fbpx
 

În baza bilanțurilor la 30 septembrie, firmele pot împărți profitul trimestrelor I-III ale anului 2018

Angajează avocat | Asistenta Juridica GRATUITA | Avocat Bucuresti > AVOCAT SOCIETĂȚI COMERCIALE - FISCAL  > În baza bilanțurilor la 30 septembrie, firmele pot împărți profitul trimestrelor I-III ale anului 2018

În baza bilanțurilor la 30 septembrie, firmele pot împărți profitul trimestrelor I-III ale anului 2018

       În baza bilanțurilor la 30 septembrie, firmele pot împărți profitul trimestrelor I-III ale anului 2018

    Companiile care intenționează să treacă la împărțirea trimestrială a dividendelor ar trebui să știe că, în baza raportărilor interimare la 30 septembrie 2018, acestea pot împărți profitul pentru primele trei trimestre ale anului, nu doar pentru al treilea. Informația a fost confirmată, la solicitarea redacției noastre, de un specialist de la Schoenherr și Asociații SCA.

Posibilitatea împărțirii trimestriale a dividendelor a fost introdusă recent în legislație prin Legea nr. 163/2018. Iar una dintre nelămuririle apărute în urma modificărilor legislative este dacă în al treilea trimestru din 2018 se pot împărți dividende doar din profitul acestui trimestru sau din cele trei trimestre de până acum.

În esență, ideea este că, în baza situațiilor financiare interimare la 30 septembrie, companiile pot să împartă dividende din profitul trimestrelor I-III ale anului 2018. Așadar, nu-i vorba doar de trimestrul al treilea.

„La sfârșitul trimestrului III se poate distribui întregul profit înregistrat de-a lungul trimestrelor I, II și III. (…) În ceea ce privește aplicabilitatea legii în timp, nu vedem o problemă în faptul că, deși Legea nr. 163/2018 a intrat în vigoare în iulie 2018, o societate aprobă la sfârșitul trimestrului III distribuirea interimară a profitului cumulat pentru toate cele trei trimestre, adică inclusiv pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii, respectiv ianuarie – iunie 2018”, ne-a explicat Vlad Săndulescu, attorney at law la Schoenherr și Asociații SCA.

Avocatul ne-a spus că bilanțurile interimare arată situația financiară a companiei pentru toate trimestrele trecute până la momentul întocmirii lor. Asta înseamnă că bilanțurile la 30 septembrie arată nu doar profitul perioadei iulie – septembrie 2018, ci profitul perioadei ianuarie – septembrie 2018.

„Există o flexibilitate mare în modul în care se vor distribui trimestrial dividende. În primul rând, situațiile financiare interimare oglindesc situația financiară a societății cu luarea în considerare a tuturor trimestrelor trecute din acel an. Astfel, situațile financiare la trimestrul III înglobează trimestrele I si II. În cazul nostru, situațiile financiare interimare la trimestrul III aprobate de acționari/asociați arată întregul profit realizat până la acel moment. Altfel spus, situațiile financiare interimare la septembrie 2018 nu arată profitul pentru lunile iulie – septembrie 2018, ci arată întregul profit cumulat de-a lungul perioadei ianuarie – septembrie 2018”, a subliniat Vlad Săndulescu.

În practică, atunci când întocmesc bilanțuri interimare, firmele au o vedere de ansamblu a tuturor trimestrelor trecute dintr-un an. Dacă s-ar lua în considerare doar perioada trimestrului III, de exemplu, s-ar putea ajunge la situații problematice.

„La nivel de «wording», împărțirea pe trimestre a profitului nu are substanță în realitate, întrucât, așa cum spuneam mai sus, profitul la sfârșitul unui trimestru cumulează și profitul realizat în trimestrele anterioare ale aceluiași an. Mai mult, dacă situațiile financiare interimare ar evidenția doar performanța societății pe fiecare trei luni, s-ar putea ajunge la confuzii”, a precizat avocatul, care a oferit și un exemplu relevant în acest sens:

Dacă în trimestrele I și II societatea a înregistrat pierderi, iar în trimestrul III societatea a realizat profit (dar doar pentru lunile iulie – septembrie), iar pierderile din prima jumătate de an sunt mai mari decât profitul realizat în trimestrul III, nu putem spune că societatea a realizat profit, întrucât situațiile financiare interimare la septembrie 2018 vor evidenția înregistrarea unei pierderi pentru perioada ianuarie – septembrie 2018.

Dividendele interimare pot fi împărțite începând cu al treilea trimestru din 2018, deoarece în cursul acestuia a intrat în vigoare Legea nr. 163/2018. Însă, așa cum am arătat, asta înseamnă că, în baza bilanțurilor interimare la 30 septembrie 2018, firmele pot împărți dividende din trimestrele I-III ale anului 2018, nu doar din trimestrul III. Până de curând, împărțirea dividendelor era posibilă doar o dată pe an, după încheierea exercițiului financiar și aprobarea situațiilor financiare anuale.

Important de precizat este că, dacă o firmă are pierderi reportate, acestea trebuie acoperite cu prioritate și abia apoi, dacă mai există bani din profit, se pot da și dividende.

 

sursa: avocatnet.ro

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.