Stabilirea locuintei minorului

Art. 400 al Noului Cod Civi prevede ca in lipsa intelegerii dintre parinti sau daca aceasta este contrara interesului superior al copilului, instanta stabileste odata cu pronuntarea divortului, locuinta copilului minor la parintele cu care locuieste in mod statornic. Daca pana la divort copilul a locuit cu ambii parinti, instanta ii stabileste locuinta la unul dintre ei, tinand seama de interesul sau superior.

Copilul care a implinit varsta de 10 ani este ascultat de judecator; acest lucru se intampla intr-o zi stabilita de judecator, iar intalnirea se va desfasura in biroul judecatorului, intre o durata de 10-30 minute. In functie de vointa copilului, judecatorul va tine cont de aceasta si va fi influentata decizia de stabilire a domiciliului copilului.

Din coroborarea art.400 cu art. 496 nu putem retine mai mult decat ca: daca pana la divort copilul a locuit doar cu unul dintre parinti, atunci sine qua non, locuinta minorului va fi stabilita la respectivul parinte.

Cu toate acestea, legiuitorul modern a dat dovada de o confuzie, nefiind limpede terminologia sintagmei ,,pana la divort”, creandu-se aici o interpretare duala: ,,pana la introducerea divortului” sau ,,pana la pronuntarea divortului ?” Problema nu este una pur teoretica, ci una de o importanta majora, deoarece daca s-ar admite varianta a doua aceasta ar conduce inevitabil spre solutia ca parintele care ramane singur alaturi de copil pana la pronuntarea divortului- desi pana la introducerea divortului parintii au locuit impreuna- atunci la locuinta sa se va stabili si locuinta minorului. O astfel de teza nu poate fi retinuta deoarece in majoritatea covarsitoare a cazurilor introducerea divortului este sinonimasi cu separarea faptica, inclusiv locativa, a sotilor. Deasemenea, tragic de frecvent, unul dintre soti, de obicei mama este alungata din locuinta comuna si tatal retine copilul alaturi de el. Pentru a conchide sintagma ,,pana la divort” se va citi ,,pana la introducerea divortului” deoarece retinerea copilului si alungarea celuilalt sot precum si varianta parasirii inopinante a domciciliului conjugal cumulativ cu luarea minorului nu pot constitui modele castigatoare ale stabilirii locuintei copilului.