuală. Reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urmă, în afară de cazul când a pornit acţiunea.
Altor persoane sau organe care participă la proces li se va da cuvântul în limita drepturilor pe care le au în proces.
(3) În cazul în care este necesar, preşedintele poate da cuvântul părţilor şi celorlalţi participanţi, în aceeaşi ordine, de
mai multe ori.
(4) Preşedintele poate să limiteze în timp intervenţia fiecărei părţi. În acest caz, el trebuie să pună în vedere părţii,
înainte de a-i da cuvântul, timpul pe care îl are la dispoziţie.
(5) Judecătorii sau părţile pot pune întrebări celorlalţi participanţi la proces numai prin mijlocirea preşedintelui, care
poate însă încuviinţa ca aceştia să pună întrebările direct. Ordinea în care se pun întrebările se stabileşte de către
preşedinte.
Art. 217: Poliţia şedinţei de judecată
(1) Preşedintele completului de judecată exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi a buneicuviinţe,
precum şi a solemnităţii şedinţei de judecată.
(2) Dacă nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depăşesc
numărul locurilor existente să părăsească sala.
(3) Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de şedinţă, cu excepţia cazului în care le poartă în exercitarea
serviciului pe care îl îndeplineşte în faţa instanţei.
(4) Persoanele care iau parte la şedinţă sunt obligate să aibă o purtare şi o ţinută cuviincioase.
(5) Cei care se adresează instanţei în şedinţă publică trebuie să stea în picioare, însă preşedintele poate încuviinţa,
atunci când apreciază că este necesar, excepţii de la această îndatorire.
(6) Preşedintele atrage atenţia părţii sau oricărei alte persoane care tulbură şedinţa ori nesocoteşte măsurile luate să
respecte ordinea şi buna-cuviinţă, iar în caz de nevoie dispune îndepărtarea ei.
(7) Pot fi, de asemenea, îndepărtaţi din sală minorii, precum şi persoanele care s-ar înfăţişa într-o ţinută
necuviincioasă.
(8) Dacă înainte de închiderea dezbaterilor una dintre părţi a fost îndepărtată din sală, aceasta va fi chemată în sală
pentru a i se pune în vedere actele esenţiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul în care partea
îndepărtată este asistată de un apărător care a rămas în sală.
(9) Când cel care tulbură liniştea şedinţei este însuşi apărătorul părţii, preşedintele îl va chema la ordine şi, dacă, din
cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putinţă, procesul se va amâna, aplicându-se amenda
judiciară prevăzută la art. 187 alin. (1) pct. 2, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa, prin
încheiere executorie, dispoziţiile art. 191 fiind aplicabile.
Art. 218: Infracţiuni de audienţă
(1) Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o infracţiune, preşedintele o constată şi îl identifică pe făptuitor. Procesulverbal
întocmit se trimite procurorului.
(2) Instanţa poate, în condiţiile legii penale, să dispună şi reţinerea făptuitorului.
Art. 219: Verificări privind prezentarea părţilor
(1) Instanţa verifică identitatea părţilor, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică şi împuternicirea sau
calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
(2) În cazul în care părţile nu răspund la apel, instanţa va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită şi, după
caz, va proceda, în condiţiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.
Art. 220: Amânarea cauzei când nu este în stare de judecată
Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amânarea cauzelor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri
nu provoacă dezbateri. Când completul de judecată este alcătuit din mai mulţi judecători, această amânare se poate
face şi de un singur judecător.
Art. 221: Amânarea judecăţii prin învoiala părţilor
(1) Amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa decât o singură dată în cursul procesului.
(2) După o asemenea amânare, dacă părţile nu stăruiesc în judecată, aceasta va fi suspendată şi cauza va fi repusă pe
rol numai după plata taxelor de timbru, potrivit legii.
(3) Instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de părţi pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare
prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.
Art. 222: Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare
(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional,
pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.
(2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 25 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
depunerii de concluzii scrise.
Art. 223: Judecarea cauzei în lipsa părţii legal citate
(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate
lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând
şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal
citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.
Art. 224: Discutarea cererilor şi excepţiilor
Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau
temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.
Art. 225: Folosirea traducătorului şi interpretului
(1) Când una dintre părţi sau dintre persoanele care urmează să fie ascultate nu cunoaşte limba română, instanţa va
folosi un traducător autorizat. Dacă părţile sunt de acord, judecătorul sau grefierul poate face oficiul de traducător. În
situaţia în care nu poate fi asigurată prezenţa unui traducător autorizat, se vor aplica prevederile art. 150 alin. (4).
(2) În cazul în care una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) este mută, surdă sau surdo-mută ori, din orice altă
cauză, nu se poate exprima, comunicarea cu ea se va face în scris, iar dacă nu poate citi sau scrie, se va folosi un
interpret.
(3) Dispoziţiile privitoare la experţi se aplică în mod corespunzător şi traducătorilor şi interpreţilor.
Art. 226: Ascultarea minorilor
În cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Ţinând
seama de împrejurările procesului, instanţa hotărăşte dacă părinţii, tutorele sau alte persoane vor fi de faţă la
ascultarea minorului.
Art. 227: Prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionării amiabile a litigiului
(1) În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În
acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 241 alin.
(3) sunt aplicabile.
(2) În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o
şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de
circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale
amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi.
(3) În cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu
privire la avantajele medierii. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Până
la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator
cu privire la rezultatul şedinţei de informare.
(4) Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior
introducerii acţiunii.
(5) Dacă, în condiţiile alin. (1) sau (2), părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe
care o va da. Dispoziţiile art. 440 sunt aplicabile.
Art. 228: Imposibilitatea şi refuzul de a semna
Când cel obligat să semneze un act de procedură nu poate sau refuză să semneze, se face menţiunea
corespunzătoare în acel act, sub semnătura preşedintelui şi a grefierului.
Art. 229: Termen în cunoştinţă
(1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a
fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convenţional, chiar neîmputernicit
cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, considerându-se că ea
cunoaşte termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziţii îi sunt aplicabile şi părţii căreia, personal ori prin
reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a
înmânat citaţia pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecată
ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică:
1. în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată;
2. în cazul când procesul se repune pe rol;
3. când partea este chemată la interogatoriu, în afară de cazul în care a fost prezentă la încuviinţarea lui, când s-a
stabilit şi termenul pentru luarea acestuia;
4. când, pentru motive temeinice, instanţa a dispus ca partea să fie citată la fiecare termen;
5. în cazul în care instanţa de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea fondului procesului după anularea
hotărârii primei instanţe sau după casarea cu reţinere.
(3) Militarii încazarmaţi sunt citaţi la fiecare termen.
(4) Deţinuţii sunt citaţi, de asemenea, la fiecare termen.
Art. 230: Preschimbarea termenului
Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre
părţi. Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Părţile
vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat. Dispoziţiile art. 241 alin. (3) sunt aplicabile.
Art. 231: Notele de şedinţă. Înregistrarea şedinţei
(1) Grefierul care participă la şedinţă este obligat să ia note în legătură cu desfăşurarea procesului, care vor fi vizate de
către preşedinte. Părţile pot cere citirea notelor şi, dacă este cazul, corectarea lor.
(2) După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele
grefierului.
(3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.
(4) Instanţa va înregistra şedinţele de judecată. În caz de contestare de către participanţii la proces a notelor
grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de judecată.
(5) La cerere, părţile, pe cheltuiala acestora, pot obţine o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 26 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
ce priveşte cauza lor.
(6) Înregistrările din şedinţa de judecată vor putea fi solicitate şi de către instanţele de control judiciar.
Art. 232: Redactarea încheierii de şedinţă
(1) Pe baza notelor de şedinţă, iar dacă este cazul şi a înregistrărilor efectuate, grefierul redactează încheierea de
şedinţă.
(2) Încheierea se redactează de grefier în cel mult 3 zile de la data şedinţei de judecată.
Art. 233: Cuprinsul încheierii de şedinţă
(1) Pentru fiecare şedinţă a instanţei se întocmeşte o încheiere care va cuprinde următoarele:
a) denumirea instanţei şi numărul dosarului;
b) data şedinţei de judecată;
c) numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi prenumele grefierului;
d) numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele persoanelor care le reprezintă sau le
asistă, ale apărătorilor şi celorlalte persoane chemate la proces, cu arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost
prezente ori au lipsit;
e) numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la şedinţă;
f) dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
g) obiectul procesului;
h) probele care au fost administrate;
i) cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a concluziilor procurorului, dacă acesta a
participat la şedinţă;
j) soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept;
k) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat;
l) dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de consiliu;
m) semnătura membrilor completului şi a grefierului.
(2) Încheierea trebuie să arate cum s-a desfăşurat şedinţa, cuprinzând, dacă este cazul, menţiuni despre ceea ce s-a
consemnat în procese-verbale separate.
(3) În cazul în care hotărârea se pronunţă în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmeşte încheierea de
şedinţă, menţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) făcându-se în partea introductivă a hotărârii.
Art. 234: Reguli aplicabile
(1) Dispoziţiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la hotărârile prin care
instanţa se dezînvesteşte de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător şi încheierilor.
(2) În cazul în care încheierile pronunţate de instanţă pe parcursul judecăţii sunt supuse apelului sau, după caz,
recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanţei superioare în copie certificată de grefa instanţei
a cărei încheiere se atacă.
(3) În cazul în care se declară apel sau, după caz, recurs împotriva unei încheieri cu privire la care există o chestiune
litigioasă asupra admisibilităţii atacării pe cale separată a încheierii, cererea de exercitare a căii de atac se înaintează
instanţei superioare împreună cu o copie de pe încheierea atacată, certificată de grefa instanţei. Dacă instanţa de
control judiciar constată admisibilitatea căii de atac, va cere instanţei care a pronunţat încheierea atacată să înainteze
dosarul cauzei, în condiţiile alin. (2).
Art. 235: Încheieri preparatorii şi interlocutorii
Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt
încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale,
incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Art. 236: Domeniu de aplicare
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică atât la cercetarea procesului, cât şi la dezbaterea în fond a cauzei.
SECŢIUNEA 2: Cercetarea procesului
SUBSECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune
Art. 237: Scopul şi conţinutul cercetării procesului
(1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedură la cererea părţilor ori din
oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.
(2) În vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), instanţa:
1. va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
2. va examina cererile de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane, în condiţiile legii;
3. va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului
la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul;
4. va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
5. la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea
unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 203;
6. va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor;
7. va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le
consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va administra în condiţiile legii;
8. va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecată la care părţile sunt legal
citate;
9. va dispune ca părţile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de evidenţă ori publicitate prevăzute de
Codul civil sau de legi speciale;
10. va îndeplini orice alt act de procedură necesar soluţionării cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi
speciale.
Art. 238: Estimarea duratei cercetării procesului
(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima
durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat
într-un termen optim şi previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere.
(2) Pentru motive temeinice, ascultând părţile, judecătorul va putea reconsidera durata prevăzută la alin. (1).
Art. 239: Alegerea procedurii de administrare a probelor
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 27 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Judecătorul, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pune în vedere acestora, dacă sunt
reprezentate sau asistate de avocat, că pot să convină ca probele să fie administrate de către avocaţii lor, în condiţiile
art. 366-388. Dispoziţiile art. 238 sunt aplicabile.
Art. 240: Locul cercetării procesului
(1) Cercetarea procesului are loc în faţa judecătorului, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Dispoziţiile art. 154
sunt aplicabile.
(2) În căile de atac cercetarea procesului, dacă este necesară, se face în şedinţă publică.
Art. 241: Asigurarea celerităţii
(1) Pentru cercetarea procesului, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispoziţiile art. 229 sunt
aplicabile.
(2) Dacă există motive temeinice, se pot acorda şi termene mai îndelungate decât cele prevăzute la alin. (1).
(3) Judecătorii vor dispune verificarea efectuării procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen.
Când este cazul, instanţa va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri,
instanţa va putea dispune ca încunoştinţarea părţilor să se facă şi telefonic, telegrafic, prin fax, poştă electronică sau
prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înştiinţarea
pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii actului, respectiv a înştiinţării, dacă părţile au indicat
instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Dacă încunoştinţarea s-a făcut telefonic, grefierul va întocmi un referat
în care va arăta modalitatea de încunoştinţare şi obiectul acesteia.
(4) Judecătorul poate stabili pentru părţi, precum şi pentru alţi participanţi în proces îndatoriri în ceea ce priveşte
prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 355, asistarea şi
concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice alte demersuri necesare soluţionării cauzei.
(5) Când este necesar pentru îndeplinirea îndatoririlor prevăzute la alin. (4), părţile, experţii, traducătorii, interpreţii, martorii şi orice alţi participanţi în proces pot fi încunoştinţaţi potrivit alin. (3).
Art. 242: Suspendarea judecăţii cauzei
(1) Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea
obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care
anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt aplicabile.
(2) La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii,
aceasta poate continua.
Art. 243: Împrejurări care pun capăt procesului
În cazul în care, în cursul cercetării procesului, reclamantul renunţă la judecarea cererii de chemare în judecată ori la
dreptul pretins, intervine învoiala părţilor sau sunt admise cereri ori excepţii care pun capăt în întregime procesului, fără
a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în şedinţă publică, judecătorul se va pronunţa
asupra cauzei prin hotărâre.
Art. 244: Terminarea cercetării procesului
(1) Când judecătorul se socoteşte lămurit, prin încheiere, declară cercetarea procesului încheiată şi fixează termen
pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică.
(2) Pentru dezbaterea fondului, judecătorul pune în vedere părţilor să redacteze note privind susţinerile lor şi să le
depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fără a aduce atingere dreptului acestora
de a formula concluzii orale.
(3) Părţile pot fi de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu, în aceeaşi zi sau la un alt termen.
(4) Cererea de judecată în lipsă presupune că partea care a formulat-o a fost de acord şi ca dezbaterea fondului să
aibă loc în camera de consiliu, în afară de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta să aibă loc în şedinţă
publică.
SUBSECŢIUNEA 2: Excepţiile procesuale
Art. 245: Noţiune
Excepţia procesuală este mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să
pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea
instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după
caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Art. 246: Excepţii absolute şi relative
(1) Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.
(2) Excepţiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele
părţilor.
Art. 247: Invocare
(1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede
altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea
altor dovezi în afara înscrisurilor noi.
(2) Excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată
după săvârşirea neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond.
(3) Cu toate acestea, părţile sunt obligate să invoce toate mijloacele de apărare şi toate excepţiile procesuale de
îndată ce le sunt cunoscute. În caz contrar, ele vor răspunde pentru pagubele pricinuite părţii adverse, dispoziţiile art.
189-191 fiind aplicabile.
Art. 248: Procedura de soluţionare
(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă,
în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
(2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de
efectele pe care acestea le produc.
(3) Dacă instanţa nu se poate pronunţa de îndată asupra excepţiei invocate, va amâna judecata şi va stabili un termen
scurt în vederea soluţionării excepţiei.
(4) Excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor
este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz,
pentru soluţionarea fondului.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 28 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(5) Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în
continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.
SUBSECŢIUNEA 3: Probele
SUBSECŢIUNEA 3
1: §1. Dispoziţii generale
Art. 249: Sarcina probei
Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Art. 250: Obiectul probei şi mijloacele de probă
Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi,
făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin
cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
Art. 251: Lipsa îndatoririi de a proba
Nimeni nu este ţinut de a proba ceea ce instanţa este ţinută să ia cunoştinţă din oficiu.
Art. 252: Obligativitatea cunoaşterii din oficiu
(1) Instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România.
(2) Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege,
convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege,
precum şi dreptul internaţional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.
(3) Dispoziţiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite şi consultate numai în condiţiile prevăzute de
lege.
Art. 253: Posibilitatea cunoaşterii din oficiu
Instanţa de judecată poate lua cunoştinţă din oficiu de dreptul unui stat străin, cu condiţia ca acesta să fie invocat.
Proba legii străine se face conform dispoziţiilor Codului civil referitoare la conţinutul legii străine.
Art. 254: Propunerea probelor. Rolul instanţei
(1) Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către
pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege.
(2) Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului,
în afară de cazurile în care:
1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;
2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea;
3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;
4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;
5. există acordul expres al tuturor părţilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), partea adversă are dreptul la proba contrară numai asupra aceluiaşi aspect pentru
care s-a încuviinţat proba invocată.
(4) În cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin. (2), partea este obligată, sub sancţiunea decăderii din dreptul
de a administra proba încuviinţată:
a) să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, când se cere proba cu martori;
b) să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată,
dacă s-a încuviinţat proba cu înscrisuri;
c) să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviinţarea acestei probe, în cazurile în care interogatoriul trebuie
comunicat, potrivit legii;
d) să depună dovada plăţii cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la numirea expertului sau în
termenul stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 331 alin. (2), dacă s-a încuviinţat proba expertizei.
(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca
părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea
administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.
(6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele
nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Art. 255: Admisibilitatea probelor
(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.
(2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanţa va putea decide, ţinând seama de
circumstanţele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.
(3) Uzanţele, regulile deontologice şi practicile statornicite între părţi trebuie probate, în condiţiile legii, de către cel care
le invocă. Regulamentele şi reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanţei.
(4) La cererea instanţei, autorităţile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informaţiile,
înscrisurile ori reglementările solicitate.
Art. 256: Convenţii asupra probelor
Convenţiile asupra admisibilităţii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu excepţia celor care privesc drepturi de
care părţile nu pot dispune, a celor care fac imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice ori, după caz,
contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.
Art. 257: Renunţarea la probă
(1) Când o parte renunţă la probele propuse, cealaltă parte poate să şi le însuşească.
(2) Instanţa poate dispune administrarea din oficiu a probei la care s-a renunţat.
Art. 258: Încuviinţarea probelor
(1) Probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista
pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.
(2) Încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă
încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora.
(3) Instanţa va putea limita numărul martorilor propuşi.
Art. 259: Revenirea asupra probelor încuviinţate
Instanţa poate reveni asupra unor probe încuviinţate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea
vreuneia nu mai este necesară. Instanţa este însă obligată să pună această împrejurare în discuţia părţilor.
Art. 260: Administrarea probelor
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 29 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Administrarea probelor se va face în ordinea stabilită de instanţă.
(2) Probele se vor administra, când este posibil, chiar în şedinţa în care au fost încuviinţate. Pentru administrarea
celorlalte probe se va fixa termen, luându-se totodată măsurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea
expertizelor, aducerea înscrisurilor şi a oricăror alte mijloace de probă.
(3) Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, dacă legea nu prevede altfel.
(4) Dovada şi dovada contrară vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeaşi şedinţă.
(5) Dacă s-a dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea
celorlalte probe.
(6) Când proba cu martori a fost încuviinţată în condiţiile prevăzute la art. 254 alin. (2), dovada contrară va fi cerută,
sub sancţiunea decăderii, în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.
(7) Partea care a lipsit la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară proba contrară la şedinţa următoare, iar în caz de
împiedicare, la primul termen când se înfăţişează.
Art. 261: Locul administrării probelor
(1) Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată sesizate, în camera de consiliu, dacă legea nu dispune
altfel.
(2) Dacă, din motive obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localităţii de reşedinţă a
instanţei, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în
grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. În cazul în care felul dovezii îngăduie şi părţile se
învoiesc, instanţa care administrează proba poate fi scutită de citarea părţilor.
(3) Când instanţa care a primit comisia rogatorie constată că administrarea probei urmează a se face în circumscripţia
altei instanţe, va înainta, pe cale administrativă, cererea de comisie rogatorie instanţei competente, comunicând
aceasta instanţei de la care a primit însărcinarea.
(4) Instanţa însărcinată prin comisie rogatorie va proceda la administrarea probelor în prezenţa părţilor sau, chiar în
lipsă, dacă au fost legal citate, având aceleaşi atribuţii ca şi instanţa sesizată, în ceea ce priveşte procedura de urmat.
(5) După ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanţa sesizată, dacă este cazul, va fixa, din
oficiu, termen pentru continuarea cercetării procesului sau, după caz, pentru dezbaterea fondului.
Art. 262: Cheltuielile necesare administrării probelor
(1) Când administrarea probei încuviinţate necesită cheltuieli, instanţa va pune în vedere părţii care a cerut-o să
depună la grefă, de îndată sau în termenul fixat de instanţă, dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea lor.
(2) În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condiţiile
prevăzute la art. 92 alin. (1), instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care
trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi.
(3) Nedepunerea sumei prevăzute la alin. (1) în termenul fixat atrage decăderea părţii din dreptul de a administra
dovada încuviinţată în faţa acelei instanţe.
(4) Depunerea sumei prevăzute la alin. (1) se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se
amână judecata.
(5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplică şi în cazul în care administrarea probei se face prin comisie rogatorie.
Art. 263: Situaţia părţii decăzute
– Partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea totuşi să se apere, discutând în fapt şi în drept
temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
Art. 264: Aprecierea probelor
(1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.
(2) În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate,
judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor
doveditoare.
SUBSECŢIUNEA 3
2: §2. Dovada cu înscrisuri
SUBSECŢIUNEA 3
2^1: I. Dispoziţii generale
Art. 265: Noţiune
Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul
ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare.
Art. 266: Înscrisurile pe suport informatic
Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleaşi condiţii ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege.
Art. 267: Înscrisurile în formă electronică
Înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale.
Art. 268: Rolul semnăturii
(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care
l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate
acelui înscris, în condiţiile legii.
(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de
lege.
SUBSECŢIUNEA 3
2^2: II. Înscrisul autentic
Art. 269: Noţiune
(1) Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public
sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea
înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut,
semnătura acestora şi data înscrisului.
(2) Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest
caracter.
Art. 270: Putere doveditoare
(1) Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la
constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
(2) Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 30 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
oricare alte persoane.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul menţiunilor din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al
părţilor, fără a constitui obiectul principal al actului. Celelalte menţiuni constituie, între părţi, un început de dovadă scrisă.
Art. 271: Nulitatea şi conversiunea înscrisului autentic
(1) Înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă ori de o persoană
incompatibilă, necompetentă sau cu depăşirea competenţei este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Înscrisul prevăzut la alin. (1) face însă deplină dovadă ca înscris sub semnătură privată, dacă este semnat de părţi,
iar dacă nu este semnat, constituie, între acestea, doar un început de dovadă scrisă.
SUBSECŢIUNEA 3
2^3: III. Înscrisul sub semnătură privată
Art. 272: Noţiune
Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material. El nu
este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege.
Art. 273: Putere doveditoare
(1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut,
face dovadă între părţi până la proba contrară.
(2) Menţiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor fac, de asemenea, dovadă până la
proba contrară, iar celelalte menţiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.
Art. 274: Pluralitatea de exemplare
(1) Înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a fost
făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt.
(2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având acelaşi interes.
(3) Fiecare exemplar original trebuie să facă menţiune despre numărul originalelor ce au fost făcute. Lipsa acestei
menţiuni nu poate fi opusă însă de cel care a executat, în ceea ce îl priveşte, obligaţia constatată în acel înscris.
(4) Pluralitatea exemplarelor originale nu este cerută când părţile, de comun acord, au depus singurul original la un terţ
ales de ele.
Art. 275: Formalitatea „bun şi aprobat”
(1) Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau
o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de
semnătură, să fie scris cu mâna sa „bun şi aprobat pentru… „, cu arătarea în litere a sumei sau a cantităţii datorate.
(2) Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula „bun şi aprobat”, se prezumă că
obligaţia nu există decât pentru suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul şi formula „bun şi aprobat” sunt scrise în
întregime cu mâna sa de cel obligat, afară numai dacă se dovedeşte în care parte este greşeală sau dacă prin lege se
prevede altfel.
Art. 276: Sancţiunea nerespectării formalităţilor speciale
Înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 274 şi 275 vor putea fi
socotite ca început de dovadă scrisă.
Art. 277: Înscrisurile întocmite de profesionişti
(1) Dispoziţiile art. 274 şi 275 nu se aplică în raporturile dintre profesionişti.
(2) Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act
juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea
actului juridic.
(3) Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data
consemnată în cuprinsul său. În acest caz, data înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de
probă.
(4) Dacă înscrisul prevăzut la alin. (3) nu conţine nicio dată, aceasta poate fi stabilită în raporturile dintre părţi cu orice
mijloc de probă.
Art. 278: Data certă a înscrisului sub semnătură privată
(1) Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din
ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, respectiv:
1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau
alt funcţionar competent în această privinţă;
2. din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe
înscrisuri;
3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;
4. din ziua morţii ori din ziua când a survenit neputinţa fizică de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei
care l-au subscris, după caz;
5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condiţiile art. 269,
precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar;
6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeaşi natură care dovedeşte în chip neîndoielnic anterioritatea
înscrisului.
(2) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, instanţa, ţinând seama de împrejurări, poate să înlăture aplicarea, în tot
sau în parte, a dispoziţiilor alin. (1) în privinţa chitanţelor liberatorii.
Art. 279: Registrele şi hârtiile domestice
Registrele şi hârtiile domestice nu fac dovadă pentru cel care le-a scris. Ele fac dovadă împotriva lui:
1. în toate cazurile în care atestă neîndoielnic o plată primită;
2. când cuprind menţiunea expresă că însemnarea a fost făcută în folosul celui arătat drept creditor, pentru a ţine loc
de titlu.
Art. 280: Registrele profesioniştilor
(1) Registrele profesioniştilor, întocmite şi ţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, pot face între aceştia deplină
dovadă în justiţie, pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesională.
(2) Registrele prevăzute la alin. (1), chiar neţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, fac dovadă contra celor care leau
ţinut. Cu toate acestea, partea care se prevalează de ele nu poate scinda conţinutul lor.
(3) În toate cazurile, instanţa este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutului registrelor unui profesionist o
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 31 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunţe la această probă în cazul în care registrele părţilor nu concordă sau
dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părţi.
Art. 281: Menţiunile făcute de creditor
Orice menţiune făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu care a rămas neîntrerupt în posesia sa
face dovada, cu toate că nu este nici semnată, nici datată de el, când tinde a stabili liberaţiunea debitorului. Aceeaşi
putere doveditoare o are menţiunea făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui înscris sau al
unei chitanţe, dacă duplicatul sau chitanţa este în mâinile debitorului.
SUBSECŢIUNEA 3
2^4: IV. Înscrisurile pe suport informatic
Art. 282: Noţiune
(1) Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie
instrumentul probator al actului, dacă este inteligibil şi prezintă garanţii suficient de serioase pentru a face deplină
credinţă în privinţa conţinutului acestuia şi a identităţii persoanei de la care acesta emană.
(2) Pentru a aprecia calitatea documentului, instanţa trebuie să ţină seama de circumstanţele în care datele au fost
înscrise şi documentul care le-a reprodus.
Art. 283: Prezumţia de validitate a înscrierii
Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanţii suficient de serioase pentru
a face deplină credinţă în cazul în care ea este făcută în mod sistematic şi fără lacune şi când datele înscrise sunt
protejate contra alterărilor şi contrafacerilor astfel încât integritatea documentului este deplin asigurată. 0 astfel de
prezumţie există şi în favoarea terţilor din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către un profesionist.
Art. 284: Puterea doveditoare
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport informatic,
face deplină dovadă între părţi, până la proba contrară.
(2) Dacă suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare nu garantează integritatea documentului, acesta poate
servi, după circumstanţe, ca mijloc material de probă sau ca început de dovadă scrisă.
SUBSECŢIUNEA 3
2^5: V. Duplicatele şi copiile de pe înscrisurile autentice sau sub semnătură privată
Art. 285: Regimul duplicatelor
Duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice, eliberate în condiţiile prevăzute de lege, înlocuiesc
originalul şi au aceeaşi putere doveditoare ca şi acesta.
Art. 286: Regimul copiilor
(1) Copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate face dovadă decât despre
ceea ce este cuprins în înscrisul original.
(2) Părţile pot să ceară confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urmă putând fi întotdeauna ordonată
de instanţă, în condiţiile prevăzute la art. 292 alin. (2).
(3) Dacă este imposibil să fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul înscrisului sub
semnătură privată, copia legalizată de pe acestea constituie un început de dovadă scrisă.
(4) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
(5) Extrasele sau copiile parţiale fac dovada ca şi copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însă numai pentru
partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul în care sunt contestate, iar originalul este imposibil să fie
prezentat, instanţa are dreptul să aprecieze, în limitele prevăzute la alin. (3) şi (4), în ce măsură partea din original,
reprodusă în extras, poate fi socotită ca având putere doveditoare, independent de părţile din original care nu au fost
reproduse.
Art. 287: Copiile făcute pe microfilme sau pe suporturi informatice
Datele din înscrisurile autentice sau sub semnătură privată redate pe microfilme şi alte suporturi accesibile de
prelucrare electronică a datelor, făcute cu respectarea dispoziţiilor legale, au aceeaşi putere doveditoare ca şi
înscrisurile în baza cărora au fost redate.
SUBSECŢIUNEA 3
2^6: VI. Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare
Art. 288: Putere doveditoare
Înscrisul de recunoaştere sau de reînnoire a unei datorii preexistente face dovadă împotriva debitorului, moştenitorilor
sau succesorilor săi în drepturi, dacă aceştia nu dovedesc, prin aducerea documentului originar, că recunoaşterea este
eronată sau inexactă.
SUBSECŢIUNEA 3
2^7: VII. Regimul altor înscrisuri
Art. 289: Alte categorii de înscrisuri
(1) Contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori încorporând condiţii generale tip, după caz, sunt
considerate înscrisuri sub semnătură privată, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Dacă legea nu dispune altfel, biletele, tichetele şi alte asemenea documente, utilizate cu ocazia încheierii unor acte
juridice sau care încorporează dreptul la anumite prestaţii, au forţa probantă a înscrisurilor sub semnătură privată, chiar
dacă nu sunt semnate.
(3) Telexul, precum şi telegrama ale căror originale, depuse la oficiul poştal, au fost semnate de expeditor fac aceeaşi
dovadă ca şi înscrisul sub semnătură privată.
Art. 290: Anexele
Planurile, schiţele, hârtiile, fotografiile şi orice alte documente anexate au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisurile la
care sunt alăturate, dacă au legătură directă cu înscrisul şi poartă semnătura, după caz, a părţii sau a persoanei
competente care a întocmit înscrisul.
Art. 291: Modificările înscrisului
Ştersăturile, radierile, corecturile şi orice alte modificări, menţiuni sau adăugiri, făcute într-un înscris, nu vor fi luate în
considerare decât dacă au fost constatate sub semnătură de cel competent să îl întocmească sau de partea de la care
emană înscrisul, după caz.
SUBSECŢIUNEA 3
2^8: VIII. Administrarea probei cu înscrisuri
Art. 292: Depunerea înscrisurilor
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească,
în copie certificată pentru conformitate.
(2) Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 32 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris.
(3) Dacă partea adversă nu poate să îşi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă,
judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.
(4) Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefierul instanţei
unde au fost depuse.
(5) Înscrisurile întocmite în altă limbă decât cea folosită în faţa instanţei trebuie însoţite de traduceri legalizate.
(6) Înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de părţi.
Art. 293: Obligaţia părţii adverse de a prezenta înscrisul
(1) Când partea învederează că partea adversă deţine un înscris probatoriu, referitor la proces, instanţa poate ordona
înfăţişarea lui.
(2) Cererea de înfăţişare va fi admisă, dacă înscrisul este comun părţilor din proces, dacă însăşi partea adversă s-a
referit în proces la acest înscris sau dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul.
Art. 294: Cazuri de respingere a cererii de prezentare a înscrisului
(1) Judecătorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în întregime sau în parte, când:
1. conţinutul înscrisului se referă la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viaţa privată a unei persoane;
2. depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de păstrare a secretului;
3. depunerea înscrisului ar atrage urmărirea penală a părţii, a soţului sau a unei rude ori afin până la gradul al treilea
inclusiv.
(2) Dacă legea nu dispune altfel, incidenţa vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi verificată de judecător, prin
cercetarea conţinutului înscrisului. În încheierea de şedinţă se va face o menţiune corespunzătoare.
Art. 295: Refuzul de a prezenta înscrisul
Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă
reiese din dovezile administrate că a ascuns înscrisul ori l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului,
nu se conformează ordinului dat de instanţă de a-l înfăţişa, instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute cu
privire la conţinutul acelui înscris de partea care a cerut înfăţişarea.
Art. 296: Cercetarea înscrisului prin judecătorul delegat
(1) Când un înscris, necesar dezlegării procesului, se găseşte la una dintre părţi şi nu poate fi prezentat fiindcă
aducerea ar fi prea costisitoare sau când înscrisurile sunt prea voluminoase ori numeroase, se va putea delega un
judecător în prezenţa căruia părţile vor cerceta înscrisurile la locul unde se găsesc.
(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), instanţa, ţinând seama de împrejurări, poate să ceară doar prezentarea
unor extrase sau copii de pe înscrisurile solicitate, certificate de persoana care le deţine. În asemenea cazuri, dacă este
necesar, instanţa poate dispune verificarea conformităţii extrasului sau copiei cu originalul.
Art. 297: Obligaţia terţului de a prezenta înscrisul
(1) Când se arată că un înscris necesar soluţionării procesului se află în posesia unui terţ, acesta va putea fi citat ca
martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanţă.
(2) Când deţinătorul înscrisului este o persoană juridică, reprezentanţii ei vor putea fi citaţi ca martori.
(3) Terţul poate refuza înfăţişarea înscrisului în cazurile prevăzute la art. 294.
Art. 298: Obligaţia autorităţii sau instituţiei publice de a prezenta înscrisul
(1) Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau instituţii publice, instanţa va lua măsuri, la cererea uneia
dintre părţi sau din oficiu, pentru aducerea lui, în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducătorului
autorităţii sau instituţiei publice deţinătoare măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare.
(2) Autoritatea sau instituţia publică deţinătoare este în drept să refuze trimiterea înscrisului când acesta se referă la
apărarea naţională, siguranţa publică sau relaţiile diplomatice. Extrase parţiale vor putea fi trimise dacă niciunul dintre
aceste motive nu se opune. Dispoziţiile art. 252 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Art. 299: Înscrisurile care nu pot fi trimise instanţei
(1) Instanţa nu va putea cere trimiterea în original a cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor sau
instituţiilor publice, a testamentelor depuse la instanţe, notari publici sau avocaţi, precum şi a altor înscrisuri originale ce
se găsesc în arhivele acestora. Se vor putea însă cere copii certificate ale acestora.
(2) Cercetarea acestor înscrisuri, dacă este necesară, se va face, cu citarea părţilor, de un judecător delegat sau, dacă
înscrisul se găseşte în altă localitate, prin comisie rogatorie, de către instanţa respectivă.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), când procedura verificărilor înscrisurilor o impune, instanţa va putea
ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la instanţe, notari publici sau avocaţi,
pentru efectuarea expertizei grafoscopice în laboratoarele de specialitate dacă expertiza actului nu se poate efectua la
sediul arhivei.
Art. 300: Prezentarea registrelor profesioniştilor
(1) La cererea uneia dintre părţi sau chiar din oficiu, instanţa va putea ordona înfăţişarea registrelor profesioniştilor sau
comunicarea lor.
(2) Când înscrisurile sau registrele prevăzute la alin. (1) ce urmează a fi cercetate se află în altă circumscripţie
judecătorească, cercetarea lor se va face prin comisie rogatorie.
SUBSECŢIUNEA 3
2^9: IX. Verificarea înscrisurilor
Art. 301: Recunoaşterea sau contestarea înscrisului sub semnătură privată
(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori
semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub
sancţiunea decăderii.
(2) Moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul
sau semnătura autorului lor.
Art. 302: Obligaţia de verificare a înscrisului
(1) Când una dintre persoanele menţionate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaşte,
instanţa va proceda la verificarea înscrisului prin:
1. compararea scrierii şi semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din alte înscrisuri necontestate;
2. expertiză;
3. orice alte mijloace de probă admise de lege.
(2) În acest scop, preşedintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 33 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
scrie şi să semneze sub dictarea sa părţi din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o
recunoaştere a scrierii sau semnăturii.
Art. 303: Procedura de verificare
(1) Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în faţa sa ori, dacă este cazul, şi cu alte
înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului.
(2) Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză,
obligând părţile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparaţie.
(3) Se primesc ca înscrisuri de comparaţie:
1. înscrisurile autentice;
2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de părţi;
3. partea din înscris care nu este contestată;
4. scrisul sau semnătura făcut/făcută înaintea instanţei.
(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
(5) Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă.
Art. 304: Denunţarea înscrisului ca fals
(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părţi declară că
acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.
(2) Dacă partea care foloseşte înscrisul nu este prezentă, instanţa va ordona ca aceasta să se prezinte personal
pentru a lua cunoştinţă de denunţarea înscrisului ca fals, să depună originalul şi să dea explicaţiile necesare.
(3) Judecătorul poate ordona prezentarea părţilor chiar şi înainte de primul termen de judecată, dacă partea declară,
prin întâmpinare, că scrierea sau semnătura sa este falsificată.
(4) În cazuri temeinic justificate, părţile pot fi reprezentate prin mandatari cu procură specială.
Art. 305: Verificarea stării înscrisului denunţat ca fals
(1) Judecătorul va constata de îndată, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului denunţat ca fals, dacă există pe
el ştersături, adăugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, şi îl va încredinţa grefei, după ce va fi
contrasemnat de grefier şi de părţi.
(2) Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face menţiune despre toate acestea în procesul-verbal.
Art. 306: Ascultarea părţilor
(1) La acelaşi termen în care înscrisul a fost denunţat ca fals sau, în cazul prevăzut la art. 304 alin. (2), la termenul
următor, judecătorul întreabă partea care a produs înscrisul, dacă înţelege să se folosească de el.
(2) Dacă partea care a folosit înscrisul lipseşte, refuză să răspundă sau declară că nu se mai serveşte de înscris, acesta
va fi înlăturat, în tot sau în parte, după caz.
(3) Dacă partea care a denunţat înscrisul ca fals lipseşte, refuză să răspundă sau îşi retrage declaraţia de denunţare,
înscrisul va fi considerat ca recunoscut.
Art. 307: Suspendarea procesului şi sesizarea parchetului
Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals a acestuia nu a fost
retrasă, instanţa, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului,
înaintând de îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesulverbal
ce se va încheia în acest scop.
Art. 308: Cercetarea falsului de către instanţa civilă
În cazul în care, potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se
va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă.
SUBSECŢIUNEA 3
3: §3. Proba cu martori
SUBSECŢIUNEA 3
3^1: I. Admisibilitatea probei cu martori
Art. 309: Admisibilitatea probei
(1) Proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
(2) Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei. Cu toate
acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă
a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisă.
(3) În cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.
(4) De asemenea, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în
afară de cazurile în care:
1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;
2. există un început de dovadă scrisă, potrivit prevederilor art. 310;
3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forţă majoră;
4. părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile de care ele pot să dispună;
5. actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau
imorală, după caz;
6. se cere lămurirea clauzelor actului juridic.
(5) Proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar
pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea
actului juridic respectiv, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (4).
Art. 310: Începutul de dovadă scrisă
(1) Se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană
căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil
faptul pretins.
(2) Constituie început de dovadă scrisă şi înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost
întocmit în faţa unui funcţionar competent care atestă că declaraţiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de
acea persoană.
(3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi numai dacă este completat prin alte mijloace de probă,
inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii.
SUBSECŢIUNEA 3
3^2: II. Administrarea probei cu martori
Art. 311: Ascultarea şi înlocuirea martorilor
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 34 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune citarea şi ascultarea acestora.
(2) Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, caz în care
lista se va depune sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare.
(3) Fiecare parte va putea să se împotrivească la ascultarea unui martor care nu este înscris în listă sau nu este
identificat în mod lămurit.
(4) Decăderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 262 se
acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor.
Art. 312: Ascultarea martorilor necitaţi
(1) Martorii pot fi ascultaţi chiar la termenul la care proba a fost încuviinţată.
(2) La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviinţaţi chiar fără a fi citaţi.
(3) Dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile
aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţia, instanţa va dispune citarea martorului pentru un nou termen. Dispoziţiile art. 313
sunt aplicabile.
Art. 313: Refuzul martorului de a se prezenta
(1) Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere.
(2) În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
(3) Dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se înfăţişează, instanţa va putea
proceda la judecată.
Art. 314: Imposibilitatea de prezentare
Martorul care, din cauză de boală sau altă împiedicare gravă, nu poate veni în instanţă va putea fi ascultat la locul unde
se află, cu citarea părţilor.
Art. 315: Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori
(1) Nu pot fi martori:
1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2. soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi;
4. persoanele puse sub interdicţie judecătorească;
5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.
(2) Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3.
Art. 316: Ascultarea rudelor şi afinilor
În procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele şi afinii prevăzuţi la art.
315, în afară de descendenţi.
Art. 317: Persoanele scutite de a depune mărturie
(1) Sunt scutiţi de a fi martori:
1. slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele şi asistenţii
medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu
privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea
activităţii lor;
2. judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra împrejurărilor secrete de care
au avut cunoştinţă în această calitate;
3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate la art. 315 alin.
(1) pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1, cu excepţia slujitorilor cultelor, vor putea totuşi depune mărturie, dacă au
fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesată la păstrarea secretului, în afară de cazul în
care prin lege se dispune altfel.
(3) Vor putea, de asemenea, depune mărturie şi persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 2, dacă autoritatea sau
instituţia pe lângă care funcţionează ori au funcţionat, după caz, le dă încuviinţarea.
Art. 318: Identificarea martorului
(1) Preşedintele, înainte de a lua declaraţia, va cere martorului să arate:
a) numele, prenumele, profesia, domiciliul şi vârsta;
b) dacă este rudă sau afin cu una dintre părţi şi în ce grad;
c) dacă se află în serviciul uneia dintre părţi.
(2) Preşedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura şi semnificaţia jurământului.
Art. 319: Depunerea jurământului
(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: „Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic
din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
(2) În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe Biblie.
(3) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
(4) Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. (2).
(5) Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: „Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu
voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.”
(6) Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea
formulă: „Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.”
(7) Persoanele mute şi surdo-mute ştiutoare de carte vor depune jurământul transcriind formula acestuia şi semnândo;
persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul, iar cele care nu ştiu să scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui
interpret.
(8) Situaţiile la care se referă alin. (3)-(7) se reţin de către instanţă pe baza afirmaţiilor făcute de martor.
(9) După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul,
săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
(10) Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
Art. 320: Scutirea de jurământ
Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi cei care sunt lipsiţi de discernământ în momentul audierii, fără a fi puşi sub
interdicţie, pot fi ascultaţi, fără jurământ, însă instanţa le va atrage atenţia să spună adevărul şi va ţine seama, la
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 35 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
aprecierea depoziţiei lor, de situaţia lor specială.
Art. 321: Ascultarea martorului
(1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultaţi încă neputând fi de faţă.
(2) Ordinea ascultării martorilor va fi fixată de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.
(3) Martorul va răspunde mai întâi la întrebările puse de preşedinte, iar apoi şi la întrebările puse, cu încuviinţarea
acestuia, de către partea care l-a propus, precum şi de către partea adversă.
(4) După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte
altfel.
(5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lăsat să-şi facă liber depoziţia, fără să aibă voie să citească un răspuns scris de
mai înainte; el se poate servi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau
denumiri.
Art. 322: Reascultarea şi confruntarea martorilor
(1) Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.
(2) Martorii ale căror declaraţii nu se potrivesc pot fi confruntaţi.
(3) Dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea procesului, este jignitoare sau
tinde a proba un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea părţii, va trece în
încheierea de şedinţă atât întrebarea formulată, cât şi motivul pentru care nu a fost încuviinţată.
Art. 323: Consemnarea declaraţiei martorului
(1) Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare
pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul
refuză sau nu poate să semneze, se va face menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţă.
(2) Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier
şi martor, sub sancţiunea de a nu fi luate în considerare.
(3) Locurile nescrise din declaraţie trebuie barate cu linii, astfel încât să nu se poată face adăugiri.
(4) Dispoziţiile art. 231 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 324: Aprecierea probei cu martori
În aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat
cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective.
Art. 325: Bănuiala de mărturie mincinoasă
Dacă, din cercetare, reies bănuieli de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorului, instanţa va încheia un procesverbal
şi va sesiza organul de urmărire penală competent.
Art. 326: Drepturi băneşti ale martorului
(1) Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă dacă este din altă localitate, precum
şi dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obţinut dacă şi-ar fi exercitat profesia pe durata
lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor, stabilite în raport cu starea sau
profesia pe care o exercită, precum şi cu timpul efectiv pierdut.
(2) Drepturile băneşti se asigură de partea care a propus martorul şi se stabilesc, la cerere, de către instanţă, prin
încheiere executorie.
SUBSECŢIUNEA 3
4: §4. Prezumţiile
Art. 327: Noţiune
Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt
necunoscut.
Art. 328: Prezumţiile legale
(1) Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele
considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul
cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta.
(2) Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 329: Prezumţiile judiciare
În cazul prezumţiilor lăsate la luminile şi înţelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au
greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea
admite dovada cu martori.
SUBSECŢIUNEA 3
5: §5. Expertiza
Art. 330: Încuviinţarea expertizei
(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti,
va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de
expertiză la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336.
(2) Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
(3) În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi,
judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.
(4) Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă judiciară
şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3).
(5) La efectuarea expertizei în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de
instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relaţii, să
formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele
expertizei.
Art. 331: Numirea expertului
(1) Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, de pe
lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa sa şi
autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.
(2) Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunţe, termenul în
care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului şi, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de
deplasare. În acest scop, instanţa poate fixa o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să
estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei. Tot astfel, instanţa
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 36 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
poate fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi
efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei. Poziţia părţilor va fi consemnată în încheiere. În funcţie de
poziţia expertului şi a părţilor, instanţa va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a
costurilor necesare efectuării expertizei.
(3) Dovada plăţii onorariului se depune la grefa instanţei de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5
zile de la numire sau în termenul stabilit de instanţă potrivit alin. (2). Onorariul poate fi majorat, în condiţiile prevăzute
la art. 339 alin. (2).
Art. 332: Recuzarea expertului
(1) Experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
(2) Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată;
în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
(3) Recuzările se judecă cu citarea părţilor şi a expertului.
Art. 333: Înştiinţarea şi înlocuirea expertului
(1) Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile
experţilor.
(2) Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.
Art. 334: Ascultarea expertului
Dacă experţii pot să-şi exprime de îndată opinia, aceştia vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va consemna
într-un proces-verbal, dispoziţiile art. 323 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 335: Efectuarea expertizei la faţa locului
(1) Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile părţilor, ea nu poate fi
făcută decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se
vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. Citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel
puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză.
(2) Părţile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
(3) În cazul în care una dintre părţi opune rezistenţă sau împiedică în orice alt mod efectuarea lucrării, instanţa va
putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute de partea adversă cu privire la împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării,
în contextul administrării tuturor celorlalte probe.
(4) Cheltuielile efectuate cu expertiza până la data refuzului vor fi suportate de partea care s-a opus efectuării
expertizei.
(5) În mod excepţional, când aflarea adevărului în cauză este indisolubil legată de efectuarea probei cu expertiză
tehnică, instanţa va autoriza folosirea forţei publice în scopul efectuării expertizei, prin încheiere executorie pronunţată
în camera de consiliu, după ascultarea părţilor.
Art. 336: Raportul de expertiză
(1) Constatările şi concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat căruia i s-a cerut
efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel puţin 10 zile înainte de termenul
fixat pentru judecată. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micşorat.
(2) Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, depunerea raportului se va face numai după obţinerea avizelor tehnice
necesare ce se eliberează numai de organismele de specialitate competente.
Art. 337: Lămurirea sau completarea raportului
Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicţie între părerile
experţilor, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, poate solicita experţilor, la primul termen după depunerea
raportului, să îl lămurească sau să îl completeze.
Art. 338: Efectuarea unei noi expertize
(1) Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt
expert.
(2) O nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancţiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului,
iar dacă s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecţiuni ori, după caz, a
raportului suplimentar.
Art. 339: Drepturi băneşti ale expertului
(1) Fapta experţilor de a cere sau de a primi o sumă mai mare decât onorariul fixat de instanţă se pedepseşte potrivit
legii penale.
(2) La cererea motivată a experţilor, ţinându-se seama de lucrarea efectuată, instanţa va putea majora onorariul
cuvenit acestora, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, însă numai după depunerea raportului, a răspunsului
la eventualele obiecţiuni sau a raportului suplimentar, după caz.
(3) Expertul are aceleaşi drepturi ca şi martorul în ceea ce priveşte cheltuielile de transport, cazare şi masă.
Art. 340: Comisie rogatorie
Dacă expertiza se face la o altă instanţă, prin comisie rogatorie, numirea experţilor şi stabilirea sumelor cuvenite vor fi
lăsate în sarcina acestei din urmă instanţe.
SUBSECŢIUNEA 3
6: §6. Mijloacele materiale de probă
Art. 341: Lucrurile ca mijloace de probă
(1) Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le
păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului.
(2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare
a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor
moravuri.
Art. 342: Păstrare
(1) Mijloacele materiale de probă puse la dispoziţia instanţei vor fi păstrate până la soluţionarea definitivă a procesului.
(2) Dacă aducerea la instanţă a mijloacelor materiale de probă prezintă greutăţi datorită numărului, volumului sau altor
însuşiri ale lor ori locului unde se află, acestea vor fi lăsate în depozitul deţinătorului sau al altei persoane.
Art. 343: Verificare
(1) Mijloacele materiale de probă, aflate în păstrarea instanţei, se aduc în şedinţa de judecată.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 37 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) Dacă mijloacele materiale de probă nu se află în păstrarea instanţei, aceasta poate ordona, după caz, fie aducerea
lor, fie verificarea la faţa locului, dispoziţiile art. 293-300 fiind aplicabile în mod corespunzător.
(3) În încheierea sau în procesul-verbal, după caz, conţinând constatările instanţei, se va face menţiune şi despre
starea şi semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de probă verificate.
Art. 344: Restituire. Trecerea în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale
În cazul în care instanţa a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de probă şi cei în drept a le
primi nu le ridică în termen de 6 luni de la data când au fost încunoştinţaţi în acest scop, instanţa, în camera de consiliu,
citând părţile interesate şi organul financiar local competent, va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi considerate
ca abandonate şi trecute în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are sediul instanţa. Încheierea
poate fi atacată numai cu apel la instanţa ierarhic superioară.
SUBSECŢIUNEA 3
7: §7. Cercetarea la faţa locului
Art. 345: Încuviinţarea cercetării la faţa locului
(1) Cercetarea la faţa locului se poate face, la cerere sau din oficiu, când instanţa apreciază că ea este necesară
pentru lămurirea procesului.
(2) Încheierea prin care se admite cercetarea va determina împrejurările de fapt ce urmează să fie lămurite la faţa
locului.
Art. 346: Efectuarea cercetării la faţa locului
(1) Cercetarea la faţa locului se face, cu citarea părţilor, de către judecătorul delegat sau de către întregul complet de
judecată. Prezenţa procurorului este obligatorie când participarea acestuia la judecată este cerută de lege.
(2) Instanţa poate, de asemenea, încuviinţa ca ascultarea martorilor, experţilor şi părţilor să se facă la faţa locului.
Art. 347: Consemnarea rezultatului cercetării
(1) Despre cele constatate şi măsurile luate la faţa locului, instanţa va întocmi un proces-verbal, în care se vor
consemna şi susţinerile ori obiecţiunile părţilor, care va fi semnat de către cei prezenţi.
(2) Desenele, planurile, schiţele sau fotografiile făcute la faţa locului vor fi alăturate procesului-verbal şi vor fi semnate
de către judecător şi de părţile prezente la cercetare.
SUBSECŢIUNEA 3
8: §8. Mărturisirea
SUBSECŢIUNEA 3
8^1: I. Admisibilitatea probei
Art. 348: Noţiune şi feluri
(1) Constituie mărturisire recunoaşterea de către una dintre părţi, din proprie iniţiativă sau în cadrul procedurii
interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă îşi întemeiază pretenţia sau, după caz, apărarea.
(2) Mărturisirea este judiciară sau extrajudiciară.
Art. 349: Mărturisirea judiciară
(1) Mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcuto, fie personal, fie prin mandatar cu procură
specială.
(2) Mărturisirea judiciară nu poate fi divizată împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte şi care
nu au legătură între ele.
(3) De asemenea, mărturisirea judiciară nu poate fi nici revocată, afară numai dacă se face dovada că a fost urmarea
unei erori de fapt scuzabile.
(4) Mărturisirea judiciară nu produce efecte dacă a fost făcută de o persoană lipsită de discernământ sau dacă duce la
pierderea unui drept de care cel care face recunoaşterea nu poate dispune.
Art. 350: Mărturisirea extrajudiciară
(1) Mărturisirea făcută în afara procesului este un fapt supus aprecierii judecătorului, potrivit regulilor generale de
probaţiune.
(2) Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate fi invocată în cazurile în care proba cu martori nu este admisă.
SUBSECŢIUNEA 3
8^2: II. Interogatoriul
Art. 351: Încuviinţarea interogatoriului
Instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre părţi, cu privire la fapte
personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea procesului.
Art. 352: Luarea interogatoriului persoanelor fizice
(1) Cel chemat în persoană va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.
(2) Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, când participă la judecată, precum şi partea
adversă pot pune direct întrebări celui chemat la interogatoriu.
(3) Partea va răspunde fără să poată citi un proiect de răspuns scris în prealabil. Ea se poate folosi însă de însemnări,
cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
(4) Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, registre sau dosare, se va putea fixa un
nou termen pentru interogatoriu.
(5) Când ambele părţi sunt de faţă la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.
Art. 353: Luarea interogatoriului reprezentantului legal
Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cel care asistă persoana cu capacitate de
exerciţiu restrânsă poate fi chemat personal la interogatoriu numai în legătură cu actele încheiate şi faptele săvârşite în
această calitate.
Art. 354: Consemnarea răspunsurilor la interogatoriu
(1) Răspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare
pagină de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţă de
cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse, sub sancţiunea de a nu fi ţinute în
seamă.
(2) Dacă partea interogată sau cealaltă parte nu voieşte ori nu poate să semneze, se va consemna în josul
interogatoriului.
(3) În cazul în care interogatoriul a fost dispus din oficiu, precum şi în cazul prevăzut la art. 352 alin. (2), vor fi
consemnate în încheierea de şedinţă atât întrebările, cât şi răspunsurile.
(la data 30-mar-2016 Art. 354, alin. (3) din cartea II, titlul I, capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 3^8^2 rectificat de Actul din Rectificare din
2016 )
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 38 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 355: Luarea interogatoriului persoanelor juridice
(1) Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat vor răspunde în
scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în condiţiile prevăzute la art. 194 lit. e).
(2) Se exceptează societăţile de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la
interogatoriu.
Art. 356: Luarea interogatoriului părţii aflate în străinătate
(1) Dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte ori prin acte normative speciale nu se
prevede altfel, partea care se află în străinătate şi este reprezentată în proces printr-un mandatar va putea fi
interogată prin acesta.
(2) În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul
unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este suficientă.
Art. 357: Luarea interogatoriului prin judecător delegat sau comisie rogatorie
(1) Instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la locuinţa celui chemat la interogatoriu, printr-un judecător
delegat, dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată de a veni în faţa instanţei. În acest caz, răspunsurile la
întrebări se vor consemna în prezenţa părţii adverse sau în lipsă, dacă aceasta a fost citată şi nu s-a prezentat.
(2) Partea care locuieşte în circumscripţia altei instanţe, în cazurile prevăzute la alin. (1), se va asculta prin comisie
rogatorie.
Art. 358: Neprezentarea la interogatoriu şi refuzul de a răspunde
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti
aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus
interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise
pentru completarea probatoriului.
SUBSECŢIUNEA 3
9: §9. Asigurarea probelor
Art. 359: Condiţii de admisibilitate
(1) Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile
sau imobile ori să obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară
ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât şi în timpul procesului, administrarea acestor
probe.
(2) În cazul în care partea adversă îşi dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgenţă.
Art. 360: Soluţionarea cererii
(1) Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul
constatării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă procesul în prima instanţă.
(2) Partea va arăta în cerere probele a căror administrare o pretinde, faptele pe care vrea să le dovedească, precum şi
motivele care fac necesară asigurarea acestora sau, după caz, acordul părţii adverse.
(3) Instanţa va dispune citarea părţilor şi va comunica părţii adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este obligată să
depună întâmpinare.
(4) Instanţa va soluţiona cererea în camera de consiliu, prin încheiere.
(5) În caz de pericol în întârziere, instanţa, apreciind împrejurările, va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor.
Art. 361: Regimul căilor de atac
(1) Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie şi nu este supusă niciunei căi de atac.
(2) Încheierea de respingere poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat
cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Art. 362: Administrarea probelor asigurate
(1) Administrarea probei ce trebuie asigurată va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa în acest scop.
(2) Administrarea probelor asigurate se constată printr-o încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Art. 363: Puterea doveditoare
(1) Probele asigurate în condiţiile prevăzute la art. 362 vor fi cercetate de instanţă, la judecarea procesului, sub
raportul admisibilităţii şi concludenţei lor. În cazul în care găseşte necesar, instanţa va proceda, dacă este cu putinţă, la
o nouă administrare a probelor asigurate.
(2) Probele asigurate pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.
(3) Cheltuielile făcute cu administrarea probelor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina în fond.
Art. 364: Constatarea de urgenţă a unei stări de fapt
(1) La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să
înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripţia căruia urmează să
se facă constatarea va putea constata la faţa locului această stare de fapt.
(2) În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1) necesită concursul părţii adverse sau al unei alte
persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.
(3) În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), partea interesată va putea cere instanţei să încuviinţeze efectuarea
constatării. Instanţa poate încuviinţa efectuarea constatării fără citarea aceluia împotriva căruia se cere. Dispoziţiile art.
360-363 se aplică în mod corespunzător.
(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost
de faţă, şi are puterea doveditoare a înscrisului autentic.
Art. 365: Dispoziţii speciale
În caz de pericol în întârziere, asigurarea dovezii şi constatarea unei stări de fapt se vor putea face şi în zilele
nelucrătoare şi chiar în afara orelor legale, însă numai cu încuviinţarea expresă a instanţei.
SUBSECŢIUNEA 4: Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici
Art. 366: Domeniu de aplicare
Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile tuturor litigiilor, cu excepţia celor ce privesc starea civilă şi capacitatea
persoanelor, relaţiile de familie, precum şi orice alte drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
Art. 367: Obligaţia instanţei
La primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi dacă acestea sunt prezente sau reprezentate,
instanţa le va întreba dacă sunt de acord ca probele să fie administrate potrivit dispoziţiilor din prezenta subsecţiune.
