Cod Civil – Art. 139: Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani

Minorul poate fi ascultat pentru a se afla adevărul sau anumite împrejurări de fapt.

Modul și condițiile în care poate fi ascultat un minor în cadrul unui litigiu sunt reglementate de legislația românească și prezintă anumite particularități în dreptul civil și cel penal.

În toate procesele civile ce privesc minori (divorț, încredințare minor, instituire sau încetare plasament, ș.a.) instanța de judecată nu poate hotărî fără ascultarea minorului, dacă acesta a împlinit 10 ani. Așadar, potrivit dispozițiilor art. 139 coroborat cu art. 264 Cod civil, instanța de tutelă (numita astfel în acest caz, n.a.) va soluționa litigiul civil numai după ce minorul a fost ascultat în cauza respectivă.

În anumite situații, dacă autoritatea competentă (fie cea judecătorească, fie cea administrativă) consideră că se impune pentru a se soluționa cauza, poate fi ascultat și minorul care nu a împlinit încă vârstă de 10 ani. În acest caz, spre deosebire de ascultarea minorului care a împlinit deja 10 ani, ascultarea minorului este facultativă, autoritatea competentă stabilind în ce măsură este necesară cauzei.

Potrivit art. 264 alin. (2) din Codul civil, dreptul copilului de a fi ascultat presupune posibilitatea acestuia de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

Mai mult, minorul poate cere să fie ascultat, iar orice respingere a unei astfel de solicitări trebuie să fie motivată de către autoritatea competentă. Bineînțeles, tot ceea ce spune copilul va fi luat în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate.

Codul de procedură civilă reglementează și modul în care minorul va fi ascultat, și anume în camera de consiliu, cu sau fără prezenta părinților, tutorelui sau a altor persoane, în funcție de împrejurările cauzei. Instanța de judecată este suverană în a determina dacă vor fi și alte persoane prezente la ascultarea copilului.

Deși ascultarea minorului nu este prevăzută expres în cadrul dispozițiilor din Codul civil referitoare la divorțul notarial (art. 375 și urm.), copilul va fi ascultat potrivit regulilor detaliate mai sus, numai că în acest caz autoritatea competentă va fi reprezentată de notarul public. Întrebarea este în ce măsură notarul public poate stabili care este interesul superior al copilului, ocrotindu-i astfel drepturile. Oare nu ar fi corect, în această situație, să se stabilească modul de exercitare a autorității părintești de către persoane specializate în protecția copilului?

În materie penală, minorul poate fi ascultat atât ca martor, cât și ca învinuit sau inculpat.

Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, inclusiv minorul. Audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare, conform art. 124 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmărire penală sau instanța dispune ca la audierea martorului minor să asiste și un psiholog.

Potrivit art. 481 din Codul de procedură penală, când învinuitul sau inculpatul este un minor ce nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare a acestuia, dacă organul de urmărire penală consideră necesar, citează pe delegatul autorității tutelare, precum și pe părinți, iar când este cazul, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul.

În ceea ce privește judecata cauzei penale, când inculpatul este un minor sub 16 ani, instanța după ce îl ascultă poate dispune îndepărtarea lui din ședință, dacă apreciază că cercetarea judecătorească și dezbaterile ar putea avea o influență negativă asupra minorului.

Atât în materie civilă, cât și în materie penală, minorii nu depun jurământ (în cauzele penale doar minorii care nu au împlinit 14 ani, n.a.), însă li se atrage atenția să spună adevărul.

Ascultarea minorului trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia și pentru ca acest lucru să se respecte este de datoria autorităților competente să ia toate măsurile necesare asigurării integrității psihice a copilului.

Din aceste considerente, instanța de judecată va hotărî ținând cont de nevoile și interesul copilului, nu neapărat de opinia formulată de acesta în cadrul audierii. Spre exemplu, un copil poate percepe un părinte ”mai bun” decât celălalt prin prisma indulgenței arătate – ”mama este bună și vreau să locuiesc cu ea pentru că mă lasă tot timpul să mă joc pe calculator și să ies în parc, iar tata este rău pentru că mă pune să îmi fac temele și să citesc.” În aceste condiții, instanța își poate forma o părere pe care să o analizeze alături de celelalte probe, în privința părintelui care se ocupă mai îndeaproape de copil.

În lipsa unui probatoriu cuprinzător, în practica judiciară s-a apreciat că declarația copilului nu poate constitui, în sine, un temei suficient pentru pronunțarea soluției.

Articol preluat Oana Pirneci

Pentru Asistentă juridică click aici pentru Formularul de contact