Art. 368: Convenţia părţilor
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 39 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) La termenul prevăzut la art. 367 părţile, prezente personal sau reprezentate, pot conveni ca avocaţii care le asistă
şi le reprezintă să administreze probele în cauză, potrivit dispoziţiilor prezentei subsecţiuni.
(2) Consimţământul pentru administrarea probelor, prevăzut la alin. (1), se va da de către părţi, personal sau prin
mandatar cu împuternicire specială, în faţa instanţei, luându-se act despre aceasta în încheiere, sau prin înscris întocmit
în faţa avocatului, care este obligat să certifice consimţământul şi semnătura părţii pe care o asistă ori o reprezintă.
Dacă sunt mai multe părţi asistate de acelaşi avocat, consimţământul se va da de fiecare dintre ele separat.
(3) Totodată, fiecare parte este obligată să declare că pentru procedura din prezenta subsecţiune îşi alege domiciliul la
avocatul care o reprezintă.
(4) Consimţământul dat potrivit alin. (2) nu poate fi revocat de către una dintre părţi.
Art. 369: Desfăşurarea şedinţei de judecată
Pe parcursul administrării probelor de către avocaţi, şedinţele de judecată, atunci când acestea sunt necesare, se
desfăşoară potrivit art. 240, cu participarea obligatorie a avocaţilor.
Art. 370: Măsuri luate de instanţă
(1) După constatarea valabilităţii consimţământului dat conform art. 368, instanţa va lua măsurile prevăzute la art.
237 alin. (2). Dispoziţiile art. 255, 256, art. 257 alin. (1), art. 258 şi 260 sunt aplicabile.
(2) Când, potrivit legii, cererile prevăzute la alin. (1) pot fi formulate şi ulterior primului termen de judecată la care
părţile sunt legal citate, instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunoştinţă părţilor reprezentate
prin avocat.
(3) Dispoziţiile art. 227 şi ale art. 254 alin. (2)-(4) sunt aplicabile.
(4) Partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a probelor va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi
administra orice probă, cu excepţia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea probelor de către cealaltă
parte şi va putea combate aceste probe.
Art. 371: Termenul administrării probelor
(1) Pentru administrarea probelor de către avocaţi instanţa va stabili un termen de până la 6 luni, ţinând seama de
volumul şi complexitatea acestora.
(2) Termenul prevăzut la alin. (1) va putea fi prelungit dacă în cursul administrării probelor:
1. se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanţa trebuie să se pronunţe; în acest
caz, termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului;
2. a încetat, din orice cauză, contractul de asistenţă juridică dintre una dintre părţi şi avocatul său; în acest caz,
termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat;
3. una dintre părţi a decedat; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat potrivit
art. 412 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor;
4. în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeşte cu perioada suspendării,
dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 nefiind însă aplicabile.
Art. 372: Programul administrării probelor
(1) În cel mult 5 zile de la încuviinţarea probelor, avocaţii părţilor vor prezenta instanţei programul de administrare a
acestora, purtând semnătura avocaţilor, în care se vor arăta locul şi data administrării fiecărei probe. Programul se
încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu, şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor.
(2) În procesele prevăzute la art. 92 alin. (2) şi (3) programul încuviinţat potrivit alin. (1) va fi comunicat de îndată
procurorului, în condiţiile art. 383.
(3) Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune
aceasta. Părţile, prin avocaţi, sunt obligate să îşi comunice înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură.
(4) Data convenită pentru administrarea probelor potrivit alin. (1) poate fi modificată, cu acordul tuturor părţilor.
(5) În cazul în care administrarea probei nu este posibilă din motive obiective, va fi stabilit un nou termen, dispoziţiile
alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzător. Dacă părţile nu se înţeleg, va fi sesizată instanţa, potrivit art. 373.
(6) Nerespectarea nejustificată a programului prevăzut la alin. (1) atrage decăderea părţii din dreptul de a mai
administra proba respectivă.
(7) Dispoziţiile art. 262 sunt aplicabile.
Art. 373: Soluţionarea incidentelor
Dacă în cursul administrării probelor una dintre părţi formulează o cerere, invocă o excepţie, inadmisibilitatea vreunei
probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanţa care, cu citarea celeilalte părţi, prin
încheiere dată în camera de consiliu, se va pronunţa de îndată, iar când este necesar, în cel mult 15 zile de la data la
care a fost sesizată. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul procesului.
Art. 374: Înscrisuri deţinute de terţi
În cazul în care se dispune înfăţişarea unui înscris deţinut de o autoritate sau de o altă persoană, instanţa, potrivit
dispoziţiilor art. 298, va dispune solicitarea înscrisului şi, îndată ce acesta este depus la instanţă, comunicarea lui în
copie fiecărui avocat.
Art. 375: Verificarea înscrisurilor
Dacă una dintre părţi nu recunoaşte scrisul sau semnătura dintr-un înscris, avocatul părţii interesate, potrivit art. 373,
va solicita instanţei să procedeze la verificarea înscrisurilor.
Art. 376: Ascultarea martorilor
(1) Martorii vor fi ascultaţi, la locul şi data prevăzute în programul încuviinţat de instanţă, de către avocaţii părţilor, în
condiţiile art. 318 alin. (1) şi art. 321 alin. (1), (2), (4) şi (5), care se aplică în mod corespunzător. Ascultarea
martorilor se face fără prestare de jurământ, punându-li-se însă în vedere că dacă nu vor spune adevărul săvârşesc
infracţiunea de mărturie mincinoasă. Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
(2) Martorii prevăzuţi la art. 320 vor fi ascultaţi numai de către instanţă.
Art. 377: Consemnarea mărturiei
(1) Mărturia se va consemna întocmai de către o persoană convenită de părţi şi se va semna, pe fiecare pagină şi la
sfârşitul ei, de către avocaţii părţilor, de cel ce a consemnat-o şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de
cuprinsul consemnării.
(2) Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate prin semnătura celor menţionaţi la
alin. (1), sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 40 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(3) Dacă mărturia a fost stenografiată, aceasta va fi transcrisă. Atât stenograma, cât şi transcrierea ei vor fi semnate
potrivit alin. (1) şi depuse la dosar.
(4) Dacă mărturia a fost înregistrată cu mijloace audiovizuale, aceasta va putea fi ulterior transcrisă la cererea părţii
interesate, în condiţiile legii. Transcrierea înregistrărilor va fi semnată potrivit alin. (1) şi depusă la dosar.
Art. 378: Autentificarea mărturiei
Părţile pot conveni ca declaraţiile martorilor să fie consemnate şi autentificate de un notar public. Dispoziţiile art. 376
sunt aplicabile.
Art. 379: Expertiza
(1) În cazul în care este încuviinţată o expertiză, în programul administrării probelor părţile vor trece numele expertului
pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum şi numele consilierilor fiecăreia dintre ele.
(2) Dacă părţile nu se învoiesc asupra alegerii expertului, ele vor cere instanţei, la termenul când încuviinţează probele
potrivit art. 370, să procedeze la desemnarea acestuia, potrivit art. 331 alin. (1) şi (2).
(3) Expertul este obligat să efectueze expertiza şi să o predea avocaţilor părţilor, sub semnătură de primire, cu cel
puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţă potrivit art. 371. De asemenea, el are îndatorirea să dea explicaţii
avocaţilor şi părţilor, iar după fixarea termenului de judecată, să se conformeze dispoziţiilor art. 337-339.
Art. 380: Cercetarea la faţa locului
Dacă s-a dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va face de către instanţă potrivit dispoziţiilor art. 345-347.
Procesul-verbal prevăzut la art. 347 alin. (1) va fi întocmit în atâtea exemplare câte părţi sunt şi va fi înmânat
avocaţilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetării.
Art. 381: Interogatoriul
Când s-a încuviinţat chemarea la interogatoriu, instanţa va cita părţile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii
de pe interogatoriul astfel luat, precum şi de pe cel dispus şi primit potrivit art. 355 alin. (1) vor fi înmânate de îndată
avocaţilor părţilor.
Art. 382: Incidente privind probele
(1) Instanţa, în condiţiile art. 373, va hotărî asupra cererii de înlocuire a martorilor, de ascultare din nou sau de
confruntare a acestora.
(2) De asemenea, în condiţiile arătate la alin. (1), instanţa se va pronunţa cu privire la cererea de a se admite noi
martori sau alte probe ce se dovedesc necesare şi care nu puteau fi prevăzute pentru a fi solicitate potrivit art. 237
alin. (2) pct. 7.
Art. 383: Concluziile scrise
(1) După administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţă reclamantul, prin avocatul său, va redacta concluziile
scrise privind susţinerea pretenţiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,
sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părţi din proces şi, când este cazul, Ministerului
Public.
(2) După primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul său, va redacta propriile concluzii
scrise, pe care le va comunica, potrivit alin. (1), reclamantului, celorlalte părţi, precum şi, când este cazul, Ministerului
Public.
Art. 384: Alcătuirea dosarului
(1) Avocaţii părţilor vor alcătui pentru fiecare parte câte un dosar şi unul pentru instanţă, în care vor depune câte un
exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constată administrarea fiecărei probe.
(2) Dosarele prevăzute la alin. (1) vor fi numerotate, şnuruite şi vor purta semnătura avocaţilor părţilor pe fiecare
pagină.
Art. 385: Depunerea dosarului la instanţă
La expirarea termenului stabilit de instanţă potrivit art. 371 avocaţii părţilor vor prezenta împreună instanţei dosarul
cauzei, întocmit potrivit art. 384.
Art. 386: Judecarea cauzei
(1) Primind dosarul, instanţa va fixa termenul de judecată, dat în cunoştinţă părţilor, care nu va putea fi mai lung de 15
zile de la data primirii dosarului.
(2) La acest termen, instanţa va putea hotărî, pentru motive temeinice şi după ascultarea părţilor, să se administreze
noi probe sau să se administreze nemijlocit în faţa sa unele dintre probele administrate de avocaţi.
(3) În acest scop, instanţa va stabili termene scurte, în continuare, date în cunoştinţă părţilor. Pentru prezentarea în
faţa instanţei martorii vor fi citaţi, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Dispoziţiile art. 159
şi ale art. 313 alin. (2) sunt aplicabile.
(4) Dacă, la termenul prevăzut la alin. (1), instanţa socoteşte că nu este necesară administrarea de noi probe sau a
unora dintre cele administrate de avocaţi, va proceda la judecarea în fond a procesului, acordând părţilor cuvântul
pentru a pune concluzii prin avocat.
Art. 387: Dispoziţii aplicabile
(1) Dispoziţiile subsecţiunii a 3-a „Probele” a secţiunii a 2-a a capitolului II sunt aplicabile, dacă în prezenta subsecţiune
nu se prevede altfel.
(2) La cererea avocatului sau a părţii interesate instanţa poate lua măsura amenzii judiciare şi obligării la plata de
despăgubiri, în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 187-190.
Art. 388: Consilierii juridici
Dispoziţiile prezentei subsecţiuni sunt aplicabile în mod corespunzător şi consilierilor juridici care, potrivit legii,
reprezintă partea.
SECŢIUNEA 3: Dezbaterea în fond a procesului
Art. 389: Obiectul dezbaterilor
Dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept, invocate de părţi în cererile lor sau,
după caz, ridicate de către instanţă din oficiu.
Art. 390: Chestiunile prealabile dezbaterilor în fond
Înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanţa, din oficiu sau la solicitarea părţilor, pune în discuţia
acestora cererile, excepţiile procesuale şi apărările care nu au fost soluţionate în cursul cercetării procesului, precum şi
cele care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului.
Art. 391: Completarea sau refacerea unor probe
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 41 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Instanţa poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri, rezultă necesitatea
acestei măsuri.
Art. 392: Deschiderea dezbaterilor în fond
Dacă părţile declară că nu mai au cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, preşedintele deschide
dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor, în ordinea şi condiţiile prevăzute la art. 216, pentru ca fiecare
să îşi susţină cererile şi apărările formulate în proces.
Art. 393: Continuarea dezbaterilor în fond
Dezbaterile începute vor fi continuate la acelaşi termen până la închiderea lor, cu excepţia cazului în care, pentru
motive temeinice, sunt lăsate în continuare pentru o altă zi, chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor.
Art. 394: Închiderea dezbaterilor în fond
(1) Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide
dezbaterile.
(2) Dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să depună completări la notele
întocmite potrivit art. 244. Părţile pot depune aceste completări şi în cazul în care acestea nu au fost cerute de
instanţă.
(3) După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi
luat în seamă.
SECŢIUNEA 4: Deliberarea şi pronunţarea hotărârii
Art. 395: Deliberarea
(1) După închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să pronunţe.
(2) La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa cărora au avut loc dezbaterile. Fiecare dintre membrii
completului de judecată are îndatorirea să îşi exprime opinia, începând cu cel mai nou în funcţie. Preşedintele îşi exprimă
opinia cel din urmă.
(3) Judecătorul care a luat parte la judecată este ţinut să se pronunţe chiar dacă nu mai este judecător al instanţei
respective, cu excepţia cazului în care, în condiţiile legii, i-a încetat calitatea de judecător sau este suspendat din funcţie.
În această situaţie, procesul se repune pe rol, cu citarea părţilor, pentru ca ele să pună din nou concluzii în faţa
completului de judecată legal constituit.
Art. 396: Amânarea pronunţării
(1) În cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un
termen care nu poate depăşi 15 zile.
(2) În cazul amânării prevăzute la alin. (1), preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a fost amânată
pronunţarea, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea
grefei instanţei.
(3) Dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de data fixată în acest scop.
Art. 397: Soluţionarea cauzei
(1) Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau
altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Dacă cererea are ca obiect pretenţii privitoare la obligaţia de întreţinere, alocaţia pentru copii, chirie, arendă, plata
salariului, rate din preţul vânzării sau alte sume datorate periodic, instanţa îl va obliga pe pârât, la cererea
reclamantului, după achitarea taxelor de timbru, potrivit legii, şi la plata sumelor devenite exigibile după introducerea
cererii.
(3) În cazurile în care instanţa poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea
care dezleagă pricina, arătând şi motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată,
dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un
termen rezonabil, calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art.
1.522 din Codul civil şi nici dacă la data pronunţării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art. 675 alin. (1).
Art. 398: Luarea hotărârii
(1) Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată şi se dă în numele legii.
(2) Când unanimitatea nu poate fi realizată, hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecată. Dacă
din deliberare rezultă mai mult de două opinii, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească
într-o singură opinie.
(3) În cazul în care majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă în complet de divergenţă, constituit prin
includerea în completul iniţial şi a preşedintelui instanţei sau a vicepreşedintelui, a preşedintelui de secţie ori a unui
judecător desemnat de preşedinte.
Art. 399: Judecata în complet de divergenţă
(1) În situaţia prevăzută la art. 398 alin. (3), divergenţa se judecă în aceeaşi zi sau, dacă nu este posibil, într-un
termen care nu poate depăşi 20 de zile de la ivirea divergenţei, cu citarea părţilor. În pricinile considerate urgente acest
termen nu poate fi mai mare de 7 zile.
(2) Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în divergenţă şi care se anunţă părţilor în şedinţă, instanţa fiind
îndreptăţită, atunci când apreciază că este necesar, să administreze noi dovezi şi să ordone orice alte măsuri îngăduite
de lege.
(3) Părţile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergenţă.
(4) Dispoziţiile art. 398 alin. (2) se aplică în mod corespunzător, judecătorii având dreptul de a reveni asupra părerii lor
care a provocat divergenţa.
(5) Când divergenţa nu priveşte soluţia ce trebuie dată întregii cauze, după judecarea chestiunilor rămase în
divergenţă, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea cauzei.
Art. 400: Repunerea pe rol
Dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a
cauzei, cu citarea părţilor.
Art. 401: Întocmirea minutei
(1) După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluţia şi în care se va arăta,
când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate.
(2) Minuta, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători şi, după caz, de
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 42 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
magistratul-asistent, după care se va consemna într-un registru special, ţinut la grefa instanţei. Acest registru poate fi
ţinut şi în format electronic.
Art. 402: Pronunţarea hotărârii
Sub rezerva dispoziţiilor art. 396 alin. (2), hotărârea se va pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat
dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta,
indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii.
Art. 403: Data hotărârii
Data hotărârii este aceea la care minuta este pronunţată potrivit legii.
Art. 404: Renunţarea la calea de atac în faţa primei instanţe
(1) Partea prezentă la pronunţarea hotărârii poate renunţa, în condiţiile legii, la calea de atac, făcându-se menţiune
despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de grefier.
(2) Renunţarea se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii
înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va
depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicânduse
în mod corespunzător.
Art. 405: Nulitatea hotărârii
Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea
prevede în mod expres altfel.
CAPITOLUL III: Unele incidente procedurale
SECŢIUNEA 1: Renunţarea la judecată
Art. 406: Condiţii
(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin
cerere scrisă.
(la data 28-iun-2016 Art. 406, alin. (1) din cartea II, titlul I, capitolul III, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 8/2016 )
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va
obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(la data 28-iun-2016 Art. 406, alin. (3) din cartea II, titlul I, capitolul III, sectiunea 1 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 8/2016 )
(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment,
renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la
termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi
exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la
renunţare.
(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi
va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic
superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, hotărârea este definitivă.
Art. 407: Efectele renunţării
(1) Renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu este opozabilă celorlalţi reclamanţi.
(2) Renunţarea produce efecte numai faţă de părţile în privinţa cărora a fost făcută şi nu afectează cererile incidentale
care au caracter de sine stătător.
SECŢIUNEA 2: Renunţarea la dreptul pretins
Art. 408: Renunţarea în prima instanţă
(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără
a fi necesar acordul pârâtului.
(2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond,
dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.
(3) Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.
Art. 409: Renunţarea în căile de atac
(1) Când renunţarea este făcută în instanţa de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în tot sau în parte, în
măsura renunţării, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile
art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 410: Căi de atac
Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţarea la
dreptul pretins. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de
Completul de 5 judecători.
SECŢIUNEA 3: Suspendarea procesului
Art. 411: Suspendarea voluntară
(1) Judecătorul va suspenda judecata:
1. când amândouă părţile o cer;
2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă
reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.
(2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată.
Art. 412: Suspendarea de drept
(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept:
1. prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea
interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora;
2. prin interdicţia judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părţi, până la numirea tutorelui sau curatorului;
3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua
înfăţişării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
4. prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;
5. când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 43 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
6. prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă debitorul trebuie
reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;
7. în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană;
8. în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, faptele prevăzute la alin. (1) nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele au survenit după
închiderea dezbaterilor.
Art. 413: Suspendarea facultativă
(1) Instanţa poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei
alte judecăţi;
2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce
urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel;
3. în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.
(3) Cu toate acestea, instanţa poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu
are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia,
ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit
suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză.
Art. 414: Hotărârea de suspendare
(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în
mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
hotărârea este definitivă.
(la data 10-mar-2017 Art. 414, alin. (1) din cartea II, titlul I, capitolul III, sectiunea 3 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 2/2017 )
(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin
care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a
procesului.
Art. 415: Reluarea judecării procesului
Judecata cauzei suspendate se reia:
1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din
cauza lipsei lor;
2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui
reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a
administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
3. în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene;
4. prin alte modalităţi prevăzute de lege.
SECŢIUNEA 4: Perimarea cererii
Art. 416: Cererile supuse perimării
(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de
retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp
de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când,
din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de
judecată.
Art. 417: Întreruperea cursului perimării
Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care
justifică un interes.
Art. 418: Suspendarea cursului perimării
(1) Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile
prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă
a părţilor în judecată.
(2) În cazurile prevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut
faptele care au determinat suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului
de perimare.
(3) Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor
motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Art. 419: Efectele cererii asupra coparticipanţilor
În cazul în care sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi împreună, cererea de perimare ori actul de procedură întrerupător
de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.
Art. 420: Procedura perimării
(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate. Judecătorul va cita de urgenţă părţile şi va dispune
grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
(2) Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie în camera de consiliu sau în şedinţă publică.
(3) Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel.
Art. 421: Hotărârea de perimare
(1) Dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul
procesului.
(2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la
pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de
Completul de 5 judecători.
Art. 422: Efectele perimării
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 44 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Perimarea lipseşte de efect toate actele de procedură făcute în acea instanţă.
(2) Când însă se face o nouă cerere de chemare în judecată, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării
cererii perimate, în măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este necesară refacerea lor.
Art. 423: Perimarea instanţei
Orice cerere adresată unei instanţe şi care a rămas în nelucrare timp de 10 ani se perimă de drept, chiar în lipsa unor
motive imputabile părţii. Dispoziţiile art. 420 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL IV: Hotărârile judecătoreşti
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale
SUBSECŢIUNEA 1: §1. Denumirea, întocmirea şi comunicarea hotărârii
Art. 424: Denumirea hotărârilor
(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a
soluţiona cauza se numeşte sentinţă.
(2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice
cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă.
(3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi
hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca
urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie.
(4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz,
sentinţă sau decizie.
(5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel.
Art. 425: Conţinutul hotărârii
(1) Hotărârea va cuprinde:
a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost
consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul
dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului,
numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în
încheiere;
b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt
reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia,
arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori,
după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în
registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse
judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
(2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi, se va arăta ceea ce se
cuvine fiecărui reclamant şi la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile şi obligaţiile părţilor sunt
solidare sau indivizibile.
(3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este
definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de
lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se
va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.
Art. 426: Redactarea şi semnarea hotărârii
(1) Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluţionat procesul. Când în compunerea completului de judecată
intră şi asistenţi judiciari, preşedintele îl va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea.
(2) În cazul în care unul dintre judecători sau asistenţi judiciari a rămas în minoritate la deliberare, el îşi va redacta
opinia separată, care va cuprinde expunerea considerentelor, soluţia pe care a propus-o şi semnătura acestuia. De
asemenea, judecătorul care este de acord cu soluţia, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia
concurentă.
(3) Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată şi de către grefier.
(4) Dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de preşedintele
completului, iar dacă şi acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situaţie, hotărârea se va semna de către
preşedintele instanţei. Când împiedicarea priveşte pe grefier, hotărârea se va semna de grefierul-şef. În toate cazurile
se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(5) Hotărârea se va redacta şi se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare. Opinia separată a judecătorului
rămas în minoritate, precum şi, când este cazul, opinia concurentă se redactează şi se semnează în acelaşi termen.
(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se
va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.
Art. 427: Comunicarea hotărârii
(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată
ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii.
(2) Hotărârile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciară sau, după caz, în alte registre
publice se vor comunica din oficiu şi instituţiei sau autorităţii care ţine acele registre.
(3) Hotărârile definitive prin care s-a dispus anularea, în tot sau în parte, a unui act notarial se comunică din oficiu de
îndată notarului public instrumentator, direct ori prin intermediul camerei notarilor publici în circumscripţia căreia
funcţionează.
(4) De asemenea, hotărârile prin care instanţa se pronunţă în legătură cu prevederi cuprinse în Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene şi în alte acte juridice ale Uniunii Europene se comunică, din oficiu, chiar dacă nu sunt
definitive, şi autorităţii sau instituţiei naţionale cu atribuţii de reglementare în materie.
Art. 428: Adăugirile, schimbările sau corecturile
Adăugirile, schimbările sau corecturile în cuprinsul hotărârii vor trebui semnate de judecători, sub sancţiunea neluării lor
în seamă.
SUBSECŢIUNEA 2: §2. Efectele hotărârii judecătoreşti
Art. 429: Dezînvestirea instanţei
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 45 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
După pronunţarea hotărârii instanţa se dezînvesteşte şi niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
Art. 430: Autoritatea de lucru judecat
(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii
procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea
tranşată.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele
prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi
înlocuită cu o altă hotărâre.
Art. 431: Efectele lucrului judecat
(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi
obiect.
(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia
din urmă.
Art. 432: Excepţia autorităţii de lucru judecat
Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea
instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât
aceea din hotărârea atacată.
Art. 433: Puterea executorie
Hotărârea judecătorească are putere executorie, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 434: Forţa probantă
Hotărârea judecătorească are forţa probantă a unui înscris autentic.
Art. 435: Obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii
(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.
(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada
contrară.
SECŢIUNEA 2: Hotărârile date în baza recunoaşterii pretenţiilor
Art. 436: Cazuri
(1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da
o hotărâre în măsura recunoaşterii.
(2) Dacă recunoaşterea este parţială, judecata va continua cu privire la pretenţiile rămase nerecunoscute, instanţa
urmând a pronunţa o nouă hotărâre asupra acestora.
Art. 437: Calea de atac
(1) Hotărârea prevăzută la art. 436 poate fi atacată numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară.
(2) Când recunoaşterea pretenţiilor a fost făcută înaintea instanţei de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în
măsura recunoaşterii, dispunându-se admiterea, în mod corespunzător, a cererii. Dispoziţiile art. 436 alin. (2) rămân
aplicabile.
SECŢIUNEA 3: Hotărârea prin care se încuviinţează învoiala părţilor
Art. 438: Condiţiile în care se poate lua act de tranzacţie
(1) Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care
să consfinţească tranzacţia lor.
(2) Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar
de un singur judecător.
(3) Dacă părţile se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.
Art. 439: Forma tranzacţiei
Tranzacţia va fi încheiată în formă scrisă şi va alcătui dispozitivul hotărârii.
Art. 440: Calea de atac
Hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu
recurs la instanţa ierarhic superioară.
Art. 441: Domeniu de aplicare
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care învoiala părţilor este urmarea procedurii
de mediere.
SECŢIUNEA 4: Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii
Art. 442: Îndreptarea hotărârii
(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori
materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.
(2) Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că
este necesar ca ele să dea anumite lămuriri.
(3) În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.
Art. 443: Lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii
(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă
acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul
sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
(2) Instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
(3) Încheierea se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei.
Art. 444: Completarea hotărârii
(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori
asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate
declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac
sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.
(2) Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 46 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
aplică în mod corespunzător.
(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor,
experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
Art. 445: Obligativitatea procedurii
Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea
apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444.
Art. 446: Căi de atac
Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse
aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea
dispoziţiilor contradictorii ori completarea.
Art. 447: Suportarea cheltuielilor de judecată
În cazul în care cererea de îndreptare, de lămurire sau de completare a hotărârii a fost admisă, cheltuielile făcute de
parte în aceste cereri vor fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii. Când cererea a fost respinsă, cheltuielile
vor fi suportate de parte potrivit dreptului comun.
SECŢIUNEA 5: Executarea provizorie
Art. 448: Executarea provizorie de drept
(1) Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect:
1. stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului, precum şi modul de exercitare a
dreptului de a avea legături personale cu minorul;
2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit
legii, şomerilor;
3. despăgubiri pentru accidente de muncă;
4. rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în
cadrul asigurărilor sociale;
5. despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii, dacă despăgubirile s-au acordat sub
formă de prestaţii băneşti periodice;
6. reparaţii grabnice;
7. punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
8. cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia;
9. hotărârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de către pârât a pretenţiilor reclamantului, pronunţate în condiţiile art.
436;
10. în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.
(2) Executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.
Art. 449: Executarea provizorie judecătorească
(1) Instanţa poate încuviinţa executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va considera că
măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi
atunci când ar aprecia că neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor. În aceste cazuri,
instanţa îl va putea obliga pe creditor la plata unei cauţiuni, în condiţiile art. 719 alin. (2) şi (3).
(2) Executarea provizorie nu se poate încuviinţa:
1. În materie de strămutare de hotare, desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă;
2. când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.
(3) Cererea de executare provizorie se va putea face în scris, precum şi verbal în instanţă până la închiderea
dezbaterilor.
(4) Dacă cererea a fost respinsă de prima instanţă, ea poate fi făcută din nou în apel.
Art. 450: Suspendarea executării provizorii
(1) Suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în
apel.
(2) Cererea se va depune la prima instanţă sau, după caz, la instanţa de apel. În această din urmă situaţie, la cerere se
va alătura o copie legalizată a dispozitivului hotărârii.
(3) Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile.
Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
(4) Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum va fi stabilit de instanţă în
condiţiile art. 719 alin. (2) şi (3).
(5) Până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin ordonanţă preşedinţială,
chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin. (4).
(la data 20-iul-2015 Art. 450, alin. (5) din cartea II, titlul I, capitolul IV, sectiunea 5 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 8/2015 )
SECŢIUNEA 6: Cheltuielile de judecată
Art. 451: Cuantumul cheltuielilor de judecată
(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi
ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate
de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli
necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul
avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu
activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea
niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile
art. 330 alin. (3).
(4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului
judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).
Art. 452: Dovada cheltuielilor de judecată
– Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai
târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 47 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 453: Acordarea cheltuielilor de judecată
(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de
judecată.
(la data 28-iun-2016 Art. 453, alin. (1) din cartea II, titlul I, capitolul IV, sectiunea 6 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 8/2016 )
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi
obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de
judecată.
Art. 454: Exonerarea pârâtului de la plată
Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va
putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în
întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân
aplicabile.
Art. 455: Situaţia mai multor reclamanţi sau pârâţi
Dacă în cauză sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de
judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent
între ei.
TITLUL II: Căile de atac
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 456: Enumerare
Calea ordinară de atac este apelul, iar căile extraordinare de atac sunt recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea.
Art. 457: Legalitatea căii de atac
(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de
aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
(la data 06-feb-2017 Art. 457, alin. (1) din cartea II, titlul II, capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 19/2016 )
(2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect
asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
(3) Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în
considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de
control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat
hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac
prevăzute de lege.
(4) Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau
de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege.
(la data 06-feb-2017 Art. 457, alin. (4) din cartea II, titlul II, capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 19/2016 )
Art. 458: Subiectele căilor de atac
Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit
legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.
Art. 459: Ordinea exercitării căilor de atac
(1) Căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului.
(2) În cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Cu toate acestea,
o hotărâre susceptibilă de apel şi de recurs poate fi atacată, înăuntrul termenului de apel, direct cu recurs, la instanţa
care ar fi fost competentă să judece recursul împotriva hotărârii date în apel, dacă părţile consimt expres, prin înscris
autentic sau prin declaraţie verbală, dată în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă şi consemnată într-un procesverbal.
În acest caz, recursul poate fi exercitat numai pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept
material.
(3) Căile extraordinare de atac pot fi exercitate şi concomitent, în condiţiile legii. Recursul se judecă cu prioritate.
Art. 460: Unicitatea căii de atac
(1) O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen
de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac.
(2) Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac
prevăzute de lege pentru cererea principală.
(3) În cazul în care prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care
unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea dată în apel este
supusă recursului.
(4) Dacă hotărârea cu privire la o cerere principală sau incidentală nu este supusă nici apelului şi nici recursului, soluţia
cu privire la celelalte cereri este supusă căilor de atac în condiţiile legii.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (2)-(4), termenul de apel sau, după caz, de recurs este cel de drept comun, chiar
dacă prin legi speciale se prevede altfel.
Art. 461: Partea din hotărâre care poate fi atacată
(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări
unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt
ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile
considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
Art. 462: Înţelegerea părţilor în căile de atac
Părţile pot solicita instanţei legal învestite cu soluţionarea unei căi de atac să ia act de înţelegerea lor cu privire la
soluţionarea litigiului. Dispoziţiile art. 438-441 se aplică în mod corespunzător.
Art. 463: Achiesarea la hotărâre
(1) Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a
exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.
(2) Achiesarea, atunci când este condiţionată, nu produce efecte decât dacă este acceptată expres de partea adversă.
(3) Dispoziţiile art. 404 rămân aplicabile.
Art. 464: Felurile achiesării
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 48 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parţială.
(2) Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei ori de mandatarul
său în temeiul unei procuri speciale.
(3) Achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise şi concordante care exprimă intenţia certă a
părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre.
(4) Achiesarea poate fi totală, dacă priveşte hotărârea în întregul ei sau, după caz, parţială, dacă priveşte numai o
parte din hotărârea respectivă.
Art. 465: Măsurile de administrare judiciară
Măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac.
CAPITOLUL II: Apelul
Art. 466: Apelul principal. Obiectul
(1) Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
(2) Sunt supuse apelului şi hotărârile date în ultimă instanţă dacă, potrivit legii, instanţa nu putea să judece decât în
primă instanţă.
(3) Hotărârile date în ultimă instanţă rămân neapelabile, chiar dacă în hotărâre s-a arătat că au fost pronunţate în
primă instanţă.
(4) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea
dispune altfel.
Art. 467: Situaţiile în care partea nu poate face apel principal
(1) Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu mai are dreptul de a face apel principal.
(2) Partea care a executat parţial hotărârea de primă instanţă, deşi aceasta nu era susceptibilă de executare
provizorie, nu mai are dreptul de a face apel principal cu privire la dispoziţiile executate.
Art. 468: Termenul de apel
(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
(2) Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută
odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite.
(3) Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii
de apel.
(4) Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a
participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
(5) Termenul de apel suspendă executarea hotărârii de primă instanţă, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.
În aceleaşi condiţii, executarea se suspendă dacă apelul a fost exercitat în termen.
Art. 469: Întreruperea termenului de apel
(1) Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. În acest caz se face din nou o
singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi
calitatea fiecărui moştenitor.
(2) Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicării prevăzute la alin. (1). Pentru moştenitorii
incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacantă, termenul va curge din ziua în care
se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, după caz.
(3) Apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii.
(4) Termenul de apel se întrerupe şi prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face
o nouă comunicare părţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou de la această dată.
Art. 470: Cererea de apel
(1) Cererea de apel va cuprinde:
a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice,
denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar. Dacă apelantul
locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind
procesul;
b) indicarea hotărârii atacate;
c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
d) probele invocate în susţinerea apelului;
e) semnătura.
(2) La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru.
(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1)
lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii
achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
(4) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzător
dispoziţiile art. 194 lit. e).
(5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.
Art. 471: Depunerea cererii de apel
(1) Apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii.
(2) Dispoziţiile art. 195 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, preşedintele instanţei sau persoana
desemnată de acesta care primeşte cererea de apel va stabili lipsurile şi îi va cere apelantului să completeze sau să
modifice cererea de îndată, dacă este prezent şi este posibil, ori în scris, dacă apelul a fost trimis prin poştă, fax, poştă
electronică sau curier. Completarea sau modificarea cererii se va face înăuntrul termenului de apel. Dacă preşedintele
sau persoana desemnată de acesta apreciază că intervalul rămas până la expirarea termenului de apel nu este
suficient, va acorda un termen scurt, de cel mult 5 zile de la expirarea termenului de apel, în care să se depună
completarea sau modificarea cererii.
(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care motivele de apel se depun separat de cerere.
(5) După primirea cererii de apel, respectiv a motivelor de apel, preşedintele instanţei care a pronunţat hotărârea
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 49 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
atacată va dispune comunicarea lor intimatului, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au
fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel
mult 15 zile de la data comunicării.
(6) Instanţa la care s-a depus întâmpinarea o comunică de îndată apelantului, punându-i-se în vedere obligaţia de a
depune la dosar răspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. Intimatul va lua
cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare din dosarul cauzei.
(7) Preşedintele sau persoana desemnată de acesta, după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile, precum şi
a termenelor prevăzute la alin. (5) şi (6), va înainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute,
întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare şi dovezile de comunicare a acestor acte, potrivit alin. (5) şi (6).
(8) Dacă s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 442-444, dosarul nu va fi trimis instanţei de apel decât după
împlinirea termenului de apel privind hotărârile date asupra acestor din urmă cereri. Dispoziţiile alin. (5)-(7) se aplică în
mod corespunzător.
Art. 472: Apelul incident
(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se
judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.
(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte
motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.
Art. 473: Apelul provocat
În caz de coparticipare procesuală, precum şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces,
intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei
persoane care a figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să
producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Dispoziţiile art. 472 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 474: Depunerea apelului incident şi a celui provocat
(1) Apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile
prevederile art. 471 alin. (6).
(2) Apelul provocat se comunică şi intimatului din acest apel, prevăzut la art. 473, acesta fiind dator să depună
întâmpinare în termenul prevăzut la art. 471 alin. (6), care se aplică în mod corespunzător. Cel care a exercitat apelul
provocat va lua cunoştinţă de întâmpinare de la dosarul cauzei.
Art. 475: Pregătirea judecăţii apelului
(1) Preşedintele instanţei de apel sau persoana desemnată de acesta, îndată ce primeşte dosarul, va lua, prin
rezoluţie, măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată.
(2) Preşedintele completului de judecată stabileşte primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la
data rezoluţiei preşedintelui instanţei de apel, dispunând citarea părţilor. Dispoziţiile art. 201 alin. (5) şi (6) se aplică în
mod corespunzător.
(3) Apelurile principale, incidente şi provocate făcute împotriva aceleiaşi hotărâri vor fi repartizate la acelaşi complet de
judecată. Când apelurile au fost repartizate la complete diferite, ultimul complet învestit va dispune pe cale
administrativă trimiterea apelului la completul cel dintâi învestit.
Art. 476: Efectul devolutiv al apelului
(1) Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi
în drept.
(2) În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de
apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
(3) Prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanţă şi
respingerea ori anularea cererii de chemare în judecată ca urmare a invocării unei excepţii sau trimiterea dosarului la
instanţa competentă.
Art. 477: Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat
(1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant,
precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
(2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv
ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.
Art. 478: Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă
(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.
(2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele
invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi
administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
(3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot
formula pretenţii noi.
(4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei
instanţe.
(5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea
hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală.
Art. 479: Dispoziţii speciale privind judecata
(1) Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima
instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.
(2) Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în
care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile
art. 478 alin. (2).
Art. 480: Soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel
(1) Instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va
constata perimarea lui.
(2) În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.
(3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului
ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 50 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre
rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile
au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare
poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel,
precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
(4) Dacă instanţa de apel stabileşte că prima instanţă a fost necompetentă, iar necompetenţa a fost invocată în
condiţiile legii, va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu
activitate jurisdicţională competent ori, după caz, va respinge cererea ca inadmisibilă.
(5) În cazul în care instanţa de apel constată că ea are competenţa să judece în primă instanţă, va anula hotărârea
atacată şi va judeca în fond, pronunţând o hotărâre susceptibilă, după caz, de apel sau recurs.
(6) Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în
fond, instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va
reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.
Art. 481: Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac
Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de
cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.
Art. 482: Completare cu alte norme
Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt
potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.
CAPITOLUL III: Căile extraordinare de atac
SECŢIUNEA 1: Recursul
Art. 483: Obiectul şi scopul recursului. Instanţa competentă
(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres
prevăzute de lege sunt supuse recursului.
(2)
*) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind
navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile
privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la
500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care
legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
___
*) A se vedea art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,
precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, reprodus în nota
din finalul formei republicate.
(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii
hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
(4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a
pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Art. 484: Suspendarea executării
(1) Recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a
oricăror lucrări cu aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
(2) La cererea recurentului formulată în condiţiile art. 83 alin. (2) şi (3), instanţa sesizată cu judecarea recursului poate
dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1). Cererea se
depune direct la instanţa de recurs, alăturându-se o copie certificată de pe cererea de recurs şi dovada depunerii
cauţiunii prevăzute la art. 719. În cazul în care cererea se face înainte de a ajunge dosarul la instanţa de recurs, se va
alătura şi o copie legalizată de pe dispozitivul hotărârii atacate cu recurs.
(3) Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor printr-un agent procedural al instanţei sau prin alt
salariat al acesteia ori prin modalităţile prevăzute la art. 154 alin. (4) şi (5), după cum urmează:
1. de un complet anume constituit, format din 3 judecători, în condiţiile legii, în cazul în care cererea s-a depus înainte
de ajungerea dosarului la instanţa de recurs;
2. de completul de filtru, după ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevăzute la art. 493;
3. de completul care judecă recursul pe fond, în cazul în care s-a fixat termen în şedinţă publică.
(4) Termenul de judecată, pentru care se face citarea, se stabileşte astfel încât să nu treacă mai mult de 10 zile de la
primirea cererii de suspendare.
(5) Completul se pronunţă, în cel mult 48 de ore de la judecată, printr-o încheiere motivată, care este definitivă.
(6) La judecata cererii de suspendare părţile trebuie să fie reprezentate de avocat sau, când este cazul, de consilierul
juridic.
(7) Pentru motive temeinice, instanţa de recurs poate reveni asupra suspendării acordate, dispoziţiile alin. (3)-(5) şi
(6) aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 485: Termenul de recurs
(1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468
alin. (2)-(4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.
(2) Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se
va socoti în termen.
Art. 486: Cererea de recurs
(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi
domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor,
precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în
care recurentul locuieşte în străinătate;
b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului;
c) indicarea hotărârii care se atacă;
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor
fi depuse printr-un memoriu separat;
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 51 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a
consilierului juridic.
(2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea
avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic.
(3)
*) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub
sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.
___
*) A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 775
din 24 octombrie 2014.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a
doua, ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea
formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt
neconstituţionale. Totodată se precizează că prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat
că dispoziţiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum şi în art.
486 alin. (3) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat
sunt neconstituţionale.
(la data 20-iul-2015 Art. 486, alin. (3) din cartea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 atacat de (exceptie admisa partial) Actul din Decizia
485/2015 )
Art. 487: Motivarea recursului
(1) Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi
în recurs.
(2) În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru
procuror.
Art. 488: Motivele de casare
(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau
de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost
schimbată, cu încălcarea legii;
3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;
6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai
motive străine de natura cauzei;
7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul
judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Art. 489: Sancţiunea nemotivării recursului
(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).
(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la
art. 488.
(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către
instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.
Art. 490: Depunerea recursului
(1) Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea
nulităţii, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84.
(2) Dispoziţiile art. 471 se aplică în mod corespunzător. Termenul prevăzut la art. 471 alin. (5) se dublează în cazul
recursului. Întâmpinarea trebuie redactată şi semnată de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar răspunsul la
întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului. Prin aceste acte de procedură se va menţiona dacă
recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către
completul de filtru prevăzut la art. 493.
Art. 491: Recursul incident şi recursul provocat
(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod
corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile.
(2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.
Art. 492: Probe noi în recurs
(1) În instanţa de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepţia înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sancţiunea
decăderii, odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea.
(2) În cazul în care recursul urmează să fie soluţionat în şedinţă publică, pot fi depuse şi alte înscrisuri noi până la primul
termen de judecată.
Art. 493: Procedura de filtrare a recursurilor
(1) Când recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei sau preşedintele de
secţie ori, după caz, persoana desemnată de aceştia, primind dosarul de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, va lua,
prin rezoluţie, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va decide asupra
admisibilităţii în principiu a recursului. Dispoziţiile art. 475 alin. (3) sunt aplicabile.
(2) Pe baza recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a înscrisurilor noi, preşedintele completului va
întocmi un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori
magistratul-asistent în acest scop. Raportul trebuie întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului.
Raportorul nu devine incompatibil.
(3) Raportul va verifica dacă recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, dacă motivele
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 52 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488, dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile
art. 489 alin. (3) ori dacă este vădit nefondat. De asemenea, va arăta, dacă este cazul, jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene, precum şi poziţia doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată.
(4) După analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunică de îndată părţilor, care pot formula în scris un
punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului şi
înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la comunicare, completul nu va putea trece la examinarea recursului,
potrivit alin. (5) şi (6).
(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele
de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488, anulează sau, după caz, respinge
recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se
comunică părţilor.
(la data 01-feb-2016 Art. 493, alin. (5) din cartea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 atacat de (exceptie admisa) Actul din Decizia 839/2015 )
(6) Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune
în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se
comunică părţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor formulate potrivit
alin. (4).
(7) În cazul în care recursul nu poate fi soluţionat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunţa, fără citarea părţilor,
o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.
Art. 494: Reguli privind judecata
Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care
nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.
Art. 495: Ordinea cuvântului în şedinţă
(1) Preşedintele va da mai întâi cuvântul recurentului, iar apoi intimatului.
(2) Procurorul vorbeşte cel din urmă, în afară de cazul când este recurent. Dacă procurorul a pornit acţiunea civilă în
care s-a pronunţat hotărârea atacată cu recurs, procurorului i se va da cuvântul după recurent.
Art. 496: Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs
(1) În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând
recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.
(2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte.
Art. 497: Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a
pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei
instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza
va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când
cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. În cazul în
care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de
lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă.
Art. 498: Soluţiile pe care le pot pronunţa alte instanţe de recurs
(1) În cazul în care competenţa de soluţionare a recursului aparţine tribunalului sau curţii de apel şi s-a casat hotărârea
atacată, rejudecarea procesului în fond se va face de către instanţa de recurs, fie la termenul la care a avut loc
admiterea recursului, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
(2) Instanţele prevăzute la alin. (1) vor casa cu trimitere, o singură dată în cursul procesului, în cazul în care instanţa a
cărei hotărâre este atacată cu recurs a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în
lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. În vederea rejudecării,
cauza se trimite la instanţa care a pronunţat hotărârea casată ori la altă instanţă de acelaşi grad cu aceasta, din
aceeaşi circumscripţie. Dispoziţiile art. 497 se aplică în mod corespunzător, în caz de necompetenţă, de depăşire a
atribuţiilor puterii judecătoreşti şi de încălcare a autorităţii de lucru judecat.
Art. 499: Motivarea hotărârii
Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai
motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în
care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs
va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare.
Art. 500: Efectele casării
(1) Hotărârea casată nu are nicio putere.
(2) Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă
instanţa de recurs nu dispune altfel. Instanţa va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare.
Art. 501: Judecata în fond după casare
(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru
instanţa care judecă fondul.
(2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat.
(3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate
înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
(4) În cazul rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.
Art. 502: Neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac
La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs,
dispoziţiile art. 481 sunt aplicabile în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 2: Contestaţia în anulare
Art. 503: Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare
(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a
fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 53 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor
referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se
pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de
casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii,
nu pot fi atacate cu recurs.
Art. 504: Condiţii de admisibilitate
(1) Contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului
sau a recursului.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar
instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina
părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond.
(3) O hotărâre împotriva căreia s-a exercitat contestaţia în anulare nu mai poate fi atacată de aceeaşi parte cu o nouă
contestaţie în anulare, chiar dacă se invocă alte motive.
Art. 505: Instanţa competentă
(1) Contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
(2) În cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu operează prorogarea competenţei.
Art. 506: Termen de exercitare
(1) Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de
un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.
(2) Contestaţia se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancţiunea nulităţii acesteia.
Art. 507: Suspendarea executării
Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Dispoziţiile art.
484 se aplică în mod corespunzător.
Art. 508: Procedura de judecată
(1) Contestaţia în anulare se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile
judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.
(2) Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Contestatorul va lua cunoştinţă de conţinutul acesteia de la dosarul cauzei.
(3) Dacă motivul de contestaţie este întemeiat, instanţa va pronunţa o singură hotărâre prin care va anula hotărârea
atacată şi va soluţiona cauza. Dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o
hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest
ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat.
(4) Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
SECŢIUNEA 3: Revizuirea
Art. 509: Obiectul şi motivele revizuirii
(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai
mult decât s-a cerut;
2. obiectul pricinii nu se află în fiinţă;
3. un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune
privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii,când
aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate
face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau
inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;
4. un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă,
dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză;
5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi
înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se
cere;
7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii şi cei puşi sub interdicţie judecătorească ori cei puşi sub
curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să îi apere;
8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de
lucru judecat a primei hotărâri;
9. partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare
mai presus de voinţa sa;
10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată
unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;
11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea
cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagma „pronunţate asupra
fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) este neconstituţională cu referire la motivul
de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora.
(la data 01-feb-2016 Art. 509, alin. (1) din cartea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 3 atacat de (exceptie admisa partial) Actul din Decizia
866/2015 )
(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt
supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.
Art. 510: Instanţa competentă
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 54 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
(2) În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă
de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.
(3) În cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei.
Art. 511: Termen de exercitare
(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:
1. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii;
2. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 2, de la cel din urmă act de executare;
3. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei
penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar nu
mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de
la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o
hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
4. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea prin care a fost
sancţionat disciplinar definitiv judecătorul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de
sancţionare disciplinară;
5. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă;
6. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 6, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de casarea, anularea sau
schimbarea hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, dar nu mai târziu de un an de la data
rămânerii definitive a hotărârii de casare, anulare sau schimbare;
7. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 7, din ziua în care statul ori altă persoană de drept public a luat
cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a acesteia; în cazul minorilor,
persoanelor puse sub interdicţie judecătorească sau sub curatelă termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care
cel interesat a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu
sau, după caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei puse sub interdicţie, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului;
8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
(2) În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea
împiedicării.
(3) Pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii
Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a
acesteia, sub sancţiunea nulităţii.
(5) Dacă prin aceeaşi cerere se invocă motive diferite de revizuire, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător
pentru fiecare motiv în parte.
Art. 512: Suspendarea executării
Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Dispoziţiile art.
484 se aplică în mod corespunzător.
Art. 513: Procedura de judecată
(1) Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea
atacată.
(2) Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei.
(3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul
hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în
josul originalului hotărârii revizuite.
(5) Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
(6) Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost
soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5
judecători.
TITLUL III: Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare
CAPITOLUL I: Recursul în interesul legii
Art. 514: Calitatea procesuală
Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de
conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului
au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost
soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
Art. 515: Condiţii de admisibilitate
Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul
judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.
Art. 516: Judecarea recursului în interesul legii
(1) Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre
vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia, precum şi 20 de judecători, din
care 14 judecători din secţia/secţiile în a cărei/căror competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit
de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
respectiv unul dintre vicepreşedinţii acesteia este preşedinte al completului.
(2) În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele sau, după caz,
unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va stabili numărul judecătorilor din secţiile interesate care
vor intra în compunerea completului prevăzut la alin. (1), celelalte secţii urmând a fi reprezentate potrivit dispoziţiilor
aceluiaşi alineat.
(3) Atunci când problema de drept nu intră în competenţa niciunei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 55 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
preşedintele sau, după caz, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va desemna câte 5 judecători
din cadrul fiecărei secţii. Pentru întocmirea raportului, preşedintele completului va desemna câte un judecător din cadrul
fiecărei secţii.
(4) După sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, după caz, unul dintre vicepreşedinţii acesteia va
lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul secţiei în a cărei competenţă intră
problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi a judecătorilor din celelalte secţii
ce intră în alcătuirea completului prevăzut la alin. (1).
(5) După alcătuirea completului potrivit alin. (4), preşedintele acestuia va desemna dintre membrii completului 3
judecători pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. Raportorii nu sunt incompatibili.
(6) În vederea întocmirii raportului, preşedintele completului va putea solicita unor specialişti recunoscuţi opinia scrisă
asupra problemelor de drept soluţionate diferit.
(7) Raportul va cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi argumentele pe care se fundamentează,
jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene, dacă este cazul, doctrina în materie, precum şi opinia specialiştilor consultaţi. Totodată, judecătorii raportori
vor întocmi şi vor motiva proiectul soluţiei ce se propune a fi dată recursului în interesul legii.
(8) Şedinţa completului se convoacă de preşedintele acestuia, cu cel puţin 20 de zile înainte de desfăşurarea acesteia.
Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi o copie a raportului şi a soluţiei propuse.
(9) La şedinţă participă toţi judecătorii completului. Dacă există motive obiective, aceştia vor fi înlocuiţi cu respectarea
regulilor prevăzute la alin. (4).
(10) Recursul în interesul legii se susţine în faţa completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de Colegiul de
conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv al curţii de apel ori de Avocatul Poporului sau de un
reprezentant al acestuia.
(11) Recursul în interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instanţei, iar soluţia se adoptă cu cel puţin
două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abţineri de la vot.
Art. 517: Conţinutul hotărârii şi efectele ei
(1) Asupra cererii, completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă prin decizie.
(2) Decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu
privire la situaţia părţilor din acele procese.
(3) Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de la
motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 518: Încetarea efectelor deciziei
Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii
dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării.
CAPITOLUL II: Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Art. 519: Obiectul sesizării
Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului,
învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde
soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi
nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Art. 520: Procedura de judecată
(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii,
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin
încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art.
519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.
(2) Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru
dezlegarea chestiunii de drept.
(3) După înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încheierea de sesizare se publică pe pagina de
internet a acestei instanţe.
(4) Cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării.
(5) Repartizarea sesizării este făcută de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie ori de persoana desemnată de aceştia.
(6)
*) Sesizarea se judecă de un complet format din preşedintele secţiei corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie sau de un judecător desemnat de acesta şi 12 judecători din cadrul secţiei respective. Preşedintele secţiei sau,
în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta este preşedintele de complet şi va lua măsurile necesare
pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor.
__
*) A se vedea art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,
precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, reprodus în nota
din finalul formei republicate.
(7) După alcătuirea completului potrivit alin. (6), preşedintele acestuia va desemna un judecător pentru a întocmi un
raport asupra chestiunii de drept supuse judecăţii. Judecătorul desemnat raportor nu devine incompatibil.
(8) Atunci când chestiunea de drept priveşte activitatea mai multor secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va transmite sesizarea
preşedinţilor secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept. În acest caz, completul va fi alcătuit din preşedintele
sau, în lipsa acestuia, din vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va prezida completul, din preşedinţii
secţiilor interesate în soluţionarea chestiunii de drept, precum şi câte 5 judecători din cadrul secţiilor respective
desemnaţi aleatoriu de preşedintele completului. După alcătuirea completului, pentru întocmirea raportului preşedintele
completului va desemna câte un judecător din cadrul fiecărei secţii. Raportorii nu sunt incompatibili.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 56 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(9) Dispoziţiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi atunci când chestiunea de drept nu intră în competenţa
niciunei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(10) Raportul va fi comunicat părţilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin
avocat sau, după caz, prin consilier juridic, punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.
(11) Dispoziţiile art. 516 alin. (6)-(9) se aplică în mod corespunzător.
(12) Sesizarea se judecă fără citarea părţilor, în cel mult 3 luni de la data învestirii, iar soluţia se adoptă cu cel puţin
două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abţineri de la vot.
Art. 521: Conţinutul şi efectele hotărârii
(1) Asupra sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se pronunţă prin decizie, numai cu privire la
chestiunea de drept supusă dezlegării.
(2) Dispoziţiile art. 517 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data
pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Dispoziţiile art. 518 se aplică în mod corespunzător.
TITLUL IV: Contestaţia privind tergiversarea procesului
Art. 522: Subiectele contestaţiei şi motivele ei
(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând
încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru
ca această situaţie să fie înlăturată.
(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă
acest termen s-a împlinit fără rezultat;
2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar
acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de
lege;
3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit
termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar
acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de
lege;
4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor
stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar
soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau
îndeplinirea actului.
Art. 523: Retragerea contestaţiei
Contestaţia poate fi retrasă oricând până la soluţionarea ei. Odată retrasă, contestaţia nu poate fi reiterată.
Art. 524: Forma contestaţiei. Procedura înaintea instanţei care judecă procesul
(1) Contestaţia se formulează în scris şi se depune la instanţa învestită cu soluţionarea procesului în legătură cu care
se invocă tergiversarea judecăţii. Contestaţia se poate face şi verbal în şedinţă, caz în care va fi consemnată, împreună
cu motivele arătate de parte, în încheierea de şedinţă.
(2) Contestaţia nu suspendă soluţionarea cauzei.
(3) Contestaţia se soluţionează de către completul învestit cu judecarea cauzei de îndată sau în termen de cel mult 5
zile, fără citarea părţilor.
(4) Când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, completul de judecată pronunţă o încheiere nesupusă niciunei căi de
atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situaţiei care a provocat tergiversarea judecăţii. În acest caz,
contestatorului îi va fi comunicată, pentru informare, o copie a încheierii.
(5) Când apreciază contestaţia ca neîntemeiată, completul de judecată o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei
încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanţa care a
pronunţat încheierea, care o va înainta de îndată pentru soluţionare, împreună cu o copie certificată de pe dosarul
cauzei, instanţei ierarhic superioare. Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea se
soluţionează de un alt complet al aceleiaşi secţii. Formularea plângerii nu suspendă judecata.
(6) Încheierile prevăzute la alin. (4) şi (5) se motivează în termen de 5 zile de la pronunţare.
Art. 525: Procedura de soluţionare a plângerii
(1) Instanţa va soluţiona plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecători.
Judecata se face fără citarea părţilor, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în
termen de 5 zile de la pronunţare.
(2) Dacă instanţa găseşte plângerea întemeiată, va dispune ca instanţa care judecă procesul să îndeplinească actul de
procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea şi stabilind, când este cazul, un termen pentru
îndeplinirea lor.
(3) În toate cazurile, instanţa care soluţionează plângerea nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări
asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a pricinii ori care să aducă atingere
libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie dată procesului.
Art. 526: Sancţionarea contestatorului de rea-credinţă
(1) Atunci când contestaţia sau plângerea a fost făcută cu rea-credinţă, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei
amenzi judiciare de la 500 lei la 2.000 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru
repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestaţiei sau plângerii.
(2) Reaua-credinţă rezultă din caracterul vădit nefondat al contestaţiei ori al plângerii, precum şi din orice alte
împrejurări care îndreptăţesc constatarea că exercitarea acesteia s-a făcut în alt scop decât acela pentru care legea o
recunoaşte.
CARTEA III: Procedura necontencioasă judiciară
TITLUL I: Dispoziţii generale
Art. 527: Domeniu de aplicare
Cererile pentru soluţionarea cărora este nevoie de intervenţia instanţei, fără însă a se urmări stabilirea unui drept
potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti sau la luarea unor
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 57 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispoziţiilor prezentei cărţi.
Art. 528: Competenţa
(1) Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluţionare sau soluţionată deja de o instanţă
ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe se vor îndrepta la acea
instanţă.
(2) În celelalte cazuri, competenţa instanţei şi soluţionarea incidentelor privind competenţa sunt supuse regulilor
prevăzute pentru cererile contencioase.
(3) În cazul în care competenţa teritorială nu poate fi stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2), cererile necontencioase se
vor îndrepta la instanţa în a cărei circumscripţie petentul îşi are, după caz, domiciliul, reşedinţa, sediul ori reprezentanţa,
iar, dacă niciuna dintre acestea nu se află pe teritoriul României, cererile se vor îndrepta, urmând regulile de
competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau, după caz, la Tribunalul Bucureşti.
Art. 529: Verificarea competenţei
(1) Instanţa îşi verifică din oficiu competenţa, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părţii lămuririle necesare.
(2) Dacă instanţa se declară necompetentă, va trimite dosarul instanţei competente.
Art. 530: Cuprinsul cererii
(1) Cererea va cuprinde numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul celui care o face şi, după
împrejurări, ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanţei, obiectul, motivarea acesteia şi
semnătura.
(2) Ea va fi însoţită de înscrisurile pe care se sprijină.
Art. 531: Caracterul contencios
Dacă cererea, prin însuşi cuprinsul ei ori prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter
contencios, instanţa o va respinge.
Art. 532: Procedura
(1) Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a persoanelor arătate în cerere, dacă legea o
impune. În caz contrar, judecata se face cu sau fără citare, la aprecierea instanţei.
(2) Instanţa poate dispune, chiar din oficiu, orice măsuri utile cauzei. Ea are dreptul să asculte orice persoană care
poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre.
Art. 533: Soluţionarea cererii
Instanţa se pronunţă prin încheiere, în raport cu toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, chiar dacă nu au fost
invocate în cerere sau pe parcursul procedurii.
Art. 534: Calea de atac
(1) Încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie.
(2) Încheierea prin care se soluţionează cererea este supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţate de un
complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă.
(la data 24-mar-2017 Art. 534, alin. (2) din cartea III, titlul I modificat de Art. 1, punctul 1. din Legea 17/2017 )
(3) Termenul de apel va curge de la pronunţare, pentru cei care au fost prezenţi la ultima şedinţă de judecată, şi de la
comunicare, pentru cei care au lipsit.
(4) Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii, termenul de
apel curgând de la data la care a luat cunoştinţă de încheiere, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţării.
(5) Apelul se judecă în camera de consiliu.
Art. 535: Efectele hotărârii
Încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat.
Art. 536: Reguli aplicabile
(1) Dispoziţiile art. 527-535 referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispoziţiile de procedură
contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii.
(2) Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse acelor dispoziţii, care
se vor completa cu cele ale prezentei cărţi.
Art. 537: Măsuri luate de preşedintele instanţei
(1) Procedura necontencioasă se aplică şi în cazurile în care legea dă în competenţa preşedintelui instanţei luarea unor
măsuri cu caracter necontencios.
(2) În aceste cazuri, preşedintele trebuie să pronunţe încheierea în termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii.
(3) Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date
de preşedintele tribunalului sau curţii de apel se judecă de un complet al instanţei respective.
(4) Încheierile date de preşedinţii secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt definitive.
TITLUL II: Dispoziţii speciale
Art. 538: Eliberarea de copii de pe hotărâri şi de pe alte înscrisuri
(1) La cerere, grefa instanţei va elibera copii de pe încheierea de şedinţă, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe
celelalte înscrisuri aflate la dosar.
(2) Copiile de pe încheierile de şedinţă, de pe hotărâre sau de pe dispozitiv se vor putea elibera numai după ce acestea
au fost semnate de toţi judecătorii, sub sancţiunea aplicabilă grefierilor pentru infracţiunea de fals.
(3) În cazul în care dezbaterile nu s-au desfăşurat în şedinţă publică, alte persoane decât părţile nu pot dobândi copii
de pe încheieri, expertize, înscrisuri sau declaraţii de martori decât cu încuviinţarea preşedintelui. Dispoziţiile art. 537
alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
Art. 539: Încheieri pentru eliberarea unor bunuri
(1) Cererea de eliberare privind sumele de bani sau alte valori ori titluri, consemnate, precum şi orice alte bunuri,
păstrate la instanţă ori aflate în depozitul altuia, după caz, în legătură cu un proces, se introduce de persoana
îndreptăţită la instanţa care a dispus acea măsură.
(2) Cererea se va soluţiona prin încheiere executorie, dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate dacă instanţa
consideră necesar.
(3) În încheierea de eliberare se vor arăta deţinătorul obligat la eliberarea bunurilor, precum şi persoana îndreptăţită să
le primească.
(4) Încheierea prevăzută la alin. (3) este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea pe baza căreia s-a cerut
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 58 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
eliberarea bunului.
Art. 540: Inventarierea bunurilor minorului
(1) În vederea inventarierii bunurilor minorului pus sub tutelă, instanţa de tutelă desemnează de îndată un delegat şi
dispune citarea tutorelui şi a membrilor consiliului de familie, precum şi a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani.
(2) Inventarul va cuprinde datele de identificare a bunurilor mobile sau imobile, descrierea lor sumară, inclusiv menţiuni
privind starea bunurilor şi valoarea estimată a acestora, precum şi indicarea înscrisurilor existente cu privire la bunuri.
De asemenea, inventarul va cuprinde menţiuni privind creanţele, datoriile sau alte pretenţii declarate de tutore sau de
membrii consiliului de familie.
CARTEA IV: Despre arbitraj
TITLUL I: Dispoziţii generale
Art. 541: Noţiune
(1) Arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat.
(2) În administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedură
derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor
imperative ale legii.
Art. 542: Obiectul arbitrajului
(1) Persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele,
în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie,
precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.
(2) Statul şi autorităţile publice au facultatea de a încheia convenţii arbitrale numai dacă sunt autorizate prin lege sau
prin convenţii internaţionale la care România este parte.
(3) Persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate şi activităţi economice au facultatea de a
încheia convenţii arbitrale, în afară de cazul în care legea ori actul lor de înfiinţare sau de organizare prevede altfel.
Art. 543: Tribunalul arbitral
Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, învestite de părţi sau în
conformitate cu acea convenţie să judece litigiul şi să pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul
unic sau, după caz, arbitrii învestiţi constituie, în sensul dispoziţiilor prezentei cărţi, tribunalul arbitral.
Art. 544: Organizarea arbitrajului de către părţi
(1) Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale, încheiată conform dispoziţiilor titlului II din
prezenta carte.
(2) Sub rezerva respectării ordinii publice şi a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot
stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, cel mai târziu odată cu constituirea tribunalului arbitral,
fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului
arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul
arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv eventuale proceduri prealabile de soluţionare a litigiului,
repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
(3) În lipsa regulilor prevăzute la alin. (2), tribunalul arbitral va putea stabili procedura de urmat aşa cum va socoti mai
potrivit.
(4) Dacă nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispoziţiile ce urmează.
Art. 545: Organizarea arbitrajului de un terţ
Părţile pot conveni ca arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanentă de arbitraj, potrivit titlului VII din prezenta
carte, sau de o altă entitate ori de o persoană fizică. În aceste cazuri, soluţionarea litigiului este încredinţată unor
arbitri, numiţi ori acceptaţi de părţi potrivit convenţiei arbitrale sau regulilor instituţiei permanente de arbitraj.
Art. 546: Reprezentarea părţilor
(1) În litigiile arbitrale, părţile pot formula cereri şi îşi pot exercita drepturile procesuale personal sau prin reprezentant.
Aceştia pot fi asistaţi de alţi specialişti.
(2) În procedura arbitrală, împuternicirea dată avocaţilor, potrivit legii, valorează alegerea domiciliului sau, după caz, a
sediului procesual la avocat, dacă în cuprinsul acesteia nu se prevede altfel, şi cuprinde dreptul avocatului de a exercita
opţiunile cu privire la caducitatea arbitrajului potrivit art. 568, precum şi de a solicita ori de a accepta prelungirea
termenului arbitrajului, prevăzut la art. 567.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul reprezentării părţii prin consilier juridic.
Art. 547: Intervenţia instanţei
(1) Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi pentru îndeplinirea altor
atribuţii ce revin instanţei judecătoreşti în arbitraj, partea interesată poate sesiza tribunalul în circumscripţia căruia are
loc arbitrajul. Tribunalul va soluţiona cauza în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.
(2) Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenţă şi cu precădere, prin procedura ordonanţei preşedinţiale, hotărârea
nefiind supusă niciunei căi de atac.
TITLUL II: Convenţia arbitrală
Art. 548: Forma scrisă
(1) Convenţia arbitrală se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii. Condiţia formei scrise se consideră îndeplinită atunci
când recurgerea la arbitraj a fost convenită prin schimb de corespondenţă, indiferent de forma acesteia, sau schimb de
acte procedurale.
(2) În cazul în care convenţia arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau
constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, convenţia trebuie încheiată în formă autentică notarială, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
Art. 549: Felurile convenţiei arbitrale
(1) Convenţia arbitrală se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal ori
stabilită într-o convenţie separată, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului.
(2) Existenţa convenţiei arbitrale poate rezulta şi din înţelegerea scrisă a părţilor făcută în faţa tribunalului arbitral.
Art. 550: Clauza compromisorie
(1) Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în
legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a
arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 59 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
care organizează arbitrajul.
(2) Validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.
(3) În caz de îndoială, clauza compromisorie se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînţelegerilor care derivă
din contractul sau din raportul juridic la care ea se referă.
Art. 551: Compromisul
(1) Prin compromis părţile convin ca un litigiu intervenit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub
sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de desemnare a acestora în cazul arbitrajului
ad-hoc. În cazul arbitrajului instituţionalizat, dacă părţile nu au ales arbitrii şi nici nu au stabilit modalitatea de
desemnare a acestora, aceasta se va face potrivit regulilor de procedură ale respectivei instituţii arbitrale.
(2) Compromisul se poate încheia chiar dacă litigiul intervenit între părţi este deja pe rolul unei alte instanţe.
Art. 552: Eficacitatea clauzei compromisorii
Încheierea procedurii arbitrale cu sau fără pronunţarea unei hotărâri asupra fondului cauzei nu aduce atingere
eficacităţii convenţiei arbitrale, sub forma clauzei compromisorii. Aceasta va rămâne valabilă şi va servi drept temei
pentru orice nouă procedură arbitrală care ar fi declanşată în temeiul acesteia pentru soluţionarea oricărui litigiu apărut
între părţi derivând din contractul principal.
Art. 553: Excluderea competenţei instanţei
Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti.
Art. 554: Verificarea competenţei instanţei
(1) Instanţa judecătorească, sesizată cu o cauză cu privire la care s-a încheiat o convenţie arbitrală, îşi va verifica
propria competenţă şi se va declara necompetentă numai dacă părţile sau una dintre ele solicită aceasta, invocând
convenţia arbitrală. În acest caz, instanţa îşi va declina competenţa în favoarea organizaţiei sau instituţiei pe lângă care
funcţionează arbitrajul instituţionalizat, care, în temeiul hotărârii de declinare, va lua măsurile necesare în vederea
constituirii tribunalului arbitral. În cazul arbitrajului ad-hoc, instanţa va respinge cererea ca nefiind de competenţa
instanţei judecătoreşti.
(2) Instanţa va reţine spre soluţionare procesul dacă:
a) pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală;
b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
(3) Conflictul de competenţă dintre tribunalul arbitral şi o instanţă judecătorească este soluţionat de instanţa
judecătorească ierarhic superioară celei aflate în conflict.
TITLUL III: Tribunalul arbitral
Art. 555: Arbitrii
Poate fi arbitru orice persoană fizică dacă are capacitate deplină de exerciţiu.
Art. 556: Numărul arbitrilor
(1) Părţile stabilesc dacă litigiul se judecă de un arbitru unic sau de mai mulţi arbitri, care trebuie să fie întotdeauna în
număr impar.
(2) Dacă părţile nu au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de 3 arbitri, câte unul numit de fiecare dintre părţi, iar
al treilea – supraarbitrul – desemnat de cei 2 arbitri.
(3) Dacă există mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, părţile care au interese comune vor numi un singur arbitru.
Art. 557: Nulitatea parţială
Este nulă clauza din convenţia arbitrală care conferă uneia dintre părţi un privilegiu cu privire la desemnarea arbitrilor ori
care prevede dreptul uneia dintre părţi de a numi arbitrul în locul celeilalte părţi sau de a avea mai mulţi arbitri decât
cealaltă parte.
Art. 558: Numirea arbitrilor
(1) Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale.
(2) Când arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia arbitrală şi nici nu s-a prevăzut
modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj va comunica celeilalte părţi, în scris, să procedeze la
numirea lor potrivit art. 556 alin. (2) şi (3).
(3) În comunicare se arată numele, domiciliul şi, pe cât posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului unic
propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea să recurgă la arbitraj, precum şi enunţarea succintă a
pretenţiilor şi a temeiului lor.
(4) Partea căreia i s-a făcut comunicarea trebuie să transmită, la rândul său, în termen de 10 zile de la primirea
acesteia, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele, prenumele, domiciliul şi, pe cât
posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de aceasta.
(5) Când propun arbitrii, fie prin convenţia arbitrală, fie în condiţiile alin. (2)-(4), părţile vor propune şi câte un supleant,
pentru cazul în care arbitrul principal ar fi sau ar ajunge în situaţia să nu îşi poată îndeplini însărcinarea.
Art. 559: Acceptarea sarcinii de arbitru
Acceptarea însărcinării de arbitru trebuie să fie făcută în scris şi va fi comunicată părţilor, în termen de 5 zile de la data
primirii propunerii de numire, prin poştă, telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea
textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
Art. 560: Numirea supraarbitrului
Cei 2 arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului şi a unui supleant al acestuia, în termen de 10 zile de la ultima
acceptare. Supraarbitrul se va conforma prevederilor art. 559.
Art. 561: Numirea arbitrilor de către instanţă
(1) În caz de neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numeşte arbitrul ori dacă
cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea să recurgă la arbitraj poate cere
tribunalului prevăzut la art. 547 alin. (1) să procedeze la numirea arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului.
(2) Tribunalul se pronunţă în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea părţilor, prin încheiere care nu este supusă
niciunei căi de atac.
Art. 562: Incompatibilitatea arbitrilor
(1) În afară de cazurile de incompatibilitate prevăzute pentru judecători, arbitrul poate fi recuzat şi pentru următoarele
motive, care pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea sa:
a) neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la arbitri, prevăzute în convenţia arbitrală;
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 60 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
b) când o persoană juridică al cărei asociat este sau în ale cărei organe de conducere se află arbitrul are un interes în
cauză;
c) dacă arbitrul are raporturi de muncă ori de serviciu, după caz, sau legături comerciale directe cu una dintre părţi, cu
o societate controlată de una dintre părţi sau aflată sub un control comun cu aceasta;
d) dacă arbitrul a prestat consultanţă uneia dintre părţi, a asistat sau a reprezentat una dintre părţi ori a depus
mărturie în una dintre fazele precedente ale litigiului.
(2) O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decât pentru cauze survenite sau de care a luat cunoştinţă după
numire.
(3) Persoana care ştie că în privinţa sa există o cauză de recuzare este obligată să înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri
mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a
cunoscut.
(4) Această persoană nu poate participa la judecarea litigiului decât dacă părţile, înştiinţate potrivit alin. (3), comunică
în scris că înţeleg să nu ceară recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul să se abţină de la judecarea litigiului, fără ca
abţinerea să însemne recunoaşterea cauzei de recuzare.
(5) Abţinerea produce efecte pe data formulării ei, fără nicio altă formalitate.
Art. 563: Cererea de recuzare
(1) Recuzarea trebuie să fie cerută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat
cunoştinţă de numirea arbitrului sau, după caz, de la survenirea cauzei de recuzare.
(2) Cererea de recuzare se soluţionează de tribunalul prevăzut la art. 547 alin. (1) prin încheiere, pronunţată cu
citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
(3) Dispoziţiile prezentului cod privind recuzarea judecătorilor se aplică în mod corespunzător.
Art. 564: Înlocuirea arbitrilor
În caz de recuzare, revocare, abţinere, renunţare, deces, precum şi în orice alt caz în care arbitrul este împiedicat să îşi
îndeplinească sarcina şi dacă supleantul, la rândul său, este împiedicat să îşi exercite însărcinarea, se va proceda la
înlocuirea arbitrului potrivit dispoziţiilor stabilite pentru numirea lui.
Art. 565: Răspunderea arbitrilor
Arbitrii răspund, în condiţiile legii, pentru prejudiciul cauzat, dacă:
a) după acceptare, renunţă în mod nejustificat la însărcinarea lor;
b) fără motiv justificat, nu participă la judecarea litigiului ori nu pronunţă hotărârea în termenul stabilit de convenţia
arbitrală sau de lege;
c) nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunoştinţă în calitate de
arbitri, fără a avea autorizarea părţilor;
d) încalcă cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă alte îndatoriri ce le revin.
Art. 566: Constituirea tribunalului arbitral
(1) Tribunalul arbitral se consideră constituit la data acceptării însărcinării de arbitru unic sau, după caz, a ultimei
acceptări a însărcinării de arbitru ori de supraarbitru.
(2) Data acceptării este cea a expedierii comunicării prevăzute la art. 559.
Art. 567: Termenul arbitrajului
(1) Dacă părţile nu au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult 6 luni de la
data constituirii sale, sub sancţiunea caducităţii arbitrajului.
(2) Termenul se suspendă pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri incidente adresate
tribunalului prevăzut la art. 547.
(3) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), părţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului.
(4) Tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului, o singură dată, cu cel mult 3 luni.
(5) Termenul se prelungeşte de drept cu 3 luni în cazul decesului uneia dintre părţi.
Art. 568: Caducitatea arbitrajului
(1) La primul termen de judecată la care au fost legal citate, părţile sunt obligate să declare în scris, sub sancţiunea
decăderii, dacă înţeleg să invoce caducitatea arbitrajului.
(2) Când cel puţin una dintre părţi a formulat declaraţia prevăzută la alin. (1), tribunalul arbitral, la expirarea termenului
prevăzut la art. 567, va pronunţa o hotărâre prin care va constata că arbitrajul a devenit caduc, cu excepţia situaţiei în
care părţile declară în mod expres că renunţă la caducitate, caz în care va continua judecata.
(3) Probele administrate în cadrul procedurii devenite caducă vor putea fi utilizate, dacă este cazul, într-un nou arbitraj,
în măsura în care se socoteşte că nu este necesară refacerea lor.
Art. 569: Locul arbitrajului
Părţile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului se stabileşte de tribunalul arbitral.
Art. 570: Limba arbitrajului
(1) Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilită prin convenţia arbitrală sau, dacă nu s-a
prevăzut nimic în această privinţă ori nu a intervenit o înţelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a născut
litigiul ori, dacă părţile nu se înţeleg, într-o limbă de circulaţie internaţională stabilită de tribunalul arbitral.
(2) Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi
asigură serviciile unui traducător.
(3) Părţile pot să participe la dezbateri cu traducătorul lor.
TITLUL IV: Procedura arbitrală
CAPITOLUL I: Sesizarea tribunalului arbitral
Art. 571: Cererea de arbitrare
(1) Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă, care va cuprinde:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor. De
asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de
identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi
contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă sunt cunoscute de reclamant. Dacă reclamantul locuieşte
în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în litigiu, când este cazul anexându-se dovada calităţii;
c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexându-se copie de pe contractul în care este inserată, iar dacă a fost
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 61 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
consemnată într-un înscris separat ori s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;
d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;
e) motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea;
f) numele, prenumele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
g) semnătura părţii.
(2) Cererea se poate face printr-un proces-verbal încheiat în faţa tribunalului arbitral şi semnat de părţi sau numai de
reclamant, precum şi de arbitri.
Art. 572: Comunicarea cererii arbitrale
Reclamantul va comunica pârâtului, precum şi fiecărui arbitru copie de pe cererea de arbitrare şi de pe înscrisurile
anexate.
Art. 573: Întâmpinarea
(1) În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, pârâtul va face întâmpinare cuprinzând
excepţiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept la această cerere, probele propuse în apărare,
precum şi, în mod corespunzător, celelalte menţiuni prevăzute la art. 571 pentru cererea de arbitrare.
(2) Excepţiile şi alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin întâmpinare, trebuie invocate, sub sancţiunea
decăderii, cel mai târziu la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată.
(3) Dacă tribunalul arbitral apreciază că nedepunerea întâmpinării justifică amânarea soluţionării litigiului, pârâtul va
putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amânare.
(4) Dispoziţiile art. 572 se aplică în mod corespunzător.
Art. 574: Cererea reconvenţională
(1) Dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului, derivând din acelaşi raport juridic, el poate face cerere
reconvenţională.
(2) Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării sau cel mai târziu până
la primul termen de judecată la care pârâtul a fost legal citat şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea
principală.
CAPITOLUL II: Judecata
Art. 575: Dispoziţii generale
(1) Judecata arbitrală se desfăşoară potrivit regulilor procedurale stabilite la art. 576.
(2) Cu toate acestea, principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 8-10, art. 12-16, art.
19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) şi (6) şi la art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în procedura arbitrală.
Art. 576: Reguli de procedură aplicabile
(1) Părţile pot stabili, în convenţia arbitrală, regulile de procedură aplicabile arbitrajului sau îi pot împuternici pe arbitri să
stabilească aceste reguli. Aceste reguli se completează, dacă este cazul, cu prevederile prezentei cărţi.
(2) Când părţile recurg la arbitrajul instituţionalizat, se aplică dispoziţiile art. 619 alin. (3).
(3) În toate celelalte cazuri, procedura arbitrală este cea stabilită de prezenta carte.
Art. 577: Comunicarea actelor de procedură
(1) Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor, hotărârilor arbitrale şi încheierilor de
şedinţă se face prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire. Înştiinţarea părţilor cu privire
la alte măsuri luate de tribunalul arbitral poate fi făcută şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură
transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
(2) Înscrisurile pot fi înmânate şi personal părţii, sub semnătură.
(3) Dovezile de comunicare se depun la dosar.
Art. 578: Verificarea dosarului
(1) Îndată după expirarea termenului pentru depunerea întâmpinării, tribunalul arbitral verifică stadiul pregătirii litigiului
pentru dezbatere şi, dacă va socoti necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului.
(2) După această verificare şi, dacă este cazul, după completarea dosarului, tribunalul arbitral fixează termen de
dezbatere a litigiului şi dispune citarea părţilor.
Art. 579: Verificarea competenţei
(1) La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, tribunalul arbitral îşi verifică propria sa competenţă de a
soluţiona litigiul.
(2) Dacă tribunalul arbitral hotărăşte că este competent, consemnează acest lucru într-o încheiere, care se poate
desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 608.
(3) Dacă tribunalul arbitral hotărăşte că nu este competent să soluţioneze litigiul cu care a fost sesizat, îşi declină
competenţa printr-o hotărâre, împotriva căreia nu se poate formula acţiunea în anulare, prevăzută la art. 608.
Art. 580: Termenul de citare
Între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie să existe un interval de timp de cel puţin 15 zile.
Art. 581: Participarea terţilor
(1) Terţii pot participa la procedura arbitrală în condiţiile art. 61-77, dar numai cu acordul lor şi al tuturor părţilor. Cu
toate acestea, intervenţia accesorie este admisibilă şi fără îndeplinirea acestei condiţii.
(2) Dispoziţiile art. 580 se aplică în mod corespunzător.
Art. 582: Absenţa unei părţi
Neprezentarea părţii legal citate nu împiedică dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea lipsă nu va cere, cel mai
târziu cu 3 zile înainte de data pentru care a fost stabilită dezbaterea, amânarea acesteia pentru motive temeinice,
încunoştinţând în acelaşi termen şi cealaltă parte, precum şi arbitrii. Aprecierea temeiniciei motivelor absenţei uneia
dintre părţi, precum şi a motivelor pentru care absenţa justifică amânarea dezbaterii este de competenţa exclusivă a
tribunalului arbitral, hotărârea acestuia nefiind supusă niciunei căi de atac.
Art. 583: Solicitarea judecării în lipsă
Oricare dintre părţi poate cere în scris ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza probelor aflate la dosar.
Dispoziţiile art. 580 se aplică în mod corespunzător.
Art. 584: Absenţa ambelor părţi
(1) Dacă ambele părţi, deşi legal citate, nu se prezintă la termen, tribunalul arbitral va soluţiona litigiul, în afară de cazul
în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. Aprecierea temeiniciei motivelor amânării este de competenţa
exclusivă a tribunalului arbitral, hotărârea acestuia nefiind supusă niciunei căi de atac.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 62 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) Chiar dacă părţile nu solicită amânarea soluţionării litigiului, tribunalul arbitral poate să amâne judecarea acestuia,
citând părţile, dacă apreciază că prezenţa lor la dezbatere este necesară, sau acordând un termen pentru ca părţile să
îşi poată formula concluziile în scris.
Art. 585: Măsuri asigurătorii
(1) Înaintea sau în cursul arbitrajului, oricare dintre părţi poate cere tribunalului prevăzut la art. 547 să încuviinţeze
măsuri asigurătorii şi măsuri provizorii cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt.
(2) La această cerere se vor anexa, în copie, cererea de arbitrare sau, în lipsă, dovada comunicării prevăzute la art.
558 alin. (2), precum şi convenţia arbitrală.
(3) Încuviinţarea acestor măsuri va fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitral de către partea care le-a cerut.
(4) În cursul arbitrajului, măsurile asigurătorii şi măsurile provizorii, precum şi constatarea anumitor împrejurări de fapt
pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitral. În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa
judecătorească, potrivit prevederilor alin. (1).
Art. 586: Sarcina probei
(1) Fiecare dintre părţi are sarcina să dovedească faptele pe care îşi întemeiază în litigiu pretenţia sau apărarea.
(2) În vederea soluţionării litigiului, tribunalul arbitral poate cere părţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul cererii şi
faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.
Art. 587: Propunerea probelor
(1) Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare nu vor mai putea fi invocate în cursul
arbitrajului, în afară de cazurile prevăzute la art. 254 alin. (2).
(2) Tribunalul arbitral are competenţa exclusivă de a decide asupra utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor propuse
de părţi. Cu consultarea părţilor, tribunalul arbitral poate fixa termene-limită pentru administrarea probelor încuviinţate.
După expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă tribunalul arbitral apreciază că
aceasta este esenţială pentru soluţionarea corectă a litigiului.
Art. 588: Administrarea probelor
(1) Administrarea probelor se efectuează în şedinţa tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea
probelor să fie efectuată în faţa supraarbitrului sau, cu acordul părţilor, în faţa unui arbitru din compunerea tribunalului
arbitral.
(2) Dacă una dintre părţi deţine un mijloc de probă, tribunalul arbitral poate ordona înfăţişarea lui.
Art. 589: Audierea martorilor şi a experţilor
(1) Martorii şi experţii sunt audiaţi fără prestare de jurământ.
(2) Audierea martorilor şi a experţilor poate fi făcută, la cererea sau cu consimţământul acestora, şi la locuinţa ori la
locul unde îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, tribunalul arbitral le cere să răspundă în scris întrebărilor puse,
acordând un termen în acest scop.
(3) Tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constrângere şi nici să aplice sancţiuni martorilor sau
experţilor. Pentru luarea acestor măsuri părţile se pot adresa tribunalului prevăzut la art. 547.
Art. 590: Informaţii deţinute de autorităţile publice
(1) Tribunalul arbitral poate solicita informaţii scrise autorităţilor publice în legătură cu actele şi acţiunile acestora, care
sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
(2) Dacă autoritatea publică refuză transmiterea informaţiilor, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 298 alin. (2), părţile
sau arbitrii pot sesiza tribunalul prevăzut la art. 547, care va lua măsurile prevăzute de art. 298 alin. (1)
Art. 591: Aprecierea probelor
Aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri.
Art. 592: Cereri şi excepţii
(1) Orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării
arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată,
sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.
(2) Orice cereri şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au fost
legal citate. Dispoziţiile art. 587 se aplică în mod corespunzător.
(3) Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă nu a fost invocată de cel interesat la termenul la care s-a
produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după
producerea neregularităţii şi înainte de a se pune concluzii în fond.
Art. 593: Încheierea de şedinţă
(1) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de şedinţă.
(2) Orice dispoziţie a tribunalului arbitral va fi consemnată în încheiere şi va fi motivată.
(3) Încheierea de şedinţă va cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 603 alin. (1) lit. a) şi b), şi următoarele
menţiuni:
a) o scurtă descriere a desfăşurării şedinţei;
b) cererile şi susţinerile părţilor;
c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;
d) dispozitivul;
e) semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 602 alin. (3).
(4) Dispoziţiile art. 603 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(5) Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului. La cererea părţilor sau din oficiu,
tribunalul arbitral poate îndrepta sau completa încheierea de şedinţă printr-o altă încheiere. Părţilor li se comunică, la
cerere, copie de pe încheierea de şedinţă.
Art. 594: Atacarea separată a încheierilor de şedinţă
(1) Pot fi atacate separat cu acţiunea în anulare prevăzută la art. 608 încheierile tribunalului arbitral prin care s-au luat
următoarele măsuri:
a) a fost suspendat cursul arbitrajului, potrivit art. 412 şi 413;
b) au fost luate măsuri asigurătorii sau provizorii, potrivit art. 585;
c) a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unei dispoziţii
legale.
(2) Dispoziţiile art. 608-613 se aplică în mod corespunzător, în măsura în care prezentul articol nu prevede altfel.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 63 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(3) În afara motivelor prevăzute la art. 608, în acţiunea în anulare se poate invoca şi lipsa condiţiilor prevăzute de lege
pentru luarea măsurilor dispuse prin încheiere.
(4) Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (1)
lit. a), când poate fi formulată cât timp durează suspendarea.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), acţiunea în anulare nu suspendă cursul arbitrajului.
(6) Soluţionând acţiunea în anulare, curtea de apel poate, după caz, să menţină, să modifice sau să desfiinţeze
măsurile dispuse de tribunalul arbitral prin încheiere. Hotărârea curţii de apel este definitivă.
CAPITOLUL III: Cheltuielile arbitrale
Art. 595: Cheltuielile arbitrale
(1) Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare
a probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi.
(2) În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul, integral, dacă
cererea de arbitrare este admisă în totalitate, sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în
parte.
Art. 596: Onorariul arbitrilor
(1) Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor şi poate obliga părţile să
consemneze, potrivit dispoziţiilor sale, suma respectivă prin contribuţie egală.
(2) Părţile pot fi obligate solidar la plată.
(3) Dacă pârâtul nu îşi îndeplineşte obligaţia care îi revine potrivit alin. (1), în termenul stabilit de tribunalul arbitral,
reclamantul va consemna întreaga sumă, urmând ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească cuantumul final al
onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul de suportare de către părţi.
Art. 597: Plata anticipată a cheltuielilor
(1) Tribunalul arbitral poate obliga părţile sau pe fiecare dintre ele la avansarea oricăror cheltuieli necesare pentru
organizarea şi desfăşurarea arbitrajului.
(2) Tribunalul arbitral poate să nu dea curs arbitrajului până la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevăzute în
prezentul capitol.
Art. 598: Verificarea cheltuielilor
La cererea oricăreia dintre părţi, tribunalul prevăzut la art. 547 va examina temeinicia măsurilor dispuse de tribunalul
arbitral şi va stabili, prin încheiere executorie şi care nu este supusă niciunei căi de atac, cuantumul onorariilor arbitrilor
şi al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum şi modalităţile de consemnare, de avansare sau de plată.
Art. 599: Plata onorariilor
(1) Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părţi a hotărârii arbitrale.
(2) Dacă arbitrajul se întrerupe fără a se pronunţa o hotărâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusă se reduc în
mod corespunzător.
Art. 600: Regularizarea cheltuielilor
Orice diferenţă în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizează cel mai târziu prin hotărârea arbitrală şi se
plăteşte până la comunicarea hotărârii către părţi. Hotărârea nu se va comunica, dacă este cazul, până la plata
diferenţei.
CAPITOLUL IV: Hotărârea arbitrală
Art. 601: Soluţionarea litigiului
(1) Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, potrivit
dispoziţiilor art. 5.
(2) Pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate.
Art. 602: Deliberarea şi pronunţarea
(1) În toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilită
de convenţia arbitrală sau, în lipsă, de tribunalul arbitral.
(2) Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 21 de zile, sub condiţia încadrării în termenul arbitrajului, stabilit potrivit
art. 567.
(3) Hotărârea se ia cu majoritatea de voturi.
(4) După deliberare, se va întocmi o minută, care va cuprinde pe scurt conţinutul dispozitivului hotărârii şi în care se va
arăta, când este cazul, opinia minoritară.
Art. 603: Hotărârea arbitrală
(1) Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă:
a) componenţa nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii;
b) numele şi prenumele părţilor, domiciliul ori reşedinţa lor sau, după caz, denumirea şi sediul, numele şi prenumele
reprezentanţilor părţilor, precum şi ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;
d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;
e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect,
întemeiază soluţia;
f) dispozitivul;
g) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 602 alin. (3), şi, dacă este cazul, semnătura asistentului arbitral.
(2) Arbitrul care a avut o altă părere va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care
aceasta se sprijină. Această regulă se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care există opinie concurentă.
(3) În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de
constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanţei judecătoreşti ori
notarului public pentru a obţine o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de
către instanţa judecătorească ori de către notarul public a respectării condiţiilor şi după îndeplinirea procedurilor impuse
de lege şi achitarea de către părţi a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea
în cartea funciară şi se va realiza transferul de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în
cauză. Dacă hotărârea arbitrală se execută silit, verificările prevăzute în prezentul alineat vor fi efectuate de către
instanţă, în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite.
(la data 04-feb-2016 Art. 603, alin. (3) din cartea IV, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. I, punctul 1. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 64 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 604: Lămurirea, completarea şi îndreptarea hotărârii
(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori
acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, oricare dintre părţi poate cere tribunalului arbitral să lămurească dispozitivul sau să
înlăture dispoziţiile potrivnice.
(2) Dacă prin hotărârea pronunţată tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, asupra unei
cereri conexe sau incidentale, oricare dintre părţi poate solicita completarea ei.
(3) Cererea de lămurire sau de completare se formulează, potrivit alin. (1), respectiv alin. (2), în termen de l0 zile de
la data primirii hotărârii şi se soluţionează de tribunalul arbitral, prin hotărâre separată, cu citarea părţilor.
(4) Greşelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimbă fondul soluţiei, precum şi
greşelile de calcul pot fi îndreptate, prin încheiere, la cererea oricăreia dintre părţi, formulată în termenul prevăzut de
alin. (3), sau din oficiu. Părţile vor fi citate dacă tribunalul arbitral apreciază că este necesar.
(5) Hotărârea de lămurire sau de completare ori încheierea de îndreptare se pronunţă de îndată şi face parte
integrantă din hotărârea arbitrală.
(6) Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lămurirea, completarea sau îndreptarea hotărârii.
Art. 605: Comunicarea hotărârii
(1) Hotărârea arbitrală va fi comunicată părţilor în termen de cel mult o lună de la data pronunţării ei.
(2) La cererea oricăreia dintre părţi, tribunalul arbitral îi va elibera o dovadă privind comunicarea hotărârii, în condiţiile
alin. (1).
Art. 606: Efectele hotărârii arbitrale
Hotărârea arbitrală comunicată părţilor este definitivă şi obligatorie.
Art. 607: Păstrarea dosarului
În termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii sau de la data lămuririi, completării ori îndreptării ei, potrivit art.
604, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la tribunalul prevăzut la art. 547, ataşând şi dovezile de comunicare a
hotărârii arbitrale.
TITLUL V: Desfiinţarea hotărârii arbitrale
Art. 608: Acţiunea în anulare
(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori
inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre
părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art.
568 alin. (1) şi (2);
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de
arbitri;
h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;
i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea
cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut
obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de
prevederile menţionate în sesizare.
(2) Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit
art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604.
(3) Pentru dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri.
Art. 609: Renunţarea la acţiunea în anulare
(1) Părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotărârii
arbitrale.
(2) Renunţarea la acest drept se poate face numai după pronunţarea hotărârii arbitrale.
Art. 610: Instanţa competentă
Competenţa de a judeca acţiunea în anulare revine curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
Art. 611: Termen de exercitare
(1) Acţiunea în anulare va fi introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale.
Dacă s-a formulat o cerere potrivit art. 604, termenul curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii
prin care a fost soluţionată cererea.
(2) Pentru motivul prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. i), termenul este de 3 luni de la publicarea deciziei Curţii
Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 612: Suspendarea executării
Curtea de apel va putea suspenda executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acţiunea în anulare.
Dispoziţiile art. 484 alin. (2)-(5) şi (7) se aplică în mod corespunzător.
Art. 613: Judecarea acţiunii în anulare
(1) Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.
(2) Întâmpinarea este obligatorie. Dispoziţiile art. 205-208 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi:
a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o
soluţioneze, potrivit legii;
b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin
una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va
pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se
va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare
şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 65 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.
(4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului.
(la data 24-mar-2017 Art. 613, alin. (4) din cartea IV, titlul V modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea 17/2017 )
TITLUL VI: Executarea hotărârii arbitrale
Art. 614: Executarea de bunăvoie
Hotărârea arbitrală se aduce la îndeplinire de bunăvoie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în
termenul arătat în cuprinsul acesteia.
Art. 615: Executarea silită
Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească. Dispoziţiile art.
603 alin. (3) rămân aplicabile.
(la data 24-mar-2017 Art. 615 din cartea IV, titlul VI modificat de Art. 1, punctul 3. din Legea 17/2017 )
TITLUL VII: Arbitrajul instituţionalizat
Art. 616: Noţiune
(1) Arbitrajul instituţionalizat este acea formă de jurisdicţie arbitrală care se constituie şi funcţionează în mod
permanent pe lângă o organizaţie sau instituţie internă ori internaţională sau ca organizaţie neguvernamentală de
interes public de sine stătătoare, în condiţiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor
supuse ei spre soluţionare potrivit unei convenţii arbitrale. Activitatea arbitrajului instituţionalizat nu are caracter
economic şi nu urmăreşte obţinerea de profit.
(2) În reglementarea şi desfăşurarea activităţii jurisdicţionale, arbitrajul instituţionalizat este autonom în raport cu
instituţia care l-a înfiinţat. Aceasta va stabili măsurile necesare pentru garantarea autonomiei.
Art. 617: Alegerea arbitrajului instituţionalizat
(1) Părţile, prin convenţia arbitrală, pot supune soluţionarea litigiilor dintre ele unei anumite instanţe arbitrale aparţinând
arbitrajului instituţionalizat.
(2) În caz de contrarietate între convenţia arbitrală şi regulamentul arbitrajului instituţionalizat la care aceasta trimite,
va prevala convenţia arbitrală.
Art. 618: Arbitrii
(1) Arbitrajul instituţionalizat poate întocmi liste facultative cu persoane care pot fi arbitri sau supraarbitri. Aceste liste
nu au caracter obligatoriu.
(2) În cazul în care părţile nu se înţeleg asupra arbitrului unic ori când o parte nu numeşte arbitrul sau când cei 2 arbitri
nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, autoritatea de desemnare este preşedintele arbitrajului
instituţionalizat, afară numai dacă regulile de procedură ale acestuia sau părţile însele nu dispun altfel.
(3) Organizaţiile cu caracter asociativ sau cele constituite pentru apărarea intereselor unei categorii profesionale nu pot
să numească arbitri dintre membrii lor, în cazurile în care acestea sunt în litigiu cu terţii.
Art. 619: Regulile arbitrale
(1) Regulile de procedură ale arbitrajului instituţionalizat se adoptă de către conducerea acestuia potrivit normelor sale
de funcţionare stabilite prin actul de înfiinţare.
(2) Prin desemnarea unui anumit arbitraj instituţionalizat ca fiind competent în soluţionarea unui anumit litigiu sau tip de
litigii, părţile optează automat pentru aplicarea regulilor sale de procedură. Orice derogare de la această prevedere este
nulă, afară numai dacă, ţinând seama de condiţiile speţei şi de conţinutul regulilor de procedură indicate de părţi ca fiind
aplicabile, conducerea arbitrajului instituţionalizat competent decide că pot fi aplicate şi regulile alese de părţi, stabilind
dacă aplicarea acestora din urmă este efectivă sau prin analogie.
(3) Dacă părţile nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedură ale arbitrajului instituţionalizat în vigoare la
momentul sesizării acestuia.
(4) Dreptul la apărare al părţilor în litigiu şi contradictorialitatea dezbaterilor sunt garantate.
(5) În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, dosarul se păstrează la acea instituţie.
Art. 620: Cheltuielile arbitrale
În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor,
precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului acelei instituţii.
Art. 621: Refuzul soluţionării litigiului
Dacă organizaţia sau instituţia prevăzută la art. 616 refuză să organizeze arbitrajul, convenţia arbitrală rămâne
valabilă, iar litigiul dintre părţi va fi soluţionat potrivit prevederilor prezentei cărţi.
CARTEA V: Despre executarea silită
TITLUL I: Dispoziţii generale
CAPITOLUL I: Scopul şi obiectul executării silite
Art. 622: Îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu
(1) Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită,
care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se
prevede altfel.
(3) Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea
dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin
titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.
(4) Executarea unor obligaţii de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public,
emiterea unei autorizaţii, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris şi altele asemenea, se poate obţine la
simpla cerere a persoanei îndreptăţite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenţia executorului
judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune altfel. În caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la
executarea silită în condiţiile prezentului cod.
(5) Vânzarea de către creditor a bunurilor mobile ipotecate în condiţiile art. 2.445 din Codul civil se face cu
încuviinţarea instanţei, fără intervenţia executorului judecătoresc.
Art. 623: Organul de executare
Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 66 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de
către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
Art. 624: Modalităţi de executare
Executarea silită se efectuează prin:
1. urmărirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă, în condiţiile legii, pentru
obligaţiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor;
2. predarea către creditor a bunurilor, prevăzute în titlul executoriu, ce sunt deţinute fără drept de debitor;
3. alte măsuri prevăzute de lege.
Art. 625: Legalitatea executării silite
(1) Executarea silită se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.
(2) Este interzisă efectuarea de acte de executare de către alte persoane sau organe decât cele prevăzute la art. 623.
Art. 626: Rolul statului în executarea silită
Statul este obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor
titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei vătămaţi au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit.
Art. 627: Rolul activ al executorului judecătoresc
(1) În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise
de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor
legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.
(2) Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îi va cere debitorului, în condiţiile legii,
lămuriri în scris în legătură cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în
devălmăşie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l
determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuării
executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.
(3) Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea cu rea-credinţă
de informaţii incomplete atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii
prevăzute la art. 188 alin. (2).
Art. 628: Obligaţiile susceptibile de executare silită
(1) Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei
acestuia, desfiinţarea unei construcţii, a unei plantaţii ori a altei lucrări, încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi
vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu.
(2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin
creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
(3) De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale
stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu
conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de
rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri
executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre
aceste titluri.
*) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 628 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată se
circumscriu noţiunii de obligaţie principală în titlul executoriu şi pot fi supuse actualizării în cadrul executării silite.
(la data 21-dec-2015 Art. 628, alin. (3) din cartea V, titlul I, capitolul I a se vedea referinte de aplicare din Actul din Decizia 34/2015 )
(4) Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului,
potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de
executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor.
(5) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(4), încheierea instanţei de executare sau a executorului
judecătoresc constituie titlu executoriu.
(la data 04-feb-2016 Art. 628, alin. (5) din cartea V, titlul I, capitolul I modificat de Art. I, punctul 3. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
Art. 629: Veniturile şi bunurile supuse executării
(1) Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura
necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.
(2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Art. 630: Înţelegeri privind efectuarea executării
În tot cursul executării silite, sub supravegherea executorului judecătoresc, creditorul şi debitorul pot conveni ca
aceasta să se efectueze, în total sau în parte, numai asupra veniturilor băneşti sau altor bunuri ale debitorului, ca
vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de
lege.
Art. 631: Domeniu de aplicare
(1) Executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de
drept privat, cu excepţia acelora care beneficiază, în condiţiile legii, de imunitate de executare.
(2) Dispoziţiile prezentei cărţi constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau de
natura obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părţilor.
CAPITOLUL II: Titlul executoriu
Art. 632: Temeiul executării silite
(1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
(2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile
definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Art. 633: Hotărârile executorii
Sunt hotărâri executorii:
1. hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel;
2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile au convenit să exercite direct
recursul, potrivit art. 459 alin. (2).
Art. 634: Hotărârile definitive
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 67 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Sunt hotărâri definitive:
1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului
sau, după caz, la data pronunţării.
Art. 635: Hotărârile arbitrale şi alte hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale
Pot fi puse în executare hotărârile arbitrale, chiar dacă sunt atacate cu acţiunea în anulare, precum şi alte hotărâri ale
organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase definitive, ca urmare a neatacării lor în faţa instanţei judecătoreşti
competente.
(la data 04-feb-2016 Art. 635 din cartea V, titlul I, capitolul II modificat de Art. I, punctul 4. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
Art. 636: Titlurile executorii europene
Titlurile executorii europene cu privire la care dreptul Uniunii Europene nu cere recunoaşterea prealabilă în statul
membru în care se va face executarea sunt executorii de drept, fără nicio altă formalitate prealabilă.
Art. 637: Executarea hotărârilor supuse controlului instanţelor judecătoreşti
(1) Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul
creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul
va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul punerii în executare a unei hotărâri arbitrale.
Art. 638: Alte titluri executorii
(1) Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită:
1. Încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii;
2. Înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege;
3. titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de lege;
4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.
(2) Suspendarea executării titlurilor prevăzute la alin. (1) pct. 2 şi 4 poate fi cerută şi în cadrul acţiunii de fond având ca
obiect desfiinţarea lor. Dispoziţiile art. 719 se aplică în mod corespunzător.
Art. 639: Înscrisurile autentice notariale
(1) Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu. În
lipsa originalului, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului
public.
(2) În cazul anulării de către instanţa de judecată a înscrisului autentificat de notarul public, răspunderea civilă a
notarului public poate fi angajată numai pentru încălcarea de către acesta cu vinovăţie a obligaţiilor sale profesionale,
urmate de cauzarea unui prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Art. 640: Titlurile de credit
Cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile
prevăzute în legea specială.
Art. 641: Înscrisurile sub semnătură privată
Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile şi
condiţiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă.
Dispoziţiile art. 664 şi următoarele sunt aplicabile.
(la data 24-mar-2017 Art. 641 din cartea V, titlul I, capitolul II modificat de Art. 1, punctul 4. din Legea 17/2017 )
Art. 642: Refuzul eliberării titlului executoriu
Dacă se refuză eliberarea titlului executoriu de către alte organe competente potrivit legii şi dacă legea specială nu
prevede altfel, creditorul poate face plângere la judecătoria în circumscripţia căreia se află organul care trebuia să emită
titlul executoriu, în termen de 15 zile de la data când a luat cunoştinţă de refuz.
Art. 643: Desfiinţarea titlului executoriu
Dacă s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept,
dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la întoarcerea executării.
CAPITOLUL III: Participanţii la executarea silită
Art. 644: Enumerare
(1) Participanţii la executarea silită sunt:
1. părţile;
2. terţii garanţi;
3. creditorii intervenienţi;
4. instanţa de executare;
5. executorul judecătoresc;
6. Ministerul Public;
7. agenţii forţei publice;
8. martorii asistenţi, experţii, interpreţii şi alţi participanţi, în condiţiile anume prevăzute de lege.
(2) Dispoziţiile art. 41 şi următoarele se aplică în mod corespunzător şi participanţilor la executarea silită prevăzuţi la
alin. (1) pct. 4-8.
Art. 645: Părţile
(1) Sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul.
(2) Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii. În acest caz,
actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calităţii procesuale produc efecte, în condiţiile legii, faţă de
succesorii în drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz.
Art. 646: Drepturile părţilor
(1) Creditorul şi debitorul au dreptul să asiste, personal sau prin reprezentanţii lor, la efectuarea tuturor actelor de
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 68 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
executare, să ia cunoştinţă de actele dosarului de executare şi să obţină adeverinţe şi copii de pe aceste acte,
certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părţii interesate, iar atunci când se consideră vătămaţi în drepturile
ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silită însăşi, în termenele şi condiţiile
prevăzute de lege. Acest drept îl au şi alte persoane care justifică un interes ocrotit de lege.
(2) La cererea debitorului, executorul judecătoresc va aplica, în condiţiile legii, compensaţia legală dintre creanţa
prevăzută în titlul a cărui executare s-a cerut împotriva sa şi creanţa pe care el o opune pe baza unui alt titlu
executoriu.
Art. 647: Obligaţiile părţilor
(1) Creditorul este obligat să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la
îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop. El este obligat
să avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispoziţiilor luate de executor.
(2) Debitorul este obligat, sub sancţiunile prevăzute la art. 188 alin. (2), să declare, la cererea executorului, toate
bunurile sale, mobile şi imobile, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, cu arătarea
locului în care acestea se află, precum şi toate veniturile sale, curente sau periodice.
(3) Debitorul ale cărui bunuri au fost deja sechestrate este ţinut să aducă la cunoştinţa executorului care sechestrează
aceleaşi bunuri existenţa sechestrului anterior şi identitatea organului de executare care l-a aplicat, predând
executorului o copie a procesului-verbal de sechestru.
Art. 648: Terţii garanţi
(1) Creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz,
separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi
obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune
altfel.
(2) Când se urmăreşte numai terţul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în acelaşi
timp şi debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită.
Art. 649: Creditorii intervenienţi
Orice creditor al debitorului poate, în condiţiile art. 690 şi următoarele, să intervină în procedura de executare silită
aflată în curs până la data fixării de către executorul judecătoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmăribile,
iar după depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, poate să participe la distribuirea acestor sume,
potrivit dispoziţiilor art. 864 şi următoarele.
Art. 650: Terţii
Orice terţă persoană vătămată printr-un act de executare silită poate solicita desfiinţarea acestuia sau, după caz,
încetarea executării silite înseşi, numai pe calea contestaţiei la executare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Art. 651: Instanţa de executare
(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare,
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz,
sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a
cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu
atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.
(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi
orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau
organe.
(la data 04-feb-2016 Art. 651, alin. (3) din cartea V, titlul I, capitolul III modificat de Art. I, punctul 6. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie, care poate fi
atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
(la data 24-mar-2017 Art. 651, alin. (4) din cartea V, titlul I, capitolul III modificat de Art. 1, punctul 5. din Legea 17/2017 )
Art. 652: Executorul judecătoresc
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către
executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel, după cum urmează:
a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe
imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul;
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din
circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripţia curţii de apel
unde se află bunurile; în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, este competent
oricare executor judecătoresc;
c) în cazul executării silite a obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripţia
curţii de apel unde urmează să se facă executarea.
(2) Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, oricare dintre
executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea,
inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel.
(la data 24-mar-2017 Art. 652, alin. (2) din cartea V, titlul I, capitolul III modificat de Art. 1, punctul 5. din Legea 17/2017 )
(3) Executorul judecătoresc rămâne competent să continue executarea silită chiar dacă după începerea executării
debitorul şi-a schimbat domiciliul sau, după caz, sediul.
(4) În cazul în care executorul judecătoresc iniţial învestit de creditor constată că nu sunt bunuri şi venituri urmăribile în
raza competenţei sale teritoriale, creditorul poate cere instanţei de executare continuarea executării silite printr-un alt
executor judecătoresc, dispoziţiile art. 653 alin. (4) aplicându-se în mod corespunzător.
(5) Nerespectarea dispoziţiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiţionată a actelor de procedură efectuate.
Art. 653: Recuzarea şi înlocuirea executorului judecătoresc
(1) Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute la art. 42 şi următoarele.
(2) Cererea de recuzare nu suspendă de drept executarea. Cu toate acestea, instanţa de executare poate dispune,
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 69 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
motivat, suspendarea executării până la soluţionarea cererii de recuzare, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi
de atac. Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune în cuantum de 1.000
lei. În cazul în care valoarea creanţei prevăzute în titlul executoriu nu depăşeşte 1.000 lei, cauţiunea va fi de 10% din
valoarea creanţei.
(3) În caz de admitere a cererii de recuzare, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de executorul
judecătoresc urmează să fie păstrate.
(4) La cererea creditorului, instanţa de executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea executorului
judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor şi continuarea executării silite de către noul
executor judecătoresc. Dispoziţiile art. 654 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 654: Competenţa. Conexarea executărilor
(1) Când, privitor la aceleaşi bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătoreşti diferiţi,
instanţa de executare în circumscripţia căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia
dintre executori, le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a
îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în acelaşi stadiu, de către executorul
judecătoresc care a început cel dintâi executarea.
(2) În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanţa, prin încheiere, se va pronunţa şi asupra cheltuielilor de
executare efectuate până în momentul conexării. Totodată, instanţa va dispune trimiterea dosarelor conexate la
executorul desemnat potrivit alin. (1).
(3) După conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmărire cel mai înaintat.
(4) Desistarea, după conexare, a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice continuarea executării
de la actul de executare cel mai înaintat.
(5) În cazul executărilor silite aflate pe rolul aceluiaşi executor, conexarea se va dispune de executor, prin încheiere
dată cu citarea părţilor, dispoziţiile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 655: Concursul dintre executarea silită şi executarea pornită de un creditor
Dispoziţiile art. 654 rămân aplicabile şi atunci când, privitor la aceleaşi bunuri, se efectuează mai multe executări, unele
pornite de executorul judecătoresc, la cererea unui creditor, iar altele direct de către alţi creditori, în cazurile anume
prevăzute de lege. În astfel de cazuri, toate actele de executare vor fi efectuate de către executorul judecătoresc
competent în favoarea căruia s-a dispus conexarea, potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod, dacă prin lege
specială nu se prevede altfel.
Art. 656: Actele executorului judecătoresc
(1) În îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor sale legate de punerea în executare a titlurilor executorii, executorul
judecătoresc va întocmi încheieri, procese-verbale şi alte acte de procedură cu formele şi în termenele prevăzute de
lege.
(2) Erorile materiale săvârşite cu prilejul întocmirii actelor arătate la alin. (1) se pot îndrepta, din oficiu sau la cerere, cu
respectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru întocmirea lor.
Art. 657: Încheierile executorului judecătoresc
(1) Amânarea, suspendarea şi încetarea executării silite, eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute din executare,
precum şi alte măsuri anume prevăzute de lege se dispun de executorul judecătoresc prin încheiere, care trebuie să
cuprindă:
a) denumirea şi sediul organului de executare;
b) data şi locul întocmirii încheierii şi numărul dosarului de executare;
c) titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează procedura de executare;
d) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul creditorului şi ale debitorului;
e) procedura de executare care face obiectul încheierii;
f) chestiunea asupra căreia se adoptă încheierea;
g) motivele în fapt şi în drept care au determinat darea încheierii;
h) dispoziţia luată de executor;
i) calea şi termenul de atac al încheierii;
j) semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.
(2) Menţiunile de la alin. (1) lit. a)-h) şi j) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
(3) Dacă prin lege nu se dispune altfel, încheierile se dau fără citarea părţilor, se comunică acestora, sunt executorii de
drept şi pot fi atacate numai cu contestaţie la executare.
Art. 658: Ministerul Public
Ministerul Public sprijină, în condiţiile legii, executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. În cazurile
anume prevăzute de lege, Ministerul Public poate să ceară punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti şi a altor
titluri executorii.
Art. 659: Agenţii forţei publice
(1) În cazurile prevăzute de lege, precum şi când executorul judecătoresc consideră necesar, organele de poliţie,
jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor
actelor de executare silită, fără a condiţiona îndeplinirea acestei obligaţii de plata unor sume de bani sau de efectuarea
unei alte contraprestaţii.
(2) În acest scop, executorul se va adresa autorităţii competente pentru a asigura concursul forţei publice, care va
trebui să ia măsuri de urgenţă pentru a se evita tergiversarea sau împiedicarea executării.
(3) Agenţii forţei publice nu pot refuza să sprijine activitatea de executare silită sub motiv că există impedimente, de
orice natură, la executare, singurul răspunzător pentru nesocotirea acestora fiind executorul judecătoresc, în condiţiile
legii.
(4) În caz de refuz, dispoziţiile art. 188 alin. (2) şi ale art. 189-191 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 660: Îndatorirea terţilor de a da informaţii
(1) La cererea executorului judecătoresc, cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri ale
acestuia supuse urmăririi, potrivit legii, au datoria să comunice în scris toate informaţiile necesare pentru efectuarea
executării. Ei sunt ţinuţi să declare întinderea obligaţiilor lor faţă de debitorul urmărit, eventuale modalităţi care le-ar
putea afecta, sechestre anterioare, cesiuni de creanţă, subrogaţii, preluări de datorie, novaţii, precum şi orice alte acte
sau fapte de natură să modifice conţinutul ori părţile raportului obligaţional sau regimul juridic al bunului deţinut. La
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 70 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, instanţa de executare poate lua măsurile prevăzute la art.
187 alin. (1) pct. 2 lit. f) şi la art. 189.
(2) De asemenea, la cererea executorului judecătoresc, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte persoane
fizice sau persoane juridice sunt obligate să îi comunice, de îndată, în copie, documentele, precum şi, în scris, datele şi
informaţiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, inclusiv codul numeric
personal al persoanei supuse executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
Tot astfel, organele fiscale sunt obligate să comunice, în aceleaşi condiţii, datele şi informaţiile pe care le administrează
potrivit legii. La cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, instanţa de executare poate lua măsurile
prevăzute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) şi la art. 189.
(3)
*) Dacă cei sesizaţi nu dispun de informaţiile solicitate sau, după caz, refuză să le dea, Ministerul Public va
întreprinde, la cererea executorului judecătoresc, diligenţele necesare pentru aflarea informaţiilor cerute, în special
pentru identificarea entităţilor publice sau private la care debitorul are deschise conturi sau depozite bancare,
plasamente de valori mobiliare, este acţionar ori asociat sau, după caz, deţine titluri de stat, bonuri de tezaur şi alte
titluri de valoare susceptibile de urmărire silită.
__
*) Alin. (3) al art. 659, devenit art. 660 în forma republicată, a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii
Constituţionale nr. 473/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2014.
(4) Executorul judecătoresc este obligat să asigure secretul informaţiilor primite, dacă legea nu prevede altfel. Aceste
informaţii nu pot fi utilizate decât în scopul pentru care au fost cerute, fiind interzisă cu desăvârşire, sub sancţiunile
prevăzute de lege, divulgarea lor către terţe persoane sau utilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale.
(5) În vederea obţinerii informaţiilor necesare executării, executorul judecătoresc are acces liber la cartea funciară, la
registrul comerţului şi la alte registre publice care conţin date despre bunurile debitorului susceptibile de urmărire silită.
Totodată, executorul judecătoresc poate solicita instanţei de executare datele şi informaţiile la care se referă art. 154
alin. (8).
Art. 661: Martorii asistenţi
(1) În cazurile şi în condiţiile anume prevăzute de lege, prezenţa martorilor asistenţi este obligatorie la pătrunderea
într-o locuinţă, în localuri, depozite sau alte încăperi, în vederea sechestrării şi ridicării bunurilor debitorului.
(2) La aprecierea executorului judecătoresc sau la cererea părţilor, martorii asistenţi pot fi invitaţi şi în alte cazuri.
(3) Pot fi martori asistenţi persoanele cu capacitate de exerciţiu deplină care nu sunt interesate de săvârşirea actelor
de executare şi care nu se află cu participanţii la procedura de executare în legătură de rudenie până la gradul al
patrulea inclusiv sau de afinitate până la gradul al doilea ori de subordonare.
(4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, numărul martorilor asistenţi trebuie să fie de cel puţin 2.
Art. 662: Drepturile şi îndatoririle martorilor asistenţi
(1) Martorul asistent, prin semnarea procesului-verbal, atestă faptele la care a asistat.
(2) El este îndreptăţit să ceară informaţii despre actele de executare la care este invitat şi să facă observaţii în legătură
cu îndeplinirea lor. Observaţiile martorului asistent, când este cazul, vor fi consemnate de către executorul
judecătoresc în proces-verbal.
(3) Înainte de a începe efectuarea actelor de executare la care urmează să participe, executorul judecătoresc va
explica martorilor asistenţi drepturile şi îndatoririle lor.
(4) Pentru serviciul prestat, martorul asistent are dreptul la sumele prevăzute la art. 326, care se aplică în mod
corespunzător.
CAPITOLUL IV: Efectuarea executării silite
SECŢIUNEA 1: Sesizarea organului de executare
Art. 663: Creanţa certă, lichidă şi exigibilă
(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.
(2) Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.
(3) Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care
permit stabilirea lui.
(4) Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul
termenului de plată.
(5) Creanţele cu termen şi cele condiţionale nu pot fi puse în executare, însă ele pot participa, în condiţiile legii, la
distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparţinând debitorului.
Art. 664: Cererea de executare silită
(1) Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convenţional, la biroul executorului
judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poştă, curier, telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce
asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.
(3) Cererea de executare silită, în afara menţiunilor prevăzute la art. 148, va cuprinde:
a) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului şi debitorului;
b) bunul sau, după caz, felul prestaţiei datorate;
c) modalităţile de executare solicitate de creditor.
(4) La cerere se vor ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, şi dovada achitării taxelor de
timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum şi, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege.
Art. 665: Înregistrarea cererii de executare
(1) De îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea
acesteia şi deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
(2) Încheierea prevăzută la alin. (1) se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză
deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării
încheierii prevăzute la alin. (1), la instanţa de executare.
(la data 04-feb-2016 Art. 665 din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 7. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
Art. 666: Încuviinţarea executării silite
(1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 71 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea
creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.
(2) Cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia
la instanţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 48
de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare. Încheierea se comunică din oficiu, de îndată,
executorului judecătoresc, precum şi creditorului.
(la data 24-mar-2017 Art. 666, alin. (2) din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 1 modificat de Art. 1, punctul 6. din Legea 17/2017 )
(3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art. 233 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza
căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile
pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului şi modalitatea concretă
de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.
(4) Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea să
recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale,
inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. De asemenea,
încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în
cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.
(5) Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă:
1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;
2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
3. Înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte
cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege;
4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;
5. debitorul se bucură de imunitate de executare;
6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
7. există alte impedimente prevăzute de lege.
(6) Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac,
însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Dispoziţiile art.
712 alin. (3) rămân aplicabile.
(7) Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de
creditor, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea prin care se soluţionează apelul se comunică, din oficiu, de
îndată, şi executorului judecătoresc.
(la data 24-mar-2017 Art. 666, alin. (7) din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 1 modificat de Art. 1, punctul 6. din Legea 17/2017 )
(8) În partea finală a încheierii de încuviinţare a executării silite va fi adăugată formula executorie, cu următorul cuprins:
«Noi, Preşedintele României,
Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul (Aici urmează elementele de
identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite.
Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar
procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. (Urmează semnătura
preşedintelui completului şi a grefierului.)»
(la data 04-feb-2016 Art. 666 din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 8. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
Art. 667: Înştiinţarea debitorului
(1) Dacă cererea de executare a fost încuviinţată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe
încheierea dată în condiţiile art. 666, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a
titlului executoriu şi, dacă legea nu prevede altfel, o somaţie.
(2) Comunicarea titlului executoriu şi a somaţiei, cu excepţia cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără
somaţie ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancţiunea nulităţii executării.
Art. 668: Somaţia
Debitorul va fi somat să îşi îndeplinească obligaţia, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz
contrar, se va proceda la continuarea executării silite.
Art. 669: Excepţii de la comunicare
Nu este necesară comunicarea titlului executoriu şi a somaţiei:
1. În cazurile prevăzute la art. 675;
2. În cazul ordonanţelor şi încheierilor pronunţate de instanţă şi declarate de lege executorii.
Art. 670: Cheltuieli de executare
(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să
avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de
către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când
creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De
asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea
cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod
voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligaţia de îndată sau în
termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite,
precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea
depusă de aceştia.
(3) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 72 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza
dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe
calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta.
Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor
cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.
(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau
din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le
va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie.
(6) Pentru sumele stabilite prin aplicarea alin. (1)-(5), încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi
pentru executorul judecătoresc.
(la data 04-feb-2016 Art. 670, alin. (6) din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta urgenta 1/2016
)
Art. 671: Depunerea şi consemnarea de cauţiuni sau alte sume
(1) Depunerea sau consemnarea oricărei sume în scopul participării la desfăşurarea, potrivit legii, a executării silite ori
al obţinerii suspendării executării silite, depunerea sumelor cu afectaţiune specială, precum şi depunerea sau
consemnarea sumelor reprezentând veniturile bunurilor urmărite ori preţul rezultat din vânzarea acestor bunuri se fac
la CEC Bank – S.A., Trezoreria Statului sau la orice altă instituţie de credit care are în obiectul de activitate operaţiuni de
consemnare la dispoziţia instanţei de executare sau a executorului judecătoresc.
(2) Dovada depunerii sau consemnării acestor sume se poate face cu recipisa de consemnare sau cu orice alt înscris
admis de lege.
(3) Eliberarea acestor sume se face persoanelor îndreptăţite sau reprezentanţilor acestora numai pe baza dispoziţiei
executorului judecătoresc ori a instanţei de executare, după caz.
(4) Dispoziţiile art. 1.057 şi următoarele privitoare la cauţiunea judiciară se aplică în mod corespunzător.
Art. 672: Comunicarea actelor de procedură
Comunicarea actelor de procedură în cadrul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc fie
personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar, dacă aceasta nu este posibilă, potrivit dispoziţiilor legale
privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, care se aplică în mod corespunzător. Dovada comunicării prin
agent procedural are aceeaşi forţă probantă cu dovada comunicării efectuate de către executor însuşi.
SECŢIUNEA 2: Efectuarea actelor de executare silită
Art. 673: Trecerea la executarea silită
În afară de cazul în care legea prevede altfel, actele de executare silită nu pot fi efectuate decât după expirarea
termenului arătat în somaţie sau, în lipsa acesteia, în cel prevăzut în încheierea prin care s-a încuviinţat executarea.
Art. 674: Existenţa unui termen de plată
Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui
termen.
Art. 675: Decăderea debitorului din beneficiul termenului de plată
(1) Debitorul care beneficiază de un termen de plată va fi decăzut, la cererea creditorului, din beneficiul acestui termen,
dacă:
1. debitorul se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit legii în scopul realizării executării silite;
2. debitorul risipeşte averea sa;
3. debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobşte cunoscută sau, dacă prin fapta sa, săvârşită cu intenţie sau dintr-o
culpă gravă, a micşorat garanţiile date creditorului său ori nu le-a dat pe cele promise sau, după caz, încuviinţate;
4. alţi creditori fac executări asupra averii lui.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), instanţa de executare va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea
părţilor, în termen scurt. În situaţia în care debitorul nu mai are domiciliul sau sediul cunoscut, va fi citat la ultimul său
domiciliu ori sediu.
(3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică atunci când debitor este statul sau o unitate administrativ-teritorială.
Art. 676: Cazul obligaţiilor alternative
(1) Când titlul executoriu cuprinde o obligaţie alternativă, fără să se arate termenul de alegere, executorul
judecătoresc va notifica debitorului să îşi exercite acest drept în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de
încuviinţare a executării, sub sancţiunea decăderii.
(2) Alegerea prestaţiei va fi făcută prin act scris care va fi notificat executorului judecătoresc, iar acesta îl va înştiinţa
de îndată pe creditor despre alegerea făcută.
(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dreptul de alegere trece asupra creditorului. În acest caz,
executorul judecătoresc îl va soma pe debitor, punându-i în vedere să execute prestaţia aleasă de creditor.
Art. 677: Executarea prestaţiilor reciproce
Când executarea depinde de o contraprestaţie, ce rezultă din acelaşi titlu executoriu şi urmează să fie făcută de
creditor în acelaşi timp cu prestaţia debitorului, executarea va putea fi făcută numai după ce creditorul a oferit
debitorului propria prestaţie sau după ce a făcut dovada cu înscris că debitorul a primit-o ori este în întârziere cu
primirea ei.
Art. 678: Existenţa unei cauţiuni
Hotărârile ce se execută provizoriu cu dare de cauţiune nu se vor executa mai înainte de a se depune cauţiunea.
Art. 679: Constatarea actelor de executare
(1) Dacă din lege nu rezultă contrariul, pentru toate actele de executare efectuate în cursul executării, executorul
judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale care vor cuprinde următoarele menţiuni:
a) denumirea şi sediul organului de executare;
b) numele şi calitatea celui care încheie procesul-verbal;
c) data întocmirii procesului-verbal şi numărul dosarului de executare;
d) titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează actul de executare;
e) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi creditorului;
f) locul, data şi ora efectuării actului de executare;
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 73 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
g) măsurile luate de executor sau constatările acestuia;
h) consemnarea explicaţiilor, opoziţiilor şi obiecţiunilor participanţilor la executare;
i) alte menţiuni cerute de lege sau considerate de executor ca fiind necesare;
j) menţionarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori a refuzului sau a împiedicării de a semna
procesul-verbal;
k) menţionarea numărului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum şi a persoanelor cărora li s-a
înmânat acesta;
l) semnătura executorului, precum şi, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistă la
efectuarea actului de executare;
m) ştampila executorului judecătoresc.
(2) Menţiunile de la alin. (1) lit. a)-g), l) şi m) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Art. 680: Accesul la bunurile debitorului
(1) În vederea executării unei hotărâri judecătoreşti, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă
domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţământul acesteia, iar în caz de
refuz, cu concursul forţei publice.
(2) În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc,
depusă odată cu cererea de încuviinţare a executării silite ori pe cale separată, instanţa competentă va autoriza
intrarea în locurile menţionate la alin. (1). Instanţa se pronunţă, de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea terţului
care deţine bunul, prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac.
(la data 04-feb-2016 Art. 680, alin. (2) din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 10. din Ordonanta urgenta
1/2016 )
Art. 681: Identificarea bunurilor urmăribile
(1) Executorul judecătoresc are dreptul să identifice bunurile urmăribile ale debitorului şi, la locul unde ele se găsesc, să
îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezenţa debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori
a unei alte persoane majore care se află în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenţa unui agent al forţei publice sau, în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, a 2 martori asistenţi.
(2) Identificarea bunurilor urmăribile şi efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât
cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilă a instanţei de
executare, dată potrivit art. 680 alin. (2).
Art. 682: Măsuri în cazul opunerii la executare
(1) În cazul în care executorul judecătoresc întâmpină opunere la efectuarea unui act de executare, la cererea
acestuia, făcută în condiţiile art. 659 alin. (2), organele de poliţie, jandarmerie şi alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi
să asigure îndeplinirea efectivă a activităţii de executare silită, inclusiv prin îndepărtarea de la locul executării a
debitorului sau a oricărei alte persoane.
(2) Dacă opunerea la executare întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală,
executorul judecătoresc încheie un proces-verbal, pe care îl va trimite de îndată parchetului de pe lângă instanţa de
executare. Sesizarea parchetului nu împiedică continuarea executării silite.
Art. 683: Locul executării
Executarea silită se efectuează, după caz, la locul unde debitorul realizează venituri sau la locul unde se găsesc alte
venituri ori bunuri ale sale supuse urmăririi, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 684: Timpul în care se efectuează executarea
(1) Niciun act de executare nu se va putea face înainte de ora 6,00 şi nici după ora 20,00.
(2) Executarea silită nu se va putea face la alte ore decât cele menţionate şi nici în zilele nelucrătoare, stabilite potrivit
legii, în afară de cazul în care se dispune altfel prin chiar hotărârea judecătorească pusă în executare sau de cazurile
urgente în care executarea poate fi încuviinţată de instanţa de executare, prin încheiere dată în condiţiile art. 680 alin.
(2).
(3) Cu titlu de excepţie, executarea începută va putea continua în aceeaşi zi, dar nu mai târziu de ora 22,00, iar în
zilele următoare, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
Art. 685: Executarea în lipsa părţilor
Actele de executare îndeplinite în lipsa părţilor, când prezenţa lor nu este expres cerută de lege, sunt valabile, dacă
sunt făcute cu respectarea dispoziţiilor legale.
Art. 686: Sancţiune
Încălcarea dispoziţiilor art. 674, 678 şi 684 atrage anularea executării.
SECŢIUNEA 3: Executarea împotriva moştenitorilor
Art. 687: Interzicerea executării silite
(1) Dacă debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecătoresc, nicio executare silită nu poate fi pornită, iar
dacă moare după ce aceasta a fost pornită, ea nu poate fi continuată cât timp moştenirea nu a fost acceptată de către
cei chemaţi la moştenire sau, în lipsă, cât timp nu a fost numit, în condiţiile legii, un curator al succesiunii ori, după caz,
un curator special pentru executare, în condiţiile art. 58.
(2) În cazul în care creditorul sau executorul judecătoresc ia cunoştinţă, în orice mod, de faptul că debitorul a decedat,
acesta este obligat să solicite de îndată camerei notarilor publici în a cărei circumscripţie a avut ultimul domiciliu
defunctul să facă menţiune în registrul special prevăzut de lege despre începerea executării silite şi să îi elibereze un
certificat din care să rezulte dacă moştenirea debitorului a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt
persoanele care au calitatea de moştenitori, precum şi faptul dacă până la acceptarea moştenirii de către cel puţin unul
dintre succesibili a fost sau nu numit un curator al succesiunii.
(3) În cazul în care se constată că moştenirea nu a fost dezbătută sau, după caz, acceptată, creditorul sau executorul
judecătoresc poate cere camerei notarilor publici în a cărei circumscripţie a avut ultimul domiciliu defunctul sau, după
caz, notarului public deja sesizat întocmirea inventarului succesiunii sau desemnarea unei persoane în acest scop.
Art. 688: Începerea executării contra moştenitorilor
(1) Dacă debitorul moare înainte de începerea executării silite şi se constată că nu există niciun moştenitor acceptant şi
nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecătoresc, instanţa de executare
va numi de îndată un curator special, până când va fi numit, în condiţiile legii, curatorul succesiunii, dispoziţiile art. 58
aplicându-se în mod corespunzător.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 74 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) În cazul în care moştenirea a fost acceptată şi există numai moştenitori majori, executarea silită va fi pornită
împotriva tuturor, în afară de cazul în care numai unii dintre aceştia sunt chemaţi, de lege ori potrivit voinţei defunctului,
să răspundă pentru anumite datorii ale defunctului. Dacă executarea silită este pornită contra tuturor moştenitorilor,
aceştia vor fi citaţi, printr-o înştiinţare colectivă, făcută la locul deschiderii moştenirii, pe numele acesteia, cu excepţia
cazului în care au ales, cu ocazia dezbaterii succesorale ori chiar ulterior, un alt domiciliu în vederea citării sau un
reprezentant al acestora, după caz.
(3) Dacă între moştenitori sunt şi minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească, executarea silită nu va
putea fi pornită decât după numirea reprezentanţilor sau a ocrotitorilor legali. Dacă însă după o lună de la moartea
debitorului sau de la punerea sub interdicţie judecătorească nu a fost numit reprezentantul sau ocrotitorul legal,
creditorul sau executorul judecătoresc va putea cere instanţei de executare numirea unui curator special, până la
numirea lui, dispoziţiile art. 58 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 689: Continuarea executării contra moştenitorilor
Dacă la moartea debitorului executarea era începută, ea se suspendă şi nu va fi reluată împotriva succesibililor
acceptanţi decât după 10 zile de la data când aceştia au fost încunoştinţaţi despre continuarea executării silite,
dispoziţiile art. 688 aplicându-se în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 4: Intervenţia altor creditori
Art. 690: Dreptul de intervenţie
(1) Orice creditor poate interveni în cursul executării silite pornite de un alt creditor, însă numai în condiţiile şi limitele
prevăzute la alin. (2).
(2) Pot interveni în executarea silită:
1. creditorii care au deja un titlu executoriu contra debitorului;
2. creditorii care au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia;
3. creditorii care au un drept real de garanţie sau, după caz, un drept de preferinţă asupra bunului urmărit, conservat în
condiţiile prevăzute de lege;
4. creditorii chirografari titulari ai unor creanţe băneşti rezultate din înscrisuri cu dată certă ori din registre ţinute cu
respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Art. 691: Termenul de intervenţie
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, intervenţia poate fi făcută, sub sancţiunea prevăzută la art. 696, până la
termenul stabilit de către executor pentru valorificarea, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege ori convenite de
părţi, a bunurilor mobile sau imobile urmărite.
(2) Cu toate acestea, creditorii care au un drept real de garanţie asupra bunurilor urmărite şi care este conservat în
condiţiile prevăzute de lege, creditorii care au creanţe având ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat
sau bugetului Uniunii Europene, precum şi alţi creditori privilegiaţi care intervin în cursul urmăririi silite au dreptul să
participe la distribuire după rangul conferit de dreptul lor de preferinţă, chiar dacă cererea de intervenţie a fost făcută
după expirarea termenului stabilit potrivit alin. (1), dacă şi-au depus titlurile de creanţă în termenul prevăzut la art. 869
alin. (2), în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmărire. Dispoziţiile art. 866 rămân
aplicabile.
Art. 692: Procedura
(1) Cererea de intervenţie trebuie să fie făcută cu respectarea cerinţelor prevăzute la art. 664, indicându-se în mod
expres dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, precum şi dacă este garantată sau negarantată, în tot ori în parte,
privilegiată sau chirografară, după caz. În cazul în care creditorul a cerut sau a obţinut luarea unor măsuri asigurătorii
asupra bunurilor debitorului, se va face menţiune şi despre acest lucru, indicându-se bunurile pentru care s-a cerut
luarea acestor măsuri.
(2) Cererea se depune la executorul judecătoresc, împreună cu copii certificate de pe documentele justificative,
precum şi de pe procesul-verbal de constatare a aplicării măsurii asigurătorii, dacă este cazul. În situaţia în care se
reclamă creanţe băneşti rezultate din înscrierile contabile făcute în registre ţinute cu respectarea condiţiilor prevăzute
de lege, cererea va fi însoţită, sub sancţiunea inadmisibilităţii, de un extras de pe înscrierile care cuprind aceste sume,
legalizate de un notar public.
(3) După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc o va înainta de îndată instanţei de executare competente,
împreună cu toate documentele justificative, dispoziţiile art. 665 şi 666 aplicându-se în mod corespunzător. Până la
soluţionarea cererii de intervenţie, instanţa poate suspenda eliberarea sau distribuirea de sume obţinute din
valorificarea bunurilor debitorului. Instanţa poate obliga creditorul intervenient la plata unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 719
alin. (7) şi (8) se aplică în mod corespunzător.
(4) Instanţa soluţionează cererea în camera de consiliu, fără citarea părţilor, dispoziţiile art. 666 aplicându-se în mod
corespunzător. Dacă creditorii care au formulat cerere de intervenţie nu au titlu executoriu, instanţa va convoca în
camera de consiliu, de urgenţă şi în termen scurt, debitorul şi creditorii care nu au titlu executoriu, pentru
recunoaşterea de către debitor a creanţelor, dispunând totodată comunicarea către debitor a copiilor de pe cererile de
intervenţie şi de pe documentele justificative.
(5) La termenul fixat de instanţă, debitorul trebuie să declare dacă înţelege să recunoască, în tot sau în parte,
creanţele pentru care a avut loc intervenţia. Dacă debitorul nu se înfăţişează, se consideră că recunoaşte toate
creanţele reclamate prin cererile de intervenţie.
(6) Dacă debitorul contestă, în tot sau în parte, creanţele reclamate, creditorii intervenienţi ale căror creanţe au fost
contestate au dreptul să solicite instanţei, cu plata prealabilă a cauţiunii prevăzute la art. 719 alin. (2), să dispună
executorului judecătoresc ca sumele reclamate să fie puse deoparte, dacă, în termen de 5 zile de la data când a avut
loc convocarea prevăzută la alin. (4), aceştia vor face dovada că au introdus acţiune în justiţie în scopul obţinerii titlului
executoriu. Până la expirarea acestui termen, eliberarea sau, după caz, distribuirea acestor sume, dacă este cazul, se
suspendă de drept, iar după împlinirea termenului instanţa va decide asupra suspendării, în condiţiile alin. (3), până la
soluţionarea litigiului printr-o hotărâre definitivă. În acest din urmă caz, aceste sume vor fi consemnate până la
soluţionarea litigiului printr-o hotărâre definitivă, cu excepţia situaţiei în care ar fi pretinse de alţi creditori în rang util.
Art. 693: Înştiinţarea creditorului urmăritor şi a debitorului
(1) Odată cu sesizarea instanţei de executare, potrivit art. 692 alin. (3), executorul judecătoresc va comunica o copie
de pe cererea de intervenţie şi de pe documentele justificative creditorului urmăritor, iar după soluţionarea cererii de
intervenţie, şi o copie certificată de pe încheierea de încuviinţare a acesteia.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 75 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) Dacă cererea de intervenţie a fost încuviinţată, executorul îl va înştiinţa şi pe debitor, dispoziţiile art. 667 aplicânduse
în mod corespunzător.
Art. 694: Drepturile creditorului urmăritor
(1) În cazul creditorilor chirografari care au intervenit în cursul urmăririi silite şi ale căror creanţe au fost recunoscute de
debitor, în tot sau în parte, creditorul urmăritor are dreptul de a le indica acestora, printr-o notificare, făcută în termen
de 10 zile de la data comunicării de către executorul judecătoresc a copiei certificate a încheierii de încuviinţare a cererii
de intervenţie, existenţa şi a altor bunuri ale debitorului, care pot fi urmărite în mod util, invitându-i să ceară extinderea
urmăririi şi asupra acestor bunuri, dacă au titlu executoriu, şi să avanseze, în toate cazurile, cheltuielile necesare pentru
extindere.
(2) Dacă însă creditorii intervenienţi nu solicită extinderea urmăririi şi la bunurile indicate de creditorul urmăritor sau,
după caz, nu avansează cheltuielile necesare extinderii, în termen de 10 zile de la data notificării prevăzute la alin. (1),
creditorul urmăritor are dreptul de a fi preferat acestora la distribuirea sumei rezultate din urmărire.
(3) Creditorii urmăritori nu se pot opune cererilor de intervenţie făcute de alţi creditori, în afară de cazul în care ei fac
dovada că aceştia au acţionat în frauda drepturilor lor. Ei pot însă contesta, în termenul prevăzut de lege, repartizarea
creanţelor potrivit proiectului de distribuire a sumelor rezultate din urmărire întocmit de către executor.
Art. 695: Efectele intervenţiei
(1) Creditorii intervenienţi şi cei ale căror creanţe au fost recunoscute de către debitor, în condiţiile prevăzute la art.
692, pot să participe la distribuirea sumei rezultate din urmărire, în limita sumelor reclamate sau, după caz,
recunoscute, şi, dacă au titluri executorii, să participe, în condiţiile legii, la urmărirea bunurilor debitorului şi să solicite
efectuarea unor acte de executare silită, dacă este cazul.
(2) Creditorii intervenienţi ale căror creanţe au fost contestate, în tot sau în parte, de către debitor şi care au cerut
instanţei ca sumele reclamate să fie puse deoparte pot participa numai la distribuirea sumelor consemnate în condiţiile
prevăzute la art. 692 alin. (6), în afară de cazul în care ar fi pretinse de alţi creditori în rang util.
Art. 696: Intervenţia tardivă
Creditorii chirografari care au intervenit după expirarea termenului prevăzut la art. 691 alin. (1), dar înainte de
expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţă, în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei
rezultate din urmărire, au dreptul să participe la distribuirea părţii din suma rămasă după îndestularea drepturilor
creditorilor urmăritori, a creditorilor garantaţi sau privilegiaţi şi a celor care au intervenit în timp util. Dispoziţiile art. 692
alin. (4)-(6) rămân aplicabile.
SECŢIUNEA 5: Perimarea executării silite
Art. 697: Termenul de perimare
(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar
executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.
(2) În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare
nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.
Art. 698: Constatarea perimării. Efecte
(1) Perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate,
prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor.
(2) Perimarea executării atrage desfiinţarea tuturor actelor de executare, cu excepţia celor care au dus la realizarea, în
parte, a creanţei cuprinse în titlul executoriu şi a accesoriilor.
Art. 699: Reînnoirea cererii de executare
(1) În caz de perimare a executării, se va putea face, înăuntrul termenului de prescripţie, o nouă cerere de executare
silită, dispoziţiile art. 665 şi 666 fiind aplicabile în mod corespunzător.
(2) După încuviinţarea executării silite, executorul va comunica debitorului încheierea instanţei, precum şi o nouă
somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.
(la data 04-feb-2016 Art. 699, alin. (2) din cartea V, titlul I, capitolul IV, sectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 11. din Ordonanta urgenta
1/2016 )
SECŢIUNEA 6: Amânarea, suspendarea şi restrângerea executării
Art. 700: Amânarea executării
(1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, executorul judecătoresc nu poate amâna executarea decât dacă procedura
de citare sau de întocmire a anunţurilor şi publicaţiilor de vânzare nu a fost îndeplinită sau dacă, la termenul stabilit,
executarea nu poate fi efectuată datorită neîndeplinirii de către creditor a obligaţiilor prevăzute la art. 647 alin. (1).
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), amânarea se dispune de executorul judecătoresc prin încheiere.
Art. 701: Suspendarea executării
(1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă.
(2) Executarea se suspendă şi la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.
(3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de
instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare,
rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.
(4) Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării
silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare.
(5) După încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, va dispune continuarea executării, în măsura în
care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au
încetat prin efectul legii.
Art. 702: Restrângerea executării
(1) Când creditorul urmăreşte în acelaşi timp mai multe bunuri mobile sau imobile a căror valoare este vădit excesivă
în raport cu creanţa ce urmează a fi satisfăcută, instanţa de executare, la cererea debitorului şi după citarea
creditorului, poate să restrângă executarea la anumite bunuri.
(2) Dacă cererea este admisă, instanţa va suspenda executarea celorlalte bunuri.
(3) Executarea suspendată nu va putea fi reluată decât după rămânerea definitivă a proiectului de distribuire a sumelor
rezultate din executarea efectuată.
SECŢIUNEA 7: Încetarea executării silite
Art. 703: Cazuri de încetare a executării
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 76 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Executarea silită încetează dacă:
1. s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume
datorate potrivit legii;
2. nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor
astfel de bunuri;
3. creditorul a renunţat la executare;
4. a fost desfiinţat titlul executoriu;
5. a fost anulată executarea.
(2) În toate cazurile, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea
cauzei de încetare a executării. Încheierea de încetare a executării va fi comunicată de îndată creditorului şi debitorului.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 2, 3 şi 5 executorul judecătoresc îi va remite personal creditorului sau
reprezentantului său titlul executoriu.
Art. 704: Nulitatea executării silite
Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage
nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente, dispoziţiile art. 174 şi următoarele fiind
aplicabile în mod corespunzător.
Art. 705: Reluarea executării
(1) În cazurile prevăzute la art. 703 alin. (1) pct. 2 se poate cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de
prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.
(2) Reluarea executării silite poate fi cerută şi asupra aceluiaşi bun. Dacă acesta este un imobil, atât timp cât, potrivit
legii, poate avea loc reluarea executării silite, nu se va putea solicita de către executorul judecătoresc radierea urmăririi
înscrise potrivit dispoziţiilor art. 822.
CAPITOLUL V: Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită
Art. 706: Termenul de prescripţie
(1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor
emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.
(2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul
hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.
Art. 707: Efectele împlinirii termenului de prescripţie
(1) Prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate.
(2) Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul
hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu
s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia
autorităţii de lucru judecat.
Art. 708: Suspendarea prescripţiei
(1) Cursul prescripţiei se suspendă:
1. în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine obligarea pârâtului;
2. pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ
jurisdicţional competent;
3. cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori îşi sustrage veniturile şi bunurile de
la urmărire;
4. în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.
(3) Prescripţia nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor.
Art. 709: Întreruperea prescripţiei
(1) Cursul prescripţiei se întrerupe:
1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de
executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei;
2. pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de
executare necompetent;
3. pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori;
4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
5. pe data depunerii cererii de reluare a executării;
6. în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie.
(3) Prescripţia nu este întreruptă dacă executarea silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care
a făcut-o a renunţat la ea.
Art. 710: Repunerea în termenul de prescripţie
(1) După împlinirea termenului de prescripţie, creditorul poate cere repunerea în acest termen numai dacă a fost
împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice.
(2) Cererea de repunere în termen se introduce la instanţa de executare competentă, în termen de 15 zile de la
încetarea împiedicării. Judecata cererii se face cu citarea părţilor, prin hotărâre supusă numai apelului, potrivit dreptului
comun.
(3) Dacă cererea de repunere în termen a fost admisă, creditorul poate formula cerere de executare silită în termen de
30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Art. 711: Alte dispoziţii aplicabile
Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivă.
CAPITOLUL VI: Contestaţia la executare
Art. 712: Obiectul contestaţiei
(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de
executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face
contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să
îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 77 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare
lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la
executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără
îndeplinirea condiţiilor legale.
(la data 04-feb-2016 Art. 712, alin. (3) din cartea V, titlul I, capitolul VI modificat de Art. I, punctul 12. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
(4) Împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie poate fi hotărâtă, la cererea părţii
interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare.
Art. 713: Condiţii de admisibilitate
(1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe
cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau întro
cale de atac ce i-a fost deschisă.
(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot
invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu,
numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.
(3) Nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei
contestaţii. Cu toate acestea, contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie
dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare.
(4) Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori, pentru a lua parte la
executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a bunurilor debitorului.
(5) În cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, contestaţia la
executare poate fi introdusă şi de o terţă persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt
drept real cu privire la bunul respectiv.
Art. 714: Instanţa competentă
(1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare.
(2) În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în
cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află
instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.
(3) Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a
pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un
organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
Art. 715: Termene
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen
de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată
asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei
reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data
când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi
nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.
(2) Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii,
definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare.
(3) Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul
termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.
(4) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate
sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile
de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.
(5) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (4) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze
dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de către terţii
adjudecatari în cadrul vânzării silite a bunurilor urmărite.
Art. 716: Condiţii de formă
(1) Contestaţiile se fac cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute pentru cererile de chemare în judecată.
(2) Contestatorul care nu locuieşte sau nu are sediul în localitatea de reşedinţă a instanţei poate, prin chiar cererea sa,
să îşi aleagă domiciliul sau sediul procesual în această localitate, arătând persoana căreia urmează să i se facă
comunicările.
(3) Întâmpinarea este obligatorie.
Art. 717: Procedura de judecată
(1) Contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută de prezentul cod pentru judecata în primă instanţă,
care se aplică în mod corespunzător, dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz.
(2) Instanţa sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate
de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispoziţiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător, şi îi
va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.
(3) Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere.
(4) La cererea părţilor sau atunci când apreciază că este necesar, instanţa va putea solicita relaţii şi explicaţii scrise de
la executorul judecătoresc.
Art. 718: Căi de atac
(1) Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în
temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun.
(2) Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este
supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută. Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului,
întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 78 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
contestaţia va putea fi atacată numai cu apel, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 719: Suspendarea executării
(1) Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii
interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate
solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată.
(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea
obiectului contestaţiei, după cum urmează:
a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
(3) Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea
dispune altfel.
(4) Suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă:
1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;
2. înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanţă;
3. debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un
termen de plată.
(5) Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea
preţului obţinut din valorificarea acestor bunuri.
(6) Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat
pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată, în mod separat, numai cu
apel sau, dacă este pronunţată de curtea de apel, numai cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea
prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.
(la data 24-mar-2017 Art. 719, alin. (6) din cartea V, titlul I, capitolul VI modificat de Art. 1, punctul 7. din Legea 17/2017 )
(7) Dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa
poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de
suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă potrivit prezentului alineat rămâne
indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală
stabilită de instanţă, dacă este cazul.
(8) Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică din oficiu şi de îndată executorului
judecătoresc.
Art. 720: Efectele soluţionării contestaţiei
(1) Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula
actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseşi, va anula ori lămuri titlul executoriu.
(2) De asemenea, dacă prin contestaţia la executare s-a cerut de către partea interesată împărţirea bunurilor
proprietate comună, instanţa va hotărî şi asupra împărţelii acestora, potrivit legii.
(3) În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate
prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi
judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei.
(4) Hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu şi de îndată,
şi executorului judecătoresc.
(5) Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse
de instanţă.
(6) Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a
servi la acoperirea creanţelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se
va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.
(7) În cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită
sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va
putea obliga executorul, prin aceeaşi hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi, la
cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.
(8) În situaţia prevăzută la alin. (7), instanţa va solicita încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) sau, după caz, actul
care constată refuzul executorului judecătoresc de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită, de a îndeplini
un act de executare silită ori de a lua altă măsură prevăzută de lege.
(la data 04-feb-2016 Art. 720, alin. (8) din cartea V, titlul I, capitolul VI modificat de Art. I, punctul 13. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
CAPITOLUL VII: Depunerea cu afectaţiune specială
Art. 721: Condiţii
(1) Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea
măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului
judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de
consemnare la executorul judecătoresc.
(2) Asupra cererii debitorului sau a terţului garant, executorul judecătoresc se va pronunţa de urgenţă, prin încheiere,
dată cu citarea părţilor, ce va fi comunicată de îndată părţilor.
(3) Dacă cererea este admisă şi debitorul sau terţul garant nu se opune, executorul judecătoresc, odată cu
desfiinţarea măsurilor, va dispune şi eliberarea sumei în mâinile creditorului.
(4) Dacă însă debitorul sau terţul garant va dovedi că a făcut contestaţie în termen şi se va opune la eliberare, aceasta
este suspendată de drept, iar executorul judecătoresc se va pronunţa asupra eliberării sumei numai după ce instanţa a
dat o hotărâre definitivă asupra contestaţiei respective.
Art. 722: Efecte
Suma consemnată de debitor sau de terţul garant, potrivit art. 721, va servi exclusiv la plata creditorului pe seama
căruia s-a făcut consemnarea, precum şi la acoperirea cheltuielilor de executare, cu excepţia cazului în care sunt mai
mulţi creditori urmăritori sau intervenienţi, când se va proceda la distribuire, potrivit dispoziţiilor art. 864 şi următoarele.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 79 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
CAPITOLUL VIII: Întoarcerea executării
Art. 723: Dreptul la întoarcerea executării
(1) În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la
întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate
rămân în sarcina creditorului.
(2) Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptăţit, fără însă a se aduce atingere drepturilor
definitiv dobândite de terţii de bună-credinţă.
(3) În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin
restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, cu excepţia situaţiei
când se aplică art. 777.
Art. 724: Modalitatea de restabilire
(1) În cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui
interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. În cazul în care bunul
supus executării silite este un bun imobil, instanţa va dispune asupra efectuării operaţiunilor de carte funciară necesare,
fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terţii de bună-credinţă, potrivit regulilor de carte funciară.
(2) Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura
restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul.
(3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea
cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă
numai apelului.
Art. 725: Cazuri speciale
Dacă titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanţă judecătorească a fost desfiinţat de acel organ sau de un alt
organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, iar modalitatea restabilirii situaţiei anterioare executării nu este
prevăzută de lege ori, deşi este prevăzută, nu s-a luat această măsură, ea se va putea obţine pe calea unei cereri
introduse la instanţa prevăzută la art. 724 alin. (3).
Art. 726: Executarea provizorie
Hotărârea de primă instanţă prin care s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării poate fi dată cu executare
provizorie, dispoziţiile art. 449 aplicându-se în mod corespunzător.
TITLUL II: Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului
CAPITOLUL I: Urmărirea mobiliară
SECŢIUNEA 1: Bunurile mobile care nu se pot urmări
Art. 727: Bunurile neurmăribile
Nu sunt supuse urmăririi silite:
a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi obiectele de cult, dacă nu sunt
mai multe de acelaşi fel;
b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura,
alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare
pentru aceste animale până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea;
f) bunurile declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 728: Bunurile destinate exercitării ocupaţiei sau profesiei debitorului
(1) Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate nu pot fi
urmărite decât de către creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă
bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei
debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile şi numai pentru
obligaţii de întreţinere sau alte creanţe privilegiate asupra mobilelor.
(2) Dacă debitorul se ocupă cu agricultura, nu vor fi urmărite, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură,
inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste animale şi seminţele pentru cultura pământului, în
afară de cazul în care asupra acestor bunuri există un drept real de garanţie sau un privilegiu pentru garantarea
creanţei.
Art. 729: Limitele urmăririi veniturilor băneşti
(1) Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc
periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:
a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru
copii;
b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
(2) Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al
debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
(3) Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de
existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite
numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.
(4) Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a
contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu
pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor
cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.
(5) Urmărirea drepturilor prevăzute la alin. (4) se va putea face în limita a jumătate din cuantumul acestora.
(6) Sumele reţinute potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se eliberează sau se distribuie potrivit art. 864 şi următoarele.
(7) Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de
maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea
indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.
Art. 730: Sancţiune
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 80 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Renunţarea la beneficiul dispoziţiilor prevăzute în articolele din prezenta secţiune, precum şi urmărirea ori cesiunea
făcută cu încălcarea acestor dispoziţii sunt nule de drept.
SECŢIUNEA 2: Procedura urmăririi mobiliare
SUBSECŢIUNEA 1: §1. Sechestrarea bunurilor mobile
Art. 731: Indicarea bunurilor asupra cărora să se facă executarea
Pentru realizarea creanţelor sale, creditorul va putea urmări bunurile mobile ale debitorului, aflate la acesta sau la alte
persoane. Creditorul poate indica bunurile mobile asupra cărora ar voi să se facă executarea. Dacă executorul
judecătoresc apreciază că prin valorificarea acestor bunuri nu se asigură realizarea drepturilor creditorului, el va urmări
şi alte bunuri.
Art. 732: Aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului
(1) Dacă în termen de o zi de la comunicarea somaţiei însoţite de încheierea de încuviinţare a executării debitorul nu
plăteşte suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului,
în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ.
(2) În cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la solicitarea creditorului făcută în
cuprinsul cererii de executare, instanţa, prin încheierea de încuviinţare a executării, va dispune sechestrarea bunurilor
urmăribile odată cu comunicarea somaţiei către debitor. În acest caz, se va face menţiunea corespunzătoare în chiar
încheierea de încuviinţare a executării.
(la data 04-feb-2016 Art. 732, alin. (2) din cartea V, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 14. din
Ordonanta urgenta 1/2016 )
(3) Pentru bunurile sechestrate asigurător nu este necesară o nouă sechestrare, executorul judecătoresc fiind însă
obligat să verifice dacă bunurile respective se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau
degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt
suficiente pentru realizarea creanţei.
(4) Bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru
al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparţin acestuia din urmă. În cazul în care se afirmă că unele
bunuri aparţin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra
bunurile, însă va face menţiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse.
Art. 733: Sechestrarea bunurilor aflate în mâinile terţilor
(1) Sechestrul se va putea aplica şi asupra bunurilor aparţinând debitorului, dar deţinute de un terţ, afară numai dacă
acesta din urmă nu recunoaşte că bunurile aparţin debitorului urmărit. Dacă terţul recunoaşte că bunurile aparţin
debitorului, este obligat să declare dacă le deţine în temeiul vreunui titlu şi să înmâneze executorului o copie certificată
a acestuia, dacă este cazul.
(2) Dacă terţul deţinător nu recunoaşte că bunurile aparţin debitorului, dar creditorul pretinde şi face dovada că bunurile
respective sunt ale acestuia, instanţa de executare va putea, prin încheiere definitivă, dată cu citarea în termen scurt a
părţilor, să îl autorizeze pe executor să continue aplicarea sechestrului.
(3) Terţul deţinător care are un drept de folosinţă asupra bunului sechestrat poate să ceară instanţei de executare să
fie autorizat să folosească în continuare bunul, dacă pentru acesta există o asigurare facultativă contra daunelor ori
urmează să fie contractată, în termenul fixat de instanţă, după caz. În toate cazurile, acordul creditorului urmăritor în
acest sens suplineşte autorizaţia instanţei de executare.
Art. 734: Concursul forţei publice
(1) Prezenţa unui agent de poliţie, unui jandarm sau a altor agenţi ai forţei publice va fi necesară, sub sancţiunea
nulităţii, în următoarele situaţii:
1. dacă uşile imobilului debitorului sau al terţului deţinător sunt încuiate şi acesta refuză să le deschidă;
2. dacă ei refuză să deschidă camerele sau mobilele;
3. dacă debitorul sau terţul deţinător lipseşte şi în imobil nu se găseşte nicio persoană majoră sau nimeni nu dă curs
solicitării executorului de deschidere a uşilor imobilului.
(2) După deschiderea uşilor sau mobilelor, prezenţa celor menţionaţi la alin. (1) va putea fi suplinită prin 2 martori
asistenţi.
(3) În afara situaţiilor prevăzute la alin. (1), executorul judecătoresc va putea, de asemenea, cere concursul forţei
publice, fie pentru a înlătura împotrivirea la sechestru, fie pentru păstrarea ordinii în timpul sechestrării.
Art. 735: Deschiderea încăperilor şi mobilelor
În toate cazurile, încăperile şi mobilele se vor deschide treptat, pe măsură ce bunurile sechestrate se vor trece în
procesul-verbal de sechestru.
Art. 736: Participarea specialiştilor
Executorul judecătoresc va putea recurge, dacă este cazul, şi la serviciile unor specialişti, pentru deschiderea localului,
încăperilor, caselor de fier şi a oricăror alte mobile în care se află bunurile ce urmează a fi sechestrate, pentru
identificarea acestora ori pentru a asigura transportul lor, după caz.
Art. 737: Sechestrul asupra bunurilor aflate în casete închiriate
Dispoziţiile art. 734-736 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când sechestrul se înfiinţează asupra
conţinutului casetelor închiriate de debitor la instituţii de credit sau la alte unităţi specializate.
Art. 738: Identificarea bunurilor sechestrate
(1) Executorul judecătoresc este obligat să identifice bunurile sechestrate printr-un semn distinctiv, putând şi fotografia
sau filma bunurile sechestrate.
(2) Dacă debitorul cere ca bunurile să fie aşezate într-o încăpere cu intrări sigilate, acest semn nu se va aplica.
Art. 739: Sechestrul asupra bunurilor deja identificate
(1) Dacă animalele sau obiectele sechestrate sunt identificate, potrivit unor dispoziţii legale, prin înscrisuri eliberate ori
certificate de o autoritate sau instituţie publică, se va face menţiune despre aplicarea sechestrului pe aceste înscrisuri.
(2) În cazul în care debitorul nu are sau refuză să înfăţişeze înscrisurile respective, executorul va proceda la aplicarea
unui semn distinctiv asupra acestor bunuri, dacă acest lucru este posibil, sau, la cererea creditorului, la ridicarea şi
încredinţarea lor unui administrator-sechestru desemnat de creditor, pe răspunderea acestuia. Toate cheltuielile
efectuate cu aplicarea acestor măsuri vor fi avansate de creditor şi suportate de debitor în cadrul cheltuielilor de
executare.
Art. 740: Sechestrarea autovehiculelor
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 81 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) În cadrul procedurii de urmărire a unui autovehicul, proprietatea debitorului, executorul judecătoresc poate dispune
sechestrarea acelui bun, făcând menţiunea acestei măsuri şi pe certificatul de înmatriculare, precum şi pe cartea de
identitate a autovehiculului respectiv. Dacă această din urmă măsură nu poate fi aplicată din diferite motive, executorul
judecătoresc va menţiona acest aspect în procesul-verbal de sechestru, precum şi cauzele care au dus la crearea
acestei situaţii.
(2) Autovehiculul va fi sechestrat prin aplicarea de sigilii sau dat în depozitul unei persoane alese cu precădere de către
creditor. Un exemplar al procesului-verbal de urmărire a acelui autovehicul va fi comunicat atât organelor de poliţie
rutieră, cât şi organelor fiscale în raza cărora a fost înmatriculat acel bun, pentru a nota această măsură în evidenţele
proprii. Dacă indisponibilizarea autovehiculului şi a documentelor precizate la alin. (1) nu poate fi realizată la termenul la
care executorul judecătoresc a dispus aplicarea măsurii sechestrului, procesul-verbal va fi comunicat serviciului de
poliţie rutieră, care va putea opri în trafic autovehiculul urmărit, indiferent de locul în care acesta se află.
(3) Organul de poliţie rutieră va putea opri în trafic autovehiculul sechestrat şi va proceda la ridicarea certificatului de
înmatriculare, a cărţii de identitate, punând în vedere conducătorului autovehiculului că bunul este sechestrat şi să se
prezinte într-un termen rezonabil la executorul judecătoresc. Totodată va anunţa, de îndată, executorul judecătoresc
care a aplicat măsura prevăzută la alin. (1). Această operaţiune va fi consemnată de către organul de poliţie într-un
proces-verbal, în care se va face şi o descriere sumară a autovehiculului sechestrat, o copie a acestuia fiind remisă
conducătorului autovehiculului. Atât documentele, cât şi o copie a procesului-verbal vor fi trimise executorului
judecătoresc care a aplicat măsura sechestrului asupra acelui autovehicul.
(4) Executorul judecătoresc poate aplica, de asemenea, măsura sechestrului asupra unui autovehicul în baza datelor
obţinute de la serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, dacă debitorul în
cauză este proprietarul înregistrat al acelui bun, poliţia rutieră, în baza procesului-verbal comunicat de executorul
judecătoresc, urmând a proceda potrivit alin. (2) şi (3).
(5) Autovehiculul supus sechestrului potrivit dispoziţiilor prezentului articol va putea fi folosit de către debitor până la
valorificare, dacă acesta depune sau remite executorului judecătoresc o poliţă de asigurare negociabilă, la o sumă
asigurată cel puţin egală cu valoarea de asigurare a autovehiculului.
Art. 741: Sechestrul bunurilor afectate unor garanţii reale
(1) Dacă asupra bunului ce se sechestrează există un drept real de garanţie constituit în favoarea unei terţe persoane,
executorul judecătoresc, luând cunoştinţă despre acest drept, va înştiinţa acea persoană despre aplicarea sechestrului
şi o va cita la toate termenele fixate pentru vânzarea bunului respectiv.
(2) Despre aplicarea sechestrului se va face menţiune în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte
registre de publicitate, după caz.
Art. 742: Publicitatea sechestrului
(1) Despre aplicarea sechestrului se va face menţiune, la cererea executorului judecătoresc, în registrul comerţului, în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, în registrul succesoral ţinut de Camera Notarilor Publici sau în alte registre
de publicitate, după caz.
(2) De la data înscrierii, sechestrul devine opozabil tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra
bunului respectiv.
Art. 743: Sechestrul asupra bunurilor anterior sechestrate
(1) Executorul judecătoresc care, prezentându-se la domiciliul ori la sediul debitorului, terţului deţinător sau al
administratorului-sechestru, va găsi înfiinţată o altă urmărire, după ce va lua o copie de pe procesul-verbal respectiv,
aflat în mâna debitorului, terţului deţinător sau al administratorului-sechestru ori la domiciliul sau sediul acestuia, va
încheia un proces-verbal în care va arăta numele şi calitatea celui care a făcut urmărirea anterioară şi va declara
aceleaşi bunuri sechestrate şi de el.
(2) Executorul va putea, în acelaşi timp, să sechestreze şi alte bunuri care nu au fost urmărite anterior.
(3) O copie certificată a procesului-verbal de sechestru va fi comunicată organului de executare care a început mai
întâi urmărirea.
(4) În acest caz, urmăririle se socotesc conexate, fiind aplicabile dispoziţiile art. 654, iar creditorul pentru care s-a
înfiinţat sechestrul va putea continua urmărirea chiar dacă primul creditor urmăritor s-a desistat de la urmărire.
Art. 744: Procesul-verbal de sechestru
(1) Efectuarea sechestrului se va constata de îndată într-un proces-verbal care va prevedea, în afara datelor şi
menţiunilor prevăzute la art. 679 alin. (1), următoarele:
a) somaţia de plată făcută verbal debitorului şi răspunsul lui, dacă a fost prezent;
b) enumerarea, descrierea şi evaluarea, după aprecierea executorului, dacă este posibil, a fiecărui bun mobil
sechestrat;
c) indicarea bunurilor care, fiind exceptate de la urmărire, nu au fost sechestrate, în cazul în care bunurile sechestrate
nu acoperă creanţa;
d) menţionarea drepturilor pretinse de alte persoane asupra bunurilor sechestrate;
e) arătarea bunurilor sechestrate asupra cărora există un drept real de garanţie constituit în favoarea unei terţe
persoane;
f) arătarea bunurilor sechestrate care au fost sigilate sau ridicate;
g) arătarea persoanei căreia i se lasă în depozit bunurile sechestrate.
(2) Procesul-verbal se va semna de executor şi de persoanele care, potrivit legii, au asistat la aplicarea sechestrului.
Dacă ele nu pot ori refuză să semneze, executorul judecătoresc va menţiona această împrejurare în procesul-verbal.
(3) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se va preda debitorului sau, după caz, terţului deţinător şi
administratorului-sechestru, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare. Dacă aceste
persoane nu sunt prezente ori refuză să primească un exemplar al procesului-verbal, se va proceda potrivit dispoziţiilor
privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor.
Art. 745: Indisponibilizarea bunurilor sechestrate
Din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cât durează executarea, sub
sancţiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune. Dispoziţiile art. 189-
191 sunt aplicabile.
Art. 746: Păstrarea bunurilor sechestrate
(1) Bunurile sechestrate se lasă, cu acordul creditorului, în depozitul debitorului sau al terţului deţinător ori pot fi luate în
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 82 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
depozit de creditor, dacă debitorul nu se opune.
(2) Dacă există pericolul ca debitorul sau terţul deţinător să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile
sechestrate, executorul judecătoresc va proceda la sigilarea sau la ridicarea lor.
(3) Dacă debitorul sau terţul deţinător refuză să primească în depozit bunurile sau nu este prezent la aplicarea
sechestrului, precum şi în cazul ridicării bunurilor, executorul judecătoresc dă în păstrare bunurile sechestrate unui
administrator-sechestru, numit cu precădere dintre persoanele desemnate de creditor. Administratorul-sechestru
trebuie să fie major şi îndeobşte cunoscut ca fiind solvabil. El poate fi obligat de instanţă, la cererea creditorului sau a
executorului, şi la darea unei cauţiuni. Soţul, rudele sau afinii debitorului, până la al patrulea grad inclusiv, ori persoanele
aflate în serviciul lui nu vor putea fi desemnaţi administratori-sechestru decât cu acordul creditorului.
(4) Sumele în lei sau în valută, titlurile de valoare, obiectele din metale preţioase şi pietrele preţioase se ridică şi se
predau de executor, pe bază de proces-verbal, în depozitul unor instituţii de credit sau al unei alte entităţi autorizate în
acest scop.
(5) Obiectele de artă, colecţiile de valoare, obiectele de muzeu şi altele asemenea se ridică şi se predau de executor,
pe bază de proces-verbal, în depozitul muzeelor sau al unei alte entităţi autorizate pentru depozitarea acestora.
(6) Dacă entităţile arătate la alin. (4) şi (5) refuză să ia în depozit bunurile sechestrate, se aplică dispoziţiile alin. (1)-
(3).
(7) În toate cazurile, executorul judecătoresc păstrează dovada depunerii valorilor respective, iar în cazul titlurilor de
valoare, cum sunt acţiunile sau obligaţiunile nominative ori la purtător, va sesiza de îndată instanţa de executare pentru
a lua măsurile necesare pentru conservarea şi administrarea titlurilor şi numirea, dacă este cazul, a unui curator special,
care să exercite drepturile aferente acestora.
(8) În cazul titlurilor de credit transmisibile prin gir, executorul va face menţiune pe titluri despre aplicarea sechestrului,
cu precizarea datei când a fost făcută menţiunea. După facerea menţiunii, titlurile sechestrate nu vor mai putea fi
girate, iar debitorul menţionat în titlul de credit nu se va mai putea libera valabil decât consemnând suma la entitatea
prevăzută de lege şi depunând recipisa la executor.
(9) Sechestrarea titlurilor nominative se va notifica societăţii sau instituţiei emitente, precum şi societăţii ori altei
persoane căreia i-au fost date în păstrare sau administrare, spre a se face menţiune despre sechestru în registrul
respectiv.
Art. 747: Strămutarea bunurilor sechestrate
Nici administratorul-sechestru, nici debitorul sau terţul deţinător nu vor putea transporta bunurile sechestrate din locul
unde au fost autorizaţi să le păstreze, decât cu încuviinţarea executorului judecătoresc. În acest din urmă caz,
cheltuielile de transport vor fi avansate de partea interesată.
Art. 748: Remuneraţia administratorului-sechestru
(1) În cazul în care administrator-sechestru este o altă persoană decât debitorul sau terţul deţinător, acesta va avea
dreptul la o remuneraţie, ce se va fixa de executor, prin încheiere, ţinând seama de activitatea depusă, iar în cazul
unităţilor specializate, de tarifele sau preţurile practicate de acestea pentru servicii similare. Remuneraţia şi cheltuielile
administratorului-sechestru vor putea fi plătite cu anticipaţie de către creditorul urmăritor care le va prelua cu
precădere din preţul bunurilor urmărite.
(2) Încheierea prin care este fixată remuneraţia administratorului-sechestru se dă cu citarea părţilor.
Art. 749: Răspunderea administratorului-sechestru
Administratorul-sechestru, precum şi orice alte persoane însărcinate cu paza bunurilor sechestrate vor răspunde
pentru orice pagubă adusă creditorului sau debitorului din cauza neglijenţei lor şi vor fi înlocuiţi, potrivit dispoziţiilor
referitoare la numirea administratorilor-sechestru, putând fi condamnaţi, dacă este cazul, şi la pedepsele prevăzute de
legea penală.
Art. 750: Liberarea terţului deţinător
(1) Terţul deţinător se va putea libera, în cursul sechestrului, de bunurile debitorului urmărit, dacă obligaţia lui de
restituire este ajunsă la scadenţă.
(2) În acest scop, el va putea cere executorului judecătoresc încuviinţarea de a depune bunurile sechestrate la el în
mâinile unei alte persoane. Executorul se va pronunţa de urgenţă, prin încheiere, dată cu citarea terţului deţinător, a
debitorului şi a creditorului urmăritor, asupra persoanei căreia bunurile urmează să fie încredinţate. Creditorul urmăritor
şi debitorul vor putea conveni ca ele să fie încredinţate chiar debitorului.
(3) Dacă creditorul urmăritor şi debitorul nu vor cădea de acord, executorul va încredinţa bunurile sechestrate unei
persoane desemnate de creditor.
(4) Încredinţarea bunurilor în mâinile persoanei acceptate sau desemnate, potrivit alin. (2) şi (3), va fi constatată
printr-un proces-verbal semnat de executor şi de administrator-sechestru.
Art. 751: Oprirea urmăririi
(1) Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, după caz, va putea obţine ridicarea lui numai dacă:
1. plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având
procură specială. Dispoziţiile art. 703 sunt aplicabile;
2. face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare.
În acest caz, executorul judecătoresc va elibera debitorului o dovadă de primire a recipisei, va încheia un proces-verbal
în care va face această constatare şi, dacă debitorul nu a făcut şi contestaţie în condiţiile alin. (2), va opri urmărirea
sau, după caz, va dispune ridicarea sechestrului. În caz contrar, dacă debitorul a făcut contestaţie, executorul va
depune de îndată procesul-verbal constatator odată cu recipisa, la instanţa de executare, care se va pronunţa de
urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 717. Până la soluţionarea contestaţiei, urmărirea este suspendată de drept.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) pct. 2, dacă debitorul face contestaţie şi se opune eliberării sumei consemnate, el o va
putea depune chiar în mâna executorului, odată cu recipisa de consemnare a sumei, sub luare de dovadă, sau o va
putea introduce direct la instanţa competentă, în termen de 5 zile de la data procesului-verbal întocmit de executor,
caz în care o copie de pe contestaţie va fi înmânată şi executorului.
(3) Contestaţia se va face cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute la art. 716.
(4) Dacă termenul prevăzut la alin. (2) a expirat fără ca debitorul să fi depus ori introdus contestaţie, depunerea cu
afectaţiune specială se va socoti drept plată făcută creditorului, iar acesta va putea să ridice suma consemnată, în
temeiul unei încheieri a executorului judecătoresc date de urgenţă, cu citarea părţilor.
Art. 752: Continuarea urmăririi
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 83 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) În orice alte cazuri decât cele prevăzute la art. 751, debitorul sau o altă persoană interesată nu poate opri
vânzarea bunurilor sechestrate, dar poate contesta executarea, potrivit dispoziţiilor art. 712 şi următoarele.
(2) Terţul care contestă executarea nu va putea dovedi cu martori dreptul său de proprietate asupra bunurilor mobile
sechestrate în locuinţa sau întreprinderea debitorului urmărit, în afară de cazul când, faţă de profesia sau comerţul
contestatorului ori debitorului, o asemenea dovadă devine admisibilă.
(3) Soţul contestator care locuieşte cu soţul debitor şi care nu exercită o profesie şi nici nu exploatează o întreprindere
nu va putea dovedi dreptul său de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate decât cu convenţia matrimonială
sau cu alte înscrisuri cu dată certă, din care să rezulte că acestea i-au aparţinut şi înainte de căsătorie ori că le-a
dobândit ulterior prin donaţie sau moştenire ori, dacă la data dobândirii avea bunuri proprii, că le-a dobândit prin
cumpărare ori în alt mod. Această dispoziţie nu se aplică însă în privinţa bunurilor care, în mod vădit sau prin destinaţia
lor, aparţin soţului debitorului urmărit.
SUBSECŢIUNEA 2: §2. Valorificarea bunurilor sechestrate
Art. 753: Modalităţi de valorificare
(1) Dacă în termen de 15 zile de la aplicarea sechestrului nu au fost plătite suma datorată, toate accesoriile şi
cheltuielile de executare, executorul judecătoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la
licitaţie publică, vânzare directă sau prin alte modalităţi admise de lege.
(2) Cu toate acestea, vânzarea se va putea face de îndată ce bunurile au fost sechestrate, dacă acestea sunt supuse
pieirii, degradării, alterării sau deprecierii ori dacă păstrarea lor ar prilejui cheltuieli disproporţionat de mari în raport cu
valoarea lor.
Art. 754: Vânzarea amiabilă
(1) Executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să îi încuviinţeze debitorului să procedeze el însuşi la
valorificarea bunurilor sechestrate. În acest caz, debitorul este obligat să îl informeze în scris pe executor despre
ofertele primite, indicând, după caz, numele sau denumirea şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în
care acesta din urmă se angajează să consemneze preţul propus.
(2) Dacă până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) terţul cumpărător nu consemnează preţul oferit la dispoziţia
executorului judecătoresc, se va fixa termen pentru vânzare la licitaţie publică, potrivit art. 759.
Art. 755: Vânzarea directă
(1) Executorul judecătoresc poate, de asemenea, proceda, cu acordul ambelor părţi, la valorificarea bunurilor urmărite
prin vânzare directă cumpărătorului care oferă cel puţin preţul stabilit potrivit art. 758.
(2) Termenul pentru vânzarea directă va fi stabilit prin acordul părţilor. Debitorul şi creditorul vor fi înştiinţaţi despre
ziua, ora şi locul vânzării, precum şi despre oferta de preţ depusă de potenţialul cumpărător.
(3) La data vânzării, executorul va întocmi procesul-verbal prevăzut la art. 773, dispoziţiile acestui articol fiind
aplicabile în mod corespunzător. Dacă vreuna dintre părţi lipseşte la efectuarea vânzării, executorul îi va comunica o
copie certificată de pe procesul-verbal privind vânzarea.
Art. 756: Vânzarea silită
În lipsa acordului părţilor sau dacă vânzarea directă ori amiabilă nu se realizează, executorul judecătoresc va proceda
la vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor sechestrate.
Art. 757: Vânzarea titlurilor de valoare şi a unor bunuri cu regim de circulaţie special
(1) Titlurile de credit şi orice alte valori sau mărfuri negociabile la bursele de valori, bursele de mărfuri ori pe alte pieţe
se vor putea vinde prin intermediul bursei celei mai apropiate, respectiv prin sistemul alternativ de tranzacţionare, cu
formele şi condiţiile prevăzute de legea specială.
(2) Obiectele din metale preţioase şi pietrele preţioase, mijloacele de plată străine şi alte titluri de valoare decât cele
arătate la alin. (1) vor fi valorificate, în condiţiile legii, prin entităţi autorizate, după caz, iar obiectele de artă, colecţiile
de valoare şi obiectele de muzeu, prin organele şi în condiţiile prevăzute de lege. Sumele obţinute din vânzare se vor
consemna la entitatea indicată de executorul judecătoresc.
(3) Vânzarea acţiunilor la societăţile închise şi a părţilor sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 754, iar în lipsă, de
către executor, prin licitaţie publică, dacă legea nu prevede un sistem special privind circulaţia acestora.
(4) Dacă vânzarea bunurilor prevăzute la alin. (3) se face de către executor sau de către un agent specializat, acesta
va întocmi un caiet de sarcini care, în afara altor menţiuni prevăzute de lege, va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii
vânzării, actul constitutiv al societăţii, numărul şi felul acţiunilor sau părţilor sociale supuse vânzării, garanţiile constituite
asupra lor, clauzele speciale privind vânzarea sau cesiunea acestora şi drepturile de preferinţă acordate asociaţilor,
situaţia financiară anuală pe ultimele două exerciţii financiare, precum şi orice documente necesare pentru aprecierea
consistenţei şi valorii drepturilor societare aferente acţiunilor sau părţilor sociale scoase la vânzare.
(5) Caietul de sarcini va fi comunicat debitorului, creditorului, societăţii emitente şi celorlalţi asociaţi, pentru a formula
eventuale obiecţiuni, în termen de 5 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii. Executorul judecătoresc va
soluţiona obiecţiunile, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor. Dacă nu se formulează obiecţiuni sau acestea
sunt respinse, iar încheierea nu este atacată de către cei interesaţi, urmărirea va continua, potrivit legii.
(6) Regulile speciale privind vânzarea titlurilor de valoare prevăzute în prezentul articol rămân aplicabile.
SUBSECŢIUNEA 3: §3. Vânzarea la licitaţie publică
Art. 758: Evaluarea bunurilor sechestrate
(1) Cu ocazia aplicării sechestrului, executorul judecătoresc este obligat să identifice şi să evalueze bunurile
sechestrate, în afară de cazurile în care aceasta nu este cu putinţă. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie,
raportată la preţurile medii de piaţă din localitatea respectivă.
(2) Separat de preţul bunurilor se va determina şi valoarea drepturilor reale de folosinţă, potrivit criteriilor arătate la
alin. (1), iar dacă aceasta nu este cu putinţă, se va apela la un expert.
(3) La cererea părţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecătoresc va
numi un expert care să fixeze preţul pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
(4) Executorul va dispune ca expertul să fixeze preţul, printr-un raport scris, care va fi predat cu cel puţin 5 zile înainte
de ziua fixată pentru vânzare.
(5) Cererea de expertiză va fi făcută de părţi, în mod verbal, la data sechestrării bunurilor, fiind consemnată în
procesul-verbal de sechestru, sau în scris, în termen de 5 zile de la data comunicării procesului-verbal de sechestru,
sub sancţiunea decăderii.
(6) Executorul se va pronunţa de urgenţă, fără citarea părţilor, asupra cererii de expertiză, prin încheiere executorie,
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 84 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
care va cuprinde stabilirea onorariului provizoriu ce se cuvine expertului şi termenul în care trebuie depus raportul
conform alin. (4).
(7) Onorariul provizoriu va fi depus de partea interesată, sub sancţiunea decăderii, în cel mult 5 zile de la comunicarea
admiterii cererii de expertiză.
(8) Expertul va cita părţile. Acestea pot desemna experţi consilieri, dispoziţiile art. 330 aplicându-se în mod
corespunzător.
(9) Dacă expertul nu va depune raportul în termenul fixat ori dacă din cauza nerespectării termenului a cauzat
amânarea vânzării, la cererea părţii interesate, instanţa de executare poate lua împotriva acestuia măsurile prevăzute
la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi la art. 189.
Art. 759: Fixarea termenului de licitaţie
(1) Dacă valorificarea bunurilor urmează să se facă prin vânzare la licitaţie publică, executorul judecătoresc, în termen
de cel mult o zi de la expirarea termenelor prevăzute la art. 753 alin. (1) sau la art. 754, iar, în cazul bunurilor
prevăzute la art. 753 alin. (2), de la data procesului-verbal de sechestru, va fixa, prin încheiere definitivă, ziua, ora şi
locul licitaţiei.
(2) Vânzarea nu se va putea face în mai puţin de două săptămâni, nici în mai mult de 4 săptămâni de la data expirării
termenelor prevăzute la art. 753 alin. (1) sau art. 754, iar, în cazul bunurilor prevăzute la art. 753 alin. (2), de la data
procesului-verbal de sechestru.
(3) Termenul se va putea scurta sau prelungi, dacă atât creditorul, cât şi debitorul o vor cere.
Art. 760: Locul licitaţiei
(1) Vânzarea la licitaţie se va face la locul unde se află bunurile sechestrate sau, dacă există motive temeinice, în alt
loc.
(2) În cazul când în localitate există târguri oficiale recunoscute şi ţinute în mod obişnuit cel puţin o dată pe săptămână,
vânzarea vitelor se va face obligatoriu în acele târguri, în zilele şi orele de târg, chiar dacă târgurile ar cădea în zilele
nelucrătoare sau de sărbătoare legală, fără a fi necesară încuviinţarea instanţei de executare.
(3) De asemenea, dacă în localitate există burse de mărfuri sau cereale, toate mărfurile sau cerealele care sunt cotate
la aceste burse se vor vinde, la cererea creditorului sau a debitorului, prin intermediul lor.
Art. 761: Înştiinţarea părţilor şi a altor persoane interesate
(1) Executorul judecătoresc îi va înştiinţa pe creditor, debitor, terţul deţinător al bunurilor sechestrate, precum şi pe
orice persoană care are un drept în legătură cu aceste bunuri despre ziua, ora şi locul vânzării la licitaţie, potrivit
dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor, cu cel puţin 48 de ore înainte de termenul fixat pentru
vânzare.
(2) Dacă se vând titluri de valoare care nu sunt negociate la bursa de valori sau într-un sistem alternativ de
tranzacţionare, în condiţiile art. 757 alin. (3), vor fi înştiinţaţi societatea emitentă a titlului sau terţul căruia acestea au
fost încredinţate spre păstrare ori administrare, precum şi ceilalţi asociaţi ori moştenitorii acestora, dacă au drepturi de
preferinţă la vânzare.
Art. 762: Publicitatea vânzării
(1) Executorul judecătoresc va întocmi anunţurile de vânzare, pe care le va afişa cu cel puţin 5 zile înainte de ţinerea
licitaţiei la locul licitaţiei, la sediul executorului judecătoresc, al primăriei de la locul vânzării bunurilor şi al instanţei de
executare, precum şi în alte locuri publice, unde conducătorii acestora au obligaţia creării condiţiilor necesare afişării
publicaţiilor de vânzare, fără a impune taxe sau contraprestaţii. De asemenea, executorul judecătoresc va întocmi şi
publicaţii de vânzare pe care le va aduce la cunoştinţa publicului prin unul dintre ziarele locale sau, în lipsă, dintre cele de
circulaţie naţională, prin ziare, reviste sau alte publicaţii existente ce sunt destinate comercializării unor bunuri de natura
celor scoase la vânzare, precum şi pe pagini de internet deschise în acelaşi scop.
(2) Publicaţiile şi anunţurile de vânzare vor cuprinde:
a) denumirea şi sediul organului de executare;
b) numărul dosarului de executare;
c) numele executorului judecătoresc;
d) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi creditorului;
e) ziua, ora şi locul licitaţiei;
f) indicarea şi descrierea sumară a bunurilor ce vor fi vândute la licitaţie publică, cu arătarea pentru fiecare a preţului de
începere a licitaţiei, care este preţul prevăzut în procesul-verbal de sechestru sau, după caz, cel stabilit prin expertiză;
în cazul titlurilor de valoare nenegociabile, se va indica şi locul de la care poate fi procurat, pe cheltuiala solicitantului,
caietul de sarcini prevăzut la art. 757 alin. (4);
g) menţiunea, dacă va fi cazul, că bunurile se vând grevate de drepturile reale de folosinţă, dobândite ulterior înscrierii
vreunei ipoteci şi că, în cazul în care creanţele creditorilor urmăritori nu ar fi acoperite la prima licitaţie, se va proceda, în
aceeaşi zi, la o nouă licitaţie pentru vânzarea bunurilor libere de acele drepturi. Preţul de la care vor începe aceste
licitaţii va fi cel prevăzut la art. 769 alin. (6) şi (7);
h) somaţia pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunului să îl anunţe executorului înainte de data stabilită
pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege;
i) invitaţia către toţi cei care vor să cumpere bunul să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop şi
până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
j) locul şi data afişării, în cazul anunţurilor de vânzare; k) semnătura şi ştampila executorului judecătoresc, în cazul
anunţurilor de vânzare.
(3) Îndeplinirea acestor formalităţi se va constata prin procese-verbale încheiate de executorul judecătoresc.
(4) Cheltuielile de afişare şi publicare vor fi avansate de către creditorul urmăritor, care le va prelua din preţul bunurilor
urmărite.
(5) În cazul nerespectării dispoziţiilor prezentului articol, la cererea părţii interesate, instanţa de executare poate lua
împotriva executorului judecătoresc măsurile prevăzute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. h) şi la art. 189.
(6) Menţiunile de la alin. (2) lit. a) şi c)-k) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
(7) Câte un exemplar din publicaţia de vânzare se va comunica persoanelor prevăzute la art. 761 alin. (1).
(8) În cazul în care se urmăresc bunurile mobile ale unui minor sau ale unei persoane puse sub interdicţie
judecătorească, dispoziţiile art. 840 alin. (2) sunt aplicabile.
Art. 763: Restrângerea formalităţilor de publicitate
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 85 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 762, în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu privitor la
o creanţă a cărei valoare nu depăşeşte 5.000 lei sau atunci când bunurile sunt supuse pieirii, degradării, alterării ori
deprecierii, oricare ar fi valoarea titlului executoriu, executorul judecătoresc va putea să restrângă formalităţile de
publicitate numai la afişare şi să scurteze atât termenul de înştiinţare a debitorului şi a terţului deţinător, cât şi termenul
de afişare, în măsura în care aceasta ar fi suficientă pentru înştiinţarea celor interesaţi.
(2) Creditorul, debitorul şi terţul deţinător vor putea fi încunoştinţaţi prin telegramă, telefax sau prin alte mijloace care
asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii lui.
Art. 764: Refacerea formalităţilor de publicitate
(1) Dacă din orice cauză vânzarea se amână, încunoştinţarea celor interesaţi şi formalităţile de publicitate se vor
îndeplini şi pentru noul termen, care nu va putea fi mai scurt de o săptămână şi nici mai lung de două săptămâni.
(2) Dacă vânzarea nu se poate termina în aceeaşi zi, ea va continua în ziua următoare, iar executorul judecătoresc va
aduce verbal la cunoştinţa celor prezenţi, în afară de cazul în care ambele părţi sunt de acord cu amânarea licitaţiei. În
acest din urmă caz, costul formalităţilor de publicitate va fi suportat în mod egal de ambele părţi, dispoziţiile art. 762
alin. (4) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Art. 765: Pregătirea licitaţiei
(1) În ziua fixată pentru vânzare, executorul judecătoresc se va duce la locul unde se află bunurile sechestrate, va
ridica sigiliile sau va primi bunurile de la persoana căreia i-au fost încredinţate, eliberându-i chitanţă de primire.
(2) Executorul va verifica, după procesul-verbal de sechestru, numărul şi starea bunurilor şi va constata toate acestea,
precum şi lipsurile găsite, în procesul-verbal de licitaţie.
(3) Dacă vânzarea se va face în alt loc decât acela unde se găsesc bunurile ce urmează să fie vândute, ele vor fi duse
în acel loc, pe cheltuiala creditorului, în condiţiile art. 762 alin. (4).
Art. 766: Amânarea licitaţiei
(1) La cererea părţii interesate făcută, sub sancţiunea decăderii, înainte de începerea licitaţiei, executorul judecătoresc
va amâna vânzarea în cazul nerespectării termenelor de înştiinţare a creditorului, debitorului sau terţului deţinător ori,
după caz, a termenelor de afişare sau publicare a vânzării. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de
la data fixată pentru prima vânzare, se vor reface formalităţile de publicitate încălcate, cu respectarea dispoziţiilor art.
762.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile la vânzarea bunurilor supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, caz în
care partea interesată va putea solicita numai luarea măsurilor prevăzute de art. 763.
Art. 767: Participanţii la licitaţie
(1) Poate participa la licitaţie orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu, precum şi capacitatea de a
dobândi bunurile scoase la licitaţie.
(2) Debitorul urmărit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin persoană interpusă.
(3) Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, să adjudece bunurile oferite
spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul stabilit potrivit art. 758 alin. (1) sau (3).
Art. 768: Garanţia de participare
(1) Participanţii la licitaţie trebuie să consemneze, cel mai târziu până la începerea licitaţiei, la dispoziţia executorului
judecătoresc, cel puţin 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru bunurile pe care intenţionează să le cumpere.
(2) Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu sunt obligaţi, dacă au rang util de preferinţă, să depună garanţia prevăzută
la alin. (1), decât pentru a acoperi, dacă este cazul, diferenţa dintre valoarea garanţiei şi propria creanţă.
(3) Dacă în localitatea unde are loc licitaţia nu funcţionează nicio unitate dintre cele prevăzute de lege pentru a face
astfel de operaţiuni sau dacă licitaţia se desfăşoară în locuri izolate, garanţia poate fi depusă şi la executorul
judecătoresc, pe bază de chitanţă de primire, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal de licitaţie.
Art. 769: Efectuarea licitaţiei
(1) Vânzarea la licitaţie se va face în mod public de către executorul judecătoresc, care va oferi bunurile spre vânzare
prin 3 strigări succesive.
(2) Preţul de la care începe licitaţia este cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri, potrivit art. 762 alin. (2).
(3) În raport cu natura sau cu destinaţia lor, bunurile se vor vinde fiecare în parte sau mai multe împreună, ţinându-se
seama în toate cazurile ca prin modul de vânzare acestea să nu se deprecieze.
(4) În cazul când de la debitor s-au ridicat şi sume de bani, vânzarea celorlalte bunuri nu se va putea face decât în
măsura în care acele sume nu acoperă creanţa creditorului urmăritor şi accesoriile acesteia, împreună cu cheltuielile de
executare.
(5) Bunul se adjudecă celui care, după 3 strigări succesive, făcute la intervale de timp care să permită opţiuni şi
supralicitări, oferă preţul cel mai mare, iar atunci când există un singur concurent, acesta a oferit preţul de începere a
licitaţiei.
(6) Dacă bunul este grevat de vreun drept real de folosinţă, dobândit ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen
de vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la cel fixat în publicaţie, diminuat cu
valoarea acestor drepturi socotită potrivit art. 758 alin. (2).
(7) Dacă din cauza existenţei drepturilor arătate la alin. (6) nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea
creanţelor ipotecare înscrise anterior, executorul judecătoresc va relua în aceeaşi zi licitaţia pentru vânzarea bunului
liber de acele drepturi; în acest caz, strigările vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare, fără scăderea
arătată la alin. (6).
(8) Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi din nou scos la vânzare, caz în care
licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri, iar bunul va fi vândut celui care va oferi
preţul cel mai mare.
(9) Dacă nu se oferă nici preţul minim prevăzut la alin. (8), licitaţia se va amâna la un alt termen, pentru care se vor
îndeplini din nou formalităţile de publicitate prevăzute de art. 762.
La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei licitaţii, licitaţia va începe de la 50% din preţul
iniţial prevăzut în publicaţii sau anunţuri. Dacă nu se va obţine nici acest preţ, bunurile vor fi vândute, la acelaşi termen,
la cel mai mare preţ oferit, chiar şi atunci când la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant.
(10) În toate cazurile, la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului urmărit.
(11) Dispoziţiile alin. (8) şi (9) nu sunt aplicabile la vânzarea bunurilor supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii.
În aceste cazuri, vânzarea se va face la orice preţ şi oricare ar fi numărul concurenţilor, chiar la primul termen.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 86 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(12) Executorul va ţine o listă cu bunurile vândute şi preţul cu care s-au vândut.
Art. 770: Stingerea dreptului de preempţiune
Titularul unui drept de preempţiune care nu a participat la licitaţie nu va mai putea să îşi exercite dreptul după
adjudecarea bunului.
Art. 771: Depunerea şi consemnarea preţului
(1) După adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună de îndată întregul preţ, în numerar ori cu ordin de
plată sau orice alt instrument legal de plată; la cererea sa, acceptată de creditor sau de reprezentantul său, preţul se
va putea depune şi ulterior, în cel mult 5 zile de la data licitaţiei.
(2) În cazul în care adjudecatar este însuşi creditorul urmăritor şi nu participă alţi creditori la urmărire sau, deşi
participă, aceştia se află într-un rang de preferinţă inferior creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul preţului
creanţa sa, în tot sau în parte. Dacă preţul bunului este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul va putea depune
în contul preţului creanţa sa numai dacă depune, de îndată sau în cel mult 5 zile de la data licitaţiei, diferenţa dintre
preţul de adjudecare şi valoarea creanţei.
(3) Dacă preţul sau, după caz, diferenţa de preţ nu se va depune potrivit alin. (1) sau (2), se va relua licitaţia ori, după
caz, o altă modalitate de valorificare a bunului, la acelaşi termen sau la un alt termen, pentru care se vor împlini
formalităţile de publicitate prevăzute de art. 762, iar primul adjudecatar va fi răspunzător atât de scăderea preţului
obţinut la a doua vânzare, cât şi de cheltuielile făcute pentru aceasta; aceste sume se vor stabili de către executorul
judecătoresc prin proces-verbal care constituie titlu executoriu şi se vor reţine cu precădere din suma depusă conform
art. 768.
(4) Executorul judecătoresc va consemna de îndată sumele de bani încasate, păstrând dovada consemnării. Despre
aceasta el va face menţiune şi în procesul-verbal de licitaţie.
Art. 772: Închiderea licitaţiei
(1) Licitaţia se va închide de îndată ce din sumele obţinute se pot acoperi toate creanţele ce se urmăresc, precum şi
toate cheltuielile de executare.
(2) Executorul judecătoresc va declara închisă licitaţia şi în cazul în care în timpul acesteia survine vreuna dintre
situaţiile prevăzute la art. 703 sau, după caz, la art. 751.
Art. 773: Procesul-verbal de licitaţie
(1) După închiderea licitaţiei, executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul
acesteia. Acest proces-verbal va cuprinde, în afara datelor şi menţiunilor prevăzute la art. 679, sub sancţiunea nulităţii:
a) arătarea locului, datei şi orei când licitaţia a început şi s-a terminat;
b) indicarea procesului-verbal de sechestru şi constatările prevăzute la art. 765 alin. (2);
c) arătarea bunurilor vândute, preţul rezultat din vânzarea lor, precum şi numele sau denumirea fiecărui adjudecatar.
(2) Procesul-verbal va fi semnat de executor, de debitor şi de creditorul urmăritor, dacă au fost de faţă, precum şi de
adjudecatar. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se va face menţiune despre
aceasta în procesul-verbal.
(3) Lista prevăzută la art. 769 alin. (12) şi raportul de expertiză, dacă va fi cazul, se anexează la procesul-verbal şi se
păstrează împreună cu procesul-verbal de licitaţie la dosarul de executare.
Art. 774: Eliberarea titlului de proprietate
(1) Executorul judecătoresc îi va elibera, sub semnătura sa, fiecărui adjudecatar în parte un certificat de adjudecare,
care va cuprinde data şi locul licitaţiei, numele adjudecatarului, indicarea bunului adjudecat şi, după caz, a preţului plătit
sau care urmează să fie plătit.
(2) Certificatul eliberat fiecărui adjudecatar constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute; în
cazul titlurilor de valoare nominative, adjudecatarul va putea obţine transferul acestora pe numele său, în temeiul
certificatului de adjudecare. Dacă emitentul titlurilor refuză în mod nejustificat transferul, instanţa de executare, la
cererea adjudecatarului, va da o încheiere care va constata transferul intervenit şi care va servi adjudecatarului la
efectuarea înregistrărilor prevăzute de lege. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va dispune obligarea emitentului
la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi obligarea sa, la cererea părţii interesate, la plata de
despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.
(3) În toate cazurile, predarea bunului se va face după achitarea integrală a preţului; până la predare, debitorul suportă
riscul pieirii bunului adjudecat.
(4) După predare, executorul va dispune, din oficiu, dacă este cazul, radierea din registrele de publicitate a drepturilor şi
sarcinilor stinse prin adjudecare care grevau anterior bunul adjudecat.
Art. 775: Efectele adjudecării
Prin adjudecare, cumpărătorul devine, de la data predării, proprietarul bunului adjudecat, liber de orice sarcini, care se
strămută de drept asupra preţului plătit, în afară de cazul în care adjudecatarul ar fi de acord să fie menţinute sau
vânzarea s-a făcut în condiţiile art. 769 alin. (6).
Art. 776: Vicii ascunse
În cazul vânzării silite la licitaţie publică nu există garanţie contra viciilor ascunse ale bunului vândut.
Art. 777: Inadmisibilitatea desfiinţării vânzării. Excepţii
(1) În cazul vânzărilor la licitaţie publică făcute în condiţiile prezentei secţiuni nu este admisibilă nicio cerere de
desfiinţare a vânzării împotriva terţului adjudecatar care a plătit preţul, în afară de cazul în care a existat fraudă din
partea acestuia. Asemenea cerere nu poate fi făcută decât pe cale de acţiune principală.
(2) Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţată dacă există temei de nulitate, potrivit dreptului
comun.
Art. 778: Menţinerea sau încetarea unor contracte
(1) Locaţiunile şi celelalte acte juridice privitoare la bunul adjudecat rămân în fiinţă sau, după caz, încetează potrivit
legii. În toate cazurile, adjudecatarul nu este ţinut să respecte locaţiunea sau un alt act juridic atunci când preţul
convenit este mai mic cu o treime faţă de preţul pieţei ori inferior celui rezultat din locaţiunile sau actele juridice
precedente.
(2) Plăţile făcute înainte de scadenţă de către locatar sau alte persoane interesate nu pot fi opuse adjudecatarului
decât dacă sunt înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre publice. Dispoziţiile alin. (1)
rămân aplicabile.
SUBSECŢIUNEA 4: §4. Dispoziţii speciale
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 87 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 779: Preluarea bunului în contul creanţei
(1) În cazul în care bunul sechestrat nu s-a putut vinde în condiţiile prezentei secţiuni, orice creditor care, potrivit legii,
putea cere executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului îl poate prelua în contul creanţei sale la preţul stabilit
în publicaţiile sau anunţurile de vânzare pentru ultimul termen de licitaţie. Dacă acest preţ este mai mare decât valoarea
creanţei, creditorul poate prelua bunul numai dacă depune, în condiţiile art. 771 alin. (1), suma de bani ce reprezintă
diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei.
(2) Dacă mai mulţi creditori vor să preia bunul în condiţiile alin. (1), acesta va fi atribuit potrivit ordinii de preferinţă
stabilite la art. 865 şi 867. În cazul creditorilor de rang egal, aceştia vor prelua bunul în coproprietate proporţional cu
valoarea creanţei fiecăruia.
Art. 780: Restituirea sau predarea unor bunuri
(1) Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate în condiţiile prezentei secţiuni rămân indisponibilizate cel mult un
an de la data aplicării sechestrului. În cursul acestui termen, executorul judecătoresc poate proceda din nou la
valorificarea acestor bunuri; în acest caz, preţul de începere a licitaţiei va fi fixat, prin încheiere, de către executorul
judecătoresc şi va fi egal cu preţul de începere de la ultima licitaţie organizată pentru bunul mobil respectiv. Dacă nici
după expirarea acestui termen bunurile nu pot fi valorificate, iar creditorul refuză să le preia în contul creanţei, ele se
restituie din oficiu debitorului sau unui reprezentant al său.
(2) În cazul în care debitorul căruia ar urma să i se restituie bunurile potrivit alin. (1) nu se mai află la domiciliul
cunoscut şi nici nu ar putea fi identificat în alt loc, iar bunurile respective ar urma să treacă, potrivit legii, în proprietatea
privată a unităţii administrativ-teritoriale unde executorul judecătoresc îşi are sediul, acesta le va preda organului
competent.
(3) Despre predarea bunurilor prevăzute la alin. (2) executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal, ce va fi
semnat de el şi de organul căruia i s-a făcut predarea.
SECŢIUNEA 3: Poprirea
Art. 781: Obiectul popririi
(1) Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale
urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va
datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condiţiile art. 733 alin. (1), pot fi poprite şi
bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele său.
(2) În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul
creditor al acestor conturi, cât şi încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 729, dacă este cazul.
(3) Poprirea se poate înfiinţa şi asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează
debitorului, dacă ambele creanţe sunt certe şi lichide.
(4) Se va putea popri şi creanţa cu termen ori sub condiţie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după
ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei.
(5) Nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul
de dispoziţie;
b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi
internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi. Atunci când
asupra aceluiaşi cont sunt înfiinţate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăţi aferente drepturilor
salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înfiinţării primei popriri.
Art. 782: Cererea de poprire. Competenţa
(1) Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în
circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul.
(2) Dispoziţiile art. 652 alin. (5) sunt aplicabile.
(la data 24-mar-2017 Art. 782 din cartea V, titlul II, capitolul I, sectiunea 3 modificat de Art. 1, punctul 8. din Legea 17/2017 )
Art. 783: Înfiinţarea popririi
(1) Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza
şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art.
781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar.
Despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care
se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia
pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.
(la data 04-feb-2016 Art. 783, alin. (1) din cartea V, titlul II, capitolul I, sectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 15. din Ordonanta urgenta
1/2016 )
(2) În adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), terţ
poprit, interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va
datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
(3) Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele
juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de
identificare fiscală, dacă sunt cunoscute.
(4) În cazul în care se solicită înfiinţarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru
conturile subunităţilor fără personalitate juridică ale acesteia din urmă, se vor indica, dacă sunt cunoscute, elementele
de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fără personalitate juridică a debitorului
persoană juridică.
(5) În cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se transmite unei unităţi operaţionale a unei instituţii de credit, poprirea
va fi înfiinţată numai asupra conturilor pe care debitorul urmărit le are deschise la acea unitate. Dacă debitorul nu are
cont deschis la unitatea instituţiei de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de
debitor la alte unităţi operaţionale.
(6) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se înfiinţează asupra titlurilor de valoare sau a altor
bunuri mobile incorporale urmăribile ce se află în păstrare la unităţi specializate.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 88 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(7) În cazul în care poprirea a fost înfiinţată ca măsură de asigurare şi nu a fost desfiinţată până la obţinerea titlului
executoriu, se va comunica terţului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor
prevăzute la art. 787. Titlul executoriu va fi însoţit de o adresă care va cuprinde numele şi domiciliul debitorului
persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi codul numeric personal sau, după caz,
codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute, numărul şi data adresei în baza căreia sa
înfiinţat poprirea asigurătorie, numărul dosarului de executare şi datele de identificare a contului în care a fost
consemnată suma poprită asigurătoriu.
(8) După înfiinţarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea să poprească aceeaşi creanţă până la
eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire, cu respectarea dispoziţiilor art. 787.
Art. 784: Efectul înfiinţării popririi
(1) Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi
bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv
pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar
putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Când se popresc sume cu scadenţe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la
scadenţă, ci şi asupra celor exigibile în viitor.
(3) Indisponibilizarea se întinde şi asupra fructelor civile ale creanţei poprite, precum şi asupra oricăror alte accesorii
născute chiar după înfiinţarea popririi.
(4) Prin efectul indisponibilizării, plata sau cesiunea creanţei poprite nu va fi opozabilă creditorului popritor. De
asemenea, nu pot fi opuse creditorului popritor actele de dispoziţie de orice fel făcute ulterior înfiinţării popririi de
debitorul poprit asupra bunurilor poprite.
(5) Poprirea întrerupe prescripţia nu numai cu privire la creanţa poprită, dar şi în ceea ce priveşte creanţa pentru
acoperirea căreia ea a fost înfiinţată.
(6) Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite nu va înceta decât dacă debitorul consemnează,
cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului
judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului
judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit.
(7) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, instituţiile de credit sunt autorizate să
efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat
de Banca Naţională a României pentru ziua respectivă, în vederea consemnării acestora potrivit dispoziţiilor art. 787.
(8) În cazul în care titlul executoriu cuprinde o obligaţie de plată în valută, instituţiile de credit sunt autorizate să
efectueze convertirea în valuta indicată în titlul executoriu a sumelor existente în conturile debitorului, fie în lei, fie într-o
altă valută decât aceea în care se face executarea, fără a fi necesar consimţământul titularului de cont, la cursul de
schimb comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua respectivă.
Art. 785: Publicitatea popririi
(1) În cazul când creanţa poprită este garantată cu ipotecă sau cu altă garanţie reală, creditorul popritor va fi în drept
să ceară, pe baza unei copii certificate de executorul judecătoresc de pe adresa de înfiinţare a popririi, ca poprirea să fie
înscrisă în cartea funciară sau în alte registre de publicitate, după caz.
(2) Dacă garanţia ipotecară este arătată în cererea de poprire, executorul judecătoresc va solicita din oficiu înscrierea
în cartea funciară sau în alte registre de publicitate, după caz.
(3) Radierea acestei înscrieri nu se va putea dispune decât cu citarea creditorului la cererea căruia aceasta a fost
făcută.
(4) În cazul popririi asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale, dispoziţiile art. 742 se aplică în
mod corespunzător.
Art. 786: Continuarea popririi
(1) Poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de muncă sau este pensionat. În aceste cazuri,
terţul poprit va trimite actele prin care s-a înfiinţat poprirea unităţii la care se află noul loc de muncă al debitorului sau
organului de asigurări sociale competent, care, de la data primirii acestor acte, devine terţ poprit.
(2) Dacă debitorul părăseşte unitatea fără ca aceasta să cunoască noul loc de muncă, ea îl va încunoştinţa pe creditor
despre această împrejurare. După aflarea noului loc de muncă al debitorului, creditorul îl va aduce la cunoştinţa unităţii
de la care debitorul a plecat, pentru a se proceda potrivit alin. (1).
Art. 787: Obligaţiile terţului poprit
(1) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa
acestora, terţul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile
incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor
creanţe decât cele arătate la pct. 2;
2. să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de
întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea
pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. La cererea creditorului, suma îi va fi
trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
(2) Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, după caz, executorului
ori creditorilor arătaţi la pct. 1 şi 2 din acelaşi alineat numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de
fiecare în parte.
(3) Terţul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor
prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.
(4) În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul
poate cere executorului să le încredinţeze unui administrator-sechestru.
(5) Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare.
Art. 788: Eliberarea şi distribuirea sumei consemnate
(1) Executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, în condiţiile
dispoziţiilor art. 787 alin. (1) pct. 1 şi ale art. 864 şi următoarele.
(2) În cazul creditorilor care nu locuiesc sau nu îşi au sediul în localitatea unde funcţionează executorul, sumele
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 89 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
consemnate de terţul poprit vor fi trimise acestora la adresa indicată în cererea de înfiinţare a popririi ori vor fi virate în
contul indicat de aceştia, pe cheltuiala debitorului.
Art. 789: Cazul popririlor ce depăşesc cuantumul sumei urmăribile
(1) În cazul în care sunt înfiinţate mai multe popriri şi sumele pentru care s-a dispus înfiinţarea popririi depăşesc suma
urmăribilă din veniturile debitorului, terţul poprit, în termenul prevăzut la art. 787 alin. (1), va reţine şi va consemna
suma urmăribilă, înştiinţându-i pe executorii judecătoreşti care au înfiinţat popririle, dispoziţiile art. 654 aplicându-se în
mod corespunzător.
(2) Distribuirea se va face de către executorul judecătoresc competent, potrivit dispoziţiilor art. 864 şi următoarele.
Art. 790: Validarea popririi
(1) Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să
consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc,
în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă,
poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.
(la data 28-iun-2016 Art. 790, alin. (1) din cartea V, titlul II, capitolul I, sectiunea 3 a se vedea recurs in interesul legii Decizia 8/2016 )
(2) În cazul când asupra aceleiaşi sume datorate de terţul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de
către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.
(3) Instanţa îi va cita pe creditorul urmăritor şi pe cei intervenienţi, dacă este cazul, precum şi pe debitorul şi terţul
poprit şi, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare
soluţionării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanţa de validare, terţul poprit poate
opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în
care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.
(4) Dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o
hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma
datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi.
(5) Poprirea înfiinţată asupra unei creanţe cu termen sau sub condiţie va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi
executată decât după ajungerea creanţei la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiţiei.
(6) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru
cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-şi efectele numai la data când sumele devin
scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanţa va dispune
menţinerea popririi până la realizarea integrală a creanţei.
(7) Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înfiinţării ei, în mâinile
terţului poprit, instanţa va hotărî vânzarea lor.
(8) Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării,
nu se mai aflau în posesia terţului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri,
caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.
(9) Terţul poprit care, cu rea-credinţă, a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi va putea fi
amendat, prin aceeaşi hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei şi 10.000 lei.
Art. 791: Căi de atac
Hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare.
Art. 792: Efectele validării popririi
(1) Hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanţă şi constituie titlu executoriu împotriva
terţului poprit, până la concurenţa sumelor pentru care s-a făcut validarea.
(2) După validarea popririi, terţul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 787, în limita
sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligaţii, executarea silită se va
face împotriva terţului poprit, pe baza hotărârii de validare, în limita sumei ce trebuia consemnată sau plătită.
(3) Creditorul popritor, în măsura în care creanţa sa nu va putea fi acoperită prin executarea hotărârii de validare, se
va putea întoarce cu alte urmăriri silite împotriva debitorului poprit.
(4) În cazul în care creanţa debitorului poprit este garantată cu ipotecă, după ce hotărârea de validare a devenit
definitivă, se va intabula în cartea funciară strămutarea dreptului de ipotecă în favoarea tuturor creditorilor care au
obţinut validarea.
Art. 793: Vânzarea bunurilor poprite
Dacă poprirea a fost înfiinţată asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va
proceda la valorificarea lor potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă, ţinând seama şi de
reglementările speciale referitoare la aceste bunuri, precum şi la eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute potrivit
dispoziţiilor art. 864 şi următoarele.
Art. 794: Desfiinţarea popririi
(1) Dacă după înfiinţarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înfiinţat aceasta a încetat să mai existe, executorul
judecătoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desfiinţarea popririi printr-o adresă către terţul
poprit. Atunci când poprirea a fost validată, desfiinţarea acesteia se va face de instanţa de executare prin încheiere
executorie, dată cu citarea părţilor.
(2) Când creanţa debitorului poprit este garantată cu ipotecă, acesta va putea cere, în temeiul acestei adrese sau,
după caz, al încheierii rămase definitivă, radierea notării popririi sau a intabulării strămutării dreptului de ipotecă în cartea
funciară.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul radierii popririi asupra unor creanţe sau altor bunuri
mobile incorporale, înscrise în alte registre de publicitate decât cartea funciară.
SECŢIUNEA 4: Urmărirea fructelor şi a veniturilor imobilelor
SUBSECŢIUNEA 1: §1. Urmărirea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini
Art. 795: Obiectul urmăririi
Fructele neculese şi recoltele prinse de rădăcini aparţinând debitorului nu se pot urmări decât pe bază de titluri
executorii; ele se pot însă sechestra, potrivit dispoziţiilor art. 952 şi următoarele.
Art. 796: Începerea şi efectuarea urmăririi
Urmărirea fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini nu se va putea face decât în cele 6 săptămâni dinaintea
coacerii lor şi va fi precedată de o somaţie cu două zile înaintea urmăririi. Sechestrarea însă se va putea face în orice
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 90 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
timp.
Art. 797: Înfiinţarea sechestrului
(1) Urmărirea acestor fructe se va face prin mijlocirea unui executor judecătoresc, care va proceda la sechestrarea
acestora şi la numirea unui administrator-sechestru, ales potrivit regulilor aplicabile urmăririi mobiliare propriu-zise.
(2) Cu acest prilej, executorul va încheia un proces-verbal semnat de acesta şi de persoanele care, potrivit legii, au
asistat la aplicarea sechestrului. Câte un exemplar al procesului-verbal se va preda creditorului, debitorului şi
administratorului-sechestru, iar unul se va lăsa la primăria în raza căreia se află bunurile sechestrate.
(3) De asemenea, executorul va trimite de îndată, din oficiu, un exemplar al procesului-verbal de sechestru, pentru a fi
notată urmărirea în cartea funciară. Prin efectul acestei notări, urmărirea va fi opozabilă tuturor celor care dobândesc
vreun drept asupra imobilului ori asupra fructelor sau recoltelor sechestrate.
(4) Dispoziţiile art. 744-746 se aplică în mod corespunzător.
Art. 798: Obligaţiile administratorului-sechestru
(1) Administratorul-sechestru va avea îndatorirea de a păstra, de a culege şi de a depozita fructele sau recoltele,
cheltuielile necesare fiind avansate de creditorul urmăritor, potrivit art. 762 alin. (4).
(2) Dispoziţiile art. 748 şi 749 se vor aplica, prin asemănare, acestui administrator-sechestru.
Art. 799: Vânzarea fructelor şi recoltelor
(1) Executorul judecătoresc va hotărî, după caz, vânzarea fructelor sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini
sau după ce vor fi culese.
(2) Vânzarea va fi anunţată, cu cel puţin 5 zile înainte de termen, la primăria comunei respective, la domiciliul
debitorului şi locul unde se face vânzarea, precum şi în alte locuri publice.
(3) Ea se va face în zilele, la orele şi în locul hotărâte de executor, cu preferinţă în zilele nelucrătoare şi în zilele de târg
sau bâlci, fie la faţa locului, fie în târg sau bâlci.
(4) Vânzarea se va face prin licitaţie publică şi, de preferinţă, pe bani gata, în prezenţa unui agent al poliţiei sau a unui
reprezentant al jandarmeriei ori, în lipsă, a primarului sau a unui delegat al primăriei şi a debitorului sau chiar în lipsa
acestuia, dacă a fost legal citat. În cazul fructelor sau recoltelor prinse de rădăcini, preţul se va putea depune, cu
acordul creditorului sau al reprezentantului său, şi ulterior, în cel mult 5 zile de la data licitaţiei. În toate cazurile, intrarea
în posesia bunurilor adjudecate se va face numai după plata integrală a preţului.
(5) Executorul judecătoresc va putea încuviinţa ca vânzarea să se facă de către administrator-sechestru, chiar prin
bună învoială, pe preţul curent, fără ca acesta să mai fie ţinut de depozitare, în cazurile când:
1. fructele sau recolta sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii şi vânzarea trebuie făcută de urgenţă;
2. depozitarea nu este cu putinţă sau dă loc la cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea fructelor sau recoltelor.
(6) În cazurile prevăzute la alin. (5), vânzarea se va face cu încunoştinţarea creditorului şi a debitorului.
(7) Sumele rezultate din vânzarea făcută de administrator-sechestru vor fi consemnate de acesta la entitatea
specializată prevăzută de lege, în 24 de ore de la încasare, iar recipisa de consemnare va fi depusă de îndată la
executor, împreună cu o listă care va fi semnată de administrator-sechestru şi de cumpărători şi în care se vor arăta
fructele sau recolta vândută şi preţul de vânzare.
(8) Dispoziţiile art. 753-780, precum şi cele ale art. 864-887 se aplică în mod corespunzător.
SUBSECŢIUNEA 2: §2. Urmărirea veniturilor generale ale imobilelor
Art. 800: Obiectul urmăririi
(1) Se pot urmări toate veniturile prezente şi viitoare ale imobilelor ce sunt proprietatea debitorului sau asupra cărora
el are un drept de uzufruct.
(2) De asemenea, se pot urmări şi veniturile debitorului arendaş sau chiriaş provenite din exploatarea imobilelor
arendate sau închiriate.
(3) Urmărirea veniturilor unui imobil nu va putea fi efectuată dacă există o urmărire imobiliară asupra aceluiaşi imobil.
Art. 801: Cererea de urmărire
(1) Cererea de urmărire, însoţită de titlul executoriu şi de dovada achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la
executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul ale cărui venituri se
urmăresc.
(2) Cererea de urmărire va cuprinde menţiunile prevăzute la art. 664 şi indicarea imobilului ale cărui venituri se
urmăresc.
Art. 802: Administratorul-sechestru
(1) După încuviinţarea urmăririi silite, la cererea creditorului sau, în lipsă, atunci când apreciază că este necesar,
executorul judecătoresc va numi, prin încheiere, dată cu citarea în termen scurt a părţilor, un administrator-sechestru,
pentru administrarea veniturilor imobilului.
(2) Poate fi numit administrator-sechestru creditorul, debitorul sau o altă persoană fizică ori persoană juridică.
(3) Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât debitorul, executorul îi va fixa drept remuneraţie
o sumă, ţinând seama de activitatea depusă, stabilind totodată şi modalitatea de plată.
(4) Administratorul-sechestru acţionează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor
altuia, dispoziţiile Codului civil privitoare la administrarea bunurilor altuia aplicându-se în mod corespunzător.
(5) În cazul neîndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina sa, administratorul-sechestru, la cererea oricărei persoane
interesate, poate fi revocat de către executorul judecătoresc şi înlocuit cu altă persoană.
(6) De asemenea, la cererea oricărei persoane interesate, administratorul-sechestru poate fi obligat la despăgubiri de
către instanţa de executare.
Art. 803: Drepturile şi obligaţiile administratorului-sechestru
(1) Administratorul-sechestru este îndatorat să ia măsuri de conservare şi de întreţinere în bună stare a imobilului, să
facă însămânţări sau plantaţii pomicole ori viticole şi să încaseze chiriile şi arenzile sau alte venituri ale imobilului, să
plătească impozitele şi taxele locale, dobânzile creanţelor ipotecare, primele de asigurare şi, în general, orice alte
prestaţii cu scadenţe succesive în legătură cu acel imobil.
(2) El este autorizat să reţină, pentru cheltuielile de administrare, cel mult 10% din sumele încasate, fiind obligat să
consemneze restul, în 24 de ore de la încasare, la entitatea indicată de executor şi să remită recipisele de îndată
executorului judecătoresc.
(3) Administratorul-sechestru este în drept să denunţe contractele de locaţiune existente, potrivit clauzelor
contractuale, să ceară evacuarea locatarilor, cu încuviinţarea instanţei de executare, şi să sechestreze, în numele
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 91 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
proprietarului, bunurile mobile ale acestora aflate în imobil.
(4) În caz de pericol de întârziere, el va putea lua măsurile de conservare sau de asigurare pe care le reclamă o bună
administrare.
(5) Administratorul-sechestru nu va putea însă încheia contracte de închiriere sau de arendare decât pe termen de cel
mult 2 ani şi numai cu încuviinţarea instanţei de executare, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, cu
citarea părţilor.
(6) În afară de cazul de evacuare prevăzut la alin. (3), încuviinţarea instanţei de executare este necesară şi pentru
intentarea acţiunilor.
Art. 804: Concursul de urmăriri
În cazul când asupra aceluiaşi imobil s-au încuviinţat urmăriri generale de venituri la cererea mai multor creditori, ele
vor fi conexate, potrivit dispoziţiilor art. 654, desemnându-se totodată un singur administrator-sechestru în persoana
celui dintâi numit sau a aceluia care ar prezenta mai multe garanţii.
Art. 805: Publicitatea urmăririi
(1) Executorul judecătoresc va afişa de îndată copii certificate ale încheierii de încuviinţare a urmăririi la sediul organului
de executare, la instanţa de executare şi la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul. De asemenea, încheierea va fi
publicată şi într-un ziar local, dacă există.
(2) Un exemplar al încheierii, în copie certificată de executor, se va trimite din oficiu, pentru a se face notarea urmăririi
în cartea funciară.
Art. 806: Predarea imobilului
(1) După încuviinţarea urmăririi, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului, însoţit de administratorulsechestru,
căruia îi va preda, pe bază de inventar, bunurile ale căror venituri sunt urmărite. Dacă debitorul refuză să
permită accesul în imobil, lipseşte ori refuză să predea bunurile ale căror venituri sunt urmărite, executorul judecătoresc
va recurge la concursul forţei publice, dispoziţiile art. 734 şi următoarele aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Totodată, executorul îi va notifica, printr-o înştiinţare scrisă, pe chiriaşi, pe arendaşi sau pe cei care au alte
contracte de exploatare a imobilului că toate veniturile acestuia sunt sechestrate şi că sunt îndatoraţi ca în viitor să
plătească chiriile, arenzile sau alte venituri rezultate din contractele de exploatare a imobilului direct administratoruluisechestru
ori să le consemneze la unitatea prevăzută de lege, depunând recipisele la administratorul-sechestru.
(3) Executorul va încheia un proces-verbal prin care va constata aducerea la îndeplinire a celor de mai sus şi care va fi
semnat de el şi de administratorul-sechestru.
(4) Procesul-verbal va fi încheiat în 3 exemplare, dintre care unul va fi predat administratorului-sechestru, altul va fi
comunicat debitorului, împreună cu încheierea de încuviinţare a urmăririi, în condiţiile art. 667 şi următoarele, iar al
treilea va fi ataşat la dosarul de executare, împreună cu dovezile de comunicare a înştiinţărilor făcute chiriaşilor şi
arendaşilor.
(5) Executorul va putea sechestra veniturile, în condiţiile alin. (1)-(4), chiar în lipsa administratorului-sechestru, urmând
ca acestuia să i se predea bunurile ulterior.
(6) Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor în termen de 10 zile de la comunicarea numirii va fi
considerat că nu acceptă această însărcinare. Acesta şi cel care refuză în mod expres însărcinarea vor fi înlocuiţi de
îndată cu altă persoană prin încheiere dată de executorul judecătoresc, fără citarea părţilor. Dispoziţiile prezentului
alineat nu se aplică în situaţia în care administrator-sechestru a fost numit debitorul sau, după caz, terţul dobânditor.
Art. 807: Efectele urmăririi
(1) De la data notării urmăririi în cartea funciară, aceasta va fi opozabilă tuturor dobânditorilor de drepturi asupra
imobilului.
(2) De la aceeaşi dată, cesiunile de venituri, contractele de închiriere, de arendare sau de exploatare a imobilului,
inclusiv cesiunile de drepturi rezultând din aceste contracte, nu vor fi opozabile creditorului urmăritor.
(3) De la data notificării sechestrului persoanelor arătate la art. 806 alin. (2), plata chiriilor, arenzilor sau altor venituri
ale imobilului făcută debitorului va fi, de asemenea, inopozabilă creditorului urmăritor.
(4) Plata sumelor prevăzute la alin. (3), făcută debitorului înainte de data notificării şi de termenul fixat în contractul
respectiv, va fi opozabilă creditorului urmăritor numai dacă este constatată printr-un înscris cu dată certă.
Art. 808: Evacuarea debitorului
În cazul în care debitorul ocupă el însuşi imobilul ale cărui venituri sunt urmărite, la cererea creditorului, instanţa de
executare va putea, după împrejurări, să ordone evacuarea, în tot sau în parte, a imobilului fie de îndată, fie într-un
anumit termen, în scopul asigurării unei mai bune exploatări a acestuia.
Art. 809: Sumele necesare întreţinerii debitorului
Dacă debitorul nu are alte mijloace de subzistenţă, la cererea sa, executorul judecătoresc va dispune ca o parte din
venituri să servească pentru întreţinerea rezonabilă a lui şi a familiei sale, pe toată durata urmăririi, dispoziţiile art. 833
aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 810: Descărcarea administratorului-sechestru
(1) La sfârşitul fiecărei perioade de 6 luni, socotite de la data predării imobilului sau de la data fixată de executor,
precum şi la sfârşitul gestiunii, administratorul-sechestru este dator să prezinte o dare de seamă, în faţa executorului şi
a părţilor interesate, cu privire la veniturile încasate şi cheltuielile efectuate, pe bază de documente justificative.
(2) Executorul va verifica socotelile şi, dacă acestea sunt regulat întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare
administratorului-sechestru, prin încheiere, dată fără citarea părţilor. În caz contrar, la cererea părţii interesate sau din
oficiu, executorul va dispune, prin încheiere, revocarea din funcţie a administratorului-sechestru şi numirea altei
persoane.
(3) Remuneraţia administratorului-sechestru va fi plătită numai dacă socotelile au fost date şi aprobate, primind
descărcare de la executor. Suma remuneraţiei se impută asupra veniturilor realizate din administrarea imobilului.
Art. 811: Eliberarea şi distribuirea veniturilor
(1) După fiecare depunere de socoteli, sumele rezultate din urmărire vor fi eliberate sau, după caz, distribuite între
creditori, potrivit dispoziţiilor art. 864 şi următoarele.
(2) În caz de concurs între urmărirea generală de venituri şi o urmărire imobiliară, înfiinţată ulterior de un creditor
ipotecar în rang prioritar, acesta din urmă va avea drept de preferinţă asupra veniturilor nedistribuite.
Art. 812: Încetarea urmăririi
Urmărirea veniturilor încetează:
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 92 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
1. prin renunţare la urmărire, făcută de toţi creditorii urmăritori şi intervenienţi;
2. prin plata creanţelor acestora, inclusiv a dobânzilor şi a cheltuielilor de judecată şi de executare;
3. prin depunerea, cu afectaţiune specială, a sumelor pentru care s-a făcut urmărirea, în condiţiile art. 721;
4. prin adjudecarea silită a imobilului;
5. prin trecerea unui termen de 5 ani de la înfiinţarea ei, chiar dacă creditorul urmăritor nu a fost îndestulat. Se
exceptează cazul când se urmăresc veniturile unui uzufruct asupra unui imobil.
CAPITOLUL II: Urmărirea imobiliară
SECŢIUNEA 1: Bunurile imobile care pot fi urmărite
Art. 813: Obiectul urmăririi
(1) Sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.
(2) Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare şi dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum şi dreptul de superficie.
(3) Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai odată cu fondul dominant căruia îi profită.
(4) Nu sunt supuse urmăririi silite imobilele declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
(5) În cazul titlurilor executorii privitoare la creanţe a căror valoare nu depăşeşte 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile
ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar nu pot
fi valorificate. Refuzul nejustificat al debitorului de a furniza executorului judecătoresc informaţiile, lămuririle şi dovezile
necesare, precum şi furnizarea cu rea-credinţă de informaţii incomplete în legătură cu existenţa şi valoarea unor bunuri
mobile ori a unor venituri de natură a fi valorificate în vederea acoperirii integrale a creanţei permit declanşarea urmăririi
silite imobiliare chiar dacă valoarea creanţei nu depăşeşte 10.000 lei.
Art. 814: Urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară
(1) Urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară se face pe imobile în întregimea lor.
(2) Se pot urmări în mod separat construcţiile ce formează o proprietate distinctă de sol, drepturile privitoare la
proprietatea pe tronsoane, pe etaje sau pe apartamente, precum şi orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea
le declară imobile.
(3) Sunt supuse urmăririi silite, odată cu imobilul înscris în cartea funciară, şi orice alte lucrări autonome sau adăugate,
potrivit Codului civil, chiar dacă acestea din urmă nu sunt înscrise în cartea funciară la data începerii urmăririi.
Art. 815: Întinderea urmăririi
(1) Urmărirea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii imobilului, prevăzute de Codul civil,
precum şi asupra fructelor şi veniturilor acestuia.
(2) Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
Art. 816: Imobilele minorilor şi interzişilor
(1) Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească nu poate fi urmărit silit înaintea
urmăririi mobilelor sale.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu împiedică urmărirea silită asupra unui imobil aflat în proprietatea comună a minorului sau a
persoanei puse sub interdicţie judecătorească şi a unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă obligaţia
prevăzută în titlul executoriu este comună.
Art. 817: Urmărirea imobilelor ipotecate
(1) Creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl pot urmări în orice mâini ar trece şi pot cere vânzarea lui
pentru a se îndestula din preţul rezultat.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care se urmăreşte un imobil ipotecat care a fost ulterior înstrăinat, dobânditorul, care
nu este personal obligat pentru creanţa ipotecară, poate să se opună vânzării imobilului ipotecat, dacă au rămas alte
imobile ipotecate în posesia debitorului principal, şi să ceară instanţei de executare urmărirea prealabilă a acestora din
urmă, după regulile prevăzute de Codul civil în materie de fideiusiune. Pe durata urmăririi acestor bunuri, urmărirea
imobilului aparţinând terţului dobânditor este suspendată.
(3) Contestaţia prin care terţul dobânditor se opune scoaterii la vânzare se va putea face, sub sancţiunea decăderii, în
termen de 10 zile de la comunicarea încheierii prin care s-a dispus notarea în cartea funciară a începerii urmăririi silite.
(4) Creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în
cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita
sumelor totale datorate.
Art. 818: Urmărirea imobilelor proprietate comună
(1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din
imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. La cererea creditorului,
acţiunea în împărţeală poate fi notată în cartea funciară.
(2) Până la soluţionarea partajului, prin hotărâre rămasă definitivă, urmărirea imobilului este de drept suspendată. Dacă
nu s-a făcut decât cerere de partaj, până la soluţionarea acesteia, prin hotărâre rămasă definitivă, se suspendă
prescripţia dreptului la acţiune contra debitorului coproprietar sau devălmaş.
(3) Creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din dreptul de proprietate asupra
imobilului, fără a mai fi necesar să ceară partajul, dacă ea este neîndoielnic stabilită şi lămurită şi este înscrisă, prin
arătarea unei fracţiuni, în cartea funciară. În acest caz, coproprietarii vor putea cere punerea în vânzare a întregului
imobil aflat în coproprietate în condiţiile prevăzute la art. 823.
SECŢIUNEA 2: Încuviinţarea urmăririi imobiliare
Art. 819: Competenţa
(1) Urmărirea silită imobiliară este de competenţa executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se
află imobilul aparţinând debitorului sau unei terţe persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat ajuns în mâinile
acesteia.
(2) Dacă se urmăresc mai multe imobile aflate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, competenţa aparţine oricăruia
dintre executorii judecătoreşti care funcţionează în această circumscripţie, la alegerea creditorului.
Art. 820: Înştiinţarea debitorului şi a terţului dobânditor
Executorul judecătoresc va comunica o copie de pe încheierea de încuviinţare a executării silite prevăzute de art. 666
atât debitorului, cât şi terţului dobânditor, însoţită, în ambele cazuri, de titlul executoriu în copie certificată de executor
pentru conformitate cu originalul şi de somaţie, punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia
să plătească întreaga datorie, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare.
(la data 04-feb-2016 Art. 820 din cartea V, titlul II, capitolul II, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 16. din Ordonanta urgenta 1/2016 )
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 93 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 821: Înştiinţarea altor persoane
Dacă se urmăreşte numai cota-parte aparţinând debitorului din imobilul aflat în proprietate comună pe cote-părţi, copii
de pe încheierea de încuviinţare a executării vor fi comunicate şi coproprietarilor, cu invitaţia de a-şi exercita dreptul ce
le este recunoscut potrivit art. 823.
Art. 822: Publicitatea urmăririi
(1) Odată cu comunicarea încheierii de încuviinţare, executorul va solicita biroului teritorial de cadastru şi publicitate
imobiliară să dispună, în baza acesteia, notarea urmăririi imobilului în cartea funciară, cu arătarea creditorului urmăritor
şi a sumei pentru care se face urmărirea.
(2) Când se urmăresc mai multe imobile, înscrise la acelaşi birou sau la birouri teritoriale de cadastru şi publicitate
imobiliară diferite, pentru o creanţă garantată cu ipotecă colectivă, cererea de notare a urmăririi se va înainta biroului
teritorial la care este înscrisă ipoteca principală, care, după ce va săvârşi notările prevăzute de lege, va trimite din oficiu
o copie de pe încheierile sale biroului de cadastru şi publicitate imobiliară unde este înscrisă ipoteca secundară.
(3) Când dreptul de proprietate este înscris numai provizoriu în favoarea debitorului, notarea se va face sub condiţia
justificării înscrierii provizorii. În acest caz, creditorul urmăritor va fi în drept să exercite, în numele debitorului, acţiunea
pentru justificarea dreptului de proprietate.
(4) Când cererea de notare nu poate fi admisă din cauza unui impediment de carte funciară, potrivit legii, se va nota
respingerea acesteia.
(5) Încheierea de admitere sau respingere a notării pronunţate de registratorul de carte funciară se va comunica, în
afara creditorului urmăritor, executorului judecătoresc, precum şi persoanelor care, potrivit menţiunilor din cartea
funciară, sunt interesate.
(6) În cazul în care cererea de executare silită şi înscrisurile anexate acesteia nu cuprind menţiuni privitoare la imobilul
urmărit, executorul judecătoresc va solicita efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de prezentul articol de
îndată ce imobilul va fi identificat cu datele necesare îndeplinirii formalităţilor de publicitate.
Art. 823: Vânzarea în întregime a imobilului aflat în coproprietate
(1) Coproprietarii imobilului urmărit pentru o parte indiviză vor putea exercita dreptul de a cere scoaterea la vânzare a
întregului imobil aflat în indiviziune, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a urmăririi ori, în lipsă,
de la data comunicării încheierii de notare a acesteia în cartea funciară.
(2) Cererea nu va fi admisă decât dacă va fi semnată de toţi coproprietarii şi dacă va fi depusă personal ori, în lipsă,
prin mandatar având procură specială. Dacă cererea acestora a fost legalizată de notarul public sau certificată de
avocat, ea va putea fi depusă de oricare dintre coproprietari, personal sau prin reprezentant, ori va putea fi, de
asemenea, transmisă prin poştă, după caz.
(3) Executorul, primind cererea, va dispune scoaterea la vânzare a întregului imobil, prin încheiere, dată fără citarea
părţilor, care se va comunica creditorului urmăritor.
Art. 824: Suspendarea urmăririi la cererea debitorului
(1) După primirea încheierii de încuviinţare a urmăririi, debitorul poate cere instanţei de executare, în termen de 10 zile
de la comunicare, să îi încuviinţeze ca plata integrală a datoriei, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare, să se facă
din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar neurmărite, sau din alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni.
(2) Instanţa sesizată potrivit alin. (1) va cita părţile în camera de consiliu şi se va pronunţa de îndată prin încheiere
definitivă. În caz de admitere a cererii debitorului, instanţa va dispune suspendarea urmăririi silite imobiliare, încheierea
fiind comunicată şi executorului.
(3) Suspendarea urmăririi se va comunica, prin grija executorului, chiriaşilor şi arendaşilor sau altor debitori care, de la
data comunicării, vor consemna toate sumele scadente în viitor la unitatea prevăzută de lege şi vor depune recipisa de
consemnare la executorul judecătoresc.
(4) Venitul afectat va servi în mod exclusiv pentru acoperirea creanţei creditorului urmăritor.
(5) Pentru motive temeinice, creditorul poate solicita instanţei reluarea urmăririi înainte de expirarea termenului de 6
luni, dispoziţiile alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Art. 825: Concursul de urmăriri imobiliare
În cazul când mai mulţi creditori au început urmăriri asupra aceluiaşi imobil, ele se vor conexa de către instanţă, la
cererea oricăruia dintre ei sau a oricăruia dintre executorii judecătoreşti, în condiţiile prevăzute la art. 654.
Art. 826: Modalităţi de valorificare
Imobilele urmărite silit se valorifică prin modalităţile de vânzare prevăzute la art. 754-756, care se aplică în mod
corespunzător.
SECŢIUNEA 3: Efectele urmăririi
Art. 827: Inopozabilitatea unor drepturi
Drepturile reale, precum şi orice alte drepturi înscrise după notarea urmăririi imobilului în cartea funciară nu vor putea fi
opuse creditorului urmăritor şi adjudecatarului, în afară de cazurile expres prevăzute de lege ori de cazul în care
creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel drept ori debitorul sau terţul dobânditor a consemnat sumele
necesare acoperirii creanţelor ce se urmăresc, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare.
Art. 828: Locaţiunea şi cesiunea de venituri
(1) Închirierile sau arendările, precum şi cesiunile de venituri făcute de debitor sau terţul dobânditor după data notării
urmăririi nu vor fi opozabile creditorului urmăritor şi adjudecatarului.
(2) Închirierile sau arendările anterioare notării sunt opozabile, în condiţiile legii, atât creditorilor urmăritori, cât şi
adjudecatarului. Cu toate acestea, adjudecatarul nu este ţinut să respecte locaţiunea atunci când preţul convenit este
mai mic cu o treime decât preţul pieţei sau mai mic faţă de cel rezultat din locaţiunile precedente.
(3) Plăţile de chirii sau arenzi efectuate debitorului urmărit înainte de scadenţă nu pot fi însă opuse creditorilor
urmăritori şi adjudecatarului decât dacă sunt notate în cartea funciară. Dispoziţiile alin. (2) teza a doua rămân
aplicabile.
SECŢIUNEA 4: Vânzarea la licitaţie publică
SUBSECŢIUNEA 1: §1. Formalităţile premergătoare vânzării
Art. 829: Procesul-verbal de situaţie
(1) După comunicarea încheierii de încuviinţare a executării şi notarea în cartea funciară a urmăririi silite, executorul
judecătoresc, în vederea identificării imobilului urmărit şi a preţuirii lui, va încheia un proces-verbal de situaţie, care va
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 94 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 839 alin. (1) lit. a)-c), e) şi m), elemente privind descrierea imobilului
urmărit, precum şi, dacă este cazul, obligaţiile fiscale cu privire la imobil şi sumele datorate cu titlu de cotă de
contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. În cazul în care debitorul nu furnizează aceste elemente în condiţiile
art. 627, executorul judecătoresc va face demersurile prevăzute la art. 660 spre a obţine înscrisurile şi relaţiile care fac
posibile identificarea imobilului urmărit şi evaluarea sa. În invitaţia comunicată debitorului potrivit art. 627, executorul
judecătoresc, sub sancţiune de nulitate a executării, va indica debitorului că, în lipsa unor relaţii, însoţite de acte
doveditoare, privind descrierea imobilului spre a face posibilă evaluarea, se va recurge la demersurile prevăzute la art.
660. În toate cazurile, în vederea identificării imobilului, executorul judecătoresc are dreptul să se deplaseze la locul
situării imobilului.
(2) În cazul în care imobilul supus urmăririi nu este înscris în cartea funciară, executorul judecătoresc va solicita biroului
de cadastru şi publicitate imobiliară, în numele debitorului, deschiderea cărţii funciare, în baza unei documentaţii
cadastrale întocmite de o persoană autorizată şi a titlurilor de proprietate obţinute, când este cazul, în condiţiile art.
660. Cheltuielile necesare vor fi avansate de creditor şi vor fi imputate debitorului cu titlu de cheltuieli de executare
silită, în condiţiile art. 670.
Art. 830: Evacuarea debitorului
În cazul în care debitorul sau terţul dobânditor ocupă el însuşi imobilul urmărit, la cererea creditorului sau a
executorului, instanţa de executare va putea, după împrejurări, să ordone evacuarea sa din imobil, în tot sau în parte,
fie de îndată, fie într-un anumit termen.
Art. 831: Administrarea imobilului urmărit
(1) La data comunicării încheierii de încuviinţare a executării, debitorul sau, după caz, terţul dobânditor este decăzut din
dreptul de a efectua acte de administrare asupra imobilului urmărit.
(2) Executorul judecătoresc, atunci când apreciază ca fiind necesar, va numi, prin încheiere, un administratorsechestru
care să asigure administrarea imobilului, încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare şi apărarea în
litigiile privitoare la acest bun.
(3) Când debitorul însuşi sau terţul dobânditor este administratorul-sechestru al imobilului urmărit, executorul
judecătoresc îi va preda imobilul cu acest titlu. În caz de refuz, procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc va
ţine loc de predare-primire şi va fi comunicat potrivit dispoziţiilor privitoare la procedura de comunicare a citaţiilor şi a
altor acte de procedură.
Art. 832: Drepturile şi obligaţiile administratorului-sechestru
(1) Administratorul-sechestru este obligat:
a) să păstreze şi să întreţină imobilul urmărit, cu toate accesoriile lui;
b) să încaseze chiriile, arenzile şi alte venituri;
c) să plătească primele de asigurare, impozitele şi taxele locale;
d) să denunţe contractele de locaţiune existente, cu respectarea clauzelor contractuale, şi să ceară evacuarea
locatarilor;
e) să încheie, cu încuviinţarea instanţei de executare, dată prin încheiere, cu citarea părţilor, contracte de locaţiune pe
termen de cel mult 2 ani;
f) să culeagă fructele şi recoltele şi să le vândă, în condiţiile prevăzute la art. 799.
(2) Dispoziţiile art. 802 şi următoarele se aplică în mod corespunzător şi administratorului-sechestru numit în cadrul
acestei proceduri.
Art. 833: Sumele necesare întreţinerii debitorului
(1) Dacă debitorul sau terţul dobânditor nu are alt mijloc de subzistenţă decât veniturile imobilului urmărit, la cererea
acestuia, executorul judecătoresc va fixa prin proces-verbal o cotă de cel mult 20% din aceste venituri pentru
întreţinerea rezonabilă a lui şi a familiei sale, pe toată durata urmăririi.
(2) Împotriva măsurii luate de către executorul judecătoresc, cei interesaţi se pot adresa instanţei de executare.
Instanţa va cita părţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va hotărî prin încheiere definitivă.
Art. 834: Distribuirea veniturilor imobilului
Sumele încasate de administratorul-sechestru se vor distribui creditorilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 864-887,
chiar înainte de distribuirea preţului rezultat din vânzarea imobilului urmărit.
SUBSECŢIUNEA 2: §2. Scoaterea în vânzare a imobilului
Art. 835: Declanşarea procedurii de vânzare
(1) Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu plăteşte datoria,
executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.
(2) În cazul în care obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de
vânzare prin licitaţie publică se va îndeplini pentru fiecare bun în parte.
Art. 836: Evaluarea imobilului urmărit
(1) Executorul judecătoresc va stabili de îndată, prin încheiere, valoarea de circulaţie a imobilului, raportată la preţul
mediu de piaţă din localitatea respectivă, şi o va comunica părţilor.
(2) Totodată, executorul va cere biroului de cadastru şi publicitate imobiliară să îi comunice drepturile reale şi alte
sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi eventualele drepturi de preferinţă înscrise în folosul altor persoane.
Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
(3) La cererea părţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecătoresc va
numi un expert care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului.
(4) Cererea de expertiză va fi făcută de părţi, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1),
sub sancţiunea decăderii. Expertiza poate fi cerută şi de terţul dobânditor, de coproprietari în cazul prevăzut la art.
823, precum şi de creditorii intervenienţi, în acelaşi termen.
(5) La cerere se vor alătura toate înscrisurile care pot servi pentru evaluarea imobilului.
(6) Expertul va fi numit de către executor prin încheiere executorie, care va arăta şi termenul de depunere a raportului
de expertiză, dispoziţiile art. 758 alin. (6)-(9) aplicându-se în mod corespunzător. Încheierea se comunică părţilor şi
expertului. Creditorul poate depune la dosar înscrisuri în vederea evaluării imobilului, dacă este cazul.
(7) O altă expertiză nu este admisibilă, dar părţile pot conveni o altă valoare.
(8) Refuzul debitorului de a permite accesul expertului în imobil în vederea evaluării nu împiedică evaluarea, urmând să
se ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul de executare, precum şi orice alte date sau informaţii disponibile,
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 95 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
inclusiv cele obţinute de executor pe baza demersurilor întreprinse în condiţiile art. 660.
Art. 837: Stabilirea preţului imobilului şi a valorii altor drepturi
(1) Executorul va fixa preţul imobilului, care va fi preţul de pornire a licitaţiei, la valoarea stabilită conform art. 836, prin
încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.
(2) Separat de preţul imobilului se va determina şi valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, dacă
aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci; în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară se va
avea în vedere valoarea acestor drepturi menţionată în cartea funciară, iar dacă nu este înscrisă, ea se va stabili, când
este cazul, prin expertiză, în condiţiile arătate la art. 836.
Art. 838: Punerea în vânzare
(1) În termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va fixa, prin încheiere definitivă, termenul pentru
vânzarea imobilului, ce va fi adus la cunoştinţa publică prin publicaţii de vânzare.
(2) Termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 20 de zile şi nici mai lung de 40 de zile de la afişarea
publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc licitaţia.
Art. 839: Publicitatea vânzării
(1) Publicaţiile de vânzare vor cuprinde următoarele menţiuni:
a) denumirea şi sediul organului de executare;
b) numărul dosarului de executare;
c) numele executorului judecătoresc;
d) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul debitorului, ale terţului dobânditor, dacă va fi cazul, şi ale
creditorului;
e) titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea imobiliară;
f) identificarea imobilului cu arătarea numărului cadastral sau topografic şi a numărului de carte funciară, precum şi
descrierea lui sumară;
g) preţul la care a fost evaluat imobilul;
h) menţiunea, dacă va fi cazul, că imobilul se vinde grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute,
intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, şi că, în cazul în care creanţele creditorilor urmăritori nu ar fi acoperite la
prima licitaţie, se va proceda în aceeaşi zi la o nouă licitaţie pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi. Preţul de
la care vor începe aceste licitaţii va fi cel prevăzut la art. 846 alin. (6) şi (7);
i) ziua, ora şi locul vânzării la licitaţie;
j) somaţia pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului să îl anunţe executorului înainte de data stabilită
pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege;
k) invitaţia către toţi cei care vor să cumpere imobilul să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop
şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
l) menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună, până la termenul de vânzare, o garanţie reprezentând 10% din
preţul de pornire a licitaţiei;
m) semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.
(2) Menţiunile arătate la alin. (1) lit. a) şi c)-m) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
(3) Publicaţia de vânzare se va afişa la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se află
imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se desfăşoară
licitaţia, dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul.
(4) Publicaţii în extras, cuprinzând menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi f)-m), se vor face, sub sancţiunea
nulităţii, într-un ziar de circulaţie naţională, dacă valoarea imobilului depăşeşte suma de 250.000 lei, sau într-un ziar
local, dacă nu trece peste această sumă. Publicaţia, în extras sau în întregul ei, va fi publicată, sub sancţiunea nulităţii, şi
în Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite şi, de asemenea, va putea fi publicată şi
în ziare, reviste şi alte publicaţii existente care sunt destinate vânzării unor imobile de natura celui scos la licitaţie,
inclusiv pe alte pagini de internet deschise în acelaşi scop.
(5) Cheltuielile de afişare şi publicare vor fi avansate de către creditorul urmăritor şi vor fi preluate din preţul bunurilor
urmărite.
(6) Îndeplinirea formalităţilor privind afişarea publicaţiei la sediul executorului judecătoresc, la locul unde se află imobilul
urmărit, precum şi la locul unde se desfăşoară licitaţia, dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul, se va
constata prin procese-verbale încheiate de executorul judecătoresc. Afişarea la locul imobilului se poate face şi de către
agentul procedural al executorului judecătoresc. În cazul afişării la sediul instanţei şi la sediul primăriei, procesul-verbal
se întocmeşte de către funcţionarul instituţiei însărcinat cu asemenea atribuţii, la dosarul de executare trebuind să
existe, la data licitaţiei, dovada că executorul judecătoresc a solicitat instituţiilor respective afişarea publicaţiei.
Art. 840: Comunicarea publicaţiilor de vânzare
(1) Câte un exemplar din publicaţia de vânzare se va comunica, potrivit dispoziţiilor pentru comunicarea şi înmânarea
citaţiilor:
a) creditorului urmăritor şi debitorului, precum şi, după caz, terţului dobânditor, coproprietarilor sau altor persoane care
au un drept înscris în legătură cu bunul imobil scos la vânzare;
b) creditorilor ipotecari înscrişi în cartea funciară, precum şi celor care au înscrieri provizorii sau notări în legătură cu
vreun drept real, dacă înscrierile sau notările sunt anterioare notării urmăririi. Comunicarea se va face, pentru creditorii
ipotecari, la domiciliul ales în actul prin care s-a constituit dreptul de ipotecă, iar în lipsă, la domiciliul sau sediul real;
c) organelor fiscale locale.
(2) În cazul în care se urmăreşte imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie judecătorească, o copie
de pe publicaţia de vânzare a imobilului se comunică şi la parchetul de pe lângă instanţa de executare.
Art. 841: Situaţia vânzătorului imobilului urmărit
(1) Vânzătorul imobilului urmărit, care are, în condiţiile legii, ipotecă legală, precum şi dreptul de a cere sau de a declara
rezoluţiunea pentru neplata preţului, va fi somat prin publicaţie să opteze, în scris, în termen de 5 zile de la
comunicarea publicaţiei, pentru valorificarea unuia dintre aceste drepturi.
(2) Dacă nu a optat în termenul prevăzut la alin. (1) pentru dreptul de a obţine rezoluţiunea, vânzătorul se consideră
decăzut din acest drept şi nu mai poate reclama decât creanţa garantată cu ipotecă.
(3) În cazul în care a optat pentru rezoluţiune, acţiunea în rezoluţiune a vânzării se face în cadrul contestaţiei la
executare, în termen de 15 zile de la expedierea opţiunii către executorul judecătoresc. În acelaşi termen trebuie
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 96 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
făcută şi declaraţia unilaterală de rezoluţiune a vânzării.
(4) Urmărirea silită a imobilului se suspendă la data la care vânzătorul imobilului urmărit depune la executorul
judecătoresc dovada înregistrării în termen a contestaţiei la executare prevăzute la alin. (3) sau, după caz, dovada
comunicării către cumpărător, în acelaşi termen, a declaraţiei unilaterale de rezoluţiune.
(5) Urmărirea silită a imobilului este de asemenea suspendată şi atunci când acţiunea în rezoluţiune pentru neplata
preţului a fost introdusă anterior începerii urmăririi silite, cu condiţia ca aceasta să fi fost notată în cartea funciară. Dacă
acţiunea în rezoluţiune introdusă anterior începerii urmăririi silite nu a fost notată în cartea funciară, vânzătorul poate, în
termenul prevăzut la alin. (1), să îşi exprime în scris opţiunea de a continua ori nu judecata şi să noteze acţiunea în
cartea funciară, dacă este cazul. Aceste dispoziţii se aplică, în mod corespunzător, şi declaraţiei unilaterale de
rezoluţiune a vânzării făcute înainte de începerea urmăririi silite.
(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi coschimbaşului, precum şi oricărui alt înstrăinător care este titularul unei
ipoteci legale asupra imobilului care face obiectul urmăririi silite.
SUBSECŢIUNEA 3: §3. Licitaţia şi adjudecarea imobilului
Art. 842: Locul licitaţiei
Vânzarea se face la sediul organului de executare sau al instanţei de executare ori la locul unde este situat imobilul sau
în orice alt loc, dacă se consideră că este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia. Vânzarea se poate efectua şi
la sediul primăriei în raza căreia este situat imobilul.
Art. 843: Participanţii la licitaţie
(1) Poate participa la licitaţie, în calitate de licitator, orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu, precum şi
capacitatea să dobândească bunul ce se vinde.
(2) Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse.
(3) Solvabilitatea, capacitatea şi interpunerea sunt lăsate la aprecierea sumară şi imediată a executorului judecătoresc,
care poate refuza, făcând menţiune despre aceasta în procesul-verbal de licitaţie.
(4) Mandatarul va trebui să prezinte o procură specială autentică, care se va păstra la dosarul executării.
(5) Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la o valoare mai mică de
75% din preţul de pornire a primei licitaţii.
Art. 844: Garanţia de participare şi oferta de cumpărare
(1) Persoanele care vor să cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate să depună la unitatea prevăzută de lege, la
dispoziţia executorului judecătoresc, o garanţie reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul
respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare ce va cuprinde preţul oferit şi condiţiile de plată.
Termenul-limită pentru depunerea ofertei de cumpărare însoţite de dovada consemnării este ziua premergătoare
licitaţiei, cu excepţia ofertelor de cumpărare cel puţin egale cu preţul de începere a licitaţiei, care pot fi depuse inclusiv în
ziua licitaţiei.
(2) Dispoziţiile art. 768 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) De asemenea, sunt dispensate de garanţia prevăzută la alin. (1) persoanele care, împreună cu debitorul, au asupra
imobilului urmărit un drept de proprietate comună pe cote-părţi sau sunt titularii unui drept de preempţiune, după caz.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), dacă valoarea creanţei ipotecare sau privilegiate ori valoarea cotei-părţi a
proprietarului nu acoperă cuantumul garanţiei prevăzute în alin. (1), se va completa diferenţa.
Art. 845: Amânarea licitaţiei
(1) Executorul judecătoresc va amâna vânzarea, din oficiu sau la cererea părţii interesate, dacă se constată că nu au
fost respectate termenele de înştiinţare a debitorului sau a terţului dobânditor ori, după caz, cele de efectuare a
publicităţii vânzării. Pentru noul termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data fixată pentru prima vânzare,
se vor reface formalităţile de publicitate încălcate, potrivit art. 839. În acest din urmă caz, sub sancţiunea nulităţii
licitaţiei, este suficient ca publicaţiile de vânzare prevăzute de art. 839 alin. (4) să fie efectuate în Registrul electronic de
publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite.
(2) În toate cazurile, partea interesată, dacă a fost prezentă, poate solicita amânarea vânzării prin cerere scrisă făcută
înainte de începerea licitaţiei, sub sancţiunea decăderii.
Art. 846: Efectuarea licitaţiei
(1) Vânzarea la licitaţie se face în mod public. Ea începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi a
ofertelor primite până la acea dată.
(2) Licitaţia se va ţine separat pentru fiecare imobil.
(3) Dacă mai multe imobile înscrise în diferite cărţi funciare sunt grevate cu aceeaşi ipotecă sau imobilul este compus
din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca
vânzarea să se facă în acelaşi timp pentru mai multe imobile sau separat pentru fiecare parcelă în parte. Executorul
judecătoresc va putea dispune ca vânzarea să se facă separat pentru o parte determinată din imobil, după efectuarea
operaţiunii de dezmembrare a imobilului în cartea funciară, dacă această parte nu este suficient individualizată.
(4) În cazul când imobilele sau parcelele se vând separat, ordinea vânzării lor va fi arătată de debitor, iar în lipsa unei
asemenea menţiuni, va fi stabilită de executor.
(5) Executorul va oferi apoi spre vânzare imobilul, prin 3 strigări succesive, la intervale de timp care să permită opţiuni
şi supralicitări, pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea, potrivit art. 836 alin.
(1), sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ.
(6) Dacă imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute intabulate ulterior înscrierii vreunei
ipoteci, la primul termen de vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la cel fixat în
publicaţie, scăzut cu valoarea acestor drepturi socotită potrivit art. 837 alin. (2).
(7) Dacă din cauza existenţei drepturilor arătate la alin. (6) nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea
creanţelor ipotecare înscrise anterior, socotite după datele din cartea funciară, executorul judecătoresc va relua în
aceeaşi zi licitaţia pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi; în acest caz, strigările vor începe de la preţul
menţionat în publicaţia de vânzare, fără scăderea arătată la alin. (6).
(8) În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de
cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 839, cu excepţia publicării anunţului într-un
ziar de circulaţie naţională sau locală. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire al
primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi
vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 97 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia. În conţinutul publicaţiei de
vânzare întocmite pentru cel de-al doilea termen vor fi inserate, sub sancţiunea nulităţii, toate aceste menţiuni privind
modul de stabilire a preţului de adjudecare a imobilului la al doilea termen.
(9) Dacă nici la a doua licitaţie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecătoresc va putea
stabili o nouă licitaţie, în condiţiile prevăzute la alin. (8). La termenul stabilit la alin. (8), licitaţia va începe de la preţul de
50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine acest preţ şi există cel puţin 2 licitatori, bunul va fi vândut,
la acest termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanţei ori a
garanţiei. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de pornire al acestei
licitaţii. În conţinutul publicaţiei de vânzare întocmite pentru cel de-al treilea termen vor fi inserate, sub sancţiunea
nulităţii, toate aceste menţiuni privind modul de stabilire a preţului de adjudecare a imobilului la al treilea termen.
(10) Executorul va ţine o listă în care va trece numele persoanelor care au luat parte la licitaţie şi sumele pe care le-au
oferit.
(11) Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitaţie, a oferit preţul de vânzare cel mai mare
ori, după caz, cel arătat la alin. (6)-(8).
(12) În toate cazurile, la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului urmărit.
Art. 847: Procesul-verbal de licitaţie
(1) Executorul va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul fiecărei licitaţii, care va cuprinde:
a) locul, data şi ora când s-a ţinut licitaţia;
b) numele executorului judecătoresc;
c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului, debitorului, terţului dobânditor, dacă e
cazul, şi ale reprezentanţilor lor;
d) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul participanţilor, cu arătarea sumelor oferite de
fiecare;
e) menţiunile că ofertanţii au depus garanţie, că aceea a adjudecatarului s-a reţinut şi că executorul a dispus restituirea
de îndată a garanţiilor depuse de ceilalţi participanţi;
f) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul adjudecatarului imobilului, dacă este cazul.
(2) Lista prevăzută la art. 846 alin. (10), ofertele de cumpărare şi raportul de expertiză, dacă va fi cazul, se vor anexa
la procesul-verbal.
(3) Procesul-verbal va fi semnat de executor, de creditor, de debitor şi de terţul dobânditor, dacă sunt prezenţi,
precum şi de adjudecatar şi de alţi participanţi la licitaţie, dacă este cazul. Despre refuzul semnării procesului-verbal se
va face menţiune de către executorul judecătoresc.
Art. 848: Stingerea dreptului de preempţiune
Titularul unui drept de preempţiune care nu a participat la licitaţie nu va mai putea să îşi exercite dreptul după
adjudecarea imobilului.
Art. 849: Contestaţia împotriva procesului-verbal de licitaţie
(1) Procesul-verbal de licitaţie care consemnează adjudecarea va fi notat în cartea funciară, la cererea de îndată a
executorului, pe cheltuiala adjudecatarului.
(2) În termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară, debitorul sau terţul dobânditor, creditorii
urmăritori şi oricare altă persoană interesată potrivit menţiunilor din cartea funciară vor putea ataca procesul-verbal de
licitaţie pe cale de contestaţie la executare.
(3) Contestaţia se notează în cartea funciară la cererea contestatorului, iar în lipsă, la cererea instanţei de executare.
(4) Instanţa de executare poate suspenda eliberarea sau, după caz, distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a
imobilului adjudecat.
(5) Dacă instanţa admite contestaţia, executorul judecătoresc va continua urmărirea de la actul desfiinţat şi va solicita
din oficiu ca notarea prevăzută la alin. (1) să fie radiată.
(6) Sumele consemnate şi neeliberate sau, după caz, nedistribuite se vor restitui de îndată adjudecatarului.
Art. 850: Depunerea preţului
(1) Adjudecatarul imobilului va depune preţul la dispoziţia executorului judecătoresc, în termen de cel mult 30 de zile
de la data vânzării, ţinându-se seama de garanţia depusă în contul preţului.
(2) Când adjudecatar este un creditor, el poate depune creanţa sa în contul preţului, fiind obligat, dacă este cazul, să
depună diferenţa de preţ în termenul prevăzut la alin. (1). Dacă există alţi creditori care au un drept de preferinţă în
condiţiile art. 865 şi 867, el va depune până la concurenţa preţului de adjudecare şi suma necesară pentru plata
creanţelor lor, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ.
Art. 851: Nedepunerea preţului. Reluarea licitaţiei
(1) Dacă adjudecatarul nu depune preţul în termenul prevăzut la art. 850 alin. (1), imobilul se va scoate din nou în
vânzare în contul acestuia, la preţul de începere a licitaţiei la care bunul a fost adjudecat, el fiind obligat să plătească
cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi eventuala diferenţă de preţ. Adjudecatarul va putea să achite la termenul de
licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
(2) Dacă la noul termen de licitaţie imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate
cheltuielile prilejuite de urmărirea imobilului.
(3) Suma datorată potrivit alin. (1) şi (2) de fostul adjudecatar se stabileşte de executor prin procesul-verbal de
licitaţie, care constituie titlu executoriu. Această sumă se va reţine cu precădere din garanţia depusă.
Art. 852: Restituirea garanţiilor
După adjudecarea imobilului către unul dintre participanţii la licitaţie, potrivit art. 846, executorul, la cerere, va dispune
restituirea garanţiilor depuse de ceilalţi participanţi, procedând, când este cazul, potrivit dispoziţiilor art. 851 alin. (3).
Art. 853: Plata preţului în rate
La cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, când acesta nu este adjudecatar, precum
şi al debitorului, pentru partea din preţ care depăşeşte valoarea creanţei, poate stabili plata preţului în rate cu dobânda
legală aferentă, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept
avans.
Art. 854: Actul de adjudecare
După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 853, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie,
va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni:
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 98 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
a) denumirea şi sediul organului de executare;
b) numele executorului judecătoresc;
c) numărul şi data procesului-verbal de licitaţie;
d) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului, ale terţului dobânditor şi ale
adjudecatarului;
e) preţul la care s-a vândut şi modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
f) menţiunea, dacă este cazul, că imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute ori,
după caz, liber de aceste drepturi, în condiţiile prevăzute la art. 846 alin. (6) şi (7);
g) datele de identificare ale imobilului cu arătarea numărului cadastral sau topografic şi a numărului de carte funciară,
precum şi datele de identificare ale fostului proprietar;
h) menţiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;
i) menţiunea că, pentru adjudecatar, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva debitorului sau, după caz,
a terţului dobânditor, ca şi împotriva oricărei persoane care posedă ori deţine imobilul adjudecat, fără a putea invoca un
drept opozabil în condiţiile legii;
j) menţiunea că, pentru creditor sau debitor, după caz, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva
adjudecatarului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;
k) data întocmirii actului de adjudecare, semnătura şi ştampila executorului judecătoresc, precum şi semnătura
adjudecatarului.
Art. 855: Predarea actului de adjudecare
Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda adjudecatarului spre a-i servi ca titlu de proprietate, iar în cazul în
care imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, un exemplar va fi predat creditorului urmăritor şi, după caz,
debitorului, spre a le servi acestora drept titlu executoriu împotriva adjudecatarului, dacă acesta nu plăteşte diferenţa
de preţ.
Art. 856: Intabularea dreptului de proprietate şi punerea în posesie a adjudecatarului
(1) Odată cu predarea către adjudecatar a unui exemplar al actului de adjudecare, executorul judecătoresc va solicita
de îndată, din oficiu, intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al adjudecatarului, pe cheltuiala acestuia,
chiar şi în cazul în care adjudecatar este însuşi terţul dobânditor care avea deja dreptul înscris în cartea funciară. În
cazul în care dreptul dobândit de adjudecatar era înscris în mod provizoriu, nu se va dispune decât înscrierea
provizorie.
(2) La cererea adjudecatarului, acesta va fi pus în posesia imobilului adjudecat de către executorul judecătoresc, actul
de adjudecare constituind titlu executoriu împotriva tuturor persoanelor arătate la art. 854 lit. i). Dispoziţiile art. 664 şi
următoarele sunt aplicabile.
(la data 04-feb-2016 Art. 856, alin. (2) din cartea V, titlul II, capitolul II, sectiunea 4, subsectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 17. din
Ordonanta urgenta 1/2016 )
(3) În cazul în care imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, executorul judecătoresc va hotărî, prin aceeaşi
încheiere, şi înscrierea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare şi de grevare a imobilului până la plata integrală a
preţului şi a dobânzii corespunzătoare.
SECŢIUNEA 5: Efectele adjudecării
Art. 857: Transmiterea proprietăţii imobilului
(1) Prin adjudecarea imobilului adjudecatarul devine proprietar. De la această dată, adjudecatarul are dreptul la fructe
şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului.
(2) Prin intabulare, adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor de carte
funciară.
(3) De la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă,
creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate,
sarcinile se sting la plata ultimei rate.
(4) Ipotecile şi celelalte sarcini reale, precum şi drepturile reale intabulate după notarea urmăririi în cartea funciară se
vor radia din oficiu, cu excepţia celor pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menţinute; de asemenea, vor fi
radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacă vânzarea s-a făcut în condiţiile
prevăzute la art. 846 alin. (7), toate notările făcute cu urmărirea silită, cu excepţia notării contestaţiei împotriva
procesului-verbal de licitaţie, dacă aceasta nu a fost soluţionată prin hotărârea rămasă definitivă, interdicţia de
înstrăinare sau de grevare, dacă există, cu excepţia celei prevăzute la art. 856 alin. (3), precum şi promisiunea de a
încheia un contract viitor, dacă până la data adjudecării beneficiarul promisiunii nu şi-a înscris în cartea funciară dreptul
dobândit în temeiul contractului care a făcut obiectul acesteia.
(5) Dacă imobilul a fost adjudecat cu plata preţului în rate, adjudecatarul nu îl va putea înstrăina sau greva, fără
încuviinţarea creditorilor urmăritori şi a debitorului, dacă este cazul, înainte de plata integrală a preţului.
Art. 858: Viciile ascunse şi leziunea
(1) În cazul vânzării silite la licitaţie publică nu există garanţie contra viciilor ascunse.
(2) Această vânzare nu poate fi atacată nici pentru leziune.
Art. 859: Menţinerea sau încetarea unor contracte
(1) Locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobilul adjudecat rămân în fiinţă sau, după caz, încetează, potrivit
dispoziţiilor art. 828 alin. (1) şi (2).
(2) Plăţile făcute înainte de scadenţă de către locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispoziţiilor art. 828
alin. (3).
SECŢIUNEA 6: Dispoziţii speciale
Art. 860: Stingerea acţiunilor contra adjudecatarului
(1) Orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsă.
(2) În cazul imobilelor înscrise pentru prima dată în cartea funciară, în condiţiile art. 829 alin. (2), cererea de evicţiune
se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripţie curge
şi împotriva minorilor şi persoanelor puse sub interdicţie judecătorească.
Art. 861: Suspendarea împărţelii preţului
(1) În cazul în care cererea de evicţiune prevăzută la art. 860 alin. (2) este introdusă înainte de împărţeala preţului din
adjudecare, instanţa de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea să suspende împărţeala preţului, cu sau fără
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 99 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
cauţiune, până la judecarea definitivă a cererii de evicţiune.
(2) Când cererea de evicţiune va fi făcută după împărţeala preţului adjudecării, se va urma procedura de drept comun.
Art. 862: Acţiunea în regres
(1) Dacă a fost evins total sau parţial, adjudecatarul îl poate acţiona pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit.
Dispoziţiile legale privind chemarea în judecată a vânzătorului se aplică în mod corespunzător.
(2) În măsura în care nu se poate îndestula de la debitor, adjudecatarul îl poate acţiona pe creditorul care a încasat
preţul de adjudecare, în limita sumei încasate. Termenul de prescripţie este de un an şi curge de la data la care
executarea silită împotriva debitorului a încetat pentru motivul prevăzut la art. 703 alin. (1) pct. 2.
Art. 863: Desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare
(1) În tot cursul urmăririi silite şi până la adjudecarea bunului imobil, debitorul sau orice altă persoană interesată poate
obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziţia creditorului urmăritor întreaga
valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare.
(2) Dispoziţiile art. 751 şi 752 se aplică în mod corespunzător.
(3) În cazul în care cererea este admisă, instanţa sau, după caz, executorul judecătoresc va dispune şi eliberarea
sumei în mâinile creditorului.
CAPITOLUL III: Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin urmărirea silită
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale
Art. 864: Eliberarea sumei
Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani
realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă
disponibilă se predă debitorului.
Art. 865: Rangul creanţelor cu preferinţă generală
(1) În cazul în care urmărirea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea
sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea
sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea
bunurilor al căror preţ se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum şi creanţele
născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condiţiilor sau formalităţilor prevăzute de
lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat şi înscrierea acestuia în registrul de publicitate;
b) cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia şi starea acestuia;
c) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii,
ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă,
prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale,
precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii;
d) creanţele rezultând din obligaţia legală de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
e) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
f) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
g) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
h) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări,
precum şi din chirii sau arenzi;
i) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
j) alte creanţe.
(2) Dispoziţiile privind subrogaţia legală rămân aplicabile în folosul celui care achită oricare dintre creanţele prevăzute la
alin. (1).
(3) În cazul creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată se
repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
Art. 866: Declararea creanţelor statului
(1) În termen de 15 zile de la începerea executării silite, potrivit legii, orice creditor poate cere statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale să declare creanţele lor privilegiate. Această cerere va fi înscrisă în registrele de publicitate
numai dacă se depune dovada notificării făcute organelor fiscale teritoriale.
(2) În termen de 30 de zile de la notificare, statul sau unitatea administrativ-teritorială trebuie să declare şi să înscrie
valoarea creanţei sale.
(3) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) are ca efect pierderea preferinţei în raport cu creditorii care au
solicitat declaraţia.
Art. 867: Rangul creanţelor garantate
Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferinţă
conservate, în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi
plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 865 alin. (1) lit. c).
Art. 868: Rangul creanţelor accesorii
Dobânzile şi penalităţile sau alte asemenea accesorii ale creanţei principale vor urma ordinea de preferinţă a acestei
creanţe.
SECŢIUNEA 2: Distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunurilor urmărite
Art. 869: Termenul de depunere a titlurilor de creanţă
(1) Dacă există mai mulţi creditori urmăritori sau intervenienţi, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora
potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 865-868.
(2) În acest scop, după depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vânzare, executorul va fixa de urgenţă un
termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanţă.
(3) Debitorul, creditorii urmăritori, organele fiscale locale, administratorii-sechestru, adjudecatarul şi titularii drepturilor
şi sarcinilor stinse prin adjudecare, despre care executorul a luat cunoştinţă în condiţiile art. 741 ori art. 836 alin. (2),
vor fi înştiinţaţi din oficiu despre fixarea acestui termen, potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 100 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
citaţiilor.
(4) Termenul se va afişa la sediul executorului judecătoresc şi la cel al instanţei de executare cu cel puţin 5 zile înainte
de termenul fixat pentru depunerea titlurilor de creanţă. Afişarea va fi constatată printr-un proces-verbal care se va
depune la dosar.
(5) După expirarea termenului arătat la alin. (4), niciun creditor nu va mai putea lua parte la distribuirea sumei obţinute
din urmărire.
Art. 870: Depunerea titlurilor de creanţă
(1) În vederea participării la distribuire, toţi creditorii interesaţi vor trebui să depună la sediul executorului judecătoresc,
în termenul prevăzut la art. 869 alin. (4), titlurile de creanţă, în original sau în copie certificată, arătând în mod distinct
capitalul, dobânzile şi cheltuielile ce le sunt datorate, precum şi, dacă va fi cazul, drepturile de preferinţă neînscrise în
cartea funciară sau în alte registre publice.
(2) Reprezentantul fiscului va depune înscrisurile doveditoare ale creanţelor statului sau unităţilor administrativteritoriale
la sediul executorului judecătoresc.
(3) Creditorii care au înfiinţat măsuri asigurătorii asupra bunurilor urmărite, pentru a participa la distribuire, vor depune
copii certificate de pe acţiune şi de pe actul constatator al înfiinţării măsurii asigurătorii.
Art. 871: Creanţele periodice
(1) În cazul în care unul dintre titlurile depuse de creditorii urmăritori conţine obligaţia debitorului de a plăti o sumă de
bani în mod periodic, iar bunurile rămase în patrimoniul debitorului după efectuarea executării sau veniturile sale nu
asigură plata în viitor a ratelor datorate, suma alocată creditorului se va stabili prin acordul părţilor, care va prevedea şi
modul de fructificare a acesteia, iar în lipsa unui acord, executorul va constata acest fapt printr-un proces-verbal
semnat de el şi de toate părţile prezente. În acest din urmă caz, partea interesată va putea sesiza instanţa de
executare în circumscripţia căreia se face executarea pentru a stabili suma alocată creditorului, în termen de 15 zile de
la încheierea procesului-verbal, dacă a fost prezentă, sau de la comunicarea acestuia de către executor, dacă a lipsit.
(2) Dacă părţile nu se înţeleg, instanţa de executare va stabili, prin încheiere, suma cu care creditorul va participa la
distribuirea sumelor realizate prin urmărire, precum şi modul de fructificare a acesteia, astfel încât ratele datorate să fie
plătite cu precădere din dobânzile încasate, iar dacă acestea sunt insuficiente, se vor imputa asupra capitalului.
Încheierea se dă cu citarea în termen scurt a părţilor şi este supusă numai apelului.
(3) În cazul în care niciuna din părţi nu sesizează instanţa de executare în termenul arătat la alin. (1), executorul
judecătoresc va solicita acesteia stabilirea sumei alocate creditorului, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2).
(4) Dacă debitorul a decedat şi se constată că, în raport cu numărul moştenitorilor, locul unde aceştia se găsesc, modul în care s-a făcut împărţeala moştenirii sau cu alte asemenea împrejurări, plata în rate a creanţelor este greu de
realizat, instanţa poate, la cererea creditorului, să procedeze potrivit alin. (1), stabilind suma ce se cuvine creditorului,
precum şi partea din aceasta pe care o va plăti fiecare moştenitor în parte.
Art. 872: Încetarea curgerii dobânzilor
De la data fixată pentru depunerea titlurilor de creanţă, dobânzile creanţelor creditorilor urmăritori trecute în proiectul
de distribuire încetează de a mai fi în sarcina debitorului urmărit, chiar în caz de convenţie contrară. Dacă instituţia de
credit la care s-au depus ori consemnat aceste sume plăteşte dobânzi, creditorii nu vor avea drept decât la dobânzile
ce se plătesc de instituţia de credit la care s-au depus ori consemnat acele sume.
Art. 873: Interdicţia popririi
(1) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor urmărite şi cele consemnate la dispoziţia executorului nu pot fi poprite
de către creditorii debitorului sau ai adjudecatarului.
(2) Se va putea înfiinţa poprire numai asupra sumelor atribuite creditorilor sau debitorului prin procesul-verbal de
distribuire.
Art. 874: Întocmirea proiectului de distribuire
(1) În termen de 5 zile de la expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţă, executorul va întocmi
proiectul de distribuire a sumelor, potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 865-868, iar dacă printre creditorii
urmăritori şi intervenienţi se află şi creditori care au intervenit tardiv, după expirarea termenului prevăzut la art. 691,
creanţele acestora vor fi alocate asupra părţii din suma rămasă după îndestularea drepturilor creditorilor urmăritori şi a
celor care au intervenit în timp util.
(2) În cazul în care imobilele grevate de o ipotecă colectivă au fost vândute împreună, creanţa garantată cu o astfel de
ipotecă va fi repartizată, la cererea creditorilor cu rang posterior, asupra imobilelor adjudecate, proporţional cu preţul
obţinut pentru fiecare imobil în parte, iar dacă sunt creanţe ipotecare anterioare, proporţional cu restul de preţ ce a
rămas de la fiecare imobil, după ce s-au acoperit creanţele cu rang anterior ipotecii colective.
(3) Creanţele cu termen şi cele condiţionale vor fi repartizate după rangul lor, ca şi cum ar fi pure şi simple, cu
menţiunea că ele vor fi plătite numai potrivit regulilor prevăzute la art. 881 şi 882.
(4) Creanţele care nu pot fi valorificate decât după executarea bunurilor unui codebitor principal vor fi trecute ca
socotite sub condiţie suspensivă.
(5) Titularii drepturilor de uzufruct, uz, abitaţie şi servitute, stinse prin adjudecare, vor fi trecuţi în ordinea înscrierii cu
valoarea acestor drepturi înscrise în cartea funciară, iar dacă nu este înscrisă, cu valoarea determinată potrivit art. 837
alin. (2), care poate fi contestată în condiţiile art. 875 alin. (2).
(6) Creditorul unei rente pe viaţă sau altei creanţe periodice va fi trecut în ordinea înscrierii în cartea funciară, cu o
sumă ale cărei dobânzi anuale să fie suficiente pentru a asigura plata ratelor rentei.
Art. 875: Afişarea proiectului de distribuire
(1) Proiectul de distribuire va fi comunicat debitorului şi creditorilor care şi-au depus titlurile de creanţă, potrivit
dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor.
(2) Ei vor fi citaţi cu menţiunea expresă că, sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la data comunicării, pot
formula, în scris, obiecţiuni la proiectul de distribuire.
(3) În lipsa obiecţiunilor în termenul arătat la alin. (2), proiectul de distribuire devine definitiv.
(4) În caz de obiecţiune, executorul va convoca în scris debitorul şi toţi creditorii în vederea unei eventuale concilieri,
care va avea loc la sediul executorului în termen de cel mult 15 zile de la data primirii ultimei contestaţii.
Art. 876: Încercarea de conciliere. Efecte
(1) Dacă la termenul fixat în vederea concilierii, debitorul sau creditorii care au formulat obiecţiuni nu mai stăruie în
menţinerea lor sau se ajunge la un acord privind modul de distribuire, executorul va lua act de acordul realizat şi va
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 101 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
dispune repartizarea sumelor potrivit acestei înţelegeri, care va fi consemnată într-un proces-verbal semnat de
executor şi de toate persoanele prezente.
(2) Dacă nu se ajunge la un acord, iar cei care au formulat obiecţiuni stăruie în menţinerea lor, executorul va încheia un
proces-verbal în care se vor consemna obiecţiile celor prezenţi, semnat de el şi de cei prezenţi.
(3) Cel nemulţumit de proiectul de distribuire poate introduce contestaţie în termen de 5 zile de la data întocmirii
procesului-verbal prevăzut la alin. (2). Contestaţia suspendă de drept plata creanţei sau a părţii din creanţa contestată.
La primul termen la care părţile au fost legal citate, instanţa este obligată să se pronunţe asupra menţinerii sau, după
caz, a înlăturării suspendării. Instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5
zile de la pronunţare. Apelul nu suspendă de drept executarea încheierii atacate.
(4) Debitorul sau creditorii care nu s-au prezentat la termenul arătat la alin. (1) sunt consideraţi că au renunţat la
obiecţiunile formulate, fiind decăzuţi din dreptul de a face contestaţie la executare.
Art. 877: Soluţionarea contestaţiilor
(1) Toate contestaţiile formulate împotriva proiectului de distribuire se judecă de instanţa de executare, printr-o
singură hotărâre, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen scurt a părţilor. Hotărârea poate fi atacată numai cu
apel în termen de 5 zile de la comunicare.
(2) Contestatorul a cărui cerere a fost respinsă va răspunde faţă de creditori pentru dobânzile ce trec peste acelea
prevăzute la art. 872 şi pentru toate prejudiciile cauzate de întârzierea la plată a sumelor cuvenite.
Art. 878: Îndreptarea erorilor de calcul şi a greşelilor materiale
Erorile de calcul şi alte greşeli materiale se vor îndrepta de executor, din oficiu ori la cerere, făcându-se menţiune
despre aceasta în încheierea prin care se dispune eliberarea sau, după caz, distribuirea sumei.
SECŢIUNEA 3: Plata sumei rezultate din urmărirea silită
Art. 879: Condiţii
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, plata sumei rezultate din executare se poate dispune numai după expirarea
termenului de depunere a titlurilor de creanţă ori, după caz, la data expirării termenului de formulare a obiecţiunilor
împotriva proiectului de distribuire.
(2) Executorul se va pronunţa asupra plăţii sumei arătate la alin. (1) prin încheiere executorie, dată fără citarea
părţilor.
(3) Suma rămasă se va elibera debitorului.
Art. 880: Efectuarea plăţilor
(1) Plăţile vor fi efectuate de către unitatea la care au fost depuse sau consemnate sumele rezultate din urmărire, pe
baza unei dispoziţii de plată trimise de executorul judecătoresc.
(2) Dovada efectuării plăţii va fi comunicată executorului, care o va păstra la dosarul executării.
Art. 881: Plata creanţelor afectate de termen
Dacă creanţa este afectată de un termen suspensiv, aceasta se va plăti chiar dacă termenul nu s-a împlinit. Când o
astfel de creanţă este fără dobândă, plata înainte de termen nu se va face decât dacă se scade dobânda cuvenită până
la împlinirea termenului. Dacă însă creditorul nu este de acord să se facă scăderea, creanţa sa se va consemna la
unitatea prevăzută de lege, pentru a fi eliberată la împlinirea termenului.
Art. 882: Plata creanţelor condiţionale
(1) Atunci când condiţia este rezolutorie, nu se va putea elibera creditorului suma cuvenită, decât dacă acesta va da o
cauţiune sau va constitui o ipotecă în favoarea celor care ar trebui să se folosească de această sumă în cazul îndeplinirii
condiţiei.
(2) Dacă însă condiţia este suspensivă, suma cuvenită creditorului va fi distribuită creditorilor care vin după acesta,
dacă aceştia vor da o cauţiune sau vor constitui o ipotecă pentru a garanta restituirea sumei primite în caz de
îndeplinire a condiţiei.
(3) În cazul în care creditorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) nu dau o cauţiune sau nu constituie o ipotecă, suma se va
consemna la unitatea prevăzută de lege până la îndeplinirea condiţiei rezolutorii sau suspensive.
Art. 883: Plata creanţelor contestate
(1) Sumele corespunzătoare creanţelor contestate sau acelora pentru care sau înfiinţat măsuri asigurătorii, precum şi
cele reclamate în condiţiile prevăzute la art. 692 alin. (6), dar nerecunoscute, în tot sau în parte, de debitor, vor fi
consemnate spre a fi plătite ulterior.
(2) După rămânerea definitivă a hotărârii de soluţionare a contestaţiei sau a celei date asupra acţiunii pe baza căreia sa
înfiinţat măsura asigurătorie, executorul, la cererea debitorului sau a creditorului interesat, va dispune, potrivit
hotărârii respective, fie eliberarea sumelor corespunzătoare creanţei contestate ori alocate pe bază de măsură
asigurătorie, fie distribuirea lor, în condiţiile legii, între creditorii rămaşi neîndestulaţi. Suma rămasă se va elibera
debitorului.
(3) Dacă suma reclamată a fost păstrată pentru obţinerea de către creditorii intervenienţi a titlurilor executorii
necesare, în condiţiile prevăzute la art. 692 alin. (6), executorul, la cererea uneia dintre părţi sau chiar din oficiu, va cita
debitorul, creditorul urmăritor şi creditorii intervenienţi, cu excepţia celor îndestulaţi integral, şi, după ascultarea celor
prezenţi, va dispune eliberarea sumei reţinute în contul creditorilor intervenienţi care au obţinut între timp un titlu
executoriu. Înfăţişarea părţilor interesate va putea fi dispusă, la cererea oricăruia dintre creditori, şi înainte de expirarea
termenului legal pentru obţinerea titlului executoriu, în afară de cazul în care mai există alţi creditori care urmează să
obţină titlul executoriu. Suma rămasă se va elibera debitorului.
Art. 884: Plata creanţelor periodice
(1) Suma alocată creditorului unei creanţe periodice va fi întrebuinţată în vederea fructificării ei, pentru asigurarea plăţii
ratelor, în modul convenit de părţile interesate, iar în lipsa unui acord, în modul în care se va hotărî de instanţa de
executare, la sesizarea părţii interesate sau, în lipsă, a executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 871.
(2) Dacă dobânzile sumei alocate vor fi mai mici decât ratele datorate, diferenţa se va întregi prin preluare din capital.
(3) După stingerea, din orice motive, a obligaţiei de plată, suma rămasă va fi distribuită creditorilor rămaşi neîndestulaţi
sau eliberată debitorului.
Art. 885: Predarea titlurilor de creanţă
(1) Titlurile creanţelor plătite integral vor fi eliberate creditorilor, cu menţiunea stingerii totale a datoriei.
(2) Titlurile creanţelor plătite parţial vor fi eliberate creditorilor cu menţiunea părţii plătite.
Art. 886: Închiderea procedurii
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 102 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) După predarea titlurilor, executorul, prin încheiere dată fără citarea părţilor, constată încetarea urmăririi silite şi
dispune închiderea dosarului.
(2) Creditorii care nu au fost îndestulaţi pot cere însă reluarea urmăririi silite, în condiţiile legii, sau efectuarea unei noi
urmăriri asupra altor bunuri ale debitorului, dacă este cazul.
Art. 887: Sumele neridicate
Sumele consemnate şi neridicate în termen de 5 ani de la data comunicării încheierii prin care s-a aprobat distribuirea
acestora se fac venit la bugetul local, dispoziţiile art. 780 aplicându-se în mod corespunzător.
TITLUL III: Executarea silită directă
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 888: Modul de executare
(1) În cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiei unui bun, în predarea
unui bun sau a folosinţei acestuia ori în evacuarea debitorului dintr-o locuinţă sau dintr-o altă incintă, în desfiinţarea unei
construcţii, plantaţii sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor
creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie, creditorul va solicita
executarea silită, putând, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută, să sesizeze instanţa de
executare, în vederea aplicării unei penalităţi.
(2) Atribuirea prin hotărâre judecătorească a unui imobil sau obligaţia de a-l preda, a-l lăsa în posesie ori în folosinţă,
după caz, cuprinde şi obligaţia de evacuare a imobilului, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
Art. 889: Executarea fără somaţie
La cererea creditorului, dacă se justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire,
să ascundă, să distrugă ori să deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanţa va putea să dispună, prin încheierea de
încuviinţare a executării silite sau pe cale separată, ca executarea silită să se facă de îndată şi fără somaţie.
(la data 24-mar-2017 Art. 889 din cartea V, titlul III, capitolul I modificat de Art. 1, punctul 9. din Legea 17/2017 )
Art. 890: Procesul-verbal de îndeplinire a executării
(1) Despre îndeplinirea executării obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol, executorul va încheia un proces-verbal în
condiţiile art. 679, stabilind totodată cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul.
(2) Procesul-verbal va fi comunicat părţilor, iar un exemplar va fi păstrat la dosarul de executare.
(3) Procesul-verbal constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare, stabilite în sarcina debitorului.
Art. 891: Imposibilitatea predării silite a bunului
În cazul în care predarea silită a unui bun a devenit imposibilă din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorării acestuia
ori a altor asemenea împrejurări, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal întocmit în condiţiile art. 890,
şi totodată va dispune, prin încheiere, încetarea executării silite.
Art. 892: Obligarea debitorului la despăgubiri
(1) Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul
imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a
face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin
hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi
prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.
(2) Hotărârea este executorie şi este supusă numai apelului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu se va putea
obţine decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispoziţiile art. 751 şi 752 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) Pe baza cererii prevăzute la alin. (1), creditorul va putea înfiinţa măsuri asigurătorii.
CAPITOLUL II: PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE
Art. 893: Înştiinţarea debitorului
Dacă partea obligată să predea un bun mobil, determinat prin calitate şi cantitate, nu îşi îndeplineşte obligaţia în termen
de 24 de ore de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, predarea lui se va face prin executare silită.
Art. 894: Efectuarea executării silite
(1) În vederea executării silite a obligaţiei prevăzute la art. 893, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la
debitor sau de la persoana la care se află, punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlul executoriu.
(2) Executorul judecătoresc va încheia, în condiţiile art. 890, un proces-verbal despre îndeplinirea executării, stabilind
totodată cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul.
Art. 895: Imposibilitatea de predare
Dacă, în termen de 30 de zile de la data deplasării executorului judecătoresc la locul de unde urma să fie ridicat bunul
mobil, nu s-a efectuat predarea silită către creditor, executorul judecătoresc, la cererea acestuia din urmă, poate
întocmi o încheiere prin care să constate imposibilitatea de predare. Dispoziţiile art. 891 şi 892 se aplică în mod
corespunzător chiar şi atunci când debitorul, ulterior împlinirii termenului de 30 de zile, oferă predarea bunului către
creditor.
CAPITOLUL III: PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR IMOBILE
Art. 896: Termen de executare
(1) Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de
1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa
nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care sar
putea muta de îndată.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o
locuinţă şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea
publică.
Art. 897: Înştiinţarea debitorului
Dacă partea obligată să evacueze ori să predea un imobil nu îşi îndeplineşte această obligaţie în termen de 8 zile de la
comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui
îndreptăţit.
Art. 898: Efectuarea executării silite
(1) În vederea executării silite a obligaţiei prevăzute la art. 897, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului,
va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 103 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
debitor împreună cu toate persoanele care ocupă imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fără
ajutorul forţei publice, după caz, punând pe creditor în drepturile sale.
(2) Când debitorul lipseşte sau refuză să deschidă uşile, executorul va fi însoţit de agenţi ai forţei publice ori
reprezentanţi ai jandarmeriei, după caz.
(3) După deschiderea uşilor imobilului, prezenţa celor menţionaţi la alin. (2) va putea fi suplinită de 2 martori asistenţi.
(4) Executarea în modalitatea predării silite imobiliare va putea continua în ziua începerii sale chiar după ora 20,00,
precum şi în zilele următoare, inclusiv în cele nelucrătoare, dacă nu s-a finalizat din cauza unei opuneri la executare din
partea debitorului ori a altei persoane sau dacă operaţiunile ce trebuie efectuate pentru finalizarea executării silite nu sau
putut realiza până la ora 20,00.
Art. 899: Depozitarea bunurilor mobile
(1) Dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării şi pe care
debitorul nu le ridică singur ori sunt sechestrate într-o altă urmărire, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea
unui administrator-sechestru, care poate fi chiar creditorul, pe cheltuiala debitorului. Despre această măsură va fi
înştiinţat creditorul în folosul căruia bunurile au fost sechestrate.
(2) Dispoziţiile prezentei cărţi referitoare la administratori-sechestru în materie de urmărire mobiliară propriu-zisă sunt
aplicabile în mod corespunzător.
(3) Dacă bunurile lăsate în depozit nu sunt sechestrate în favoarea altei urmăriri, executorul va fixa, prin procesulverbal
arătat la art. 900, termenul în care debitorul trebuie să le ridice, care nu poate fi mai lung de o lună.
Art. 900: Procesul-verbal de predare silită
Despre îndeplinirea executării potrivit prevederilor prezentului capitol, executorul judecătoresc va întocmi un procesverbal,
dispoziţiile art. 890 fiind aplicabile. În cazul în care debitorul refuză primirea procesului-verbal, lipseşte ori, după
caz, a părăsit imobilul după începerea executării, iar domiciliul său se afla în acel imobil, executorul judecătoresc, dacă
debitorul nu i-a comunicat un domiciliu ales, va proceda la afişarea procesului-verbal de predare silită pe uşa imobilului
sau în orice altă parte a imobilului care îl face vizibil.
Art. 901: Vânzarea bunurilor lăsate în depozit
(1) Dacă debitorul nu ridică bunurile în termenul arătat în procesul-verbal prevăzut la art. 900 şi acestea au valoare de
piaţă, ele vor fi scoase în vânzare, inclusiv cele care sunt insesizabile prin natura lor, potrivit regulilor din materia
vânzării bunurilor mobile urmăribile.
(2) Preţul bunurilor vândute, după deducerea cheltuielilor de executare silită, inclusiv a cheltuielilor de vânzare şi a
remuneraţiei administratorului-sechestru, va fi consemnat pe numele debitorului, care va fi înştiinţat despre aceasta
potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor. Dispoziţiile art. 900 se aplică în mod
corespunzător.
(3) Bunurile care nu au valoare de piaţă sunt declarate abandonate. De asemenea, la cererea creditorului, executorul
judecătoresc poate declara abandonate bunurile mobile care au valoare de piaţă şi nu au fost revendicate de debitor
sau de altă persoană care ar dovedi calitatea de proprietar, în termen de 4 luni de la data încheierii procesului-verbal de
predare silită.
(4) Despre toate acestea va fi înştiinţat şi debitorul, potrivit dispoziţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi organul
financiar local pentru a prelua bunurile abandonate. Dispoziţiile art. 780 se aplică în mod corespunzător.
Art. 902: Reocuparea imobilului
(1) Dacă, după încheierea procesului-verbal de predare silită, debitorul sau orice altă persoană, în lipsa
consimţământului expres prealabil ori a unei hotărâri judecătoreşti, pătrunde sau se reinstalează în imobil, la cererea
creditorului ori a altei persoane interesate, se va putea face o nouă executare silită în baza aceluiaşi titlu executoriu,
fără somaţie şi fără nicio altă formalitate prealabilă.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), orice bunuri mobile, indiferent de natura ori valoarea lor, care nu au fost ridicate la
data predării silite iniţiale sau care au fost aduse în imobil după reocupare, se consideră de drept abandonate din
momentul repunerii în posesie.
(3) Pe baza procesului-verbal pus la dispoziţia organului de urmărire penală, în copie certificată, de executorul
judecătoresc, va fi declanşată urmărirea penală.
CAPITOLUL IV: Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune
Art. 903: Domeniu de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile în cazul executării silite în natură a obligaţiilor de a face sau de a nu face
în temeiul unui titlu executoriu. Dacă prin titlul executoriu creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să
execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia de a face sau, după caz, să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul
a făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face nu mai este necesară obţinerea unui nou titlu executoriu prin care să se
stabilească despăgubirile datorate de debitor sau, după caz, contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei
anterioare încălcării obligaţiei de a nu face. În aceste din urmă cazuri, sumele respective se determină pe bază de
expertiză sau de alte documente justificative de către executorul judecătoresc, potrivit dispoziţiilor art. 628.
(2) Dispoziţiile art. 1.528 din Codul civil rămân aplicabile.
Art. 904: Executarea obligaţiei de a face
Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la
comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere
executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.
Art. 905: Executarea obligaţiei de a nu face
(1) Dispoziţiile prevăzute în prezenta secţiune sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu
cuprinde o obligaţie de a nu face.
(2) Creditorul va putea cere instanţei de executare să fie autorizat, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor,
să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de
a nu face.
Art. 906: Aplicarea de penalităţi
(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de
a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin
aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 104 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere
definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe
zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă
între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia
prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu
acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.
(la data 13-apr-2017 Art. 906, alin. (4) din cartea V, titlul III, capitolul IV, sectiunea 1 a se vedea referinte de aplicare din Decizia 16/2017 )
(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia
prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
(6) Încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie.
(7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea
creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun.
Art. 907: Interzicerea daunelor cominatorii
Pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.
Art. 908: Concursul forţei publice
Dacă, în cazurile prevăzute la art. 904 şi 905, debitorul se opune la executarea obligaţiei de către creditor, executorul
judecătoresc, la cererea creditorului, va obţine, în condiţiile legii, concursul organelor de poliţie, jandarmerie sau al altor
agenţi ai forţei publice, după caz.
Art. 909: Efectuarea înscrierilor în cartea funciară
(1) Dacă printr-un titlu executoriu s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciară împotriva celui înscris ca titular
al dreptului, creditorul va putea solicita, direct sau prin intermediul executorului judecătoresc, biroului de cadastru şi
publicitate imobiliară să dispună înscrierea în baza acestui titlu.
(2) Dacă cel împotriva căruia s-a dispus efectuarea înscrierii a fost totodată obligat, prin acelaşi titlu executoriu sau prin
altul, să evacueze ori, după caz, să predea imobilul în mâinile creditorului, se va proceda potrivit dispoziţiilor art. 896 şi
următoarele.
(3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazurile în care obligaţia cuprinsă în titlul
executoriu priveşte efectuarea înscrierilor în alte registre publice decât cartea funciară.
SECŢIUNEA 2: Executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii referitoare la minori
(la data 24-mar-2017 cartea V, titlul III, capitolul IV, sectiunea 2 modificat de Art. 1, punctul 10. din Legea 17/2017 )
Art. 910: Domeniu de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu
executoriu, cum sunt stabilirea locuinţei minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl
ţine fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum şi alte măsuri prevăzute de lege.
(2) În aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de
încuviinţare a executării împreună cu o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu
minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va
pune în vedere să permită celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit
programului stabilit în titlul executoriu.
(3) Dacă debitorul nu se va conforma somaţiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanţa de
executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906.
Art. 911: Reguli speciale de executare
(1) Dacă în termen de o lună de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2) debitorul nu execută obligaţia
sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită.
(2) Executarea se va efectua în prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului şi, când acesta apreciază că este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezenţa psihologului nu este
necesară dacă reprezentantul direcţiei are această calificare.
(3) La solicitarea executorului judecătoresc, agenţii forţei publice sunt obligaţi să îşi dea concursul la executare, în
condiţiile legii.
(4) Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza
executarea.
Art. 912: Opunerea la executare
(1) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă potrivit art. 906 va curge până la
momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2).
(2) În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia în termenul prevăzut la alin. (1), precum şi atunci când
debitorul este de rea-credinţă şi ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt şi va sesiza de
îndată parchetul de pe lângă instanţa de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de
nerespectare a hotărârii judecătoreşti.
Art. 913: Refuzul minorului
(1) Dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă
aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica
părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul
unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică,
pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă în camera de consiliu, prin încheiere
nesupusă niciunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispoziţiile
legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care îl va comunica
instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 911.
(5) Dacă şi în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate
sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, dispoziţiile art. 906 alin.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 105 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(2) şi (4)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Art. 914: Procesul-verbal de constatare
Executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va constata modul de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute la
art. 910 alin. (1), dispoziţiile art. 890 fiind aplicabile în mod corespunzător.
CARTEA VI: Proceduri speciale
TITLUL I: Procedura divorţului
CAPITOLUL I: Dispoziţii comune
Art. 915: Instanţa competentă
(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a
soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia
judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia
îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este
competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.
(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice
judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5
al municipiului Bucureşti.
(la data 27-dec-2016 Art. 915, alin. (2) din cartea VI, titlul I, capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 20/2016 )
Art. 916: Cererea de divorţ
(1) Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele
copiilor minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia.
(2) Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această împrejurare.
(3) La cerere se vor alătura o copie a certificatului de căsătorie şi, după caz, câte o copie a certificatelor de naştere ale
copiilor minori.
(4) La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi,
după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.
Art. 917: Cererea reconvenţională
(1) Soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat
în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată pârâtul va
putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.
(2) Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului.
(3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp
ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea
apelului.
(4) Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi (3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere
divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive
ivite ulterior.
Art. 918: Calitatea procesuală activă
(1) Desfacerea căsătoriei prin divorţ poate fi cerută numai de soţi.
(2) Cu toate acestea, soţul pus sub interdicţie judecătorească poate cere divorţul prin reprezentant legal sau personal
în cazul în care face dovada că are capacitatea de discernământ neafectată.
Art. 919: Cereri accesorii şi incidentale
(1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la:
a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului
şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta;
b) numele soţilor după divorţ;
c) locuinţa familiei;
d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;
e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;
f) încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora.
(2) Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra
exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor,
chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.
(3) De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit
prevederilor Codului civil.
Art. 920: Măsuri vremelnice
Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea
locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei
familiei.
Art. 921: Prezenţa personală a părţilor
(1) În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă
privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în
străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în
cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.
(2) Instanţa va încerca la fiecare înfăţişare împăcarea soţilor.
(3) În toate cazurile, instanţa este obligată să îl asculte pe copilul minor, potrivit prevederilor Codului civil.
Art. 922: Absenţa reclamantului
Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul,
cererea va fi respinsă ca nesusţinută.
Art. 923: Citarea pârâtului
Dacă procedura de citare a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de
judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul îşi are locuinţa la locul indicat în
cerere şi, dacă va constata că nu locuieşte acolo, va dispune citarea lui la locuinţa sa efectivă, precum şi, dacă este
cazul, la locul său de muncă.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 106 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 924: Renunţarea la judecată
Reclamantul poate renunţa la judecată în tot cursul judecăţii, chiar dacă pârâtul se împotriveşte. Renunţarea
reclamantului nu are niciun efect asupra cererii de divorţ făcute de pârât.
Art. 925: Împăcarea soţilor
(1) Soţii se pot împăca în tot cursul judecăţii, chiar dacă nu au fost plătite taxele de timbru. În acest caz, instanţa va
lua act de împăcare şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului, precum şi restituirea taxelor de timbru,
dacă au fost achitate.
(2) Oricare dintre soţi va putea formula o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare şi, în acest caz, se va
putea folosi şi de faptele vechi.
Art. 926: Decesul unuia dintre soţi
(1) Dacă în timpul procesului de divorţ unul dintre soţi decedează, instanţa va lua act de încetarea căsătoriei şi va
dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului.
(2) Cu toate acestea, când cererea de divorţ se întemeiază pe culpa pârâtului şi reclamantul decedează în cursul
procesului, lăsând moştenitori, aceştia vor putea continua acţiunea, pe care instanţa o va admite numai dacă va
constata culpa exclusivă a soţului pârât. În caz contrar, dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.
(3) Pentru introducerea în cauză a moştenitorilor soţului reclamant, instanţa va face aplicarea art. 412 alin. (1) pct. 1.
(4) În cazul în care acţiunea este continuată de moştenitorii soţului reclamant, potrivit alin. (2), căsătoria se socoteşte
desfăcută la data introducerii cererii de divorţ.
Art. 927: Nemotivarea hotărârii
Hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta.
Art. 928: Căi de atac. Publicitatea hotărârii
(1) Apelul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecată se
prezintă numai pârâtul.
(2) Apelul pârâtului va fi judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.
(3) Dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit, hotărârea definitivă prin care s-a desfăcut căsătoria nu este supusă
contestaţiei în anulare şi revizuirii în ce priveşte divorţul.
(4) Instanţa la care hotărârea de divorţ a rămas definitivă o va trimite, din oficiu, serviciului public comunitar local de
evidenţă a persoanelor unde a fost încheiată căsătoria, Registrului naţional al regimurilor matrimoniale, prevăzut de
Codul civil, şi, dacă unul dintre soţi a fost profesionist, registrului comerţului.
CAPITOLUL II: Divorţul remediu
SECŢIUNEA 1: Divorţul prin acordul soţilor
Art. 929: Domeniu de aplicare
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică cazurilor în care soţii au optat pentru divorţul pe cale administrativă sau
notarială, în condiţiile Codului civil.
Art. 930: Depunerea cererii
(1) În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază, în condiţiile prevăzute de Codul civil, pe acordul părţilor, ea va fi
semnată de ambii soţi sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Dacă mandatarul este avocat,
el va certifica semnătura soţilor, potrivit legii.
(2) Atunci când este cazul, în cererea de divorţ soţii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate
cererile accesorii divorţului.
(3) Primind cererea formulată în condiţiile alin. (1), instanţa va verifica existenţa consimţământului soţilor, după care
va fixa termen pentru soluţionarea cererii în camera de consiliu.
Art. 931: Soluţionarea cererii
(1) La termenul de judecată, instanţa va verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în
caz afirmativ, va pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre culpa soţilor. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua act
de învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, în condiţiile legii.
(2) Dacă soţii nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanţa va administra probele prevăzute de lege pentru
soluţionarea acestora şi, la cererea părţilor, va pronunţa o hotărâre cu privire la divorţ, potrivit alin. (1), soluţionând
totodată şi cererile privind exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a
copiilor şi numele soţilor după divorţ.
(3) Dacă va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanţa va continua judecata, pronunţând o hotărâre supusă
căilor de atac prevăzute de lege.
(4) Hotărârea pronunţată în condiţiile alin. (1) este definitivă, iar hotărârea pronunţată potrivit alin. (2) este definitivă
numai în ceea ce priveşte divorţul, dacă legea nu prevede altfel.
Art. 932: Cererea acceptată de pârât
(1) Când cererea de divorţ este întemeiată pe culpa soţului pârât, iar acesta recunoaşte faptele care au dus la
destrămarea vieţii conjugale, instanţa, dacă reclamantul este de acord, va pronunţa divorţul fără a cerceta temeinicia
motivelor de divorţ şi fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
(2) Dispoziţiile art. 931 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dacă reclamantul nu este de acord cu pronunţarea divorţului în condiţiile alin. (1), cererea va fi soluţionată potrivit
art. 934.
SECŢIUNEA 2: Divorţul din motive de sănătate
Art. 933: Condiţii
Când divorţul este cerut pentru că starea sănătăţii unuia dintre soţi face imposibilă continuarea căsătoriei, instanţa va
administra probe privind existenţa bolii şi starea sănătăţii soţului bolnav şi va pronunţa divorţul, potrivit Codului civil,
fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
CAPITOLUL III: Divorţul din culpa soţilor
Art. 934: Culpa în destrămarea căsătoriei
(1) Instanţa va pronunţa divorţul din culpa soţului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile
acestuia, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
(2) Instanţa poate să pronunţe divorţul din culpa ambilor soţi, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere,
dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovaţi de destrămarea căsătoriei.
(3) Dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 107 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepţia cazului în care sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 935 privind pronunţarea divorţului din culpa exclusivă a reclamantului.
Art. 935: Divorţul pentru separarea în fapt îndelungată
(1) Când soţii sunt separaţi în fapt de cel puţin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divorţul, asumându-şi
responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei. În acest caz, instanţa va verifica existenţa şi durata despărţirii în fapt şi va
pronunţa divorţul din culpa exclusivă a reclamantului.
(2) Dacă soţul pârât se declară de acord cu divorţul, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 931.
TITLUL II: Procedura punerii sub interdicţie judecătorească
Art. 936: Instanţa competentă
Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei
circumscripţie aceasta îşi are domiciliul.
Art. 937: Conţinutul cererii
Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art.
194, faptele din care rezultă alienaţia mintală sau debilitatea mintală a acesteia, precum şi dovezile propuse.
Art. 938: Măsuri prealabile
(1) După primirea cererii, preşedintele instanţei va dispune să se comunice celui a cărui punere sub interdicţie
judecătorească a fost cerută copii de pe cerere şi de pe înscrisurile anexate. Aceeaşi comunicare se va face şi
procurorului, atunci când cererea nu a fost introdusă de acesta.
(2) Procurorul, direct sau prin organele poliţiei, va efectua cercetările necesare, va lua avizul unei comisii de medici
specialişti, iar dacă cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută se găseşte internat într-o unitate
sanitară, va lua şi avizul acesteia.
(3) Dacă este cazul, preşedintele dispune şi numirea unui curator în condiţiile prevăzute de Codul civil. Numirea
curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanţă a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească este
cerută, în cazul în care starea sănătăţii lui împiedică prezentarea sa personală.
Art. 939: Internarea provizorie
Dacă, potrivit avizului comisiei de medici specialişti şi, când este cazul, al unităţii sanitare prevăzute la art. 938 alin.
(2), este necesară observarea mai îndelungată a stării mintale a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească este
cerută şi observarea nu se poate face în alt mod, instanţa, solicitând şi concluziile procurorului, va putea dispune
internarea provizorie, pe cel mult 6 săptămâni, într-o unitate sanitară de specialitate.
Art. 940: Judecata
(1) După primirea actelor prevăzute la art. 938, se va fixa termenul pentru judecarea cererii, dispunându-se citarea
părţilor.
(2) La termenul de judecată, instanţa este obligată să îl asculte pe cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească
este cerută, punându-i şi întrebări pentru a constata starea sa mintală. Dacă cel a cărui punere sub interdicţie
judecătorească este cerută nu este în stare să se înfăţişeze în instanţă, el va fi ascultat la locul unde se găseşte.
(3) Judecarea se va face cu participarea procurorului.
Art. 941: Comunicarea hotărârii
(1) După ce hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa care a pronunţat-o va
comunica, de îndată, dispozitivul acesteia în copie legalizată, după cum urmează:
a) serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor la care naşterea celui pus sub interdicţie judecătorească
este înregistrată, pentru a se face menţiune pe marginea actului de naştere;
b) serviciului sanitar competent, pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub interdicţie judecătorească, potrivit
legii, o supraveghere permanentă;
c) biroului de cadastru şi publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară, când este cazul;
d) registrului comerţului, dacă persoana pusă sub interdicţie judecătorească este profesionist.
(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi instanţelor învestite cu judecarea căilor de atac prevăzute de lege.
(3) În cazul în care cererea de punere sub interdicţie judecătorească a fost respinsă, curatela instituită pe durata
procesului încetează de drept.
Art. 942: Numirea tutorelui
Dacă hotărârea de punere sub interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa de tutelă numeşte de îndată un
tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească, în condiţiile prevăzute de Codul civil.
Art. 943: Ridicarea interdicţiei
(1) Ridicarea interdicţiei judecătoreşti se face cu procedura prevăzută în prezentul titlu, care se aplică în mod
corespunzător.
(2) Despre ridicarea interdicţiei judecătoreşti se face menţiune pe hotărârea prin care s-a pronunţat interdicţia
judecătorească.
TITLUL III: Procedura de declarare a morţii
Art. 944: Instanţa competentă
Cererea de declarare a morţii unei persoane se introduce la instanţa competentă în a cărei circumscripţie acea
persoană a avut ultimul domiciliu cunoscut.
Art. 945: Măsuri prealabile
(1) După sesizarea instanţei, preşedintele va cere primăriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului
Bucureşti, precum şi organelor poliţiei în a căror rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel dispărut să culeagă
informaţii cu privire la acesta.
(2) Totodată, preşedintele va dispune să se facă afişarea cererii la ultimul domiciliu cunoscut al celui dispărut, la sediul
primăriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti şi la sediul instanţei, precum şi publicarea
într-un ziar de largă circulaţie a unui anunţ despre deschiderea procedurii de declarare a morţii, cu invitaţia ca orice
persoană să comunice datele pe care le cunoaşte în legătură cu cel dispărut.
(3) Preşedintele va sesiza instanţa de tutelă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui a cărui moarte se cere a fi
declarată, spre a numi, dacă este cazul, un curator, în condiţiile prevăzute de Codul civil.
(4) Dacă în patrimoniul persoanei a cărei moarte se cere a fi declarată există bunuri imobile, preşedintele va cere, din
oficiu, notarea cererii în cartea funciară, precum şi înregistrarea acesteia în registrul comerţului, dacă este profesionist.
Art. 946: Judecata
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 108 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) După trecerea a două luni de la data efectuării publicaţiilor şi după primirea rezultatelor cercetărilor, se va fixa
termen de judecată.
(2) Persoana a cărei moarte se cere a fi declarată se citează la ultimul domiciliu cunoscut; citaţia se publică într-un ziar
de largă circulaţie. Dacă persoana în cauză a avut un mandatar, va fi citat şi acesta, pentru a da lămuriri instanţei.
(3) De asemenea, va fi citat şi curatorul, dacă a fost numit.
(4) Judecarea se va face cu participarea procurorului.
Art. 947: Comunicarea hotărârii
(1) Prin grija instanţei care a judecat cererea, dispozitivul hotărârii de declarare a morţii rămase definitivă se va afişa
timp de două luni la sediul acelei instanţe şi al primăriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului
Bucureşti, în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum şi la acest domiciliu.
(2) Dispozitivul hotărârii va fi comunicat instanţei de tutelă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, spre a
se numi un curator, dacă va fi cazul.
(3) De asemenea, dispozitivul hotărârii de declarare a morţii, cu menţiunea că hotărârea a rămas definitivă, va fi
comunicat serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat
mort, pentru a înregistra moartea.
(4) Când este cazul, dispozitivul hotărârii de declarare a morţii va fi notat în cartea funciară şi se va înregistra în
registrul comerţului, în registrul succesoral, precum şi în alte registre publice.
Art. 948: Situaţii speciale
(1) Cererea de declarare a morţii unei persoane a cărei încetare din viaţă este sigură, dar cadavrul nu poate fi găsit ori
identificat, se poate introduce şi la instanţa în a cărei circumscripţie a decedat acea persoană.
(2) Cererea se poate introduce de îndată ce s-a cunoscut faptul morţii, pe baza cercetărilor făcute de organele
competente. Instanţa va putea dispune şi administrarea altor probe. Dispoziţiile art. 945 alin. (1) şi (2) şi art. 946 alin.
(1) nu sunt aplicabile.
Art. 949: Nulitatea hotărârii
(1) Cererea de constatare a nulităţii hotărârii declarative de moarte în cazul în care persoana este în viaţă se face la
instanţa care a pronunţat hotărârea. Tot astfel se va proceda când se înfăţişează certificatul de stare civilă prin care se
constată decesul celui declarat mort.
(2) Judecarea cererii se face cu citarea persoanelor care au fost părţi în procesul de declarare a morţii şi cu
participarea procurorului.
(3) Dispozitivul hotărârii de constatare a nulităţii hotărârii, cu menţiunea că aceasta a rămas definitivă, se comunică
serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor pentru anularea înregistrării.
Art. 950: Rectificarea datei morţii
La cererea oricărei persoane interesate, urmând procedura prevăzută la art. 949, instanţa va rectifica data morţii
stabilită prin hotărâre, dacă se va dovedi că nu a fost cu putinţă ca moartea să se fi produs la acea dată.
Art. 951: Notarea cererii în cartea funciară
Când se cere rectificarea sau constatarea nulităţii hotărârii declarative de moarte şi în patrimoniul persoanei a cărei
moarte a fost declarată există bunuri imobile, instanţa, din oficiu, va dispune notarea cererii în cartea funciară.
TITLUL IV: Măsuri asigurătorii şi provizorii
CAPITOLUL I: Sechestrul asigurător
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale
Art. 952: Noţiune
Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în
posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un
titlu executoriu.
Art. 953: Condiţii de înfiinţare
(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita
înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat
cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.
(2) Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi
depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.
(3) Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care
debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este
pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. În aceste cazuri,
creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. (1) şi să depună o cauţiune, al cărei
cuantum va fi fixat de către instanţă.
Art. 954: Procedura de soluţionare
(1) Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în prima
instanţă. Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înfiinţeze sechestrul.
(2) Instanţa va decide de urgenţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere executorie, stabilind suma
până la care se încuviinţează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul
căruia urmează să fie depusă aceasta.
(3) Încheierea prin care se soluţionează cererea de sechestru se comunică creditorului de îndată de către instanţă, iar
debitorului de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii. Încheierea este supusă numai apelului, în termen
de 5 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în
termen scurt a părţilor.
(4) Dispoziţiile art. 999 alin. (4) se aplică atât la soluţionarea cererii, cât şi la judecarea apelului.
Art. 955: Executarea măsurii
(1) Măsura sechestrului asigurător se duce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor prezentului
cod cu privire la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător, fără a mai cere vreo autorizare sau încuviinţare
în acest sens. Dispoziţiile art. 665 rămân aplicabile.
(la data 04-feb-2016 Art. 955, alin. (1) din cartea VI, titlul IV, capitolul I, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 19. din Ordonanta urgenta
1/2016 )
(2) În cazul bunurilor mobile, executorul se va deplasa, în cel mai scurt timp posibil, la locul unde se află bunurile asupra
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 109 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
cărora se va aplica sechestrul. Executorul judecătoresc va aplica sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în
măsura necesară realizării creanţei. În toate cazurile, sechestrul asigurător se va aplica fără somaţie ori înştiinţare
prealabilă a debitorului.
(3) Sechestrul asigurător înfiinţat asupra unui bun supus unor formalităţi de publicitate se va înscrie de îndată în cartea
funciară, registrul comerţului, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte registre publice, după caz.
Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului
respectiv.
(4) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestaţie la
executare.
Art. 956: Desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător
Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător. Aceasta se
constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.
Art. 957: Ridicarea sechestrului asigurător
(1) Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului,
sechestrul asigurător. Cererea se soluţionează în camera de consiliu, de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor,
prin încheiere supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se
judecă de urgenţă şi cu precădere. Dispoziţiile art. 954 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(2) De asemenea, în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie, a fost
anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia,
debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanţa care a încuviinţat-o. Asupra cererii instanţa se pronunţă prin
încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor. Dispoziţiile art. 955 se aplică în mod corespunzător.
Art. 958: Valorificarea bunurilor sechestrate
Valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decât după ce creditorul a obţinut titlul executoriu.
Art. 959: Dispoziţii speciale
În toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul, dispoziţiile
art. 954 şi 957 aplicându-se în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 2: Dispoziţii speciale privind sechestrul asigurător al navelor civile
Art. 960: Dreptul de a sechestra o navă civilă
Creditorul poate solicita înfiinţarea sechestrului asigurător asupra unei nave, în condiţiile dispoziţiilor prezentei secţiuni,
precum şi ale secţiunii 1 a prezentului capitol care se aplică în mod corespunzător, cu respectarea convenţiilor
internaţionale asupra sechestrului navelor, la care România este parte.
Art. 961: Înfiinţarea sechestrului. Condiţii
(1) În cazuri urgente, cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra unei nave se poate face chiar şi înaintea
introducerii acţiunii de fond. În acest caz, creditorul care a obţinut instituirea sechestrului asigurător este obligat să
introducă acţiunea la instanţa competentă sau să iniţieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral într-un
termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii.
(2) Cererea de sechestru se judecă de urgenţă în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Încheierea este executorie şi
este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare.
(3) Neintroducerea acţiunii în termenul prevăzut la alin. (1) atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător.
Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.
Art. 962: Instanţa competentă
Competenţa de soluţionare a cererii de sechestru asigurător asupra unei nave aparţine tribunalului locului unde se află
nava, indiferent de instanţa la care s-a introdus sau urmează a fi introdusă acţiunea de fond.
Art. 963: Interdicţia sechestrului
(1) Nava gata de plecare nu poate fi pusă sub sechestru asigurător.
(2) Nava se consideră că este gata de plecare din momentul în care comandantul are la bord certificatele, toate
documentele navei, precum şi permisul de plecare, predate comandantului de căpitănia portului.
Art. 964: Autorizarea efectuării de călătorii
(1) După încuviinţarea sechestrului asigurător, la cererea creditorului care are un privilegiu asupra unei nave, a unui
coproprietar al navei sau chiar a debitorului, instanţa care a dispus măsura asigurătorie poate ordona ca nava să
întreprindă una sau mai multe călătorii, stabilind în acelaşi timp toate măsurile preventive care, după împrejurări, ar fi
necesare.
(2) Dispoziţiile art. 961 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) Nava poate pleca numai după transcrierea încheierii de încuviinţare în registrele autorităţii maritime respective şi
înscrierea menţiunii corespunzătoare în actul de naţionalitate.
(4) Cheltuielile necesare pentru efectuarea călătoriei se vor avansa de cel care a solicitat aceasta.
(5) Navlul pentru călătoriile autorizate de instanţă, după ce mai întâi se vor scădea cheltuielile prevăzute la alin. (4), va
putea fi adăugat la preţul vânzării.
Art. 965: Strămutarea sechestrului
(1) Pentru motive temeinic justificate, la cererea debitorului sau, după caz, a creditorului, instanţa care a dispus
sechestrul asigurător poate încuviinţa schimbarea navei sechestrate cu alta.
(2) Dispoziţiile art. 961 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 966: Sechestrarea mărfurilor
Creditorul posesorului legitim al conosamentului poate proceda la sechestrarea mărfurilor reprezentate în
conosament, aflate la bordul unei nave. Dacă nu se solicită deopotrivă şi sechestrarea navei, creditorul va trebui să
ceară şi descărcarea mărfii.
Art. 967: Executarea sechestrului
(1) Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire prin imobilizarea navei de către căpitănia portului unde
aceasta se află. În acest caz, căpitănia portului nu va elibera documentele necesare navigaţiei şi nu va admite plecarea
navei din port sau radă.
(2) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestaţie la
executare la tribunalul locului unde se află nava.
Art. 968: Măsuri urgente
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 110 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Pentru asigurarea traficului portuar şi a siguranţei civile pe durata imobilizării navei, instanţa arătată la art. 962 va
putea dispune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, măsuri urgente, dispoziţiile art. 997 şi următoarele aplicându-se în
mod corespunzător.
Art. 969: Oprirea temporară a plecării navei
Oprirea temporară a plecării navei, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti, se poate dispune de căpitănia portului în
condiţiile legii speciale.
CAPITOLUL II: Poprirea asigurătorie
Art. 970: Obiectul popririi asigurătorii
Poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale
urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi
juridice existente, în condiţiile stabilite la art. 953.
Art. 971: Reguli aplicabile
(1) Soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit
dispoziţiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător.
(2) În cererea de poprire bancară creditorul nu este dator să individualizeze terţii popriţi cu privire la care solicită să se
înfiinţeze poprirea.
CAPITOLUL III: Sechestrul judiciar
Art. 972: Noţiune
Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condiţiile legii, a altor
bunuri, prin încredinţarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976.
Art. 973: Condiţii de înfiinţare
(1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau
imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să
încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară
pentru conservarea dreptului respectiv.
(2) Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces:
a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;
b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat
de posesorul său actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului
său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se
teamă de sustrageri sau deteriorări.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), partea care a obţinut instituirea sechestrului judiciar este obligată să introducă
acţiunea la instanţa competentă, să iniţieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în
executare a titlului executoriu, într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii.
(4) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a sechestrului judiciar. Aceasta se constată prin
încheiere definitivă dată fără citarea părţilor.
Art. 974: Instanţa competentă
Cererea pentru înfiinţarea sechestrului judiciar se va adresa instanţei învestite cu judecarea acţiunii principale în cazul
prevăzut la art. 973 alin. (1), respectiv instanţei în circumscripţia căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 973
alin. (2).
Art. 975: Procedura de înfiinţare
(1) Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor.
(2) În caz de admitere, instanţa va putea să îl oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, dispoziţiile art. 956 aplicânduse
în mod corespunzător.
(3) În cazul bunurilor imobile se va proceda şi la înscrierea în cartea funciară potrivit art. 955 alin. (3).
(4) Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară.
Dispoziţiile art. 954 alin. (4) şi cele ale art. 959 se aplică în mod corespunzător.
Art. 976: Administratorul-sechestru
(1) Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord, iar în caz de neînţelegere,
unei persoane desemnate de instanţă, care va putea fi chiar deţinătorul bunului. În acest scop, executorul
judecătoresc, sesizat de partea interesată, se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru şi îl
va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat
şi instanţei care a încuviinţat măsura.
(2) Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi
sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi pe cele constatate prin titlu executoriu. De
asemenea, cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a numit, administratorul-sechestru va putea să înstrăineze bunul
în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară şi,
dacă a fost în prealabil autorizat, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub
sechestru.
(3) Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deţinătorul, instanţa va fixa, pentru activitatea
prestată, o sumă drept remuneraţie, stabilind totodată şi modalităţile de plată.
Art. 977: Administratorul provizoriu
În cazuri urgente, instanţa va putea numi, prin încheiere definitivă dată fără citarea părţilor, un administrator provizoriu
până la soluţionarea cererii de sechestru judiciar.
CAPITOLUL IV: Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală
Art. 978: Domeniu de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentului capitol reglementează măsurile provizorii necesare pentru apărarea drepturilor de
proprietate intelectuală, indiferent de conţinutul lor, patrimonial sau nepatrimonial, şi indiferent de izvorul acestora.
(2) Măsurile provizorii necesare pentru protecţia altor drepturi nepatrimoniale sunt prevăzute la art. 255 din Codul civil.
Art. 979: Măsuri provizorii
(1) Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate
intelectuală cu consimţământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 111 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să
ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.
(2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
(3) În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanţa judecătorească nu poate să
dispună încetarea cu titlu provizoriu a acţiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave,
dacă acţiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75 din Codul civil, şi dacă măsura luată de instanţă nu
apare ca fiind disproporţionată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispoziţiile art. 253 alin. (2) din Codul civil rămân
aplicabile.
(4) Instanţa soluţionează cererea potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod
corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acţiunii de fond, prin hotărârea prin care
s-a dispus măsura provizorie se va fixa şi termenul în care acţiunea de fond trebuie să fie introdusă, sub sancţiunea
încetării de drept a acelei măsuri. Dispoziţiile alin. (6) sunt aplicabile.
(5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părţii adverse, instanţa îl poate obliga pe reclamant să
dea o cauţiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancţiunea încetării de drept a măsurii dispuse.
(6) Măsurile luate potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(4) anterior introducerii acţiunii în justiţie pentru apărarea dreptului
încălcat încetează de drept dacă reclamantul nu a sesizat instanţa în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30
de zile de la luarea acestora.
(7) Reclamantul este ţinut să repare, la cererea părţii interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă
acţiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o
culpă uşoară, instanţa, în raport cu circumstanţele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile cerute de
partea adversă, fie să dispună reducerea acestora.
(8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanţa va dispune eliberarea cauţiunii, la cererea reclamantului,
prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Cererea se judecă potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care
se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cauţiunii, instanţa va fixa un termen în
vederea introducerii acţiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, sub
sancţiunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cauţiune.
TITLUL V: Procedura partajului judiciar
Art. 980: Reguli aplicabile
Judecarea oricărei cereri de partaj privind bunuri asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună se face după
procedura prevăzută în prezentul titlu, cu excepţia cazurilor în care legea prevede o altă procedură.
Art. 981: Cuprinsul cererii
Reclamantul este obligat să arate în cerere, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 194, persoanele între care urmează
a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde
acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează.
Art. 982: Declaraţiile părţilor
La primul termen de judecată, dacă părţile sunt prezente, instanţa le va lua declaraţie cu privire la fiecare dintre
bunurile supuse partajului şi va lua act, când este cazul, de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor,
locul unde se află şi valoarea acestora.
Art. 983: Rolul activ al instanţei. Înţelegerile dintre părţi
(1) În tot cursul procesului, instanţa va stărui ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială.
(2) Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit înţelegerii lor.
Împărţeala se poate face prin bună învoială şi dacă printre cei interesaţi se află minori, persoane puse sub interdicţie
judecătorească ori dispăruţi, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a
reprezentantului sau a ocrotitorului legal.
(3) În cazul în care înţelegerea priveşte numai partajul anumitor bunuri, instanţa va lua act de această învoială şi va
pronunţa o hotărâre parţială, continuând procesul pentru celelalte bunuri.
(4) Dispoziţiile art. 438-441 sunt aplicabile.
Art. 984: Partajul judiciar
(1) Dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie potrivit celor arătate la art. 983, instanţa va stabili
bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de
proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili
datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii.
(2) Instanţa va face împărţeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedează la formarea loturilor
şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.
Art. 985: Încheierea de admitere în principiu
(1) Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care
instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele prevăzute la art. 984, întocmind în
mod corespunzător minuta.
(2) Dacă, în condiţiile legii, s-au formulat şi alte cereri în legătură cu partajul şi de a căror soluţionare depinde
efectuarea acestuia, precum cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive, cererea de raport al donaţiilor şi altele
asemenea, prin încheierea arătată la alin. (1) instanţa se va pronunţa şi cu privire la aceste cereri.
(3) Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor. Raportul de
expertiză va arăta valoarea bunurilor şi criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, va indica dacă bunurile sunt
comod partajabile în natură şi în ce mod, propunând, la solicitarea instanţei, loturile ce urmează a fi atribuite.
Art. 986: Încheierea de admitere în principiu suplimentară
În cazul în care, după pronunţarea încheierii prevăzute la art. 985, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de
împărţeală, se constată că există şi alţi coproprietari sau că au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărţelii,
fără ca privitor la aceşti coproprietari sau la acele bunuri să fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanţa va putea da,
cu citarea părţilor, o nouă încheiere, care va cuprinde, după caz, şi coproprietarii sau bunurile omise. În aceleaşi condiţii,
instanţa poate, cu consimţământul tuturor coproprietarilor, să elimine un bun care a fost cuprins din eroare în masa de
împărţit.
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 112 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 987: Căile de atac împotriva unor încheieri
Încheierile prevăzute la art. 985 alin. (1) şi art. 986 pot fi atacate numai cu apel odată cu fondul.
Art. 988: Criteriile partajului
La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se
cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre
coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau
altele asemenea.
Art. 989: Atribuirea provizorie
(1) În cazul în care împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii
acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia dintre coproprietari instanţa, prin
încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine
seama de criteriile prevăzute la art. 988. Prin încheiere, ea va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a
atribuit provizoriu bunul este obligat să consemneze sumele ce corespund cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari.
(2) Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemnează, în termenul stabilit, sumele cuvenite
celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul.
(3) În cazul în care coproprietarul nu consemnează în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va
putea atribui bunul altui coproprietar, în condiţiile prezentului articol.
Art. 990: Atribuirea definitivă
La cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va
putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalţi
coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească.
Art. 991: Vânzarea bunului
(1) În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu sau
consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea
bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială ori de către executorul
judecătoresc.
(2) Dacă părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă prin bună învoială, instanţa va stabili şi termenul la care aceasta
va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni, în afară de cazul în care părţile sunt de acord cu majorarea lui.
(3) În cazul în care vreuna dintre părţi nu a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială sau dacă această vânzare nu
s-a realizat în termenul stabilit potrivit alin. (2), instanţa, prin încheiere dată cu citarea părţilor, va dispune ca vânzarea
să fie efectuată de executorul judecătoresc.
(4) Încheierile prevăzute în prezentul articol pot fi atacate separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la
pronunţare. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra
fondului procesului.
Art. 992: Procedura vânzării la licitaţie
(1) După rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către un executor judecătoresc,
acesta va proceda la efectuarea vânzării la licitaţie publică.
(2) Executorul va fixa termenul de licitaţie, care nu va putea depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 de zile
pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, şi va înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul
vânzării.
(3) Pentru termenul de licitaţie a bunurilor mobile, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare, cu cel puţin 5
zile înainte de acel termen.
(4) În cazul vânzării unui bun imobil, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 30 de zile înainte
de termenul de licitaţie.
(5) Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor să se facă la orice preţ oferit de participanţii la licitaţie. De
asemenea, ei pot conveni ca vânzarea să nu se facă sub un anumit preţ.
(6) Dispoziţiile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile prezentului cod privitoare la
vânzarea la licitaţie a bunurilor mobile şi imobile prevăzute în materia executării silite.
Art. 993: Bunurile nesupuse vânzării
La cererea uneia dintre părţi, instanţa poate proceda la împărţeala bunurilor pentru care nu a dispus vânzarea potrivit
art. 991.
Art. 994: Soluţionarea cererii de partaj
(1) În toate cazurile, asupra cererii de partaj instanţa se va pronunţa prin hotărâre.
(2) Sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalţi, precum şi cele rezultate din vânzare vor fi împărţite de
instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar.
(3) În cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalităţile prevăzute de lege, instanţa va hotărî
închiderea dosarului. Dacă se introduce o nouă cerere de partaj, încheierile de admitere în principiu prevăzute la art.
985 şi 986 nu au autoritate de lucru judecat.
Art. 995: Hotărârea de partaj
(1) Hotărârea de partaj are efect constitutiv.
(2) Odată rămasă definitivă, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu şi poate fi pusă în executare chiar dacă nu
s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanţa nu a dispus în mod expres această predare.
(3) Hotărârea de partaj este supusă numai apelului. Cu toate acestea, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală,
hotărârea este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii principale. Acelaşi este şi termenul
pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluţia dată asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevăzute
la art. 988 nu poate fi cenzurată pe calea recursului.
(4) Executarea cu privire la bunurile împărţite poate fi cerută în termenul de prescripţie de 10 ani prevăzut la art. 706.
Art. 996: Revendicarea bunurilor atribuite
(1) În cazul în care părţile declară în mod expres că nu solicită predarea bunurilor, hotărârea de partaj nu este
susceptibilă de executare silită.
(2) Pentru a intra în posesia bunurilor atribuite şi a căror predare i-a fost refuzată de ceilalţi coproprietari, partea
interesată va trebui să exercite acţiunea în revendicare.
TITLUL VI: Procedura ordonanţei preşedinţiale
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 113 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 997: Condiţii de admisibilitate
(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri
provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube
iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au
modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra
fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui
termen.
(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror
executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
Art. 998: Instanţa competentă
Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra
fondului dreptului.
Art. 999: Procedura de soluţionare
(1) În vederea judecării cererii, părţile vor fi citate conform normelor privind citarea în procesele urgente, iar pârâtului i
se va comunica o copie de pe cerere şi de pe actele care o însoţesc. Întâmpinarea nu este obligatorie.
(2) Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor. În caz de urgenţă deosebită, ordonanţa va putea fi dată chiar în
aceeaşi zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile părţilor.
(3) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp
îndelungat. Dispoziţiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.
(4) Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la
pronunţare.
Art. 1000: Calea de atac
(1) Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la
pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
(2) Instanţa de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei
cuantum se va stabili de către aceasta.
(3) Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. Dispoziţiile art. 999 alin. (4) sunt aplicabile.
(4) În toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul,
dispoziţiile alin. (1)-(3) aplicându-se în mod corespunzător.
(5) Împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se poate face contestaţie la executare.
Art. 1001: Transformarea cererii
La solicitarea reclamantului, până la închiderea dezbaterilor la prima instanţă, cererea de ordonanţă preşedinţială va
putea fi transformată într-o cerere de drept comun, situaţie în care pârâtul va fi încunoştinţat şi citat în mod expres cu
această menţiune.
Art. 1002: Autoritatea de lucru judecat
(1) Ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, numai
dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.
(2) Ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.
(3) Hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanţă
preşedinţială.
TITLUL VII: Cererile posesorii
Art. 1003: Condiţii de admisibilitate
Cererile posesorii sunt admisibile numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul civil.
Art. 1004: Judecata şi căile de atac
(1) Cererile posesorii se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(2) Sunt inadmisibile cererea reconvenţională şi orice alte cereri prin care se solicită protecţia unui drept în legătură cu
bunul în litigiu.
(3) Hotărârea dată asupra cererii posesorii este supusă numai apelului.
Art. 1005: Autoritatea lucrului judecat
(1) Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o cerere posesorie are autoritate de lucru judecat într-o cerere
posesorie ulterioară purtată între aceleaşi părţi şi întemeiată pe aceleaşi fapte. Ea nu are însă o astfel de autoritate întro
cerere ulterioară privitoare la fondul dreptului.
(2) Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o acţiune privitoare la fondul dreptului are autoritate de lucru
judecat într-o cerere posesorie ulterioară în legătură cu acelaşi bun.
TITLUL VIII: Procedura ofertei de plată şi consemnaţiunii
Art. 1006: Domeniu de aplicare
Când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din urmă este în drept să facă ofertă reală şi să
consemneze ceea ce datorează.
Art. 1007: Procedura ofertei reale
(1) În scopul prevăzut la art. 1.006, debitorul va face creditorului, prin mijlocirea unui executor judecătoresc din
circumscripţia curţii de apel în care se află domiciliul ori sediul creditorului sau domiciliul ales al acestuia, o somaţie, prin
care este invitat să primească prestaţia datorată.
(2) În acea somaţie se vor arăta locul, data şi ora când suma sau obiectul oferit urmează să îi fie predat creditorului.
Art. 1008: Acceptarea ofertei reale
În cazul în care creditorul primeşte suma sau bunul oferit, debitorul este liberat de obligaţia sa. Executorul judecătoresc
va întocmi un proces-verbal prin care va constata acceptarea ofertei reale.
Art. 1009: Consemnarea sumei sau a bunului
(1) Dacă creditorul nu se prezintă sau refuză să primească suma ori obiectul oferit, executorul judecătoresc va încheia
proces-verbal în care va consemna aceste împrejurări.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), debitorul, spre a se libera de datorie, va putea să consemneze suma sau bunul oferit
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 114 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituţie de credit ori, după caz, la o unitate specializată, iar recipisa de
consemnare se va depune la executorul judecătoresc care a trimis somaţia. Procedura de consemnare a sumelor de
bani este obligatorie pentru unitatea la care urmează a se face consemnarea şi nu poate fi condiţionată de existenţa
acordului creditorului. Consemnarea bunurilor se face în condiţiile prevăzute de lege.
(3) Consemnarea va fi precedată de o nouă somaţie adresată creditorului în care se vor arăta ziua şi ora, cât şi locul
unde suma sau, după caz, bunul oferit se va depune.
Art. 1010: Anularea ofertei reale, urmată de consemnaţiune
(1) După consemnare, executorul judecătoresc va constata, printr-o încheiere dată fără citarea părţilor, efectuarea
plăţii şi liberarea debitorului. Încheierea se comunică creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia.
(2) În termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1), creditorul va putea cere anularea acesteia
pentru nerespectarea condiţiilor de validitate, de fond şi de formă ale ofertei de plată şi consemnaţiunii, la judecătoria în
circumscripţia căreia s-a făcut consemnarea. Hotărârea poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la
comunicare.
(3) Debitorul este considerat liberat la data consemnării plăţii, în afară de cazul în care se anulează oferta de plată şi
consemnaţiunea.
Art. 1011: Oferta de plată în faţa instanţei
(1) Oferta de plată poate fi făcută şi în timpul procesului, în faţa oricărei instanţe, în orice stadiu al judecăţii. În acest
caz, prin încheiere, creditorul este pus în întârziere să primească suma sau, după caz, bunul. Dacă creditorul este
prezent şi primeşte prestaţia datorată, liberarea debitorului se va constata prin încheiere.
(2) În cazul în care creditorul lipseşte sau refuză primirea prestaţiei, debitorul va proceda la consemnare conform
dispoziţiilor art. 1.009 alin. (2), iar recipisa de consemnare va fi pusă la dispoziţia instanţei, care, prin încheiere, va
constata liberarea debitorului.
(3) Încheierile prevăzute la alin. (1) şi (2) se atacă numai odată cu fondul, cu excepţia celor date în recurs, care sunt
definitive.
Art. 1012: Radierea ipotecilor
În baza procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 1.008 ori a încheierii emise în condiţiile art. 1.010 sau 1.011, cel
interesat va putea cere radierea din cartea funciară sau din alte registre publice a drepturilor de ipotecă constituite în
vederea garantării creanţei stinse în condiţiile prezentului titlu.
Art. 1013: Incidenţa dispoziţiilor Codului civil
Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului civil privitoare la plată, precum şi cu cele referitoare
la ofertele de plată şi consemnaţiuni.
TITLUL IX: Procedura ordonanţei de plată
Art. 1014: Domeniu de aplicare
(1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume
de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă,
constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin
semnătură ori în alt mod admis de lege.
(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de
insolvenţă.
(3) Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înţelege:
a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţionează la nivel
central, regional sau local;
b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat
pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, şi care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
(i)este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);
(ii)se află în subordinea sau este supus controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită la lit. a);
(iii)în componenţa consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de
jumătate din numărul membrilor sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);
c) orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).
Art. 1015: Comunicarea somaţiei
(1) Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu
conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în
termen de 15 zile de la primirea acesteia.
(2) Această somaţie întrerupe prescripţia extinctivă potrivit dispoziţiilor art. 2.540 din Codul civil, care se aplică în mod
corespunzător.
Art. 1016: Instanţa competentă
Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind
ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
Art. 1017: Cuprinsul cererii
(1) Cererea privind ordonanţa de plată va cuprinde:
a) numele şi prenumele, precum şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului;
b) numele şi prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în
cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de
înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul
persoanelor juridice şi contul bancar;
c) suma ce reprezintă obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată, perioada la care se referă
acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei;
d) suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii;
e) semnătura creditorului.
(2) La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate şi orice alte înscrisuri doveditoare ale
acesteia. Dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1.015 alin. (1) se va ataşa cererii sub sancţiunea respingerii
acesteia ca inadmisibilă.
(3) Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 115 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
instanţă.
Art. 1018: Determinarea dobânzii
(1) Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare,
calculată potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a
semestrului se aplică pe întregul semestru.
(2) Creditorul poate pretinde daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor
ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.
Art. 1019: Citarea părţilor. Întâmpinarea
(1) Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente,
pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se
ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 10 zile înaintea termenului
de judecată.
(2) La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea
pretenţiilor.
(3) În citaţie se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de
judecată, făcându-se menţiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate
considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.
(4) Întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei.
Art. 1020: Declaraţiile părţilor. Stingerea litigiului
(1) În cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanţa ia act de această împrejurare printr-o
încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului.
(2) Când creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotărâre de
expedient, potrivit art. 438.
(3) Hotărârea de expedient este definitivă şi constituie titlu executoriu.
Art. 1021: Contestarea creanţei
(1) Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la
dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge
cererea creditorului prin încheiere.
(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1),
iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind
ordonanţa de plată prin încheiere.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului
comun.
Art. 1022: Emiterea ordonanţei
(1) În cazul în care instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor,
constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi
termenul de plată.
(2) Dacă instanţa, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretenţiile creditorului sunt întemeiate,
va emite ordonanţa de plată numai pentru această parte, stabilind şi termenul de plată. În acest caz, creditorul poate
formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului
datoriei.
(3) Termenul de plată prevăzut la alin. (1) şi (2) nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data
comunicării ordonanţei. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părţile se înţeleg în acest sens.
(4) În cazul creanţelor reprezentând obligaţii de plată a cotelor din cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari,
precum şi a cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc
ca locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3), să dispună stabilirea unui
termen de plată mai mare ori eşalonarea plăţii, ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce
priveşte posibilităţile efective de plată.
(5) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, potrivit legii.
Art. 1023: Durata procedurii
(1) În cazul în care debitorul nu contestă creanţa prin întâmpinare, ordonanţa de plată va fi emisă în termen de cel
mult 45 de zile de la introducerea cererii.
(2) Nu intră în calculul termenului prevăzut la alin. (1) perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură şi
întârzierea cauzată de creditor, inclusiv ca urmare a modificării sau completării cererii.
Art. 1024: Cererea în anulare
(1) Împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (1) şi (2) debitorul poate formula cerere în anulare în
termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin. (1) şi (2),
precum şi împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1).
(3) Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de prezentul titlu pentru
emiterea ordonanţei de plată, precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei
de plată. Dispoziţiile art. 1.021 se aplică în mod corespunzător.
(4) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2
judecători.
(5) Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai
cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă.
(6) Dacă instanţa învestită admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, în tot sau, după
caz, în parte, pronunţând o hotărâre definitivă. Prevederile art. 1.021 alin. (3) şi ale art. 1.022 alin. (2) se aplică în
mod corespunzător.
(7) În cazurile prevăzute la alin. (2), dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, va pronunţa o hotărâre
definitivă prin care va emite ordonanţa de plată, dispoziţiile art. 1.022 aplicându-se în mod corespunzător.
(8) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este definitivă.
Art. 1025: Titlul executoriu
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 116 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat
provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. Ordonanţa de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau
respingerii cererii în anulare. Dispoziţiile art. 637 rămân aplicabile.
(2) Împotriva executării silite a ordonanţei de plată partea interesată poate face contestaţie la executare, potrivit
dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularităţi privind procedura de executare, precum şi
cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată.
TITLUL X: Procedura cu privire la cererile de valoare redusă
Art. 1026: Domeniu de aplicare
(1) Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi
alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.
(2) Prezentul titlu nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici în ceea ce priveşte răspunderea
statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice.
(3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplică cererilor referitoare la:
a) starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
c) moştenire;
d) insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau
alte proceduri asemănătoare;
e) asigurări sociale;
f) dreptul muncii;
g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani;
h) arbitraj;
i) atingeri aduse dreptului la viaţă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Art. 1027: Caracterul alternativ
(1) Reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu şi procedura de drept comun.
(2) Dacă a sesizat instanţa cu o cerere redactată potrivit art. 194, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurii de drept
comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecată, solicită în mod expres
aplicarea procedurii speciale.
(3) Atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute de prezentul titlu, instanţa
judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi
judecată potrivit dreptului comun.
Art. 1028: Instanţa competentă
(1) Competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei.
(2) Competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.
Art. 1029: Declanşarea procedurii
(1) Reclamantul declanşează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere
şi depunerea sau trimiterea acestuia la instanţa competentă, prin poştă sau prin orice alte mijloace care asigură
transmiterea formularului şi confirmarea primirii acestuia.
(2) Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei şi conţine rubrici care permit identificarea părţilor,
valoarea pretenţiei, indicarea probelor şi alte elemente necesare soluţionării cauzei.
(3) Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit şi copii de pe înscrisurile de care reclamantul înţelege să se
folosească.
(4) În cazul în care informaţiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate ori formularul de
cerere nu a fost completat corect, instanţa îi va acorda reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice
formularul ori să furnizeze informaţii sau înscrisuri suplimentare. Instanţa va folosi în acest scop un formular-tip, care
va fi aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
(5) În cazul în care reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de cerere în termenul stabilit de instanţă,
cererea se va anula.
Art. 1030: Desfăşurarea procedurii
(1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu.
(2) Instanţa poate dispune înfăţişarea părţilor, dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre
părţi. Instanţa poate să refuze o astfel de solicitare în cazul în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu
sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează în scris şi nu poate fi atacat separat.
(3) După primirea formularului de cerere completat corect, instanţa va trimite de îndată pârâtului formularul de
răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant.
(4) În termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), pârâtul va depune sau trimite formularul
de răspuns completat corespunzător, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească. Pârâtul poate
să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns.
(5) Instanţa va comunica de îndată reclamantului copii de pe răspunsul pârâtului, cererea reconvenţională, dacă este
cazul, precum şi de pe înscrisurile depuse de pârât.
(6) Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională, reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia,
va depune sau va trimite formularul de răspuns completat corespunzător ori va răspunde prin orice alt mijloc.
(7) Cererea reconvenţională care nu poate fi soluţionată în cadrul prezentei proceduri întrucât nu sunt îndeplinite
cerinţele prevăzute la art. 1.026 va fi disjunsă şi judecată potrivit dreptului comun.
(8) Instanţa poate solicita părţilor să furnizeze mai multe informaţii în termenul pe care îl va stabili în acest scop, care
nu poate depăşi 30 de zile de la primirea răspunsului pârâtului sau, după caz, al reclamantului.
(9) Instanţa poate încuviinţa şi alte probe în afara înscrisurilor depuse de părţi. Nu vor fi însă încuviinţate acele probe a
căror administrare necesită cheltuieli disproporţionate faţă de valoarea cererii de chemare în judecată sau a cererii
reconvenţionale.
(10) În cazul în care instanţa a fixat un termen pentru înfăţişarea părţilor, acestea trebuie citate.
(11) Ori de câte ori instanţa stabileşte un termen în vederea îndeplinirii unui act de procedură, va înştiinţa partea
interesată de consecinţele nerespectării acestuia.
Art. 1031: Soluţionarea cererii
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 117 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
(1) Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau,
după caz, de la dezbaterea orală.
(2) În cazul în care nu se primeşte niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.030 alin. (4), (6)
sau (8), instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională în raport cu actele aflate
la dosar.
(3) Hotărârea primei instanţe este executorie de drept.
Art. 1032: Cheltuieli de judecată
(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecată.
(2) Cu toate acestea, instanţa nu va acorda părţii care a câştigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau
care au avut o valoare disproporţionată în raport cu valoarea cererii.
Art. 1033: Căi de atac
(1) Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Pentru motive temeinice, instanţa de apel poate să suspende executarea silită, însă numai dacă se consemnează o
cauţiune de 10% din valoarea contestată.
(3) Hotărârea instanţei de apel se comunică părţilor şi este definitivă.
TITLUL XI: Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1034: Domeniu de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără
drept de către foştii locatari sau alte persoane.
(2) În sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au următorul înţeles:
a) locaţiune – orice locaţiune scrisă sau verbală, incluzând şi sublocaţiunea;
b) locatar – locatarul principal, chiriaş sau arendaş, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent dacă persoana
care solicită evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditorul imobilului;
c) locator – locatorul principal, sublocatorul, cesionarul şi dobânditorul imobilului;
d) imobil – construcţia, terenul cu sau fără construcţii, împreună cu accesoriile acestora;
e) ocupantul – oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără
permisiunea ori îngăduinţa proprietarului;
f) proprietar – titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul.
Art. 1035: Caracterul facultativ al procedurii
(1) Reclamantul are alegerea între procedura reglementată de prezentul titlu şi procedura de drept comun.
(2) De asemenea, dispoziţiile prezentului titlu nu aduc nicio atingere drepturilor locatorului sau proprietarului la plata
chiriei sau arenzii, la plata de despăgubiri şi nici altor drepturi născute în temeiul contractului sau al legii, după caz.
(3) În cazul arătat la alin. (2), pentru realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor izvorând din contract, precum şi a
celor prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile în materie, partea interesată, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 1.042
alin. (4), va putea proceda, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la ordonanţa de plată sau celor privind
soluţionarea cererilor cu valoare redusă ori la sesizarea instanţei competente, în condiţiile dreptului comun.
Art. 1036: Instanţa competentă
Cererile formulate în temeiul prezentului titlu sunt de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află situat
imobilul ocupat fără drept ori, după caz, închiriat sau arendat, chiar dacă locatarul a părăsit imobilul sau contractul a
încetat.
Art. 1037: Citarea şi comunicarea actelor procedurale
(1) Locatarul şi ocupantul imobilului sunt socotiţi ca având domiciliul lor obligatoriu la imobilul pe care îl ocupă fără
niciun drept.
(2) Dacă imobilul este închis, toate notificările, citaţiile şi celelalte acte de procedură emise potrivit dispoziţiilor
prezentului titlu vor fi afişate la uşa imobilului.
Art. 1038: Încetarea locaţiunii. Notificarea locatarului
(1) Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locaţiunii prin expirarea
termenului, prin acţiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum şi din orice altă cauză şi locatorul doreşte
să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i
în vedere să elibereze şi să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării.
(2) Dacă locaţiunea este pe durată nedeterminată, denunţarea cerută de lege pentru încetarea contractului va fi
considerată şi notificare de evacuare a imobilului, în condiţiile prezentului articol.
(3) Când locaţiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puţin 30 de
zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(4) Locatarul poate renunţa la notificarea prevăzută în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoaşterea
dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevăzută la cap. II din prezentul titlu, dacă locaţiunea încetează
din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins.
Art. 1039: Notificarea ocupantului
Atunci când proprietarul unui imobil doreşte să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a
încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun
drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.
CAPITOLUL II: Procedura de evacuare
Art. 1040: Evacuarea voluntară
(1) Dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condiţiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau
proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare. În caz contrar, sunt
incidente dispoziţiile prezentului capitol.
(2) Se prezumă că imobilul este părăsit în caz de încetare a activităţii economice ori de încetare a folosirii imobilului de
către locatar sau ocupant ori de către persoanele aflate sub controlul lor, precum şi în cazul returnării cheilor imobilului,
ridicării echipamentelor, mărfurilor sau altor bunuri mobile din imobil.
Art. 1041: Sesizarea instanţei
Dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a
renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 118 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului
din imobil, pentru lipsă de titlu.
Art. 1042: Procedura de judecată. Calea de atac
(1) Cererea de evacuare se judecă cu citarea părţilor, în afară de cazul în care evacuarea imobilului pentru neplata
chiriei sau a arenzii se solicită în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii.
(2) Cererea de evacuare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea
părţilor.
(3) Întâmpinarea nu este obligatorie.
(4) Dacă s-a solicitat şi plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanţa, cu citarea părţilor, va putea dispune odată cu
evacuarea şi obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecăţii.
(5) Hotărârea de evacuare este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă
s-a dat cu citarea părţilor, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor.
Art. 1043: Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare
(1) Pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere
reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai
pe cale separată.
(2) Pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului
reclamantului.
Art. 1044: Contestaţia la executare
Împotriva executării hotărârii de evacuare cei interesaţi pot introduce contestaţie la executare, în condiţiile legii.
Art. 1045: Suspendarea executării
(1) Executarea hotărârii de evacuare nu va putea fi suspendată. Cu toate acestea, în cazul evacuării pentru neplata
chiriei sau a arenzii se va putea dispune suspendarea executării hotărârii în cadrul contestaţiei la executare sau a
apelului exercitat de către pârât numai dacă acesta consemnează în numerar, la dispoziţia creditorului, chiria sau
arenda la care a fost obligat, suma stabilită pentru asigurarea ratelor de chirie sau arendă datorate până la data cererii
de suspendare, precum şi cea aferentă ratelor de chirie sau arendă ce ar deveni exigibile în cursul judecăţii procesului.
(2) Suspendarea încetează de drept dacă, la expirarea termenului pentru care chiria sau arenda a fost astfel acoperită,
debitorul nu cere şi nu depune suma ce se va fixa de instanţa de executare pentru acoperirea unor noi rate, în condiţiile
prevăzute la alin. (1).
CAPITOLUL III: Dispoziţii speciale
Art. 1046: Încetarea abuzului de folosinţă
(1) Dacă locatarul, nerespectând obligaţiile ce îi revin privind folosirea normală, cu prudenţă şi diligenţă, a imobilului
închiriat ori arendat, întrebuinţează imobilul în alt scop decât cel prevăzut în contract, îi modifică structura stabilită prin
construcţie, îi produce stricăciuni ori săvârşeşte orice alte abuzuri de folosinţă, el va putea fi obligat, prin ordonanţă
preşedinţială, dată cu citarea părţilor, la încetarea acestor abuzuri şi la restabilirea situaţiei anterioare.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru soluţionarea cererii privind încetarea oricăror abuzuri
săvârşite de proprietarul care prejudiciază folosinţa normală a părţilor sau instalaţiilor aflate în proprietate comună din
imobilele cu mai multe etaje sau apartamente ori care tulbură buna convieţuire în acel imobil.
Art. 1047: Efectuarea reparaţiilor. Restrângerea folosinţei. Evacuarea
Prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor, locatarul sau, când este cazul, sublocatarul poate fi obligat la
efectuarea reparaţiilor necesare ce îi revin potrivit legii, precum şi la restrângerea folosinţei spaţiului închiriat ori chiar la
evacuarea din acest spaţiu dacă aceste măsuri se justifică pentru efectuarea reparaţiilor ori lucrărilor prevăzute de lege
în sarcina locatorului.
Art. 1048: Examinarea imobilului
Dispoziţiile art. 1.047 se aplică şi în cazul obligării locatarului sau, după caz, a sublocatarului de a permite, în condiţiile
legii, examinarea imobilului deţinut în locaţiune.
Art. 1049: Cereri ale asociaţiilor de proprietari
Dispoziţiile art. 1.046 se aplică în mod corespunzător şi pentru soluţionarea cererii formulate de o asociaţie de
proprietari împotriva proprietarilor, membri ai acesteia, în cazul în care neefectuarea reparaţiilor ce sunt în sarcina
fiecărui proprietar ori a reparaţiilor sau a oricăror lucrări la părţile sau la instalaţiile aflate în coproprietatea acestora ori
la spaţiile aflate în proprietate exclusivă afectează folosinţa normală a părţilor comune sau a altor spaţii locative din
imobil, precum şi siguranţa locuirii în acel imobil.
TITLUL XII: Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii
Art. 1050: Domeniu de aplicare
(la data 07-ian-2016 Art. 1050 din cartea VI, titlul XII a se vedea recurs in interesul legii Decizia 19/2015 )
Dispoziţiile prezentului titlu sunt aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare
dobândite în temeiul uzucapiunii.
Art. 1051: Instanţa competentă. Cuprinsul cererii
(la data 07-ian-2016 Art. 1051 din cartea VI, titlul XII a se vedea recurs in interesul legii Decizia 19/2015 )
(1) Cererea de uzucapiune se depune la judecătoria în circumscripţia căreia este situat imobilul.
(2) Reclamantul va arăta în cererea de înscriere data de la care posedă imobilul sub nume de proprietar, temeiul
uzucapiunii, faptul dacă imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciară, precum şi numele ori denumirea vechiului
proprietar sau a succesorului acestuia, dacă îl cunoaşte.
(3) La cerere se vor anexa:
a) un certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, care atestă că titularul dreptului
înscris în cartea funciară este decedat, precum şi data decesului sau, după caz, un certificat emis de autoritatea
competentă, care atestă faptul că persoana juridică titulară a dreptului înscris în cartea funciară şi-a încetat existenţa;
b) un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care să rezulte faptul dacă moştenirea titularului înscris în cartea
funciară a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au cules moştenirea respectivă;
c) un certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că acesta nu face
parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale;
d) certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul;
e) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul şi-a întemeiat posesia, atunci când este cazul;
f) documentaţia tehnică cadastrală a imobilului, realizată, pe cheltuiala celui interesat, de o persoană fizică sau juridică
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 119 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
autorizată, potrivit legii;
g) extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară ori a înscrierii declaraţiei
de renunţare la proprietate, precum şi a faptului dacă imobilul este sau nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial
de cadastru şi publicitate imobiliară; în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară în folosul altei persoane şi
nici grevat de sarcini, un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt, inclusiv faptul că nu a fost alocat un
număr cadastral pentru înscrierea imobilului;
h) lista cuprinzând numele, prenumele şi domiciliul a cel puţin 2 martori.
Art. 1052: Procedura de judecată. Căi de atac
(la data 07-ian-2016 Art. 1052 din cartea VI, titlul XII a se vedea recurs in interesul legii Decizia 19/2015 )
(1) După depunerea cererii, instanţa dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciară sau a
succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuţi, precum şi emiterea unei somaţii şi afişarea acesteia la imobilul în litigiu, la
sediul instanţei, al biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară şi la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul,
precum şi publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională.
(2) Afişele şi publicaţia vor cuprinde:
a) denumirea instanţei care a emis somaţia, numărul şi data încheierii prin care s-a dispus emiterea;
b) numele, prenumele sau denumirea posesorului şi domiciliul sau, după caz, sediul acestuia;
c) precizarea că acesta invocă dobândirea proprietăţii sau a unui alt drept real prin uzucapiune;
d) indicarea precisă a imobilului, cu adresa poştală şi, dacă este cazul, cu număr cadastral sau topografic şi a numărului
de carte funciară, iar în lipsa acestora, cu precizarea vecinătăţilor;
e) somaţia către toţi cei interesaţi să facă opoziţie, cu precizarea că, în caz contrar, în termen de 6 luni de la emiterea
celei din urmă publicaţii se va trece la judecarea cererii.
(3) Cheltuielile necesare efectuării formalităţilor de afişare şi publicare sunt în sarcina reclamantului.
(4) Îndeplinirea acestor formalităţi va fi constatată într-un proces-verbal, întocmit de grefier, ce se va depune la
dosarul cauzei.
(5) Dacă nu s-au făcut opoziţii în termenul prevăzut la alin. (2) lit. e) sau dacă cel înscris în cartea funciară este
decedat ori şi-a încetat existenţa juridică sau a renunţat la proprietate, instanţa se va pronunţa în camera de consiliu,
după ascultarea reclamantului şi a martorilor şi verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru dobândirea
dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii, prin încheiere.
(6) Dacă s-au formulat opoziţii la cererea de uzucapiune, acestea vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula
întâmpinare potrivit dispoziţiilor de drept comun. După primirea întâmpinării se va fixa termen pentru soluţionarea
cererii de înscriere, cu citarea reclamantului şi a oponenţilor, cărora li se va comunica şi câte o copie de pe cererea de
înscriere şi întâmpinarea depusă de reclamant.
(7) În ambele cazuri, instanţa va cerceta dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Codul civil pentru dobândirea
dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.
(8) Încheierea sau, după caz, hotărârea este supusă numai apelului.
Art. 1053: Înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat
(la data 07-ian-2016 Art. 1053 din cartea VI, titlul XII a se vedea recurs in interesul legii Decizia 19/2015 )
(1) Reclamantul va putea cere înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat, în temeiul încheierii date potrivit art.
1.052 alin. (5) sau, după caz, al hotărârii judecătoreşti, de primă instanţă, prin care s-a admis cererea de înscriere,
înainte de rămânerea definitivă a acesteia. Justificarea înscrierii provizorii se va face pe baza încheierii sau, după caz, a
hotărârii judecătoreşti, rămasă definitivă.
(2) În toate cazurile, registratorul de carte funciară nu va putea dispune înscrierea dreptului, în temeiul uzucapiunii,
dacă acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de
uzucapiune; în cazul în care s-a făcut numai o notare, se va putea dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie
opozabilă celui care a cerut notarea.
(3) Reclamantul este considerat proprietar de la data înscrierii, în condiţiile legii, în cartea funciară a dreptului de
proprietate dobândit în temeiul uzucapiunii.
TITLUL XIII: Procedura refacerii înscrisurilor şi hotărârilor dispărute
Art. 1054: Refacerea dosarelor sau înscrisurilor în cauzele în curs de soluţionare
(1) Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice mod, se pot reface de însăşi
instanţa învestită cu judecarea cauzei.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1), instanţa va fixa termen, chiar din oficiu, citând părţile şi, după caz, martorii şi
experţii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorităţi şi de care părţile s-au folosit sau de pe
înscrisurile depuse de părţi, dispunând totodată să se scoată din registrele instanţei toate datele privitoare la înscrisurile
ce se refac.
(3) Pot servi la refacerea dosarului copiile legalizate de pe înscrisurile dispărute ce se află în posesia părţilor ori a altor
persoane sau a autorităţilor.
(4) Încheierea nu va putea fi atacată decât odată cu fondul.
(5) Înscrisurile refăcute ţin locul originalelor, până la găsirea acestora.
Art. 1055: Refacerea hotărârilor dispărute
(1) Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină în care se pronunţase o hotărâre, această hotărâre se va
reface de către instanţa care a pronunţat-o, după cel de-al doilea exemplar al hotărârii păstrat la mapă, iar dacă şi acel
exemplar ar fi dispărut, vor putea servi la refacere copiile legalizate de pe hotărâre, ce s-au încredinţat părţilor sau altor
persoane.
(2) În acest scop, instanţa va putea să dispună, din oficiu, să se facă publicaţii într-un ziar de largă răspândire, cu
invitaţia ca orice posesor al unei copii de pe hotărâre să o depună la grefa instanţei care a ordonat publicaţia.
(3) Dacă hotărârea nu se poate reface pe calea arătată la alin. (1) şi (2), se va trece la refacerea ei de către instanţa
care a pronunţat-o, potrivit dispoziţiilor art. 1.054.
(4) În situaţia în care dosarul, inclusiv hotărârea, nu se pot reface nici potrivit alin. (3), iar cauza se află în apel,
instanţa de apel va judeca din nou pricina în fond. Pentru judecata din nou a cauzei, părţile sunt obligate să facă dovada
că între ele a existat litigiul ce face obiectul rejudecării şi că acesta a fost soluţionat prin hotărâre judecătorească.
Dovada se va face cu orice înscrisuri sau extrase din registrele ori din alte evidenţe ale instanţei judecătoreşti sau ale
altor autorităţi.
(5) Când procesul se află în recurs, iar dosarul, inclusiv hotărârile date în primă instanţă sau apel, nu pot fi refăcute nici
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 120 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
potrivit alin. (3), instanţa de recurs va trimite cauza instanţei de apel pentru a proceda potrivit alin. (4).
(6) Dacă în cursul judecării a fost găsită hotărârea dispărută, cererea de refacere va fi respinsă.
(7) Dacă ulterior judecării cererii de refacere hotărârea dispărută a fost găsită, hotărârea refăcută potrivit prevederilor
alin. (3), (4) şi (5) va fi anulată de către instanţa care a pronunţat-o.
Art. 1056: Refacerea hotărârilor definitive
Dispoziţiile art. 1.054 şi 1.055 se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care se solicită refacerea unei hotărâri
definitive.
TITLUL XIV: Cauţiunea judiciară
Art. 1057: Stabilirea cauţiunii şi depunerea ei
(1) Când legea prevede darea unei cauţiuni, suma datorată de parte cu acest titlu se stabileşte de către instanţă în
condiţiile legii şi se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituţie de credit care efectuează
astfel de operaţiuni, pe numele părţii respective, la dispoziţia instanţei sau, după caz, a executorului judecătoresc.
(2) Dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în
cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăşi suma de 10.000 lei.
Art. 1058: Depunerea în numerar sau în instrumente financiare
(1) Cauţiunea se depune, de regulă, în numerar.
(2) La cererea debitorului cauţiunii şi dacă partea în favoarea căreia se depune declară în mod expres că este de acord,
cauţiunea va putea consta şi în instrumente financiare care pot servi ca instrumente de plată. Cu toate acestea,
acordul părţii nu este necesar în cazul titlurilor emise de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale.
(3) Valoarea instrumentelor financiare prevăzute la alin. (2) este aceea arătată în cuprinsul lor.
Art. 1059: Oferirea de garanţii reale
(1) Sub rezerva acceptării exprese de către beneficiar, se poate oferi cauţiune şi un drept de ipotecă imobiliară sau
mobiliară ori o creanţă ipotecară, dacă valoarea acesteia este cel puţin egală cu valoarea cauţiunii stabilite de instanţă,
în condiţiile legii.
(2) Când s-a acceptat cu titlu de cauţiune un drept de ipotecă, instanţa va dispune, din oficiu, intabularea acestuia sau,
după caz, înregistrarea la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
(3) Cauţiunea care constă într-o creanţă ipotecară produce efecte din momentul înscrierii sau notării rangului în cartea
funciară sau, după caz, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Înscrierea sau, după caz, notarea se va
dispune de către instanţă din oficiu.
(4) Când cauţiunea nu mai este necesară, instanţa va ordona, din oficiu, radierea înscrierilor făcute.
Art. 1060: Aducerea unui garant
(1) La cererea debitorului cauţiunii, instanţa poate încuviinţa, cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii, ca în locul
bunurilor arătate la art. 1.057-1.059 să fie adus un garant.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va stabili, cu citarea părţilor, un termen la care garantul să fie înfăţişat.
(3) Dacă garantul este încuviinţat de instanţă, el va da în faţa acesteia ori prin înscris autentic, depus la dosarul cauzei,
o declaraţie că este de acord să garanteze până la nivelul sumei stabilite de instanţă.
Art. 1061: Indisponibilizarea cauţiunii
Când cauţiunea a fost depusă în numerar sau în instrumente financiare, ea nu poate fi urmărită de creditorii
depunătorului decât în măsura în care urmează a-i fi restituită acestuia. De asemenea, cauţiunea nu va putea fi
urmărită nici de creditorii depozitarului.
Art. 1062: Procedura de stabilire a cauţiunii
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, instanţa va cita părţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va stabili de
urgenţă cauţiunea.
(2) Instanţa se pronunţă printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra
cauţiunii.
(3) Când există urgenţă, instanţa va putea stabili cauţiunea şi fără citarea părţilor. În acest caz, cauţiunea se va
depune numai în numerar, într-un termen stabilit de instanţă. Debitorului cauţiunii îi va fi comunicată încheierea prin care
cauţiunea a fost stabilită, de la data acestei comunicări începând a curge termenul pentru plata cauţiunii.
(4) Nedepunerea cauţiunii în termenul prevăzut la alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a măsurilor în legătură cu care
s-a dispus stabilirea cauţiunii.
Art. 1063: Înlocuirea cauţiunii în numerar
Cel care a depus cauţiunea în numerar va putea cere ulterior ca, în condiţiile stabilite de prezentul titlu, suma în
numerar să fie înlocuită cu alte bunuri ori prin aducerea unui garant. În acest caz, dispoziţiile art. 1.062 alin. (1) şi (2)
rămân aplicabile.
Art. 1064: Restituirea cauţiunii
(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care
s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.
(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere
pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii
sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de
îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri
pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.
(3) Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai
recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunţată de una dintre
secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii.
CARTEA VII: Procesul civil internaţional
Art. 1065: Domeniul de aplicare
Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin
tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede
altfel.
TITLUL I: Competenţa internaţională a instanţelor române
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 121 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 1066: Competenţa întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului
(1) Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul,
iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau
fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii.
(2) Când există mai mulţi pârâţi, instanţele române sunt competente dacă unul dintre aceştia se află în situaţia
prevăzută la alin. (1), în afară de cazul când cererea a fost făcută numai cu scopul de a-l sustrage pe un pârât de la
jurisdicţia domiciliului ori reşedinţei obişnuite sau, după caz, a sediului principal ori secundar situat în străinătate.
(3) Instanţele române sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind activitatea la sediul
secundar al unei persoane juridice neavând sediul principal în România, când acest sediu secundar este situat în
România la data introducerii cererii.
Art. 1067: Prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei române
(1) Când, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, părţile au convenit valabil
competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanţele române
sunt singurele competente.
(2) Cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanţa română în faţa căreia pârâtul este chemat rămâne
competentă de a judeca cererea, dacă pârâtul se prezintă în faţa instanţei şi formulează apărări în fond, fără a invoca
excepţia de necompetenţă, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa română sesizată poate respinge cererea, când din ansamblul
circumstanţelor rezultă că litigiul nu prezintă nicio legătură semnificativă cu România.
Art. 1068: Alegerea forului
(1) În materie patrimonială, părţile pot conveni asupra instanţei competente să judece un litigiu actual sau eventual
izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Convenţia poate fi încheiată prin înscris, telegramă, telex,
telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsă de stipulaţie contrară,
competenţa forului ales este exclusivă.
(2) Alegerea instanţei este fără efect dacă ea conduce la lipsirea în mod abuziv a uneia dintre părţi de protecţia pe care
i-o asigură o instanţă prevăzută de legea română. De asemenea, alegerea este fără efect când instanţa aleasă este
străină, iar litigiul este de competenţa exclusivă a instanţelor române, precum şi când instanţa aleasă este română, iar
litigiul este de competenţa exclusivă a unei instanţe străine.
(3) Instanţa aleasă nu se poate declara necompetentă dacă:
a) una dintre părţi are domiciliul/reşedinţa obişnuită, respectiv un sediu secundar în circumscripţia acestei instanţe;
b) dreptul aplicabil litigiului conform dreptului internaţional privat român este legea română.
Art. 1069: Excepţia de arbitraj
Dacă părţile au încheiat o convenţie de arbitraj vizând un litigiu arbitrabil conform legii române, instanţa română
sesizată îşi va declina competenţa, cu excepţia situaţiilor în care:
a) pârâtul nu a invocat excepţia de arbitraj până la primul termen la care a fost legal citat;
b) instanţa constată că respectiva convenţie de arbitraj este caducă sau inoperantă;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi desemnat din motive vădit imputabile pârâtului.
Art. 1070: For de necesitate
(1) Instanţa română de la locul cu care cauza prezintă o legătură suficientă devine competentă să soluţioneze cauza,
deşi legea nu prevede competenţa instanţelor române, dacă se dovedeşte că nu este posibilă introducerea unei cereri
în străinătate sau că nu se poate pretinde în mod rezonabil ca ea să fie introdusă în străinătate.
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), dacă cererea este formulată de un cetăţean român sau apatrid domiciliat în
România ori de o persoană juridică de naţionalitate română, competenţa instanţei române este obligatorie.
Art. 1071: Verificarea competenţei internaţionale
(1) Instanţa sesizată verifică din oficiu competenţa sa internaţională, procedând conform regulilor interne privind
competenţa, iar dacă stabileşte că nu este competentă nici ea, nicio altă instanţă română, respinge cererea ca nefiind
de competenţa jurisdicţiei române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1.070. Hotărârea instanţei este supusă
recursului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Necompetenţa internaţională a instanţei române poate fi invocată în orice stare a procesului, chiar şi direct în căile
de atac. Dispoziţiile art. 1.067 rămân aplicabile.
Art. 1072: Competenţa internă
(1) Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform
regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale.
(2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi
îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la
Tribunalul Bucureşti.
Art. 1073: Chestiuni preliminare
Instanţa română sesizată judecă pe cale incidentală chestiunile care nu intră în competenţa sa, dar a căror soluţionare
este necesară pentru a decide asupra cererii principale.
Art. 1074: Cereri incidentale
Instanţa competentă să judece cererea originară este, de asemenea, competentă să judece:
a) cererile de intervenţie, cu excepţia cazurilor când asemenea cereri ar fi fost formulate numai pentru a-l sustrage pe
intervenient de la jurisdicţia normal competentă;
b) cererea reconvenţională.
Art. 1075: Măsuri provizorii, conservatorii şi de executare
În situaţii de urgenţă, instanţa română este, de asemenea, competentă să dispună măsuri provizorii, conservatorii şi
de executare privind persoane sau bunuri aflate în România la data introducerii cererii, chiar dacă, potrivit dispoziţiilor
cărţii de faţă, ea nu ar fi competentă să judece fondul.
Art. 1076: Litispendenţa internaţională
(1) Când o cerere este pendinte în faţa unei instanţe străine şi este previzibil că hotărârea străină va fi susceptibilă de
recunoaştere sau de executare în România, instanţa română sesizată ulterior cu o cerere între aceleaşi părţi, având
acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, poate suspenda judecata până la pronunţarea hotărârii de către jurisdicţia străină.
Instanţa română va respinge cererea când hotărârea străină pronunţată este susceptibilă de a fi recunoscută conform
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 122 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
dispoziţiilor prezentei cărţi.
(2) În cazul suspendării prevăzut la alin. (1), dacă jurisdicţia străină se declară necompetentă sau dacă hotărârea
străină pronunţată nu este susceptibilă de a fi recunoscută în România, instanţa română repune procesul pe rol la
cererea părţii interesate.
(3) Faptul că o cauză este sau nu pendinte în faţa jurisdicţiei străine se determină conform legii statului în care are loc
procesul.
Art. 1077: Conexitatea internaţională
Când instanţa română este sesizată cu judecarea unei cereri, ea este competentă să judece şi cererea care este
legată de cea dintâi printr-un raport atât de strâns, încât există interesul pentru cercetarea şi judecarea acestora în
acelaşi timp, cu scopul de a evita soluţii care nu ar putea fi conciliate dacă cererile ar fi judecate separat.
Art. 1078: Termene
Când o persoană aflată în străinătate trebuie să respecte un termen procedural în faţa autorităţilor judiciare sau
administrative române, este suficient ca cererea sa să parvină în ultima zi a termenului la o reprezentanţă diplomatică
sau consulară română.
CAPITOLUL II: Dispoziţii speciale de competenţă internaţională a instanţelor române
Art. 1079: Competenţa personală exclusivă
Instanţele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statutului personal
referitoare la:
1. acte de stare civilă întocmite în România privind persoane domiciliate în România şi care sunt cetăţeni români sau
apatrizi;
2. Încuviinţarea adopţiei, dacă cel ce urmează a fi adoptat domiciliază în România şi este cetăţean român sau apatrid;
3. tutela şi curatela pentru protecţia unei persoane cu domiciliul în România, care este cetăţean român sau apatrid;
4. punerea sub interdicţie judecătorească a unei persoane cu domiciliul în România;
5. desfacerea, nulitatea sau anularea căsătoriei, precum şi alte litigii între soţi, cu excepţia celor referitoare la imobile
situate în străinătate, dacă la data introducerii cererii ambii soţi domiciliază în România şi unul dintre ei este cetăţean
român sau apatrid.
Art. 1080: Competenţa exclusivă în materia unor acţiuni patrimoniale
Instanţele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la:
1. imobile situate pe teritoriul României;
2. bunuri lăsate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România;
3. contracte încheiate cu consumatori având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România, pentru prestaţii de consum
curent destinate uzului personal sau familial al consumatorului şi fără legătură cu activitatea profesională sau
comercială a acestuia, dacă:
a) furnizorul a primit comanda în România;
b) încheierea contractului a fost precedată în România de o ofertă sau o publicitate şi consumatorul a îndeplinit actele
necesare încheierii contractului.
Art. 1081: Competenţa preferenţială a instanţelor române
(1) Instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece şi litigiile în care:
1. reclamantul din cererea privind obligaţia de întreţinere are domiciliul în România;
2. locul unde a luat naştere sau trebuia executată, fie şi numai în parte, o obligaţie contractuală se află în România;
3. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaţii extracontractuale sau se produc efectele acestuia se
află în România;
4. staţia feroviară sau rutieră ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încărcare sau debarcare/descărcare a pasagerilor
sau mărfii transportate se află în România;
5. bunul asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se află în România;
6. ultimul domiciliu al defunctului se află în România, rezervată fiind competenţa exclusivă pentru imobilele lăsate de
acesta în străinătate.
(2) Instanţele judecătoreşti române sunt, de asemenea, competente să judece:
1. procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdicţie judecătorească, cetăţean român cu
domiciliul în străinătate;
2. cererile de divorţ, dacă la data introducerii cererii reclamantul domiciliază pe teritoriul României de cel puţin un an;
3. declararea judecătorească a morţii unui cetăţean român, chiar dacă acesta se află în străinătate la data când a
intervenit dispariţia. Până la luarea unor măsuri provizorii de către instanţa română rămân valabile măsurile provizorii
dispuse de instanţa străină;
4. procese între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în
România, dacă cel puţin una dintre părţi este cetăţean român;
5. procese referitoare la ocrotirea în străinătate a proprietăţii intelectuale a unei persoane domiciliate în România,
cetăţean român sau apatrid, rezervată fiind o convenţie de alegere a forului;
6. procese între străini, dacă aceştia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot
dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;
7. procese referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum şi cele referitoare la asistenţa sau la
salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberă ori într-un spaţiu nesupus suveranităţii vreunui stat, dacă:
a) nava sau aeronava arborează pavilionul român sau, după caz, este înmatriculată în România;
b) locul de destinaţie sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se găseşte pe teritoriul României;
c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România;
d) pârâtul are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România;
8. procese privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de produse originare din România, indiferent de
cetăţenia victimei, de locul survenirii accidentului sau locul producerii prejudiciului.
Art. 1082: Convenţii inoperante
Pentru situaţiile prevăzute la art. 1.079 şi 1.080, convenţia de alegere a forului, altul decât instanţa română, este
inoperantă.
TITLUL II: Legea aplicabilă în procesul civil internaţional
CAPITOLUL I: Capacitatea şi drepturile părţilor în proces
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 123 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Art. 1083: Capacitatea procesuală
(1) Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părţile în proces este guvernată de legea sa naţională.
(2) Capacitatea procesuală a apatridului este guvernată de legea română.
Art. 1084: Condiţia străinului
(1) Persoanele fizice şi persoanele juridice străine au, în condiţiile legii, în faţa instanţelor române, aceleaşi drepturi şi
obligaţii procesuale ca şi cetăţenii români, respectiv persoanele juridice române.
(2) Cetăţenii străini beneficiază în faţa instanţelor române, în procesele civile internaţionale, de scutiri şi reduceri de
taxe şi alte cheltuieli de procedură, precum şi de asistenţă judiciară gratuită, în aceeaşi măsură şi în aceleaşi condiţii ca
şi cetăţenii români, sub condiţia reciprocităţii cu statul de cetăţenie sau de domiciliu al solicitantului.
Art. 1085: Scutirea de cauţiunea judiciară
Sub condiţia reciprocităţii, reclamantul, cetăţean străin sau persoană juridică de naţionalitate străină, nu poate fi ţinut
să depună cauţiune sau obligat la vreo altă garanţie pentru motivul că este străin sau nu are domiciliul ori sediul în
România.
Art. 1086: Curator special
În situaţiile în care reprezentarea ori asistarea străinului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu
a fost asigurată conform legii sale naţionale, iar din această cauză judecata procesului întârzie, instanţa îi va putea
numi în mod provizoriu un curator special.
Art. 1087: Reguli aplicabile apatrizilor
Prevederile art. 1.083-1.086 se aplică în mod corespunzător apatrizilor, fără a fi cerută condiţia reciprocităţii.
CAPITOLUL II: Legea aplicabilă în materie procedurală
Art. 1088: Legea forului
În procesul civil internaţional instanţa aplică legea procesuală română, sub rezerva unor dispoziţii exprese contrare.
Art. 1089: Calificare
Calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substanţial se face conform legii române, sub
rezerva instituţiilor juridice fără corespondent în dreptul român.
Art. 1090: Calitatea procesuală şi calificarea pretenţiei
Calitatea procesuală a părţilor, obiectul şi cauza acţiunii în procesul civil internaţional se stabilesc conform legii care
guvernează fondul raportului juridic dedus judecăţii.
Art. 1091: Probele
(1) Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi forţa probantă a înscrisului constatator sunt cele prevăzute
de legea convenită de părţi, când legea locului încheierii actului juridic le acordă această libertate. În lipsa acestei libertăţi
sau când părţile n-au uzat de ea, se aplică legea locului încheierii actului juridic.
(2) Probaţiunea faptelor este supusă legii locului unde ele s-au produs ori au fost săvârşite.
(3) Cu toate acestea, legea română este aplicabilă, dacă ea admite şi alte mijloace de probă decât cele prevăzute de
legile stabilite conform prevederilor alin. (1) şi (2). Legea română se aplică şi în cazul în care ea acceptă proba cu
martori şi cu prezumţii ale judecătorului, chiar şi în situaţiile în care aceste mijloace de probă nu ar fi admisibile conform
legii străine declarate aplicabilă.
(4) Proba stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă sunt guvernate de legea locului unde a fost
întocmit înscrisul invocat.
(5) Administrarea probelor în procesul civil internaţional este guvernată de legea română.
Art. 1092: Formalităţi de publicitate
(1) Formalităţile de înregistrare şi publicitate, efectele lor şi autorităţile abilitate să instrumenteze sunt cele prevăzute
de dreptul ţării unde operaţiunea a avut loc.
(2) În materie imobiliară se aplică legea locului unde este situat imobilul.
Art. 1093: Acte oficiale publice
(1) Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin pot fi produse în faţa
instanţelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică în statul de origine şi apoi de
misiunea diplomatică sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe
acestea.
(2) Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de
supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de
către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine şi, în continuare, în oricare dintre cele
două situaţii, de către Ministerul Afacerilor Externe.
(3) Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau
pe bază de reciprocitate.
(4) Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanţele române se face, din partea autorităţilor române, de
către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe, în această ordine.
TITLUL III: Eficacitatea hotărârilor străine
CAPITOLUL 0:
Art. 1094: Noţiune
În sensul prezentului titlu, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau
necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat
nemembru al Uniunii Europene.
CAPITOLUL I: Recunoaşterea hotărârilor străine
Art. 1095: Recunoaşterea de plin drept
Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetăţenilor statului
unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie
al fiecărei părţi ori, în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului
internaţional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul
la apărare.
Art. 1096: Condiţiile recunoaşterii
(1) Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.095 pot fi recunoscute în România, spre a
beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 124 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenţa să judece procesul fără însă a fi
întemeiată exclusiv pe prezenţa pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al
respectivei jurisdicţii;
c) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat
hotărârea.
(2) Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că
părţii în cauză i-au fost înmânate în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a
instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.
(3) Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în
faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.
Art. 1097: Motivele de refuz al recunoaşterii
(1) Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri:
a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internaţional privat român; această incompatibilitate se
apreciază ţinându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea
efectului astfel produs;
b) hotărârea pronunţată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obţinută cu scopul
exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român;
c) procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în
curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine;
d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior ei în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România;
e) instanţele române aveau competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei;
f) a fost încălcat dreptul la apărare;
g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată.
(2) Recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o
altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte
starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii
române.
Art. 1098: Neexaminarea pe fond
Cu excepţia verificării condiţiilor prevăzute la art. 1.096 şi 1.097, instanţa română nu poate proceda la examinarea în
fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.
Art. 1099: Instanţa competentă
(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau,
după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.
(2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
(3) Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un
proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii lucrului judecat sau o chestiune prealabilă
întemeiată pe hotărârea străină.
Art. 1100: Documente ataşate la cerere
(1) Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de prezentul cod şi va fi
însoţită de următoarele acte:
a) copia hotărârii străine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină, sau
orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva
căreia s-a pronunţat hotărârea;
d) orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute la art.
1.096.
(2) Actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea
dispoziţiilor art. 1.093. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii
certificate pentru conformitate.
(3) În cazul neprezentării unora dintre documentele prevăzute la alin. (1), instanţa poate fixa un termen pentru a fi
prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacă se consideră suficient edificată, să dispenseze partea
de producerea lor.
Art. 1101: Întreruperea prescripţiei
Cererea de recunoaştere a hotărârii străine întrerupe prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.
Art. 1102: Citarea părţilor
(1) Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se soluţionează pe cale principală prin hotărâre, iar pe cale incidentă
prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părţilor.
(2) Cererea poate fi soluţionată fără citarea părţilor, dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu
admiterea acţiunii.
CAPITOLUL II: Executarea hotărârilor străine
Art. 1103: Instanţa competentă
(1) Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligaţi a le executa pot fi puse în
executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul în
circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.
(2) Hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii şi cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în
executare pe teritoriul României.
Art. 1104: Condiţiile încuviinţării executării
(1) Executarea hotărârii străine se încuviinţează cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1.096, precum şi a celei ca
hotărârea să fie executorie potrivit legii statului de sediu al instanţei care a pronunţat-o.
(2) Dispoziţiile art. 1.097 şi 1.098 sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de încuviinţare a executării.
Art. 1105: Dovada caracterului executoriu
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 125 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
Cererea de încuviinţare a executării, întocmită în condiţiile prevăzute la art. 1.100, va fi însoţită şi de dovada
caracterului executoriu al hotărârii străine, eliberată de instanţa care a pronunţat-o.
Art. 1106: Soluţionarea cererii
(1) Cererea de încuviinţare a executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor.
(2) În cazul în care hotărârea străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile,
încuviinţarea poate fi acordată separat.
(3) Executarea hotărârii străine stabilind o obligaţie alimentară prin vărsăminte periodice se încuviinţează pentru
vărsămintele scadente şi cele subsecvente.
(4) Prin hotărârea de încuviinţare a executării hotărârii străine de condamnare la plata unei sume în monedă străină se
va dispune conversia în monedă naţională la cursul de schimb al zilei când hotărârea a devenit executorie în statul unde
a fost pronunţată. Până la data conversiei, dobânda produsă de suma stabilită în hotărârea străină este guvernată de
legea instanţei care a pronunţat-o.
Art. 1107: Emiterea titlului executoriu
Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare.
Art. 1108: Forţa probantă a hotărârii străine
(1) Hotărârea străină pronunţată de instanţa competentă beneficiază în România de forţă probantă în privinţa
constatărilor pe care le cuprinde, dacă satisface exigenţele necesare autenticităţii sale conform legii statului de sediu al
instanţei.
(2) Constatările făcute de instanţa străină nu beneficiază de forţa probantă prevăzută la alin. (1) dacă ele sunt
manifest incompatibile cu ordinea publică de drept internaţional privat român.
(3) Proba contra faptelor constatate de instanţa străină poate fi făcută prin orice mijloace.
Art. 1109: Hotărâri stabilind obligaţii fiscale prevăzute de legi străine
Hotărârea străină care stabileşte o obligaţie decurgând dintr-o lege fiscală străină necesită şi condiţia reciprocităţii
pentru a fi recunoscută şi executată în România.
Art. 1110: Tranzacţii judiciare
Tranzacţiile judiciare încheiate în străinătate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în
condiţiile art. 1.103 alin. (1) şi art. 1.104-1.108.
TITLUL IV: Arbitrajul internaţional şi efectele hotărârilor arbitrale străine
CAPITOLUL I: Procesul arbitral internaţional
Art. 1111: Calificare şi domeniu de aplicare
(1) În sensul prezentului titlu, un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este socotit internaţional dacă s-a născut
dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică oricărui arbitraj internaţional dacă sediul instanţei arbitrale se află în
România şi cel puţin una dintre părţi nu avea la data încheierii convenţiei arbitrale domiciliul sau reşedinţa obişnuită,
respectiv sediul în România, dacă părţile nu au exclus prin convenţia arbitrală sau ulterior încheierii acesteia, dar numai
prin înscris, aplicarea acestora.
(3) Sediul instanţei arbitrale se stabileşte de părţile în cauză sau de instituţia de arbitraj desemnată de acestea, iar în
lipsă, de către arbitri.
Art. 1112: Arbitrabilitatea litigiului
(1) Orice cauză de natură patrimonială poate face obiectul arbitrajului dacă ea priveşte drepturi asupra cărora părţile
pot dispune liber, iar legea statului de sediu al instanţei arbitrale nu rezervă competenţa exclusivă instanţelor
judecătoreşti.
(2) Dacă una dintre părţile convenţiei arbitrale este un stat, o întreprindere de stat sau o organizaţie controlată de
stat, această parte nu poate invoca propriul său drept pentru a contesta arbitrabilitatea unui litigiu sau capacitatea sa
de a fi parte în procesul arbitral.
Art. 1113: Convenţia arbitrală
(1) Convenţia arbitrală se încheie valabil în formă scrisă, prin înscris, telegramă, telex, telecopiator, poştă electronică
sau orice alt mijloc de comunicare permiţând a-i stabili proba printr-un text.
(2) Cu privire la cerinţele de fond, convenţia arbitrală este valabilă dacă îndeplineşte condiţiile impuse de una dintre
legile următoare:
a) legea stabilită de părţi;
b) legea care guvernează obiectul litigiului;
c) legea aplicabilă contractului ce conţine clauza compromisorie;
d) legea română.
(3) Validitatea convenţiei arbitrale nu poate fi contestată pe motivul nevalabilităţii contractului principal sau pentru că ar
viza un litigiu care nu există încă.
Art. 1114: Tribunalul arbitral
(1) Numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor se realizează conform convenţiei arbitrale sau celor stabilite de părţi
ulterior încheierii acesteia, iar în lipsă, partea interesată poate solicita tribunalului de la sediul arbitrajului să facă acest
lucru, dispoziţiile cărţii a IV-a aplicându-se prin analogie.
(2) Arbitrul poate fi recuzat:
a) când nu are calificarea stabilită de părţi;
b) când există o cauză de recuzare dintre cele prevăzute de regulile de procedură arbitrală adoptate de părţi sau, în
lipsă, de arbitri;
c) când împrejurările induc o îndoială legitimă cu privire la independenţa şi imparţialitatea sa.
(3) O parte nu poate recuza un arbitru pe care l-a desemnat sau la a cărui numire a contribuit decât pentru o cauză de
care a luat cunoştinţă după această numire. Tribunalul arbitral şi cealaltă parte trebuie înştiinţate fără întârziere despre
motivul de recuzare.
(4) Dacă părţile nu au stabilit procedura de recuzare, tribunalul de la sediul arbitrajului se pronunţă asupra recuzării prin
hotărâre definitivă.
Art. 1115: Procedura arbitrală
(1) Părţile pot stabili procedura arbitrală direct sau prin referire la regulamentul unei instituţii de arbitraj ori o pot
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 126 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
supune unei legi procedurale la alegerea lor.
(2) Dacă părţile nu au procedat conform celor prevăzute la alin. (1), tribunalul arbitral stabileşte procedura pe calea
uneia dintre modalităţile prevăzute la alin. (1).
(3) Oricare ar fi procedura arbitrală stabilită, tribunalul arbitral trebuie să garanteze egalitatea părţilor şi dreptul lor de a
fi ascultate în procedură contradictorie.
(4) În arbitrajul internaţional, durata termenelor stabilite în cartea a IV-a se dublează.
Art. 1116: Limba în care se desfăşoară procedura
(1) Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilită prin convenţia arbitrală sau, dacă nu s-a
prevăzut nimic în această privinţă ori nu a intervenit o înţelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a născut
litigiul ori într-o limbă de circulaţie internaţională stabilită de tribunalul arbitral.
(2) Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi
asigură serviciile unui traducător.
(3) Părţile pot să participe la dezbateri cu traducătorul lor.
Art. 1117: Măsuri provizorii şi conservatorii
(1) Tribunalul arbitral poate dispune măsuri provizorii sau conservatorii la cererea uneia dintre părţi, dacă nu este
stipulat contrariul în convenţia arbitrală.
(2) Dacă partea vizată nu se supune voluntar măsurilor dispuse, tribunalul arbitral poate cere concursul tribunalului
competent, care aplică propria lege. Dispunerea de măsuri provizorii sau conservatorii poate fi subordonată de arbitru
sau judecător dării unei cauţiuni adecvate.
Art. 1118: Administrarea probelor
(1) Administrarea probelor se face de către tribunalul arbitral.
(2) Dacă pentru administrarea probelor este necesar concursul instanţelor judecătoreşti, tribunalul arbitral sau părţile,
de acord cu tribunalul arbitral, pot solicita concursul tribunalului de la sediul arbitrajului, care aplică legea proprie.
Art. 1119: Competenţa tribunalului arbitral
(1) Tribunalul arbitral decide asupra propriei competenţe.
(2) Tribunalul arbitral statuează asupra propriei competenţe fără a lua în considerare o cerere având acelaşi obiect,
deja pendinte între aceleaşi părţi în faţa unui tribunal statal sau arbitral, afară numai dacă motive temeinice impun
suspendarea procedurii.
(3) Excepţia de necompetenţă trebuie ridicată prealabil oricărei apărări pe fond.
Art. 1120: Drept aplicabil
(1) Tribunalul arbitral aplică litigiului legea stabilită de părţi, iar dacă părţile nu au desemnat dreptul aplicabil, legea pe
care o consideră adecvată, în toate situaţiile ţinând seama de uzanţe şi reguli profesionale.
(2) Tribunalul arbitral poate statua în echitate numai cu autorizarea expresă a părţilor.
Art. 1121: Hotărârea arbitrală
(1) Hotărârea arbitrală este dată cu procedura convenită de părţi. În lipsa unor asemenea prevederi în convenţia
arbitrală, hotărârea se pronunţă cu votul majorităţii arbitrilor, iar în caz de paritate a voturilor prevalează soluţia care
se raliază votului supraarbitrului.
(2) Hotărârea arbitrală este scrisă, motivată, datată şi semnată de toţi arbitrii.
(3) Hotărârea arbitrală este executorie şi obligatorie de la comunicarea sa părţilor şi poate fi atacată numai cu acţiune
în anulare pentru motivele şi în regimul stabilite în cartea a IV-a, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Tribunalul arbitral poate pronunţa hotărâri parţiale, în lipsă de stipulaţie contrară în convenţia arbitrală.
Art. 1122: Cheltuieli arbitrale
În afară de cazul în care părţile convin altfel, onorariile arbitrilor şi cheltuielile de deplasare ale acestora se suportă de
partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suportă de părţi în cote egale.
Art. 1123: Reguli de aplicare subsidiară
Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura, hotărârea arbitrală, completarea, comunicarea şi
efectele acesteia, nereglementate de părţi prin convenţia arbitrală şi neîncredinţate de acestea rezolvării de către
tribunalul arbitral, vor fi soluţionate prin aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor cărţii a IV-a.
CAPITOLUL II: Efectele hotărârilor arbitrale străine
Art. 1124: Calificare
Sunt hotărâri arbitrale străine orice sentinţe arbitrale de arbitraj intern sau internaţional pronunţate într-un stat străin şi
care nu sunt considerate hotărâri naţionale în România.
Art. 1125: Eficacitate
Orice hotărâre arbitrală dintre cele prevăzute la art. 1.124 este recunoscută şi poate fi executată în România dacă
diferendul formând obiectul acesteia poate fi soluţionat pe cale arbitrală în România şi dacă hotărârea nu conţine
dispoziţii contrare ordinii publice de drept internaţional privat român.
Art. 1126: Instanţa competentă
(1) Solicitarea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului
în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală.
(2) În caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Art. 1127: Cererea
(1) Cel care se prevalează de o hotărâre arbitrală străină poate solicita numai recunoaşterea acesteia pentru a invoca
autoritatea de lucru judecat sau, când nu este adusă la îndeplinire în mod voluntar, încuviinţarea executării silite pe
teritoriul României.
(2) Recunoaşterea unei hotărâri arbitrale străine poate fi cerută şi pe cale incidentală.
(3) Dispoziţiile art. 1.101 se aplică în mod corespunzător.
Art. 1128: Documente ataşate la cerere
(1) Cererea trebuie însoţită de hotărârea arbitrală şi convenţia de arbitraj, în original sau în copie, care sunt supuse
supralegalizării în condiţiile prevăzute la art. 1.093.
(2) Dacă documentele prevăzute la alin. (1) nu sunt redactate în limba română, solicitantul trebuie să prezinte şi
traducerea acestora în limba română, certificată de conformitate.
Art. 1129: Motivele de refuz al recunoaşterii sau executării
Recunoaşterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal dacă partea contra căreia hotărârea
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 127 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
este invocată probează existenţa uneia dintre următoarele împrejurări:
a) părţile nu aveau capacitatea de a încheia convenţia arbitrală conform legii aplicabile fiecăreia, stabilită potrivit legii
statului unde hotărârea a fost pronunţată;
b) convenţia arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o sau, în lipsă de stabilire a acesteia, conform
legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunţată;
c) partea contra căreia hotărârea este invocată n-a fost cuvenit informată cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu
privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a-şi valorifica propria apărare în procesul arbitral;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrală n-a fost conformă convenţiei părţilor ori, în lipsa unui acord al
acestora, legii locului unde a avut loc arbitrajul;
e) hotărârea priveşte un diferend neprevăzut în convenţia arbitrală sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde
dispoziţii care excedează termenilor convenţiei arbitrale. Totuşi, dacă dispoziţiile din hotărâre care privesc aspecte
supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute şi
declarate executorii;
f) hotărârea arbitrală n-a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori suspendată de o autoritate
competentă din statul în care sau după legea căruia a fost pronunţată.
Art. 1130: Suspendarea judecăţii
(1) Tribunalul poate suspenda judecarea recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine dacă anularea ori
suspendarea acesteia este solicitată autorităţii competente din statul unde a fost pronunţată sau din statul după legea
căruia a fost pronunţată.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) tribunalul poate, la cererea părţii care solicită recunoaşterea şi executarea hotărârii
arbitrale străine, să dispună depunerea unei cauţiuni de către cealaltă parte.
Art. 1131: Judecata
(1) Cererea de recunoaştere sau de executare a hotărârii arbitrale străine se soluţionează prin hotărâre dată cu
citarea părţilor şi care poate fi atacată numai cu apel.
(2) Cererea poate fi soluţionată fără citarea părţilor dacă din hotărâre rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea
acţiunii.
Art. 1132: Forţa probantă
Hotărârile arbitrale străine pronunţate de un tribunal arbitral competent beneficiază în România de forţă probantă cu
privire la situaţiile de fapt pe care le constată.
Art. 1133: Examinarea fondului cauzei
Tribunalul nu poate examina hotărârea arbitrală pe fondul diferendului.
CAPITOLUL III: Dispoziţii finale
Art. 1134: Intrare în vigoare
(1) Prezentul cod de procedură civilă intră în vigoare la data care va fi prevăzută în legea pentru punerea în aplicare a
acestuia.
(2) În termen de 6 luni de la data publicării prezentului cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul
de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.
CAPITOLUL IV:
NOTĂ:
Reproducem mai jos:
– prevederile art. 74-77, 79 şi 81-83 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii
nr. 134/2010 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale acesteia:
„- Art. 74
*)
Dreptul la acţiunea ipotecară prevăzut de art. 2.504 din Codul civil este imprescriptibil. Dispoziţiile Codului de procedură
civilă privitoare la prescripţia dreptului de a obţine executarea silită rămân aplicabile.
___
*) – Art. 74 este redat astfel cum a fost modificat prin art. VII pct. 2 din Legea nr. 138/2014, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014.
– Art. 75
În sensul art. 375 din Codul civil, în cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, prin locul încheierii căsătoriei se înţelege
localitatea în al cărei registru de stare civilă s-a transcris certificatul de căsătorie.
– Art. 76
Până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate
pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil,
Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.
– Art. 77
Ori de câte ori prin legi şi prin alte acte normative se face trimitere la Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
ori la «societatea comercială/societăţile comerciale», după caz, trimiterea se consideră a fi făcută la Legea societăţilor
nr. 31/1990 ori, după caz, la «societatea/societăţile reglementată/reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare».
………….
– Art. 79
În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, societăţile înregistrate în registrul comerţului care au în
denumire sintagma «societate comercială» sunt obligate a efectua demersurile necesare înlocuirii acestei sintagme cu
termenul «societate». Până la finalizarea acestor demersuri, societatea poate funcţiona cu denumirea înscrisă în
registrul comerţului la data intrării în vigoare a prezentei legi. Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii privind
modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbării denumirii societăţii este scutită de taxă de înregistrare.
…………
– Art. 81
**)
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din
3 august 2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.
___
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 128 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
**)- Art. 81 este redat astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 214/2013, cu modificările ulterioare.
– Art. 82
***)
Prezenta lege intră în vigoare la data prevăzută la art. 81, cu excepţia dispoziţiilor art. 80, care intră în vigoare la trei
zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi a dispoziţiilor art. 38 pct. 1 şi 2, care
intră în vigoare la data de 1 octombrie 2013.
___
***)- Art. 82 este redat astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
4/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 214/2013, cu modificările ulterioare.
– Art. 83
La data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă:
a)«Codicele de procedură civilă» (sau «Codul de procedură civilă»), republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 45 din
24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare;
b)Codul de procedură civilă Carol al II-lea (Decretul-lege nr. 2.899/1940), publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
201 din 31 august 1940;
c)Legea nr. 18/1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 35 din
12 februarie 1948;
d)Decretul Consiliului de Stat nr. 203/1974 pentru înfiinţarea şi organizarea de secţii maritime şi fluviale la unele
instanţe judecătoreşti şi unităţi de procuratură, publicat în Buletinul Oficial nr. 131 din 31 octombrie 1974, cu
modificările şi completările ulterioare;
e)Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, cu modificările şi completările ulterioare;
f)art. 24 alin. (2) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de
locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie
1995, cu modificările ulterioare;
g)Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi
completările ulterioare;
h)art. 12 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu
defecte, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 22 aprilie 2008;
i)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor
de plată rezultate din contracte între profesionişti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31
octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, cu modificările ulterioare;
j)art. 229
1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;
k)orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.”
– prevederile art. XI-XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,
precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările
ulterioare, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 134/2010 şi care se aplică, în continuare, ca
dispoziţii proprii ale acesteia:
„- Art. XI
În aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cazul
instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în recurs, cererile şi concluziile pot fi formulate şi susţinute de către preşedintele
instanţei sau de către conducătorul parchetului, de către consilierul juridic ori de către judecătorul sau procurorul
desemnat, în acest scop, de preşedintele instanţei ori de conducătorul parchetului.
– Art. XII
(1)Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după
caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
(2)În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016
inclusiv, cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului se desfăşoară în şedinţă publică, dacă legea nu prevede
altfel.
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
– Art. XIII
Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privitoare la pregătirea dosarului de apel
sau, după caz, de recurs de către instanţa a cărei hotărâre se atacă se aplică în procesele pornite începând cu data de
1 ianuarie 2017. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31
decembrie 2015 se aplică dispoziţiile art. XIV-XVII.
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
*) Dispoziţiile art. XIV-XVII se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31
decembrie 2016 inclusiv.
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV a se vedea referinte de aplicare din Art. 1, alin. (2) din Ordonanta urgenta 62/2015 )
– Art. XIV
(1)Apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
(2)Dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, sunt aplicabile în mod
corespunzător.
(3)Preşedintele instanţei sau persoana desemnată de acesta va înainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 129 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.
(4)Dacă s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 442-444 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, republicată, dosarul nu va fi trimis instanţei de apel decât după împlinirea termenului de apel privind hotărârile
date asupra acestor din urmă cereri.
– Art. XV
(1)Preşedintele instanţei de apel sau persoana desemnată de acesta, îndată ce primeşte dosarul, va lua, prin rezoluţie, măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de judecată.
(2)În cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul
va stabili lipsurile cererii de apel şi îi va comunica, în scris, apelantului că are obligaţia de a completa sau modifica
cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării.
(3)După primirea dosarului sau, când este cazul, după regularizarea cererii de apel potrivit alin. (2), completul va
dispune comunicarea cererii de apel, precum şi a motivelor de apel intimatului, împreună cu copiile certificate de pe
înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar
întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării.
(4)Întâmpinarea depusă se comunică apelantului de îndată, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar
răspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. Intimatul va lua cunoştinţă de răspunsul la
întâmpinare din dosarul cauzei.
(5)Dacă s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 442-444 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, republicată, dispoziţiile alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
(6)În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen
de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor.
(7)În cazul în care intimatul nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (3) sau, după caz, apelantul nu a
comunicat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut la alin. (4), la data expirării termenului corespunzător,
judecătorul fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei,
dispunând citarea părţilor.
(8)Dispoziţiile art. 201 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică în
mod corespunzător.
(9)Dispoziţiile art. 475 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, rămân aplicabile.
– Art. XVI
(1)Apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile
prevederile art. XV alin. (4).
(2)Apelul provocat se comunică şi intimatului din acest apel, prevăzut la art. 473 din Legea nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă, republicată, acesta fiind dator să depună întâmpinare în termenul prevăzut la art. XV alin. (4), care
se aplică în mod corespunzător. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunoştinţă de întâmpinare de la dosarul
cauzei.
– Art. XVII
(1)Recursul si, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile
prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată.
(2)Când recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei sau preşedintele de
secţie ori, după caz, persoana desemnată de aceştia, primind dosarul de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, va lua,
prin rezoluţie, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va pregăti dosarul de
recurs şi va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Dispoziţiile art. 475 alin. (3) din Legea nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, republicată, sunt aplicabile.
(3)*)Dispoziţiile art. XIV alin. (2)-(4) şi ale art. XV alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător, cu excepţia recursului
care este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Termenul prevăzut la art. XV alin. (3) se dublează în cazul
recursului. Întâmpinarea trebuie redactată şi semnată de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar răspunsul la
întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului.
___
*) Alin. (3) al art. XVII este redat astfel cum a fost modificat prin art. VIII al Legii nr. 138/2014, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014.
(4)Prevederile art. XVI se aplică în mod corespunzător.
– Art. XVIII
(1)Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică
proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
(2)În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016
inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i)**) din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele
de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori
judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste
procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de
primă instanţă sunt supuse numai apelului.
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
___
**) – Art. 94 pct. 1 lit. i) a devenit, prin renumerotare, art. 94 pct. 1 lit. j) din prezenta formă republicată.
– Art. XIX
(1)Dispoziţiile art. 520 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică
sesizărilor formulate în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017.
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
(2)Sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate în
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03
pag. 130 8/3/2017 : catalina.matei@yahoo.com
procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, se
judecă de un complet format din preşedintele secţiei corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un
judecător desemnat de acesta şi 8 judecători din cadrul secţiei respective. Preşedintele secţiei sau, în caz de
imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta este preşedintele de complet şi va lua măsurile necesare pentru
desemnarea aleatorie a judecătorilor.”
(la data 24-dec-2015 cartea VII, titlul IV, capitolul IV modificat de Art. 1 din Ordonanta urgenta 62/2015 )
– prevederile art. VI, art. VII pct. 1 şi art. XI-XIII din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea ş: completarea Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea ş: completarea unor acte normative conexe,
care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 134/2010 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii
ale acesteia:
„- Art. VI
Alineatele (1) şi (2) ale articolului 181
1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«- Art. 181
1
:
(1)Învestirea cu formulă executorie a contractului de ipotecă în vederea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea
bunului ipotecat prevăzută la art. 2.445 din Codul civil este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are
domiciliul sau, după caz, îşi are sediul creditorul.
(2)Opoziţia la executare prevăzută la art. 2.452 din Codul civil este de competenţa judecătoriei care a învestit cu
formulă executorie contractul de ipotecă.»
– Art. VII
Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1.După articolul 12 se introduc trei noi articole, articolele 12
1
-12
3
, cu următorul cuprins:
«- Art. 12
1
Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii şi
regularizarea acesteia nu se aplică în cazul incidentelor procedurale şi nici în procedurile speciale care nu sunt
compatibile cu aceste dispoziţii.
– Art. 12
2
Întâmpinarea nu este obligatorie în incidentele procedurale, dacă prin lege nu se prevede altfel.
– Art. 12
3
Prin sintagma „preşedintele instanţei” din cuprinsul art. 937
*) şi prin termenul „preşedinte” din cuprinsul art. 944
**), din
Codul de procedură civilă, se înţelege „preşedintele completului de judecată”
___
*) – Art. 937 a devenit, prin renumerotare, art. 938 din prezenta formă republicată.
**) – Art. 944 a devenit, prin renumerotare, art. 945 din prezenta formă republicată.»
………….
– Art. XI
Hotărârile arbitrale sau ale altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti, precum şi alte
înscrisuri pronunţate sau, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pot fi puse în executare
silită numai dacă au fost învestite cu formula executorie prevăzută de Codul de procedură civilă.
– Art. XII
(1)Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede încuviinţarea de către instanţa de executare a executării silite a
hotărârilor judecătoreşti, acestea vor fi puse în executare după încuviinţarea cererii de executare silită de către
executorul judecătoresc competent potrivit legii.
(2)Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede încuviinţarea de către instanţa de executare a executării silite a
titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, acestea vor fi puse în executare după învestirea lor cu formulă
executorie de către instanţa de executare şi după încuviinţarea cererii de executare silită de către executorul
judecătoresc competent potrivit legii.
– Art. XIII
Dispoziţiile privitoare la încuviinţarea executării silite a hotărârilor, inclusiv arbitrale, străine rămân aplicabile.”
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 247 din data de 10 aprilie 2015
Codul de Procedura Civila din 2010 – forma sintetica pentru data 2017-08-03

No Comments

Leave a Comment